ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5170/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 06.10.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în principal, anularea Deciziei nr. 535/07.09.2017 emise de pârât cu consecința anulării sancțiunii amenzii în cuantum de 120.000 RON, sau, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment/somație publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, în cazul în care se va aprecia că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment/somație publică.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 806 din 26 februarie 2018, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

2.1. După ce a prezentat situația de fapt a susținut recurenta-reclamantă că instanța a apreciat eronat că nu ar fi aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor în ceea ce privește actele administrative de sancționare emise de Consiliul Național al Audiovizualului.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001 și ale art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, rezultă că dispozițiile cu caracter contravențional din Legea nr. 504/2002 se completează corespunzător cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001, care reprezintă legea generală în materie contravențională, pentru că Legea audiovizualului nu conține o dispoziție derogatorie de la regimul stabilit de art. 10 din ordonanță, iar acolo unde sunt reglementate aspecte derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul le indică în mod expres.

Nu se poate susține că într-un singur act normativ dispozițiile prin care se derogă de la dreptul comun pot fi atât exprese, cât și rezultate din modul de reglementare a Legii audiovizualului, pentru că o astfel de interpretare nu ar face decât să îngreuneze înțelegerea și aplicarea articolelor de lege incidente și, mai mult, ar împiedica instanța să verifice legalitatea aplicării și individualizării fiecărei sancțiuni în parte.

2.2. Față de cele reținute de prima instanță cu privire la moderatoarea B., care ar fi avut numai intervenții formale, recurenta-reclamantă a punctat intervențiile acesteia, consemnate la pag. 5 și 6 din decizia contestată, apreciind că moderatoarea emisiunii a precizat, atunci când a fost cazul, faptul că nu există probe în susținerea acuzațiilor aduse sau a redat susținerile/punctul de vedere al persoanei acuzate adus la cunoștința mass-media.

De asemenea, dispozițiile art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului trebuie interpretate în sensul că moderatorul nu poate anticipa în vreun fel sau altul afirmațiile invitaților, astfel încât să le stopeze sau să le controleze prin simplele sale intervenții, mai ales pe parcursul unei emisiuni difuzate în direct, cum este cazul emisiunii "Ultima oră".

În considerarea dispozițiilor art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, moderatorul are o obligație de rezultat față de propria persoană, să nu folosească un limbaj injurios sau să instige la violență, și o obligație de diligență față de invitați, să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență. Așadar, moderatorul nu poate decât să atenționeze invitații și să intervină în mod respectuos pe parcursul emisiunii, obligație care a fost îndeplinită în cauză, neputându-se primi opinia instanței în sensul că moderatoarea a ignorat dispozițiile legale.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

4.1. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 535/07.09.2017 a Consiliului Național al Audiovizualului prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 120.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (1), (4) și (5), art. 47 alin. (4), art. 64 alin. (1) lit. b), art. 65 lit. a) și art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

În esență, în sarcina recurentei-reclamanta s-a reținut că ediția emisiunii "Ultima Oră" din data de 05.07.2017, difuzată în intervalul orar 18:58-19:51 la postul de televiziune C., a prejudiciat grav imaginea unor persoane, la adresa cărora au fost formulate acuzații de natură penală și morală, fără a fi puse la dispoziția publicului dovezi care să ateste realitatea acestora. De asemenea, nu s-au făcut niciun fel de precizări potrivit cărora persoanele vizate de comentarii să fi fost contactate pentru a-și expune punctul de vedere și acestea să fi refuzat acest demers ori să nu fi putut fi contactate. S-a mai reținut că moderatorul emisiunii nu a respectat dispozițiile art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului, care impuneau în sarcina sa adoptarea unei conduite ferme, de stopare a folosirii de către invitați a unui limbaj depreciativ, tendențios și jignitor, de natură a prejudicia imaginea persoanelor vizate.

Instanța de fond a menținut decizia emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, soluție împărătășită de instanța de control judiciar.

4.2. Este neîntemeiată critica recurentei ce vizează aplicarea în cauză a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Astfel, Legea nr. 504/2002 instituie un regim derogatoriu de la reglementarea cu caracter general prevăzută de O.G. nr. 2/2001 și se aplică prioritar, în conformitate cu principiul care generează concursul dintre legea specială și legea generală, specialia generalibus derogant, nefiind necesară în acest sens o stipulație expresă în legea specială.

Prin urmare, decizia de sancționare emisă de CNA, în considerarea caracterului său de act administrativ de autoritate, trebuie să respecte condițiile de formă și de fond prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, și nu cerințele art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, invocate în mod eronat de recurenta-reclamantă.

4.3. Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei-reclamante vizând interpretarea eronată a dispozițiilor art. 40 alin. (4) și (5) din Codul audiovizualului, conform cărora moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea, și au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.

Intervențiile moderatorului, reproduse chiar de către recurenta-reclamantă la fila x din cererea de recurs, nu fac nicidecum dovada atitudinii ferme a acestuia față de afirmațiile invitaților din emisiune, în sensul de a le solicita probarea afirmațiilor acuzatoare sau de a nu le mai permite folosirea unui limbaj injurios.

De asemenea, nu poate fi primit punctul de vedere al recurentei-reclamante, care, interpretând alin. (5) al art. 40 din Codul audiovizualului, afirmă că moderatorul are o obligație de rezultat față de propria persoană și o obligație de diligență față de invitați.

Înalta Curte apreciază că moderatorul emisiunii avea obligația de a adopta o poziție neutră, lipsită de echivoc (fără a lăsa impresia că este de acord cu acuzațiile aduse) și de a cere, în mod legitim, persoanelor care afirmă fapte obiective, să dovedească adevărul acestora.

Or, după cum rezultă din raportul de monitorizare, moderatorul emisiunii "Ultima oră" nu a fost destul de convingător în intervențiile sale și nu a avut o atitudine fermă, care să convingă invitații din emisiune și care să conducă la stoparea acțiunii acestora de a manifesta, în mod repetat, un comportament care să aducă atingere dreptului la propria imagine a persoanei, prohibit de normele legale.

Moderatorul emisiunii avea obligația de a nu permite încălcarea normelor din Codul audiovizualului și de a asigura, după cum chiar recurenta susține, informarea imparțială a publicului cu privire la chestiuni de interes public justificat.

Prin urmare, au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la asigurarea unei informări corecte, precum și a celor referitoare la respectarea dreptului persoanei la propria imagine, constatările primei instanțe fiind corecte în această privință.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 806 din 26 februarei 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.