ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3985/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24 mai 2016, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 1 din 08.02.2016, pronunțată de Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015;

- anularea Hotărârii nr. 8/27.04.2016, pronunțată de Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România în dosarul nr. x/2016

1.2. Prin încheierea nr. 253/2016 - P.I. din 08 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea spre competentă soluționare către Curtea de Apel Cluj, având în vedere încheierea nr. 2466 din 06 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, prin care a fost admisă cererea de strămutare formulată de reclamantul A..

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 15 noiembrie 2016.

Prin sentința civilă nr. 127 din 29 martie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, invocată prin întâmpinare;

(ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 127/2017 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în prezentul dosar, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului său și, în rejudecare, admiterea cererii sale de anulare a Hotărârii nr. 1/08.02.2016 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. x/2015, precum și a Hotărârii nr. 8/27.04.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către pârâta Comisia superioară de disciplină din cadrul U.N.E.J., criticile fiind subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurentul-reclamant că, în mod eronat, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, întrucât această entitate își justifică în cauză calitatea procesuală pasivă, fiind persoana juridică în cadrul căreia funcționează organele emitente ale actelor a căror anulare s-a solicitat, ca instanță disciplinară la nivel național.

În privința excepției nulității Hotărârii nr. 1/2016, invocată prin cererea de chemare în judecată, arată recurentul-reclamant că prima instanță a respins în mod greșit această excepție, întrucât lipsa menționării din minuta acestei hotărâri a căii de atac incidente și a termenului în care poate fi exercitată respectiva cale de atac nu reprezintă doar exigențe ale unui formalism excesiv, ci motive de nulitate a hotărârii în absența inserării lor în minută, nulitate reglementată în cuprinsul art. 175 C. proc. civ.

În referire la procedura de citare pentru termenul din 08.02.2016 în fața Consiliului de disciplină, susține recurentul-reclamant că, deși prima instanță a reținut că acestuia i-a fost înmânată citația la data de 16.02.2016, comunicarea actului de procedură fiind realizată prin poșta electronică, potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ., această procedură de citare nu a fost legal îndeplinită, în raport de normele legii speciale aplicabile procedurii de cercetare disciplinară, regăsite în cuprinsul art. 61-77 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000. În acest sens, a menționat recurentul-reclamant că, potrivit prevederilor art. 71 alin. (2) din acest Regulament, judecarea în lipsă se face doar în cazul în care executorul judecătoresc, legal citat, nu se prezintă la termen.

Subliniind caracterul de lege specială a acestui regulament în raport de normele procedurii civile, susține recurentul-reclamant că nu prezintă relevanță faptul că a avut cunoștință de termenele anterioare acordate în procedura cercetării sale disciplinare, cât timp pentru termenul din 08.02.2016 citația a fost primită ulterior acestui termen, la data de 16.02.2016, iar instituția termenului în cunoștință, reglementată de art. 229 alin. (1) C. proc. civ., nu era aplicabilă în cauza sa.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, referitoare la faptul că dosarele execuționale ar cuprinde numai adresele de înștiințare a popririi, fără ca acestea să fie însoțite de dovezi de comunicare, menționează recurentul-reclamantul că prima instanță a reținut în mod greșit că nu ar exista o dovadă de comunicare în acest sens, întrucât, la o simplă analiză a borderoului pentru trimiteri de corespondență din data de 21.05.2012, se observă că executorul judecătoresc A. a respectat prevederile art. 454 alin. (1) C. procedură penală, înștiințând despre înființarea popririi aferente dosarelor execuționale nr. 264, 259, 260, 183, 258, 262, 261, 263, 181, 142, 267, 266 pe debitorul statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar plata debitelor a fost efectuată după comunicarea înștiințărilor de poprire.

Referitor la faptul că în perioada 2012- februarie 2014, recurentul-reclamant, în calitatea sa de executor judecătoresc, ar fi lăsat în nelucrare dosare de executare silită, neîndeplinind acte de executare în termenul de 6 luni prevăzut de lege, precum și că ar fi înființat noi popriri după îndeplinirea termenului de perimare, susține acesta că prima instanță a reținut greșit că, după începerea executărilor silite din anul 2012, executorul judecătoresc cercetat disciplinar în cauză nu ar mai fi efectuat niciun act de executare până în anul 2014. Aceasta deoarece, după cum afirmă recurentul-reclamant, în perioada indicată, executorul judecătoresc a efectuat trei adrese către Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală, respectiv la datele de 17.12.2012, 26.08.2013 și 18.12.2013, solicitând în cuprinsul lor să i se comunice dacă s-au efectuat plăți în dosarele nr. x, 258, 181, 142, 267, 266, 264, 262, 261, 263, 183, 260, 479, întrucât nu a primit nicio comunicare de la creditori cu privire la efectuarea plății debitelor de către statul român.

