ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2784/2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.03.2017, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, contestație împotriva Deciziei C.N.A. nr. 37 din 31.01.2017, prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 100.000 de RON, solicitând, in principal, anularea deciziei ca neîntemeiata, cu consecința anulării sancțiunii amenzii, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.

Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei pana la soluționarea definitiva a prezentei cauze, in temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, însă ulterior a renunțat la judecarea acestei cereri.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2876 din 07 iulie 2017, a respins cererea de chemare în judecată formulată, restrânsă și precizată, de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 2876 din 07 iulie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, a promovat recurs reclamanta A. S.R.L., susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare a arătat că, analizând textele legale incidente, se poate observa că in sarcina radiodifuzorilor si a moderatorilor emisiunilor televizate, exista următoarele obligații legale:

- să respecte drepturile si libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea si reputația, precum si dreptul la propria imagine, conform art. 30 din Decizia nr. 220/2011;

- să nu utilizeze cu rea-credință numele, imaginea, vocea sau asemănarea cu o alta persoana in programele audiovizuale, conform art. 40 alin. (4) din Decizia nr. 220/2011;

- să respecte următoarele principii: asigurarea imparțialității, echilibrului si favorizarea liberei formari a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate in opoziție, in perioada in care problemele sunt in dezbatere publica si evitarea oricăror forme de discriminare, conform art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011;

- să asigure o separare clara a opiniilor de fapte si trebuie să nu profite de apariția lor constantă in programe într-un mod care să contravină exigențelor de asigurare a imparțialității, conform art. 67 din Decizia nr. 220/2011.

Instanța de fond a constatat in mod eronat încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ale art. 40 alin. (1) si (2) si ale art. 64 alin. (1) lit. a) si b) și art. 65 lit. c) din Decizia CNA nr. 220/2011.

Astfel, în ceea ce privește emisiunile cu caracter electoral in cadrul cărora s-au purtat discuții cu privire la omul de afaceri B., in prezentarea informațiilor s-a făcut o distincție clară intre fapte si opinii, recurenta prezentând o informare obiectiva.

S-a arătat că despre omul de afaceri s-a vorbit si se vorbește foarte des in spațiul public românesc, mai ales de către politicieni, astfel cum rezultă din articolele anexate actiunii introductive, acesta fiind figura publica care in anul 1990 a înființat D. (actualmente, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile) si care, datorita finanțărilor acordate, a construit in România o adevărată rețea de ONG-uri care îi aparțin (cu tiltu de exemplu, "C.", "C. Educațional Advising Center", "F.", "Centrul de Parteneriat pentru Egalitate", "Centrul pentru Dezvoltare Economica", Fundația "Concept", "Centrul pentru Drepturile Omului - București", "Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România -Comitetul Helsinki (APADOR-CH)", Asociația "G." "Societatea Academica Romana" etc).

De notorietate este si faptul că printre membrii acestor organizații se afla si foști miniștri, consilieri ai președinților României, directori de instituții ale statului si jurnaliști influenți. În consecință, numele C., precum si informații legate de afacerile dezvoltate de acesta si implicarea acestuia in problemele interne ale statului roman au fost cu mult timp înainte aduse la cunoștința publicului de mass-media, nemaifiind necesar, astfel cum susține in mod greșit Consiliul, sa se ofere publicului "minime informații în legătură cu persoana acestuia".

Față de opinia instanței conform căreia televiziunea este un mijloc public de comunicare cu un impact și o arie de răspândire mai mari, prin accesibilitatea lui, în raport cu articolele de presa anexate de reclamanta acțiunii (cotidianul.ro, gandește.org, stirileprotv.ro, adriannastase.ro, evz.ro)", a arătat recurenta că, datorită ascensiunii rapide a tehnologiei, caracterul de noutate al informațiilor nu poate fi perceput in sensul că radiodifuzorul, cu ocazia fiecărei emisiuni, trebuie sa aducă in atenția publicului aspectele si informațiile deja vehiculate in spatiul public și care reprezintă informații de notorietate pentru toate categoriile de public.

Cu privire la modul in care s-au finanțat partidele politice in campaniile electorale, precum si cu privire la modul in care fundațiile care reprezintă societatea civila fac rost de bani si modul in care se implica in viața politica au fost făcute pe parcursul ultimilor ani investigații jurnalistice ample, fundamentate pe documente concrete, emanate de la organele si instituțiile de stat abilitate.

In acest context, informațiile transmise publicului in cadrul emisiunilor reclamate nu au avut caracter de noutate pentru public, iar afirmațiile făcute de către moderatorii emisiunilor, precum si de către invitați nu au avut caracter acuzator la adresa omului de afaceri B., ci au reflectat date si fapte general cunoscute.

