ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2754/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2754/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 23 mai 2023
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 31.05.2017 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale - Direcția Organism Intermediar Programul Operațional Capital Uman și Ministerul Fondurilor Europene, anularea deciziei de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis încheiată la data 31.03.2017 privind proiectul x, denumire "Calificare a 22 de angajați în meseria de bucătar, codul SMIS 24367 " prin care s-a stabilit în sarcina subscrisei un debit în valoare de 35.838,33 RON din care creanță principală în sumă de 29.368,02 RON și dobândă în suma de 6.276,20 RON.
Prin precizarea depusă la data de 01.09.2017, reclamanta a mai solicitat și anularea Deciziei nr. 216/17.07.2017 prin care a fost soluționată contestația nr. CDIPT-OI/1491/31.05.2017, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Soluția instanței de fond, în primul ciclu procesual
Prin sentința nr. 417/2018 din 11 septembrie 2018, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei, a anulat Decizia de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minims încheiată la data de 31.03.2017, de către CNDIPT-OIPOSDRU privind proiectul x, denumire "calificare a 22 de angajați în meseria de bucătar", codul SMIS 24367.
Deopotrivă, a anulat Decizia nr. 216/17.07.2017 prin care a fost soluționată contestația nr. CNDIPT OI/1491/31.05.2017, obligând pârâții la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată.
Calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate în primul ciclu procesual
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Ministerul Educației Naționale-Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman și Ministerul Fondurilor Europene.
Decizia de casare împotriva hotărârii pronunțate în primul ciclu procesual
Prin Decizia nr. 400 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, s-au admis recursurile formulate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) și de Ministerul Educației Naționale-Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman împotriva sentinței nr. 417 din 11 septembrie 2018 a Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal.
S-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
La data de 14.04.2021, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. x/2017*.
Soluția instanței de fond, în cel de-al doilea ciclu procesual
Prin sentința nr. 404/2021 din 13 decembrie 2021 Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:
"Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul în Craiova, județul Dolj, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) și Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Anulează Decizia nr. 216/17.07.2017 prin care a fost soluționată contestația.
Anulează decizia de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis încheiată la data de 31.03.2017 privind proiectul x, codul SMIS 24367, beneficiar A. S.R.L. Craiova.
Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON, cheltuieli de judecată.".
Calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate în al II-lea ciclu procesual
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene).
Hotărârea atacată cu contestație în anulare
Prin Decizia nr. 4698 din 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-au admis recursurile declarate de pârâții Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinței nr. 404/2021 din 13 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal.
S-a casat sentința recurată și, în rejudecare, s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Contestația în anulare ce face obiectul prezentei judecăți
Împotriva Deciziei nr. 4698 din 18 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare intimata – reclamantă S.C. A. S.R.L., invocând motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor sale, a susținut contestatoarea că nu a avut cunoștință de termenul de judecată din data de 18.10.2022, deoarece nu a fost citată pentru acest termen. De altfel, nici în procedura de regularizare nu i-au fost comunicate recursurile declarate de cele două autorități, astfel că nu a formulat nici o apărare.
Pe parcursul judecării cauzei, la fond, în recurs, apoi în rejudecare după casare sediul societății pentru comunicarea actelor a rămas același, respectiv Craiova, str. x, Dolj și, cu toate acestea, nu i-au parvenit documentele înaintate de ICCJ, sectia CAF.
Intâmplător în data de 16.11.2022 a verificat portalul ICCJ și a constatat faptul că dosarul în care societatea a fost intimată-reclamanta a avut termen în data de 18.10.2022 și nu a avut cunoștință despre acest fapt, cum nu a avut cunostință despre comunicarea motivelor de recurs.
In acest context, în data de 17.11.2022 a făcut o sesizare oficiului poștal de care aparține, conform documentului atașat.
Menționează că nu i-au fost comunicate nici citatie, nici motive de recurs, nu au fost afisate, ele nu s-au intors către expeditor cu mențiunea ca nu au fost predate destinatarului.
Din cauza neîndeplinirii sarcinilor de către Oficiul Județean de Poșsta Craiova prin angajatul său, procesul si-a urmat cursul considerându-se a ca procedura de citare a fost îndeplinită fără ca societatea să fie înștiințată și să-și poată susține cauza.
In consecință, în temeiul art. 503 alin. (1) C. proc. civ. solicită admiterea contestației în anulare, desființarea hotarârii pronuntate în recurs pentru neîndeplinirea procedurii de citare și acordarea un nou termen de judecată pentru judecarea recursului.
Apărările intimaților
Împotriva contestației în anulare ambii intimați au formulat întâmpinări.
În cadrul întâmpinării sale, intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a invocat excepția prematurității formulării contestației în anulare, pe considerentul că decizia atacată nu a fost redactată și comunicată, în condițiile în care contestatoarea nu a fost în măsură să indice numărul acesteia.
Ori, câtă vreme decizia nu a fost comunicată părților, consideră că nu a început să curgă termenul în care poate fi formulată o cale extraordinară de atac.