Pe de altă parte, a susținut recurentul-reclamant că prima instanță a reținut eronat că a intervenit perimarea de drept a executărilor silite, întrucât, de la incidența perimării există o excepție, prevăzută de art. 390 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în care se arată că dispozițiile art. 387 și ale art. 389 din același cod nu se aplică atunci când legea încuviințează executarea fără somație, în această situație încadrându-se și executarea silită prin poprire, reglementată de art. 454 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Cu privire la subpunctul 3, susține recurentul-reclamant că prima instanță a reținut în mod nelegal faptul că prescripția prevăzută la art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 nu a operat câtă vreme fapta a fost din nou săvârșită odată cu comunicarea procesului-verbal către terțul poprit Trezoreria municipiului București, la data de 17.02.2014.

Menționează recurentul A. că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 13.02.2012, conform art. 60 din Regulament, iar pe de altă parte, instanța de judecată a confirmat definitiv legalitatea executării silite pentru aceleași aspecte invocate pe calea contestației la executare formulate de către contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare, prin soluția de respingere a contestației la executare, definitivă prin nerecurare.

A reamintit recurentul-reclamant că încuviințarea executării silite a avut loc la data de 24.05.2013, iar comunicarea procesului-verbal de cheltuieli terțului poprit Trezoreria Municipiului București la data de 17.02.2014 s-a realizat în mod legal, ca urmare a încuviințării executării silite, fiind, așadar, un act legal întocmit, fără a se putea considera că s-ar fi săvârșit o abatere disciplinară în această situație.

Referitor la faptele descrise la subpunctul 4, apreciază recurentul-reclamant că sunt eronate reținerile primei instanțe, iar în realitate, cererile de executare silită au fost făcute de creditori prin intermediul avocatei B., în cadrul acestora fiind menționată împrejurarea că sunt însoțite de chitanțele doveditoare, iar executorul judecătoresc A. nu a procedat la menționarea în mod nereal în procesul-verbal de cheltuieli, neavând, de altfel, niciun beneficiu sau interes în a trece cheltuieli nereale.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, justificat de faptul că, potrivit prevederilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 76 din O.M.J. nr. 210/2001 privind Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, Comisia este un organ jurisdicțional prevăzut de lege, ale cărei competențe sunt cele de soluționare a contestațiilor formulate de părți împotriva hotărârilor pronunțate de către consiliile de disciplină ale camerelor executorilor judecătorești teritoriale.

A arătat intimata-pârâtă care sunt titularii acțiunii disciplinare, iar normele legale ce reglementează atribuțiile comisiei nu conferă acesteia prerogativele de a se reprezenta în nume propriu în fața organelor judiciare sau față de terți, ci numai prin intermediul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, reprezentată prin președintele Uniunii, conform prevederilor art. 29 și ale art. 33 din Legea nr. 188/2000.

Susține intimata-pârâtă că reiese din prevederile art. 26 și ale art. 29 din Legea nr. 188/2000 că au personalitate juridică doar camerele executorilor și uniunea, iar hotărârea emisă de către Comisia superioară de disciplină nu este dată în nume propriu, ci în numele U.N.E.J., organizație din care face parte executorul judecătoresc sancționat.

4.2. Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei la data de 28 noiembrie 2017, 04 decembrie 2017, respectiv 11 decembrie 2017, intimații-pârâți Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimații-pârâți Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea au solicitat să se dispună respingerea căii de atac și menținerea hotărârii primei instanțe astfel cum a fost pronunțată, fără a arăta care sunt apărările în fapt și în drept pentru poziția procesuală exprimată prin întâmpinările depuse la dosar.

