ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5160/2020

Circumstanțele cauzei. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 16.12.2017, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2017 cu consecința exonerării de la plata sumei de 6.827.092 RON stabilite în sarcina sa. 1.

Prin sentința civilă nr. 137 din 24 mai 2018, Curtea a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2017 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.550 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, în principal, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a mai contesta actul administrativ, sau, în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, și, pe cale de consecință, menținerea actului administrativ contestat și respingerea/restrângerea cheltuielilor de judecată. A susținut recurenta-pârâtă că instanța a respins în mod eronat excepția inadmisibilității acțiunii, repunând reclamanta-debitoare în termenul legal de contestare a actului administrativ. Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x a fost comunicată reclamantei prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 22.03.2017. Reclamanta a formulat contestația împotriva acestei decizii la data de 08.06.2017, înregistrată sub nr. x. Raportat la data comunicării actului, 22.03.2017, și data depunerii contestației, 08.06.2017, reclamanta nu a respectat termenul prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ-fiscal, sub sancțiunea decăderii. În opinia sa, actul administrativ contestat a fost comunicat potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală. Astfel, având în vedere faptul că termenul de formulare a contestației în procedura prealabilă este un termen de decădere substanțial, a cărui depășire are ca efect inadmisibilitatea acțiunii, a apreciat că se impunea admiterea excepției inadmisibilității cu consecința respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, intimata-reclamantă fiind decăzută din dreptul de a mai contesta actul administrativ ce face obiectul dosarului. În continuarea demersului său judiciar, recurenta-pârâtă a prezentat argumente privind netemeinicia soluției instanței de fond care a apreciat că decizia de antrenare a răspunderii solidare nu este motivată și că nu ar fi îndeplinită condiția relei-credințe a reclamantei, deși organul fiscal a dovedit implicarea reclamantei în ajungerea societății S.C. B.. 2009 S.R.L. în stare de insolvaibilitate.

Apărările intimatei-reclamante Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului pentru nemotivare. A apreciat intimata că recurenta-pârâtă nu a combătut argumentele instanței de fond și nu a formula critici susceptibile de cenzură prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs 4.1. Preliminar, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei-pârâte se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare va fi respinsă. 4.2. Analizând cererea de recurs, în raport cu actele și lucrările dosarului, susținerile părților și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, prin prisma faptului că prima instanță nu a interpretat corect dispozițiile legale vizând comunicarea deciziei de angajare a răspunderii solidare contestate, nelămurind pe deplin acest aspect în soluționarea excepției inadmisibilității invocate de pârâtă. Intimata-reclamantă A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 12661/20.03.2017 de angajare a răspunderii solidare emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș prin care a fost angajată răspunderea solidară a sa în calitate de asociat unic al debitorului S.C. B.. 2009 S.R.L. în vederea realizării în tot a creanțelor fiscale în limita sumei totale de 6.827.092 RON. Art. 47 alin. (1) și (2) din Codul de procedură fiscală prevede următoarele: "(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În situația contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care și-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz. (2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire." Conform art. 3 alin. (3) Codul de procedură fiscală, "(3) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile C. civ. și ale C. proc. civ., republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorități publice și contribuabili/plătitori.". Potrivit alin. (6) al art. 163-Procedura de comunicare din C. proc. civ., "(6) Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența." 4.3. Recurenta-pârâtă susține că decizia contestată a fost comunicată intimatei-reclamante prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 22.03.2017. Intimata-reclamantă contestă faptul că ar fi primit actul, susținând că semnătura nu-i aparține și nici seria xărții de Identitate. În dovedirea comunicării deciziei, recurenta-pârâtă a depus la dosarul de fond copia confirmării de primire și originalul acesteia . Într-adevăr, pe confirmarea de primire figurează semnătura unei persoane având CI seria x nr. x, identificată, în urma demersurilor instanței de fond, ca fiind C., domiciliat în Comuna Tomești, județul Timiș. Or, deși instanța de fond a procedat la identificarea persoanei care a semnat confirmarea de primire la domiciliul reclamantei, din sat Becicherecu Mic, județul Timiș, și s-a identificat cu seria xărții de Identitate, nu s-a preocupat să clarifice în ce calitate a primit actul, în condițiile în care reclamanta A. a contestat procedura comunicării deciziei contestate. Conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc." Astfel, instanța de fond avea obligația, conform articolului precitat, să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și să stabilească situația de fapt. Pentru o corectă stabilire a circumstanțelor privind comunicarea deciziei se impunea a fi lămurit în ce calitate persoana identificată conform seriei xărții de Identitate consemnate pe confirmarea de primire a semnat actul de procedură și dacă, în perioada de referință, locuia cu destinatarul ori îi primea, în mod obișnuit, corespondența, prin citarea și audierea acesteia ca martor. Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție. Prin urmare, întrucât lămurirea cauzei necesită administrarea unor probe suplimentare, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., constată că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să pună în discuția părților administrarea probei testimoniale, precum și orice alte probatorii vor fi apreciate ca fiind concludente în soluționarea cauzei, în vederea lămuririi aspectelor menționate mai sus, asupra cărora părțile au poziții divergente. 4.4. În raport cu această împrejurare, nu se mai impune analizarea celorlaltor critici formulate de recurenta-pârâtă referitoare la soluția de anulare a deciziei atacate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.