Solicită astfel a se constata că prezenta contestație în anulare este prematur formulată și pe cale de consecință, solicită admiterea excepției invocate.
Pe fondul contestației în anulare, solicită respingerea acesteia, ca nefondată, în considerarea faptului că, față de emiterea citației către contestatoare chiar la adresa despre care aceasta susține că era valabilă, se naște prezumția potrivit căreia procedura de citare a fost îndeplinită, iar în situația în care, la data judecării recursului contestatoarea din prezenta cauză și-ar fi schimbat sediul, avea obligația legală de a o indica instanței.
La rândul său, intimata Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației, în cadrul întâmpinării, susține în esență că, o condiție de admisibilitate a contestației în anulare este ca motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
În cauză, contestatoarea putea invoca eventuala nelegală citare pe calea recursului, neavând un drept de opțiune între recurs și contestația în anulare.
Solicită astfel respingerea contestației în anulare.
Răspunsul la întâmpinare
Contestatoarea S.C. A. S.R.L. a depus Răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, combătând apărările acestuia atât cu privire la excepția prematurității formulării contestației în anulare, cât și cu privire la fondul acesteia.
Procedura de soluționare a contestației în anulare
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin Rezoluția Președintelui completului din data de 13.01.2023, având în vedere dispozițiile art. 508 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora " contestația în anulare se soluționează de urgență și cu precădere", s-a fixat primul termen pentru judecata contestației la data de 23 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților și la acest termen de judecată, după soluționarea excepției prematurității, invocată de intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ., Înalta Curte a declarat dezbaterile închise, reținând cauza cauza spre soluționare pe fondul contestației în anulare.
Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Examinând contestația în anulare și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu apărările intimaților precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.
În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică exclusiv incidența vreunuia dintre motivele limitativ prevăzute de dispozițiile procedurale.
Așadar, contestația în anulare poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.
În speța de față, contestatoarea și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd următoarele" (1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că nu este suficient ca partea să nu fi fost legal citată, ci, consecutiv acestui viciu de procedură, trebuie ca ea să nu fi fost nici prezentă la termenul când s-a judecat pricina.
Înalta Curte reamintește că obligativitatea citării în procesul civil reprezintă garanția de bază a asigurării respectării principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, expres prevăzute de art. 13 și 14 din C. proc. civ.
Potrivit legii, instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel, deoarece, fără a cunoaște existența procesului partea nu-și poate asigura apărarea, legătura indisolubilă între cele două reguli fundamentale fiind evidentă. Așadar, normele de procedură prevăd obligativitatea citării părții în procesul civil, excepțiile urmând să fie arătate expres de lege.
Motivul contestației in anulare obișnuite privește, așadar, "procedura de citare a părții", dacă s-au respectat sau nu prevederile art. 153 și urm. C. proc. civ. cu privire la citarea părților.
În speță, se constată că, pe calea contestației în anulare, contestatoarea invocă faptul că, în calea de atac a recursului, contestatoarei nu i-au fost comunicate actele de procedură, nici în etapa de regularizare și nici pentru termenul de judecată din data de 18 octombrie 2022. În procedura de regularizare nu i-au fost comunicate cele două recursuri, astfel că nu a formulat nici o apărare.
Verificând actele și lucrările dosarului nr. x/2017, din etapa recursului promovat de cele două autorități publice - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene-împotriva hotărârii de fond pronunțată în rejudecare după casare, Înalta Curte constată că, într-adevăr, astfel cum susține contestatoarea, toată corespondența transmisă acesteia în etapa recursului la adresa din Craiova, județ Dolj, respectiv motivele de recurs și Răspunsul dat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la întâmpinarea formulată de recurenta Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației, comunicate în procedura de regularizare, prin Adresele emise la data de 07 februarie 2022(filele x și 75) și la data de 08 martie 2022 (dosar) și citația pentru unicul termen de judecată acordat în cauză, respectiv 18.10.2022, au fost restituite la dosar cu mențiunea " destinatarul sau persoana majoră din familie care locuiește cu destinatarul…sunt absenți…în lipsa cutiei poștale, a fost afișată înștiințarea, iar actele sunt/vor fi depuse la sediul Primăriei, conform Proceselor-verbale de înmânare atașate la dosarul de recurs.
Având în vedere aceste mențiuni, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 163 alin. (3) lit. f) și g), alin. (9) și alin. (11) din C. proc. civ., ce prevăd următoarele:
Art. 163 alin. (3) "Dacă destinatarul refuză să primească citația, agentul o va depune în cutia poștală. În lipsa cutiei poștale, va afișa pe ușa locuinței destinatarului o înștiințare care trebuie să cuprindă:
f) mențiunea că după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afișarea înștiințării ori, când există urgență, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept să se prezinte la sediul instanței de judecată pentru a i se comunica citația. Când domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul acestuia nu se află în localitatea unde instanța de judecată își are sediul, înștiințarea va cuprinde mențiunea că, pentru a i se comunica citația destinatarul este în drept să se prezinte la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuiește sau își are sediul;
g) mențiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului de 7 zile sau, după caz, al termenului de 3 zile prevăzut la lit. f), citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen. »
9) În cazurile prevăzute la alin. (3) și (8), agentul are obligația ca, în termen de cel mult 24 de ore de la depunerea sau afișarea înștiințării, să depună citația, precum și procesul-verbal prevăzut la alin. (5), la sediul instanței de judecată care a emis citația, ori, după caz, la cel al primăriei în raza căreia destinatarul locuiește sau își are sediul, urmând ca aceastea să comunice citația.