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor judecătorești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, menținerea dispozițiilor instanței de fond privind excepția lipsei calității procesuale pasive a U.N.E.J., în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat,

A susținut intimata-pârâtă că este corectă soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a U.N.E.J., întrucât, potrivit prevederilor Legii nr. 188/2000 și ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000, UNEJ nu este emitentul actelor administrative contestate în cauză, iar acțiunea disciplinară a fost exercitată de către Consiliul director al U.N.E.J., în baza prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

A mai arătat intimata-pârâtă că organele care au pronunțat cele două acte administrative în cercetarea disciplinară efectuată față de recurentul-reclamant au o organizare de sine-stătătoare, fiind independente de U.N.E.J. în exercitarea funcțiilor ce le revin.

A indicat intimata-pârâtă practică judiciară în sensul celor arătate anterior, respectiv deciziile pronunțate de către Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosarul nr. x/2015, de către Curtea de Apel Timișoara în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2017 și de către Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015.

Pe fondul cauzei, a susținut intimata-pârâtă U.N.E.J. că cele două hotărâri emise în procedura cercetării disciplinare a executorului judecătoresc A. sunt legale și temeinice, fiind identificate grave nereguli ale persoanei cercetate în instrumentarea celor 13 dosare de executare silită având ca debitor statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, printre care lipsa dovezilor privind achitarea onorariului de avocat în faza executării silite, lipsa dovezilor de înștiințare a debitorului cu privire la declanșarea executării silite, lăsarea în nelucrare a dosarelor de executare timp de aproximativ 2 ani.

A precizat intimata UNEJ, în final, că toate verificările efectuate au vizat atitudinea executorului judecătoresc A. și conduita juridică a acestuia cu ocazia desfășurării activității sale profesionale, nefiind vizate actele de executare silită îndeplinită, asupra legalității acestora fiind competentă să se pronunțe instanța judecătorească .

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil se reține că intimata-pârâtă Comisia superioară de disciplină a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive pe calea întâmpinării depuse la dosar, excepție care nu va fi analizată, în condițiile în care instanța de control judiciar nu a fost legal învestită să cerceteze această critică adusă sentinței de fond, prin formularea căii de atac a recursului de către partea nemulțumită de soluția pronunțată asupra excepției respective.

O primă critică a recursului de față vizează soluția pronunțată de judecătorul fondului asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, susținând recurentul-reclamant că în mod greșit a fost admisă această excepție, critici pe cere Înalta Curte le consideră întemeiate, astfel că va fi admisă calea de atac în această chestiune litigioasă.

În dezacord cu soluția pronunțată de judecătorul fondului, Înalta Curte reține că intimata-pârâtă U.N.E.J. își justifică în cauză calitatea procesuală pasivă, fiind organismul profesional cu personalitate juridică în cadrul căruia este legitimat recurentul-reclamant să-și desfășoare activitatea de executor judecătoresc, iar Comisia superioară de disciplină este doar o structură abilitată cu atribuții în domeniul răspunderii disciplinare a membrilor U.N.E.J.

Calitatea procesuală pasivă în procesul civil privit în sens larg presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, fiind de principiu că, într-o acțiune directă în contencios administrativ ce vizează anularea unui act administrativ, emitentul actului contestat justifică o astfel de calitate.

În speță, prin cererea adresată instanței, reclamantul a înțeles să solicite anularea hotărârilor emise în procedura disciplinară derulată împotriva sa la cererea Colegiului director al C.E.J. Oradea, respectiv a Hotărârii nr. 1/09.02.2016 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. x/2016, precum și a Hotărârii nr. 8/27.04.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către pârâta Comisia superioară de disciplină din cadrul U.N.E.J.

Or, chiar dacă așa cum susține intimata-pârâtă U.N.E.J., competența de a se pronunța asupra acțiunii disciplinare exercitate împotriva executorilor judecătorești, respectiv de a soluționa contestația împotriva hotărârii de sancționare revine consiliului de disciplină și comisiei superioare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 48 din Legea 188/2000, cele două organe colegiale sunt constituite și funcționează în cadrul U.N.E.J., activitatea și atribuțiile acestora reprezentând o parte din ansamblul competențelor conferite prin lege instituției în cadrul căreia au fost înființate aceste organe specializate în materie disciplinară.

Prin urmare, intimata-pârâtă U.N.E.J. are calitate procesuală pasivă într-o cerere ce vizează anularea hotărârilor emise de propriile comitete sau comisii înființate potrivit competențelor legale, iar acest lucru rezultă cu evidență și din împrejurarea că ambele hotărâri poartă antetul acestei instituții publice emitente-Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România.