In ceea ce privește așa-zisele "opinii xenofobe" ale invitaților prezenți in emisiunile difuzate in perioada 20-22.11.2016 si 08-10.12.2016 de postul H., a arătat recurenta că singurul exemplu pe care membrii Consiliului au înțeles sa îl prezinte in acest sens se refera la subiectul dezbătut in cadrul emisiunii "Cheia zilei" din data de 08.12.2016, ora 15:00, moderata de I..

Astfel, primul subiect abordat in cadrul emisiunii a fost referitor la declarațiile făcute de premierul maghiar, J., ce au reliefat o atitudine de adversitate față de România, moderatorul si invitații pornind o dezbatere cu caracter electoral, în contextul căreia au fost făcute discuții cu privire la partidul K. si posibile strategii pe care acesta avea sa le folosească in lupta pentru guvernare.

In ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011, ca urmare a neprezentării unui punct de vedere al dnei L., director al M., cu privire la problemele dezbătute in cadrul emisiunilor identificate de C.N.A ori a precizării pe post că persoana vizată a refuzat săa isi exprime punctul de vedere, membrii Consiliului nu arată așa-zisele "acuzații" ce i-ar fi fost aduse persoanei în cauză.

A mai susținut recurenta că, având in vedere că sancțiunea aplicata are, potrivit art. 90 si urm. din Legea nr. 504/2002, natură contravențională, aceasta trebuie sa îndeplinească toate exigentele prevăzute de legea speciala, precum si de legea generala si de principiile care guvernează răspunderea contravențională.

In ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, parcurgând cu atenție extrasele din raportul de monitorizare, se observă că afirmațiile invitaților din emisiuni reprezintă opinii personale ale acestora referitoare la evenimentele dezbătute in cadrul emisiunilor, iar nu acuzații, astfel cum rețin in mod greșit Consiliul și instanța.

Or, orice persoană, fie acesta jurnalist sau invitat in cadrul unei emisiuni televizate, are dreptul neîngrădit la opinie si libera exprimare, drept garantat de art. 30 alin. (1) si (2) din Constituția României, iar pe plan internațional de prevederile art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Din conținutul par. 1 al art. 10 din Convenție, rezultă că libertatea de exprimare comportă doua elemente: libertatea de opinie si libertatea de a comunica informații sau idei.

Or, in cazul emisiunilor "România la raport" din 17.11.2016, Cheia zilei" din 21.11.2016, "România la raport" din 19.11.2016, "Ora de vârf" din 25.11.2016, "Cheia zilei" din 26-28.11.2016 si "Breaking news" din 05.12.2016, sancțiunea aplicata de către Consiliu echivalează cu o cenzurare neîntemeiata a libertății de opinie, actiune care contravine dispozițiilor constituționale și convenționale.

Recurenta a reiterat, totodată, motivarea capetelor subsidiare de cerere privind înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație, respectiv reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, arătând că, potrivit art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, în cazul in care Consiliul decide ca efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) sunt minore, va adresa o somație publica de intrare in legalitate.", iar conform alin. (4) al aceluiași articol, "individualizarea sancțiunii in cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute in prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum si de sancțiunile primite anterior, pe o perioada de cel mult un an.

Având in vedere împrejurările in care a fost săvârșită fapta, modul si circumstanțele de săvârșire a acesteia, urmarea produsă și principiul gradualității răspunderii contravenționale, recurenta a apreciat că se poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii in cuantum de 100.000 RON cu somație publică sau, în cazul in care se va aprecia ca nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii, prin raportare la prevederile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, respectiv la suma de 10.000 RON.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Prin rezoluția din 27 noiembrie 2018 a completului învestit cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată în ședință publică a recursului la 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de examinare în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal).

Intimatul-pârât Consiliul National al Audiovizualului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În opinia sa, prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale, reținând că este întemeiată constatarea faptelor cu caracter contravențional.

Totodată, recurentul pârât a susținut că și individualizarea sancțiunii amenzii s-a realizat în acord cu prevederile legale incidente.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Decizia C.N.A. nr. 37 din 31.01.2017 prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 100.000 de RON.

Acțiunea sa a fost respinsă, prima instanță apreciind ca fiind temeinic și legal actul administrativ contestat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), se reține că acesta a fost invocat prin raportare la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ale art. 40, 64, 65, 66, 67 din Decizia CNA nr. 220/2011.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speță, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menționat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la actul administrativ contestat, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Astfel, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 37/2017, recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 100.000 RON pentru încălcarea, în cadrul programelor audiovizuale difuzate, a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale articolelor 40 alin. (1) și (2), 47 alin. (1), (64) alin. (1) lit. a) și b), 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare (Codul audiovizualului).