11) Când termenul prevăzut de art. 3 lit. f) s-a împlinit fără ca partea sau un reprezentant al ei să se prezinte la primărie pentru a i se înmâna citația, funcționarul anume însărcinat din cadrul primăriei va înainta instanței de judecată, de îndată, citația ce trebuia comunicată, precum și procesul-verbal prevăzut la alin. (5). »
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că, în lipsa cutiei poștale, când partea domiciliază în altă localitate decât cea în care se află sediul instanței, citația și întreaga corespondență se depun de către agentul procedural, în termen de cel mult 24 de ore de la afișarea înștiințării, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuiește partea, aceasta având posibilitatea de a le ridica în interiorul termenului de 7 zile, sau, după caz, a termenului de 3 zile, în pricinile urgente.
Astfel, verificându-se dacă « la termenul când a avut loc judecata », respectiv la termenul din 18 octombrie 2022, contestatoarea a fost legal citată, se constată că procedura de citare cu aceasta nu a fost îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 163 alin. (3) lit. f) și g) din C. proc. civ., din Procesul-verbal de înmânare atașat la dosarul de recurs nr. x/54/2017*, precum și din datele menționate în cuprinsul ștampilelor aplicate pe plicul de expediere a citației emisă contestatoarei, atașat la fila x din același dosar, nerezultând că respectiva citație a fost transmisă de agentul procedural Primăriei Craiova, în a cărei rază teritorială își avea sediul S.C. A. S.R.L. ci, la data de 28.06.2022 s-a afișat înștiințarea prevăzută de dispozițiile anterior menționate, iar la data de 30.06.2022 dirigintele oficiului poștal a aprobat înapoierea respectivului plic conținând citația emisă părții, deși acesta trebuia depus la sediul Primăriei, conform art. 163 alin. (9) C. proc. civ., partea « având posibilitatea de a le ridica în interiorul termenului de 7 zile », aceasta neavând sediul în aceeași localitate în care se afla și sediul instanței de judecată. Doar în ipoteza în care partea ar fi avut domiciliul/sediul în aceeași localitate cu sediul instanței citațiile și întreaga corespondență se restituiau instanței în termen de cel mult 24 de ore de la afișarea înștiințării, iar destinatarul era în drept să se prezinte la sediul acesteia pentru a le ridica, situație ce nu se regăsește în prezenta cauză, domiciliul contestatoarei neaflându-se în localitatea unde instanța de judecată își are sediul.
În același mod s-a procedat și anterior, cu corespondența transmisă contestatoarei în etapa de regularizare a recursurilor, plicurile conținând motivele de recurs și întâmpinarea depusă de recurenta Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației rămânând câteva zile la oficiul poștal, fiind apoi restituite instanței, fără a fi înaintate primăriei, pentru a fi ridicate de către contestatoare.
Se constată, așadar, că « pentru termenul când a avut loc judecata » recursurilor promovate de Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, contestatoarea din prezenta cauză, intimată în acel dosar, nu a fost legal citată, fiind, așadar, incident motivul contestației în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
Reținând așadar că Decizia nr. 4698 a fost pronunțată la data de 18.10.2022 fără ca procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina să fi fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, fiind astfel încălcate două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare și contradictorialitatea, Înalta Curte constată ca fiind întemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., sens în care urmează a o admite, a anula Decizia nr. 4698 din data de 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, fixând termen pentru rejudecarea recursurilor la data de 24.10.2023, cu citarea părților.
Temeiul legal al soluție adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (3) Cod procedură, Înalta Curte va admite contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., va anula Decizia nr. 4698 din data de 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, fixând termen pentru rejudecarea recursurilor promovate de Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței nr. 404/2021 din 13 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24.10.2023, pentru când se vor cita părțile, intimata – reclamantă S.C. A. S.R.L. urmând a se cita prin poșta electronică, la adresa x@x.com, astfel cum aceasta a solicitat prin e-mailul transmis la data de 28 martie 2023 (dosarul de față), cu copie de pe motivele de recurs și de pe întâmpinarea formulată de recurenta Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației și cu mențiunea de a depune la rându-i întâmpinare la cele două recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L..
Anulează Decizia nr. 4698 din data de 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.
Fixează termen pentru rejudecarea recursurilor la data de 24.10.2023, pentru când se vor cita părțile.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2023.