A mai criticat recurentul-reclamant hotărârea primei instanțe pentru faptul că, din cuprinsul minutei Hotărârii nr. 1/2016, lipsesc mențiunile referitoare la calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, iar împrejurarea că aceste mențiuni se regăsesc în dispozitivul hotărârii atacate nu este de natură să acopere neregula procedurală constând în neconcordanța sesizată între minută și dispozitiv, neregulă ce intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 175 C. proc. civ., prin raportare la cerințele legale intrinseci în legătură cu ceea ce trebuie să conțină actul de procedură.

Înalta Curte reține că actul administrativ care produce efecte față de recurentul-reclamant este Hotărârea nr. 1/2016, ce cuprinde toate mențiunile obligatorii cerute de lege, inclusiv cele privind calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, fără a incidentă vreo sancțiune expresă pentru nemenționarea acestor elemente în cuprinsul minutei. De altfel, din perspectiva dispozițiilor art. 175 C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a dovedit producerea niciunei vătămări prin lipsa din cuprinsul minutei Hotărârii nr. 1/2016 a mențiunilor referitoare la calea de atac și termenul în care aceasta trebuia depusă, astfel că sunt nefondate aceste critici aduse sentinței recurate.

În ceea ce privește procedura de citare pentru termenul din 08.02.2016 din fața Consiliului de disciplină, a susținut recurentul-reclamant că i-a fost comunicată citația prin poștă la data de 16.02.2016, însă consiliul de disciplină a reținut că este legal îndeplinită procedura de citare pentru acel termen, dată fiind comunicarea citației și prin poșta electronică, modalitate de citare prevăzută de art. 154 alin. (6) C. proc. civ.

În legătură cu această normă generală de procedură, a afirmat recurentul A. că acțiunea disciplinară se judecă în conformitate cu dispozițiile art. 61-77 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aceasta fiind norma specială ce are prevalență în cauză, astfel că nu-i sunt aplicabile nici prevederile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., nici cele ale art. 229 alin. (1) C. proc. civ., privind instituția termenului în cunoștință.

Contrar acestor critici ale recurentului-reclamant, reține Înalta Curte că, distinct de normele la care a făcut referire titularul căii de atac de față, privind soluționarea acțiunii disciplinare, art. 72 din Legea nr. 188/2000 prevede că "(P)rezenta lege se completează cu dispozițiile C. proc. civ..", iar regulamentul dat în aplicarea acestei legi nu poate să conțină dispoziții contrare normei cu forță juridică superioară, în aplicarea căreia a fost edictat.

Prin urmare, procedura de citare în cursul exercitării acțiunii disciplinare este cea reglementată de C. proc. civ., fiindu-i aplicabile persoanei cercetate atât dispozițiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., referitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare prin trimiterea citației prin poșta electronica, cât și instituția termenului în cunoștință, prevăzută de art. 229 alin. (1) C. proc. civ.

În privința abaterii disciplinare ce a fost menținută în controlul judecătoresc exercitat de prima instanță, se reține că faptele imputate recurentului-reclamant au fost încadrate în prevederile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, referitoare la "întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor", iar executorul judecătoresc sancționat disciplinar a formulat critici punctuale asupra abaterilor reținute în sarcina sa.

O primă categorie de fapte a constat în împrejurarea că dosarele execuționale ar fi cuprins numai adresele de înștiințare a popririi, fără ca acestea să fie însoțite de dovezi de comunicare, aspect contestat de recurentul-reclamant, care susține că, potrivit borderoului pentru trimiteri de corespondență din data de 21.05.2012, a înștiințat despre înființarea popririi aferente dosarelor execuționale nr. 264, 259, 260, 183, 258, 262, 261, 261, 142, 267, 266 pe debitorul statul roman prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel că plata debitelor a fost efectuată după comunicarea înștiințărilor de poprire.

Se reține în calea recursului că titularul căii de atac nu combate, punctual, argumentele primei instanțe privind împrejurarea că au fost comunicate înștiințările de poprire doar către terțul poprit, Trezoreria municipiului București, nu și către debitorul statul român prin Ministerul Finanțelor Publice. Verificând sentința recurată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, se reține că borderoul din data de 21.05.2012 nu face dovada comunicării adreselor de înștiințare a debitorului despre măsura popririi, fiind necesar să existe, la fiecare dosar execuțional întocmit de executorul judecătoresc, o dovadă de comunicare întocmită conform normelor procedurii civile.