Referitor la "emisiunile cu caracter electoral, în cadrul cărora s-au purtat discuții cu privire la omul de afaceri B. (...)", se constată că argumentele invocate de recurenta reclamantă nu sunt de natură să demonstreze nelegalitatea deciziei contestate.

Afirmațiile făcute de către moderatori și de către invitați în sensul că "despre omul de afaceri B. s-a vorbit și se vorbește foarte des în spațiul public, mai ales de către politicieni" și că acesta "a construit în România o adevărată rețea de ONG-uri", fiind "de notorietate că printre membrii acestor organizații se află și foști miniștri", chiar dacă ar fi reale, au avut un evident caracter acuzator la adresa omului de afaceri, neputându-se considera nici că este vorba de date și fapte general cunoscute.

Legea audiovizualului nu distinge cu privire la "caracterul de noutate" al unei informații, atunci când prevede în sarcina radiodifuzorului obligația de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor sau a evenimentelor și de a favoriza libera formare a opiniilor, iar televiziunea este, în mod evident, un mijloc public de comunicare cu o arie de răspândire mult mai mare la nivel național decât presa online, fie și numai ținând seama de accesul redus la Internet în mediul rural.

În plus, recurenta reclamantă nu a asigurat o distincție clară între fapte și opinii, o informare corectă, obiectivă a publicului, de natură să favorizeze libera formare a opiniilor acestuia.

Referitor la apărările formulate de recurenta reclamantă cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Codul audiovizualului, prin invocarea caracterului electoral al emisiunii din 8 decembrie 2016, Înalta Curte arată că, în jurisprudența sa, CEDO a subliniat, importanța crucială a necesității ca politicienii, în discursurile publice, să evite lansarea declarațiilor ce pot genera intoleranță (hotărârea din Cauza Erbakan c. Turciei).

Fiind vorba despre afirmații distribuite în contextul campaniei electorale, instanța europeană a apreciat că acestea constituie o formă de exprimare ce vizează electoratul în sens larg, adică a populației în ansamblu. Dacă, în context electoral, partidele politice trebuie să beneficieze de o libertate mare de exprimare pentru a încerca să-și convingă alegătorii, impactul unui discurs rasist și xenofob devine și el mai mare și poate provoca daune considerabile.

Or, afirmațiile scoase în evidență în decizia atacată conduc la concluzia că aceste principii nu au fost respectate, în emisiunile identificate ca fiind difuzate in zilele de 20-22.11.2016 si 08-10.12.2016 de postul H., fiind făcute comentarii care au avut caracter xenofob, promovându-se pe de o parte, o atitudine de respingere fata de străini, iar pe de alta parte o atitudine de adversitate fata de maghiari si comunitatea maghiară din România, reprezentata de K..

Faptul că moderatorul emisiunii nu a intervenit pentru a pondera dezbaterea, deși discursul xenofob se amplifica a contribuit esențial la depășirea limitelor comunicării publice stabilite de art. 47 din Codul audiovizualului ("(1) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de incitare la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare și la săvârșirea de infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

(2) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe.

(3) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmații defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunități definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naționalitate, cetățenie, credințe religioase, orientare sexuală, nivel de educație, categorie socială, afecțiuni medicale sau caracteristici fizice.

(4) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmații defăimătoare generalizatoare la adresa unei persoane pe baza apartenenței acesteia la un grup/o comunitate definit(ă) de gen, vârstă, rasă, etnie, naționalitate, cetățenie, credințe religioase, orientare sexuală, nivel de educație, categorie socială, afecțiuni medicale sau caracteristici fizice").

Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 40 din Codul audiovizualului:

"(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.

(2) În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt".

Or, în emisiunile "România exclusiv" difuzata in data de 31.10.2016, "Ediție specială" difuzata in data de 22.11.2016 si "Ediție de seara" difuzata in data de 28.11.2016, postul de televiziune H. au fost formulate critici ce au îmbrăcat, pe alocuri, forma unor acuzații la adresa numitei L..

Din conținutul emisiunilor în discuție rezultă că nu a fost respectat principiul audiatur et altera pars, nefiind prezentat punctul de vedere al persoanei la adresa căreia și nici refuzul acesteia de a exercita dreptul la replică.

Dreptul la replică este prevăzut independent de sancțiunea pe care o primește un radiodifuzor pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul audiovizualului, astfel că recurenta reclamantă avea obligația de a contacta persoana acuzată și a o invita să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere, în speță reliefându-se legalitatea deciziei contestate cu privire la încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului.

