ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5606/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE - CABINET DIRECTOR GENERAL și AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE, solicitând instanței: anularea Deciziei de soluționare nr. 17.053/04.07.2017 emisa de către Organul de soluționare asupra contestației fiscale formulate de către reclamanta si înregistrata la Organul emitent sub numărul 15.854/19.06.2017, și anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/27.01.2017, cu consecința exonerării reclamantei de la plata sumei de 26.347 RON, și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei.

Prin sentința civilă nr. 3022 din 25 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale-Cabinet Director General și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a anulat Decizia nr. 17.503/4.07.2017 și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/27.04.2017; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței de fond, a declarat recurs pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, reținerea cauzei spre rejudecare, casarea hotărârii instanței de fond și respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

Recurenta pârâtă susține că prin sentința civilă nr. 3022 din data de 25.06.2018 Curtea de Apel București a apreciat întemeiată contestația intimatei reclamante, pentru un unic considerent și anume faptul că, "în condițiile în care instanța penala s-a pronunțat asupra sumelor datorate de reclamantă, inclusiv asupra accesoriilor acestora, prin urmare pârâta AFIR nu mai putea proceda la emiterea unei decizii referitoare la plata de obligații accesorii acestora."

În opinia Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, sentința civilă nr. 3022 din data de 25.06.2018 este pronunța de către instanța de fond cu ignorarea situației de fapt, care a presupus achitarea unui prejudiciu stabilit definitiv de instanța penală cu o întârziere de 684 zile.

Contrar celor reținute de Instanța de fond arată că, prin sentința penală nr. 25 din data de 31 martie 2015, Tribunalul Teleorman dispune:

"în baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., obligă în solidar inculpații A. și B. la plata către partea civilă Agenția pentru Finantarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) cu sediul în Stirbei Vodă, Nr. 43, a sumei de 106.668 RON cu titlu de daune actualizată la data plății."

Prin urmare, contrar celor reținute de către Curtea de Apel București, instanța de drept penal nu avea cum să cuantifice suma pe care intimata reclamantă trebuie să o achite cu titlu de actualizare, această operațiune fiind posibilă doar după achitarea debitului principal.

Apreciază că instanța penală a cuantificat expres prejudiciul material pe care intimata reclamantă trebuia să îl achite AFIR și a menționat faptul că acestui prejudiciu material urmează să i se adauge și accesorii calculate în funcție de data plății efective.

În ceea ce privește baza legală aplicabilă deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 10.902 din data de 27.04.2017, subliniază că în prezenta speti dispozițiile art. 42 Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea,constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aplicabilă în prezenta speță și, în același timp, lege specială în material fondurilor comunitare nerambursabile.

Conform art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 - "Debitorul datorează pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în RON a creanței bugetare din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alin. (1) până la data stingerii acesteia".

Prin plata efectuată de A. în data de 19.04.2017 în sumă de 106.668 RON a fost recuperat exclusiv debitul principal constituit, cu o întârziere de 684 zile (calculate de la data de 05.06.2015- data pronunțării deciziei penale nr. 857/2015).

Pe cale de consecință, în raport de prevederile legale incidente, recurenta susține că are obligația de a calcula penalități de întârziere pentru perioada cuprinsă între data la care decizia penală a devenit executorie și data la care contul AFIR a fost creditat cu suma pe care o avea încasat de la reclamanta din prezenta cauză.

Intimata- reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat să se constate netemeinicia criticilor expuse în cuprinsul cererii de recurs, cu consecința menținerii sentinței, ca temeinică și legală, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea recursului.

Intimata reclamantă apreciază că pentru a se datora accesorii este necesar nu numai sa existe o întârziere ocazia achitării debitului principal ci este necesar ca aceasta întârziere să-i fie imputabilă.

În opinia intimatei, in mod nejustificat, recurenta ignoră faptul că, deși era titulara contului bancar, nu avea drept asupra sumelor de bani existente in cont, data fiind indisponibilizarea acestora la cererea creditorului (i.e. AFIR) prin intermediul organului sau de executare (i.e. ANAF).

Mai mult, arată că întârzierea apăruta în creditarea contului AFIR nu aparține intimatei, ci creditoarei și organului acesteia de executare. Din contra, intimata susține că a dat dovada de buna-credita solicitând în mod constant și susținut transferul sumei de bani. Beneficiara măsurii asigurătorii a dat, in schimb, dovadă de o rea-credința evidenta, refuzând sa renunțe la măsura asiguratorie instituita pentru a-i fi creditat contul.

In ceea ce privește modalitatea de lucru dintre creditoarea AFIR si organul acesteia de executare (i.e. ANAF), arată că aceasta nu-i este opozabil intimatei, care a făcut toate demersurile necesare pentru transferul sumei de bani.

La o simpla analiza a Deciziei referitoare la obligațiilor de plata accesorii și a înscrisurilor depuse anexat prezentei, se poate observa că Agenția solicită dobânzi si penalități de întârziere pentru o perioada de timp în care suma de bani reprezentând obligația principală se afla într-un cont asupra căreia era instituita o măsura asiguratorie; iar intimata nu a reușit să facă transferul sumelor de bani, deși a depus toate diligentele în acest sens. Mai mult, arată că asupra bunurilor sale mobile și imobile erau instituite masuri asigurătorii si astfel nu pute face plata din alte surse.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și dispozițiile art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 28 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 octombrie 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când prin hotărârea recurată au fost aplicate sau interpretate greșit normele de drept material.

Situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, respectiv existența unei obligații pecuniare stabilite printr-o sentință penală, modificată în apel. Astfel, inițial obligația de plată a fost stabilită, în solidar, în sarcina inculpaților A., B. și Întreprinderea Individuală A.. În vederea recuperării prejudiciului au fost instituite măsuri asigurătorii față de toți cei trei inculpați (Sentința penala nr. 25/31.03.2015 pronunțata de Tribunalul Teleorman).

Ulterior, prin decizia penala nr. 857/05.06.2015, Curtea de Apel București au fost menținute, dispozițiile sentinței penale, fiind înlăturată doar obligația de plată pentru Întreprinderea Individuală A., atât a despăgubirilor civile cât și a cheltuielilor judiciare.

Ceea ce însă a stabilit greșit prima instanță, a fost interpretarea disp. art. 98 lit. c) și 173 alin. (1) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pe care le-a citat în cuprinsul hotărârii.

Susținerea conform căreia, în cauză nu sunt incidente aceste dispoziții legale, întrucât nu există o obligație fiscală principală, nu poate fi confirmată de instanța de control judiciar.

Prejudiciul la care părțile au fost obligate în cadrul procesului penal decurge din constituirea ca parte civilă a AFIR, pentru o daună produsă ca urmare a finanțării nelegale (prin fraudă) în cadrul Măsurii 112 a proiectului "Instalarea tânărului fermier A. ca șef al exploatației agricole din comuna Odobeasca, județul Telorman".

În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (3) din O.G. nr. 66/201, recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli se efectuează în conturile indicate de organele fiscale competente, urmând ca sumele rezultate din aceste recuperări să se vireze de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanță.

Tocmai pentru că suma de mai sus constituie o creanță bugetară, a fost trimisă spre executare organului fiscal competent - ANAF Teleorman.

Suma a fost efectiv achitată în contul de executare la data de 19.04.2017, cu o întârziere de 684 de zile, pentru care a fost emisă decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/27.04.2017, în conformitate cu prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 98 lit. c) și 173 alin. (1) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Afirmația primei instanțe referitoare la faptul că instanța penală s-a pronunțat asupra sumelor datorate de reclamantă, inclusiv asupra accesoriilor acestora, astfel că pârâta nu mai putea proceda la emiterea unei decizii referitoare la plata de accesorii, va fi cenzurată de Înalta Curte.

Se observă că, prin hotărârea penală definitivă, s-a dispus obligarea la plata sumei de 106.668 RON cu titlu de daune materiale, sumă actualizată la data plății.

Cum plata a fost efectuată cu o întârziere de 684 de zile (intervalul 5.06.2015 data rămânerii definitive a hotărârii penale - 19.04.2017 data plății), este evident că termenul de actualizare, în accepțiunea instanței penale, nu putea avea decât valența emiterii unor obligații accesorii conform legislației în materie fiscală, dat fiind caracterul fiscal al creanței în discuție.

Așadar, în mod eronat a apreciat prima instanță că decizia privind emiterea de obligații accesorii era nelegală și nejustificată.

Intimata reclamantă s-a apărat, invocând beneficiul bunei credințe și a adus în discuție o corespondență purtată atât cu creditorul AFIR cât și cu banca comercială titulară a contului în care se afla suma de 106.668 RON, constând în prejudiciu la care a fost obligată.

Verificând, însă, această corespondență aflată la dosar fond, se constată că intimata a insistat atât către AFIR cât și către bancă să fie executat contul Întreprinderii Individuale A., în care se afla, într-adevăr, indisponibilizată suma de bani primită ca urmare a contractului de finanțare nr. x.

Or, o astfel de plată nu putea fi efectuată de vreme ce prin decizia penală definitivă a fost înlăturată obligația în sarcina Întreprinderii Individuale, fiind încetat procesul penal în raport de această parte. Obligația de plată a rămas în sarcina celor două persoane fizice, iar invitația AFIR de a executa o entitate în sarcina căreia nu mai subzista această îndatorire nu poate fi apreciată ca un element de bună-credință din partea intimatei.

Este adevărat că, inițial, a fost instituit un sechestru asigurător și în sarcina Întreprinderii Individuale A., pentru recuperarea aceluiași prejudiciu, iar acest sechestru nu a fost ridicat în urma înlăturării obligației de plată, dar acest aspect nu poate fi interpretat ca o dovadă de rea-credință din partea recurentei, de vreme ce intimata era singura interesată și îndreptățită să solicite ridicarea acestei măsuri după pronunțarea deciziei penale definitive.

Cum recurenta a emis două adrese de indicare a contului în care să se efectueze plata, adresele nr. x/24.09.2015, y/23.03.2015 și i-a comunicat intimatei că Întreprinderea Individuală a fost exonerată de plată, aceasta rămânând exclusiv în sarcina persoanelor fizice, nu se poate vorbi de o culpă a autorității pentru neexecutarea obligației de plată.

În raport de aceste motive și de faptul că nu au fost indicate alte aspecte care să conducă la nelegalitatea actului administrativ atacat, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță este neconformă cu dispozițiile legale menționate mai sus și va fi cenzurată în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de reclamantă.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune admiterea recursului, cu consecința casării hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 3022 din 25 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2020.