ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5267/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 august 2014, reclamantul Departamentul pentru Energie, înființat prin H.G. nr. 429/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Energie, ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Economiei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat suspendarea executării încheierii nr. 94/31.07.2014 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii și anularea în parte a încheierii nr. 94/31.07.2014, cu consecința admiterii în totalitate a contestației Departamentului pentru Energie nr. 102.397/RN/08.07.2014, formulată împotriva Deciziei nr. 29/19.06.2014, în sensul respingerii constatărilor consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. x/SG/19.05.2014, în integralitatea lor.

Prin încheierea din 7 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de reclamant.

De asemenea, prin încheierea din data de 22 aprilie 2015, definitivă prin respingerea recursurilor, au fost respinse ca inadmisibile, atât cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva chemaților în garanție S.C. Enel Distribuție Dobrogea S.A., Instituția Prefectului Jud. Tulcea, Comuna Crișan, Comuna Beștepe, Comuna Nufăru, Orașul Tulcea, Comuna Pardina, Comuna Maliuc, Comuna Ceatalchioi, Comuna Chilia Veche, Orașul Sulina și Orașul Sf. Gheorghe, cât și cererea de intervenție principală formulată de S.C. Enel Energie S.A..

Prin sentința civilă nr. 1476 din 4 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurentul-pârât invocă faptul că hotărârea recurată prin care a fost apreciată ca neîntemeiată acțiunea reclamantului și respinsă ca atare nu respectă dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. în sensul că nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse argumentele invocate de reclamant în ceea ce privește nelegalitatea celor două măsuri contestate.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă greșita aplicare și interpretare a dispozițiile legale incidente în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. 117 din Decizia nr. 29/2014, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor H.G. nr. 2013 și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Departamentului pentru Energie.

În esență legat de această măsură dispusă prin actele Curții de Conturi recurentul-reclamant invocă faptul că nu avea atribuții legale cu privire la verificarea realității regularității și legalitate a operatorilor din deconturile prezentate la plată.

Se arată de către recurent că aplicarea în concret a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 27/1996 și verificarea legalității acordării de subvenții "respectiv tarife reduse cu 50% pentru energie electrică pentru familiile cu domiciliul într-una dintre localitățile situate pe teritoriul Rezervației Biosferei "Delta Dunării, revine Soc. Enel Energie S.A. și Consiliului Județean Tulcea.

"Faptul că ministerul de resort în cauză recurentul-reclamant aprobă plata finală a sumelor nu poate determina concluzia existenței abaterii de la pct. 6 din Decizia nr. 29/2014 în sensul neurmărirea acordării în condițiilor legii a subvențiilor pentru acoperirea tarifelor reduse la energie electrică destinate consumului casnic pentru familiile cu domiciliul într-una din localitățile situate pe teritoriul Rezervației Biosferei "Delta Dunării".

Se arată că recurentul-reclamant nu are posibilitatea de efectua verificări privind realitatea și corectitudinea informațiilor transmise de autoritățile locale informații centralizate la nivelul ministerului.

În ceea ce privește Măsura de la pct. 7.1 din Decizia nr. 29/2014 având ca obiect neregula constând în "nelegalitatea cheltuielilor ce nu sunt legate de activitatea Departamentului pentru Energie cheltuieli privind Spațiul de birouri din Splaiul Independenței nr. 202F aferente perioadei aprilie- iunie 2013, când nu a funcționat în acest spațiu se invocă faptul că prima instanță nu a ținut de situația de fapt și de drept probată cu acte în ceea ce privește folosirea spațiului în litigiu în perioada aprilie- iunie 2013 și pentru care s-au plătit utilități în sumă de 106.193,96 RON.

Rezulta din actele administrate ca începând cu 01.04.2013 spațiul a fost ocupat de către direcțiile tehnice ale instituției, Secretarii de Stat, Cabinetul Ministrului, care in mod indubitabil au desfășurat activități legate de buna desfășurare a Departamentului pentru Energie. Curtea de Conturi a ignorat documente din care rezulta chiar incontestabila folosire a spațiului, pentru care este firesc sa se si achite cheltuielile efectuate. In speța sunt cheltuieli necesare si utile bunei funcționari a instituției nou înființate, care obținuse in prealabile acordurile necesare mutării in spațiu.