Înalta Curte reține că, prin recurs, recurenta reclamantă a reluat, în mare parte, argumentele prezentate în acțiune, invocând art. 30 din Constituția României și art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă tocmai pornind de la normele constituționale și cele ale Convenției mai sus menționate, Înalta Curte reține că libertatea de exprimare nu poate prejudicia, demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

De asemenea, chiar în conformitate cu Convenția, exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă unor condiții, restrângeri și chiar sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru protecția reputației sau a drepturilor altora.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte nu poate primi argumentul recurentei reclamante că "afirmațiile invitaților din emisiuni reprezintă opinii personale", situație de natură să dovedească, în opinia sa, respectarea dispozițiilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului ("Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile").

Astfel, Înalta Curte reamintește cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a arătat constant că libertatea de exprimare implică și obligații/responsabilități, iar garanțiile oferite jurnaliștilor de art. 10 din Convenție sunt supuse condiției ca aceștia să acționeze cu bună credință, furnizând informații exacte și credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice (a se vedea hotărârile din Cauza Radio France și alții împotriva Franței, Cauza Colombani și alții împotriva Franței, Cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, Cauza Stângu și Scutelnicu împotriva României, Cauza McVicar împotriva Regatului Unit al Marii Britanii etc.).

Este adevărat că, așa cum susține recurenta reclamantă, jurnaliștii, moderatorii, ca și celelalte persoane invitate în emisiuni au dreptul să-și expună propriile opinii în legătură cu un anumit subiect, însă furnizorul de servicii media audiovizuale are obligația de a lua toate măsurile legale, astfel încât emisiunile pe care le difuzează să se desfășoare în cadrul reglementat de legislația audiovizuală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor persoanelor.

În acest sens, CEDO a statuat, cu valoare de principiu, că numai prin respectarea îndatoririlor și responsabilităților ce-i revin presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (hotărârea din Cauza Tammer împotriva Estoniei).

Între protejarea drepturilor persoanelor și libertatea de exprimare este necesar să existe un just echilibru, iar acest echilibru nu a fost respectat în cadrul emisiunilor indicate în decizia contestată, întrucât afirmațiile de natură acuzatoare impuneau respectarea de către recurenta reclamantă a principiului audiatur et altera pars.

Față de împrejurările arătate, Înalta Curte împărtășește concluzia primei instanțe în sensul că, în speță, nu a fost vorba de cenzură, ci - în virtutea și în limitele atribuțiilor sale legale de a asigura protejarea drepturilor fundamentale ale omului în programele audiovizuale - intimatul pârât Consiliul Național al Audiovizualului, garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, a exercitat activitatea de control asupra conținutului programului oferit de reclamantul, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (4) din Legea audiovizualului.

Contrar criticilor recurentei, instanța de fond corect a menținut ca temeinicie și legale și constatările CNA privind încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) ("În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: […] b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință") și, respectiv, ale art. 65 lit. c) din Codul audiovizualului (care instituie obligația ca "titlurile și textele afișate pe ecran să reflecte cât mai fidel esența faptelor și datelor prezentate").

Potrivit pct. 13 și 14 din Rezoluția nr. 1003(1993) cu privire la etica ziaristică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, un element esențial al respectării dreptului fundamental al cetățenilor la informație este dat de imperativul absolut al corectitudinii știrilor și al onestității opiniilor.

Or, radiodifuzorul A. S.R.L. a încălcat obligația privind respectarea principiilor imparțialității și echilibrului ce ar trebui să caracterizeze informarea în probleme de interes public astfel încât telespectatorii să-și poată forma în mod liber propria opinie, în condițiile în care persoanelor vizate de afirmațiile făcute în cadrul emisiunii nu li s-a dat posibilitatea de către moderatori să își exprime punctul de vedere, iar interlocutorilor nu li s-a solicitat ferm să probeze afirmațiile acuzatoare sau măcar să indice probele care le susțin.

Referitor la aprecierile recurentei reclamante privind sancțiunea aplicată, Înalta Curte apreciază că, în raport cu multitudinea actelor materiale săvârșite și cu urmările faptei contravenționale, dar și cu faptul că partea a mai fost anterior sancționată pentru același tip de fapte, în mod temeinic și legal prima instanță a aplicat sancțiunea amenzii, iar nu somația publică.

Totodată, constată că nu au fost formulate critici propriu-zise cu privire la legalitatea amenzii aplicate, iar individualizarea amenzii contravenționale - între limitele prevăzute de dispozițiile art. 90 alin. (2) și, respectiv, art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 - este un aspect care privește dreptul de apreciere al judecătorului, iar nu neconformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept material aplicabile.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2876 din 07 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2020.