O a doua categorie de fapte reținute prin actele administrative de stabilire a răspunderii disciplinare, confirmată în controlul de legalitate exercitat de judecătorul fondului, a fost cea referitoare la lăsarea în nelucrare a dosarelor de executare silită, prin neîndeplinirea actelor de executare în termenul de 6 luni, precum și înființarea de noi popriri după îndeplinirea termenului de perimare.

În legătură cu aceste fapte, a susținut recurentul-reclamant că a efectuat 3 adrese către Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală, respectiv la datele de 17.12.2012, 26.08.2013 și 18.12.2013, prin care a solicitat să i se comunice dacă au fost efectuate plăți în dosarele nr. x, 258, 181, 142, 267, 266, 264, 262, 261, 263, 183, 260, 479, întrucât nu a primit nicio comunicare de la creditori cu privire la efectuarea plății debitelor de către statul român.

Totodată, a arătat recurentul-reclamant că se află în situația de excepție de la incidența perimării, întrucât dispozițiile art. 387 și 389 C. proc. civ. nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea silită fără somație, aceasta fiind și situația reglementată de art. 454 C. proc. civ., privind executarea silită prin poprire.

În privința celor trei adrese pe care a pretins recurentul-reclamant că le-ar fi expediat către debitorul statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, se reține în calea recursului că nu au fost depuse la dosar dovezi suplimentare celor avute în vedere de prima instanță, astfel că sunt formale și aceste critici, ce nu pot conduce la reformarea sentinței atacate.

S-a reținut corect, de judecătorul fondului, că adresele respective nu reprezintă acte de executare silită, ci simple adrese de informare, iar frecvența emiterii acestora denotă o lipsă de stăruință a executorului judecătoresc în ducerea la bun sfârșit a executărilor silite încuviințate și instituite în dosarele vizate, această omisiune de a efectua actele necesare pentru a finaliza respectivele executări fiind aptă în a fi asimilată unor întârzieri sistematice în efectuarea lucrărilor, ca formă de manifestare a abaterii disciplinare reținute în sarcina executorului judecătoresc sancționat.

Cu privire la înființarea de noi popriri, după împlinirea termenului de perimare de 6 luni, se reține că, în realitate, fapta constatată ca fiind abatere disciplinară prin Hotărârea Comisiei superioare de disciplină nr. 8/27.02.2016 este cea a lăsării în nelucrare a dosarelor pentru aproximativ doi ani, după care executorul judecătoresc A. a revenit cu adresă de înființare a popririi către un alt terț poprit, fiind înștiințat, de această dată, și debitorul, care, între timp, își achitase debitele.

Chiar în condițiile în care se reține ca fiind fondat argumentul recurentului-reclamant privind situația de excepție în care s-a aflat executarea silită efectuată prin poprire, în sensul aplicabilității prevederilor art. 390 C. proc. civ., care stabilesc că nu se aplică dispozițiile art. 387 și 389 C. proc. civ. în cazurile în care legea încuviințează executarea fără somație, acest fapt nu schimbă caracterul legal al abaterii disciplinare reținute în sarcina sa, descrisă prin prevederile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, ca fiind manifestată prin întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor. Prin urmare, reținerea stării de pasivitate în care a ales executorul judecătoresc să se poziționeze după înființarea popririlor într-un număr de 13 dosare, în care, fără a aduce la cunoștința debitorului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice despre aceste executări silite, a întocmit, într-un interval de aproximativ 2 ani, doar trei adrese de interogare a acestui debitor despre eventuale plăți efectuate în cadrul acestor dosare, intră în conținutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

A mai criticat recurentul-reclamant sentința primei instanțe din perspectiva aplicării, de către judecătorul fondului, a prevederilor art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, în sensul reținerii că nu a operat prescripția, câtă vreme fapta a fost din nou săvârșită, prin comunicarea procesului-verbal terțului poprit Trezoreria municipiului București la data de 17.02.2014. În argumentarea acestei critici, a susținut recurentul-reclamant că termenul de trei ani a început să curgă de la data de 13.03.2012, fiind împlinit la momentul declanșării acțiunii disciplinare.