Se arată că în raport de probele administrate a existat o posesie efectivă a spațiului în perioada aprilie- iunie 2013 de către Departamentul pentru Energie prin direcțiile tehnice și în consecință au fost legal achitate cheltuielile de funcționare a acelui spațiu în perioada aprilie- iulie 2013.

Se solicită de recurentul-reclamant admiterea recursului casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul admiterii acțiunii și anulării actelor contestate.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză neputându-se reține nerespectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. în ceea ce privește motivarea hotărârii de către prima instanță.

Soluția de respingere a acțiunii pronunțată de instanța de fond este motivată în fapt și în drept cu luarea în considerare a susținerilor ambelor părți și a probelor administrate.

Din analiza considerentelor Curtea constată că prima instanță a analizat și motivat pe aspecte de nelegalitate invocate și a înlăturat motivat apărările formulate de recurent pe măsurile contestate.

În ceea ce privește măsurile de la pct. 11.7 a motivat prima instanță de ce a înlăturat apărările privind lipsa responsabilității autorității centrale în ceea ce privește respectarea normelor privind acordarea subvențiilor.

În ceea ce privește măsura de la pct. 11.8 s-a motivat cu privire la legalitatea plăților de 106.193,96 RON reprezentând utilități aferente perioadei aprilie- iunie 2013 pentru spațiul din Splaiul Independenței nr. 202E.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în cauză hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente pe ambele măsuri contestate din actele de control emise de intimata Curtea de Conturi.

Măsurile de la pct. II.7 din Decizia nr. 29/2014 au fost dispuse în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, pentru înlăturarea abaterilor constatate în procesul-verbal de constatare nr. x/SG/19.05.2014.

Astfel, în urma verificărilor efectuate auditorii publici externi au consemnat, neurmărirea acordării în condițiile legii, a subvențiilor pentru acoperirea tarifelor reduse(cu 50%) la energie electrică destinată consumului casnic, pentru familiile cu domiciliul într-una din localitățile situate pe teritoriul Rezervației Biosferei "Delta Dunării".

Potrivit dispozițiilor art. 8 din O.G. nr. 27/1996, familiile cu domiciliul într-una din localitățile situate pe teritoriul Rezervației Biosferei "Delta Dunării" (24 localități), beneficiază de tarife reduse cu 50% pentru energie electrică, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de către consiliile locale, diferențele de tarif pentru serviciile privind livrarea energiei electrice, se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei și se plătesc pe baza de decont justificativ, către S.C. Enel Energie S.A..

SC Enel Energie S.A. a întocmit, în perioada 2012-2013, deconturi lunare privind diferențele de tarif la energia electrică facturată pentru un număr mediu anual de 4.100 clienți, în care a fost inclusă o cantitate de energie subvenționată de 3.446.979 kwh, în valoare de 1.723.489 RON.

Aceste deconturi au fost transmise spre avizare Prefecturii Județului Tulcea care, a întocmit un alt decont (având anexate deconturile întocmite de S.C. Enel Energie SA), ce a fost înaintat spre plată, Ministerului Economiei, iar începând cu semestrul II al anului 2013, Departamentului pentru Energie.

SC Enel Energie S.A., a încasat subvenții de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei/Departamentului pentru Energie, pentru acoperirea diferențelor de preț la energie electrică, facturată consumatorilor casnici din Delta Dunării, în sumă totală de 910.202,60 RON (din care: 410.471,58 RON în anul 2012 și 499.731,02 în anul 2013).

După expunerea situației de fapt care determinat această măsură recurentul reiterează în recurs aceeași apărare în sensul lipsei responsabilității sale în raport de dispozițiile speciale ale H.G. nr. 429/2013 și art. 10 din O.G. nr. 119/1999.

