ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5106/2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1422/14.03.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată și s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad -pronunțată în dosarul nr. x/2016 și a Deciziei nr. 2397 din 18 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuenta invocând faptul că cele două hotărâri contestate autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2158/14.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2018, respectiv se invocă încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la chestiunea litigioasă tranșată definitiv în opinia revizuentei prin Decizia nr. 2158/2016 și intrată în puterea de lucru judecat.

Chestiunea litigioasă o reprezintă necesitatea introducerii cererii de chemare în judecată în termenul de 6 luni reglementat de dispozițiile art. 11 din legea nr. 554/2004 astfel cum s-a stabilit difinitiv în baza Deciziei nr. 2158/2016 aspect intrat în puterea de lucru judecat și care nu mai poate fi contrazis într-un litigiu ulterior în raport de dispozițiile art. 431 (2) C. proc. civ.

Conform art. 431 alin. 2 C. proc. civ.

"Oricare dintre părți poate opune lucru judecat anterior într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Prin decizia civilă nr. 254/25. XI.2019 pronunțată de ÎCCJ completul de 5 judecători s-a admis recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei nr. 14.03.2019 pronunțată de ÎCCJ - SCAF în dosarul nr. x/2016 s-a casat hotărârea recurată trimițând cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de revizuire.

Pentru a pronunța această decizie s-a apreciat de către instanța de recurs că decizia contestată nu este motivată în sensul dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

În esență s-a reținut nemotivarea cu privire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat respectiv în ce măsură au fost analizate condițiile aplicării sau neaplicării în raport de soluția dispusă a dispozițiilor art. 431 alin. 2 C. proc. civ. și a motivelor pentru care nu au fost reținute susținerile revizuentei care privesc rezolvarea chestiunii litigioase tranșate în opinia revizuentei cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 2158/2016 și care nu mai putea fi contrazis prin hotărârile judecătorești ulterioare care formează obiectul cererii de revizuire.

În urma casării spre rejudecare, cererea de revizuire a fost înregistrată sub nr. x/2020.

În această fază procesuală, Curtea va analiza excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată ca o apărare de fond, pe care o va respinge constatând că în cauză, în raport de obiect nu poate fi reținută excepția autorității de lucru judecat în raport de prima cerere de revizuire soluționată prin Decizia nr. 3376 din 2. XI.2017 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2017.

Pe acest aspect Curtea constată că prima cerere de revizuire soluționată prin Decizia nr. 3376/2. XI.2017 este formulată împotriva Deciziei nr. 3406/2017 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. x/2018 în primul ciclu procesual în dosar având ca obiect plata redevenței în baza unor facturi emise în baza contractului de concesiune.

Prin Decizia nr. 3406/2017 s-a casat și trimis spre rejudecare acțiunea în pretenții formulată de intimată menținându-se soluția dată excepției inadmisibilității acțiunii ca urmare a nerespectării procedurii prealabile.

În esență s-a reținut că nu este aplicabil termenul prevăzut de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nefiind necesară parcurgerea procedurii prealabile anterior sesizării instanței, fiind aplicabil în acțiunea având ca obiect plata redevenței termenul general de prescripție de 3 ani.

Prezenta cerere de revizuire, a doua, are un obiect diferit fiind contestate în baza art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. sentința civilă nr. 81/25.01.2018 a Tribunalului Arad pronunțată în urma rejudecării dispuse pronunțată prin Decizia nr. 3406/2017 și decizia civilă nr. 2397/18.12.2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință având obiect diferit în cauză nu poate fi reținută apărarea sub forma excepției autorității de lucru judecat invocată de intimata R.A. Administrația Zonei Libere Curtici Arad.

Analizând pe fond prezenta cerere de revizuire având în vedere și considerentele deciziei de casare Curtea o apreciază pentru următoarele considerente ca nefondată în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 430 alin. 1 și (2) C. proc. civ.

Aceste condiții în opinia Curții nu sunt îndeplinite atât în ceea ce privește efectul negativ al autorității de lucru judecat sub aspectul condiției triplei identității părți obiect și cauză cât și în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în sensul art. 431 alin. 2 C. proc. civ. în sensul că "oricare dintre părți poate opune lucru judecat anterior într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În cauză sub aspectul efectului negativ al autorității de lucru judecat prevăzut de art. 431 alin. 1 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în sensul "există hotărâri definitive potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. deoarece hotărârile pretins a fi contradictorii au un obiect diferit deși au ca izvor contractul de concesiune nr. x/7.03.2002.

Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 2158 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal în data de 14 iunie 2016 în dosarul nr. x/2015, a fost soluționată cererea revizuentei de a se pronunța o hotărâre judecătorească prin care să se constate că la data de 02.10.2013, ca urmare a ruperii echilibrului financiar al concesiunii și imposibilității obiective de a se exploata bunul, au intervenit cauze de încetare a contractului de concesiune, impunându-se constatarea încetării contractului începând cu această dată, iar în subsidiar, să se constate că la momentul sesizării instanței, nu mai exista echilibru financiar al concesiunii și exista o imposibilitate obiectivă de a exploata bunul, motiv pentru care se impunea încetarea contractului începând cu data sesizării instanței de judecată,

Iar în ceea ce privește obiectul dosarului nr. x/2016, se constată că acesta privește cererea intimatei de obligare a revizuentei la plata sumei de 344205,03, ce reprezintă redevență datorată potrivit facturilor emise în baza contractului de concesiune nr. x/07.03.2002.

