ÎCCJ, Decizia nr. 210/2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 5106 din 13 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 2397 din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal și a obligat-o pe revizuentă la plata către intimata Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici Arad a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.584 RON.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei instanței de revizuire, A. S.R.L. a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și reținerea cauzei spre o nouă judecată, iar în subsidiar, trimitere cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În motivarea recursului, s-a arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta a învederat că analiza cazului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri presupune raportarea și la dispozițiile art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din același cod, care reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Astfel, în cadrul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este necesară examinarea nu doar a dispozitivului, ci și a considerentelor prin care s-au tranșat chestiunile litigioase.

În acest context, recurenta a subliniat că, prin decizia civilă nr. 2158 din 14 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timișoara a stabilit că este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile sesizării instanțelor de contencios administrativ și că acțiunea trebuie introdusă în termenul de 6 luni.

În schimb, prin sentința civilă nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad și decizia civilă nr. 2397 din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, pronunțate în dosarul nr. x/2016, s-a stabilit că nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile și că acțiunea nu trebuie introdusă în termenul de 6 luni.

Ca atare, recurenta a subliniat că hotărârile pronunțate ulterior nesocotesc chestiunile definitiv tranșate prin hotărârea pronunțată anterior, dat fiind că ambele litigii au vizat același contract de concesiune.

În plus, a arătat că între momentul pronunțării deciziei din primul dosar și cel al pronunțării hotărârilor din al doilea dosar nu au intervenit modificări legislative a textelor de lege aplicabile în cele două cauze.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a susținut că decizia recurată are la bază motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurenta a învederat că sunt străine de natura pricinii considerentele teoretice care au vizat vechea reglementare a autorității de lucru judecat, cererea de revizuire fiind analizată și din perspectiva triplei identități de părți, obiect și cauză. Or, instanța de revizuire era ținută să analizeze motivul privind contrarietatea de hotărâri exclusiv din perspectiva încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

De asemenea, susține că instanța de retractare a reținut în mod greșit că este diferită cauza acțiunilor din cele două dosare, de vreme ce litigiile în care au fost pronunțate hotărârile contradictorii au la bază același contract de concesiune.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile netimbrării și tardivității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la excepția netimbrării recursului, se constată că reprezentantul intimatei a precizat la termenul de dezbateri că nu mai susține această excepție, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Referitor la excepția tardivității recursului, instanța supremă reține că în cuprinsul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. este prevăzut dreptul la recurs, însă nu este menționată durata termenului în care acesta poate fi exercitat. Nefiind stabilit un termen derogator, devine aplicabil art. 485 alin. (1) din același cod care reglementează termenul de recurs de drept comun.

Verificând respectarea acestui termen, se constată că decizia recurată a fost comunicată recurentei la data de 24 noiembrie 2020, conform dovezilor de la dosarul de revizuire, iar cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail la data de 21 decembrie 2020, fiind înregistrată în ziua următoare.

În aceste condiții, instanța supremă reține că recursul a fost declarat în termenul de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., calculat pe zile exclusive conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din același cod, astfel încât se impune respingerea excepției tardivității recursului.

Examinând recursul prin raportare la motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că sunt străine de natura pricinii considerentele teoretice care au vizat vechea reglementare a autorității de lucru judecat, cererea de revizuire fiind analizată și din perspectiva triplei identități de părți, obiect și cauză, deși trebuia examinată numai din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se poate cere casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta invocă incidența ultimei ipoteze a acestui motiv de recurs care vizează hotărârea ce cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

Din examinarea deciziei recurate rezultă că instanța de revizuire a analizat motivul privind contrarietatea de hotărâri atât din perspectiva triplei identități de părți, obiect și cauză, cât și din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Astfel, în considerentele de la pagina 6 a deciziei recurate au fost expuse motivele pentru care s-a apreciat că nu a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest context, nu se poate reține că hotărârea recurată cuprinde numai motive străine de natura pricinii. Or, neîndeplinirea acestei cerințe impune concluzia că nu este incidentă ultima ipoteză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât hotărârile pronunțate ulterior în dosarul nr. x/2016 nesocotesc chestiunile definitiv tranșate anterior prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deoarece se invocă nerespectarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, nu și a celui negativ.

În legătură cu aceste critici, se cuvine subliniat că art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018, prevede că:

"Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite".

Ulterior, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, s-a prevăzut că: La articolul 513, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat."

Din analiza comparativă a celor două forme legislative ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. rezultă că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 (21 decembrie 2018), motivul de revizuire privind contrarietatea de hotărâri sancționa numai încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat care presupune că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect [art. 431 alin. (1) din C. proc. civ..].

După intrarea în vigoare a acestei legi, motivul de revizuire privind contrarietatea de hotărâri sancționează și încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat care presupune că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă [art. 431 alin. (2) din C. proc. civ..].

Forma legislativă a alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ., aplicabilă în prezenta cauză, se determină în baza normei de la art. 24 din C. proc. civ. care prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Cum hotărârile atacate cu revizuire au fost pronunțate în dosarul nr. x/2016, rezultă că data începerii procesului se determină prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată în urma căreia s-a format acest dosar, respectiv 20 iulie 2016. Or, la data respectivă era în vigoare art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018.

Ca atare, instanța de revizuire putea anula cea din urmă hotărâre numai pentru încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat, care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, nu și pentru încălcarea efectului pozitiv.

Prin urmare, soluția de respingere a cererii de revizuire este legală, însă pentru considerentele expuse în prezenta decizie.

Aceste considerente nu nesocotesc statuările obligatorii din decizia civilă nr. 254 din 25 noiembrie 2019 a Completului de 5 judecători, pronunțată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2019, întrucât instanța de casare a statuat că în rejudecare trebuie să primească un răspuns și criticile din cererea de revizuire care vizează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, însă nu a stabilit că acest efect poate fi valorificat și în prezenta cauză. De altfel, soluția de casare a fost pronunțată exclusiv în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în ipoteza referitoare la nemotivarea hotărârii atacate.

Prin urmare, se reține că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentă împotriva deciziei instanței de revizuire.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 945,65 RON, reprezentând cheltuieli de cazare și transport efectuate în recurs, dovedite prin înscrisurile aflate la dosarul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 5106 din 13 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta la plata către intimata Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici Arad a cheltuielilor de judecată în cuantum de 945,65 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2021.