Curtea apreciază ca nefondat acest aspect de nelegalitate deoarece recurentul-reclamant avea obligația în calitate de ordonator de credite și autoritate care aproba în final plata sumelor acordate cu titlu de subvenție de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor legale și destinațiilor aprobate.

În cauză nu poate fi reținută responsabilitatea numai a autorităților locale implicate în condițiile în care recurentul-reclamant în calitate de ordonator de credite pentru suma acordată subvenției de la bugetul de stat avea obligația conform art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice locale coroborat cu dispozițiile OMFP nr. 1792/2002 de a verifica legalitatea angajării și ordonanțării cheltuielilor care sunt în componența ordonatorilor de credite.

Astfel încât Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea întemeiată pe pretinsa lipsă de competență și responsabilitate a recurentului-reclamant în ceea ce privește legalitatea alocării sumei cu titlu de subvenție în baza art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 27/1996.

În ceea ce privește aspectele de nelegalitate invocate cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispusă la pct. 8 din Decizia nr. 29/2014 Curtea nu le va reține apreciind că în mod corect s-a apreciat nelegalitatea efectuării cheltuielilor în sumă de 106.193 RON aferente folosirii spațiului de birou aferente perioadei aprilie- iunie 2013.

Instanța de fond a analizat probele administrate la dosar reținând în mod corect că înscrisurile prezentate de reclamant care prezintă relevanță sunt contractul de comodat nr. x/12.07.2013, încheiat cu S.C. Electrocentrale București S.A. și a procesul-verbal de predare - primire a bunurilor încheiat în data de 17.07.2013, care fac dovada când acesta a intrat efectiv în posesia spațiului, respectiv în luna iulie 2013.

Astfel, recurentul - reclamant, în baza contractului nr. x/22458/14.10.2013, în mod ne legal, a angajat, lichidat, ordonanțat și plătit S.C. Electrocentrale București S.A., suma de 106.193,96 RON, reprezentând utilități (întreținere ascensor, agent termic, deșeuri, servicii pază, apă, energic electrică, servicii de telefonie, abonament audio-vizual), pentru spațiul de birouri, din Splaiul Independenței nr. 202 E, aferente perioadei aprilie - iunie 2013, în condițiile în care, în această perioadă, nu a funcționat în acest spațiu.

Abaterea a fost reținută în raport de următoarele prevederi art. 22 alin. (1) -(2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Anexa nr. 1 la Normele metodologice aprobate prin OMFP nr. 1792/2002, art. 1, art. 5 și art. 10 alin. (4) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, art. 6 alin. (2) din Legea contabilității, pct. 3.3 din Anexa la Normele metodologice aprobate prin OMFP nr. 522/2003 nr. 82/1991, precum și art. 2 alin. (2) din contractul de comodat nr. x/12.07.2013.

Apărarea recurentului-reclamant reiterată și în recurs în sensul că spațiul a fost folosit în fapt de la data de 1.04.2013 de Departamentul pentru Energie și că recurentul a achitat cheltuielile nu poate fi restituită.

Faptul că în fapt Departamentul pentru Energie s-a mutat în baza adresei nr. x/5.03.2013 nu poate fi reținut în condițiile în care în mod legal Departamentul pentru Energie s-a înființat în baza H.G. nr. 429/2013 publicat în Monitorul Oficial nr. 10.07.2013, respectiv începând cu iulie 2013 iar în baza contractului de comodat nr. x/12.07.2013 încheiat cu S.C. Electrocentrale București S.A. și a procesului-verbal de predare primire încheiat la data de 17.07.2013 s-a folosit legal spațiul și au fost efectuate plăți cu utilități.

Pentru perioada aprilie - iunie 2013 în mod corect prima instanță analizând documentele depuse de părți a constatat că în lipsa folosinței efective și cu titlu legal a spațiului efectuarea plăților în sumă de 106,96 RON a fost nelegală în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 500/2002 coroborat cu dispozițiile OMFP nr. 1792/2002 care impuneau efectuarea plăților în limita cheltuielilor bugetare aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituției.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri împotriva sentinței civile nr. 1476 din 4 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2020.