În legătură cu aceste critici, reține Înalta Curte, prioritar, faptul că procedura răspunderii disciplinare cunoaște o fază administrativă și una judiciară, iar obiectul controlului de legalitate în fața instanței de contencios administrativ competente îl reprezintă, potrivit prevederilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, hotărârea Comisiei superioare de disciplină. Aceasta presupune verificarea legalității răspunderii disciplinare instituite în procedura administrativă, prin raportare la faptele reținute în cuprinsul actului emis de Comisia superioară de disciplină. Se observă, așadar, că abaterea disciplinară reglementată la art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 a fost menținută în sarcina executorului-judecătoresc sancționat, prin Hotărârea nr. 8/27.04.2016, emisă de Comisia superioară de disciplină din cadrul U.N.E.J., pentru următoarele fapte: lipsa dovezii achitării onorariului avocațial în dosarele 260, 261, 261, 263, 264, 266, 267, toate din anul 2012, lipsa înștiințării debitorului în cazul popririlor înființate în anul 2012 la terțul poprit C., lăsarea în nelucrare a dosarelor pentru aproximativ 2 ani, iar ulterior revenirea cu adrese de înființare a popririi la un alt terț poprit, cu înștiințarea debitorului, de această dată, care, însă, între timp, achitase debitele din dosare.

Toate aceste fapte reținute în hotărârea pronunțată în calea de atac administrativă au condus la menținerea sancțiunii stabilite anterior prin Hotărârea nr. 1/2016 a Consiliului de disciplină din cadrul Camerei executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea, apreciindu-se că faptele constatate sunt suficient de grave pentru sancțiunea aplicată.

Prin urmare, nu se regăsește în conținutul constitutiv al abateri disciplinare menținute de Comisia superioară de disciplină situația analizată de judecătorul fondului la punctul iii) din hotărârea atacată, criticată de recurentul-reclamant, astfel că această faptă nu va fi examinată în calea controlului ierarhic judiciar, nefăcând parte dintre actele materiale ce au condus la încadrarea abaterii disciplinare în prevederile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

O ultimă faptă ce a menținută în calea administrativă de atac și, totodată, și în controlul de legalitate exercitat de prima instanță, a fost în referire la lipsa din anumite dosare (260, 261, 261, 263, 264, 266, 267, toate din anul 2012) a dovezilor de achitare a onorariului de avocat, executorul judecătoresc A. luând în calcul aceste onorarii, în procesele-verbale de cheltuieli, fără a exista delegație, chitanță de plată, și fără ca aceste sume să fie trecute în titlul executoriu.

Este relevantă declarația avocatului Wegendt B., titular al cabinetului de avocatură " B." din Satu Mare, în care se arată că onorariile pe care acest apărător ales "le-a solicitat în faza de executare silită de la justițiabili nu au fost achitate, plata lor fiind condiționată de recuperarea sumelor de executat, astfel că executorul judecătoresc trebuia și putea să solicite debitoarei, pe lângă suma datorată, alte cheltuieli ocazionate de executare, fără onorariul de avocat, care nu a fost justificat cu chitanțe doveditoare în aceste cauze".

În combaterea înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei, recurentul-reclamant nu a produs nicio dovadă a modului în care a înțeles să respecte prevederile legale în ceea ce privește solicitarea acestor cheltuieli, iar criticile din recurs sunt formale, limitându-se doar la simple susțineri privind faptul că executorul judecătoresc nu ar fi procedat la menționarea în mod nereal în procesul-verbal de cheltuieli din dosarele execuționale, întrucât nu avea niciun beneficiu sau interes în a trece niște cheltuieli nereale. Modalitatea în care recurentul-reclamant a procedat în cadrul dosarelor execuționale 260, 261, 261, 263, 264, 266, 267, toate din anul 2012, denotă, într-adevăr, cel puțin neglijență în îndeplinirea actelor de executare silită, fiind, cu prisosință, săvârșită abaterea disciplinară constând în întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor.

În consecință, pe fondul cauzei, se reține că sunt nefondate criticile recursului declarat de recurentul-reclamant A., fiind legală sentința primei instanțe, de menținere a actelor administrative contestate, prin care s-a stabilit sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. d) din Legea nr. 188/2000, pentru abaterea disciplinară constând în întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor, descrisă la art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 127 din 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, ca neîntemeiată, menținând în rest hotărârea atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 127 din 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată, și rejudecând:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iulie 2020.