Astfel cum s-a arătat și prin sentința nr. 81din 25 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Arad, nu pot fi reținute apărările privind încetarea contractului de concesiune anterior nașterii obligației de plată a redevențelor pretinse în prezenta cauză, pentru ruperea echilibrului financiar. Prin decizia civilă nr. 2158/14.06.2016 Pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2015 s-a respins acțiunea pârâtei având ca obiect constatarea încetării contractului de concesiune nr. x/2002 încheiat cu reclamanta, cu motivarea că acțiunea reclamantei este tardivă. O reluare a analizei acelorași cauze de încetare a contractului de concesiune-ruperea echilibrului financiar-în prezenta cauză nu mai este posibilă, pentru că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat. Prin decizia menționată s-a constat nu numai tardivitatea acțiunii, raportat la aceleași elemente pe care pârâta le invocă și în prezenta cauză, existența unei notificări în prezența acestora, la data de 02.10.2013 ci și împrejurarea că încetarea contractului nu operează de drept. Cât timp încetarea contractului nu putea opera de drept și nici nu s-a parcurs procedura necesară pentru constatarea încetării acesteia, în termenele stabilite de legiuitor, acesta fiind motivul respingerii acțiunii reclamantei în acest sens, nu se poate reține nici în prezenta cauză încetarea contractului de concesiune și nici lipsa obligației de plată a redevenței, cât timp contractul a rămas valabil și terenul nu a fost predat reclamantei.

Prin urmare, Înalta Curte constată, deși cauzele au un izvor juridic comun reprezentat de același contract de concesiune, nu se poate reține, față de obiectul distinct, că prin dispozitivul sau considerentele deciziei a cărei revizuire se cere, s-a încălcat ceea ce prima instanță a stabilit cu autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în sensul art. 431 alin. 2 C. proc. civ. Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite aceste condiții, deoarece chestiune litigioasă soluționată prin Decizia nr. 2158/2016 nu are legătură, deoarece există obiect diferit, cu cele soluționate prin sentința civilă nr. 81/2018 pronunțată de Tribunalul Arad și prin decizia nr. 2397/2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016.

Curtea apreciază că ceea ce s-a soluționat definitiv prin Decizia nr. 2158/2016 nu poate fi opus ulterior ca o chestiune definitiv tranșată și care se bucură de autoritate de lucru judecat deoarece cele două cauze are cauză diferită, iar sentința civilă nr. 81/2018 a fost pronunțată în urma casării și în limitelor dispuse prin Decizia nr. 3406/2017 a Curții de Apel Timișoara.

În opinia Curții nu există îndeplinită condiția existenței unui legături între ceea ce s-a stabilit prin Decizia nr. 2158/2016 și ceea ce s-a stabilit în litigiul ulterior soluționat în urma casării prin sentința civilă nr. 81/2018 a Tribunalului Arad și respectiv decizia civilă nr. 2397/2018 Curții de Apel Timișoara.

Faptul vă în primul litigiu având ca obiect cererea reclamantei-revizuente de desfiiințare a contractului de concesiune ca urmare a ruperii echilibrului financiar, a fost apreciată ca tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 7 și 11 din Legea nr. 554/204 fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni nu poate fi opusă ca o chestiune definitiv tranșată și care să intre sub incidența dispozițiilor art. 431 (2) C. proc. civ. în al doilea litigiu.

Aceasta deoarece chestiunea aplicării tratamentului prevăzut de art. 7 din legea nr. 554/2004 nu are legătură cu al doilea litigiu în dosarul nr. x/2016 având ca obiect plata unei redevențe - facturi emise în baza contractului de concesiune.

În al doilea litigiu soluția dată excepției tardivității acțiunii, în sensul neaplicabilității termenelor prescripție prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, excepție respinsă prin sentința civilă nr. 81/2018 al Tribunalului Arad a fost determinată de considerentele deciziei de casare nr. 3406/2017 a Curții de Apel Timișoara.

Prin această decizie de casare, obligatorie în rejudecare s-a rezolvat definitiv problema incidenței dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Iar prin această decizie s-a statuat definitiv că nu sunt incidente în raport de obiect, dispozițiile art. 7 și 11 din legea nr. 554/2004, fiind aplicabil în raport de obiect pretenții izvorâte dintr-un contract de concesiune valabil - termenul de prescripție de 3 ani.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 43 alin. 1 C. proc. civ. nici cu privire la Decizia nr. 2397/2018. Prin această decizie s-a respins recursul revizuentei, reținându-se corect în considerente că prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual s-a statuat definitiv că în a doua cauză având ca obiect pretenții nu sunt incidente dispozițiile art. 11din legea nr. 554/2004.

Iar în raport de dispozițiile art. 501 alin. 1 C. proc. civ. în rejudecare Tribunalul Arad prin sentința nr. 81/2018 a fost ținut de dezlegarea dată problemei de drept în sensul dispus prin decizia de casare nr. 3406/2017 a Curții de apel Timișoara care a menținut soluția de respingere dată excepției inadmisibilității respectiv că în al doilea litigiu nu este aplicabil termenul prevăzut de art. 7 și 11 din Legea nr. 554/2004 ci termenul de prescripție de 3 ani.

Prin Decizia nr. 3376/2.11.2017 ÎCCJ, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ. de revizuentă împotriva deciziei nr. 3406/29.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Față de cele expuse mai sus pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 430 și 431(1) și (2) C. proc. civ., Curtea în baza art. 513 C. proc. civ. va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată în cauză.

Conform art. 451-453 C. proc. civ. Curtea va obliga revizuenta la plata sumei de 2.584 RON, cheltuieli de judecată, către intimată în raport de actele care probează aceste cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2016 rămasă definitivă prin Decizia nr. 2397 din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Obligă revizuenta A. S.R.L la plata sumei de 2.584 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata R.A. Administrația Zonele Libere Curtici Arad.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2020.