ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4249/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Inspectoratul Școlar al Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară, suspendarea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 5033, încheiată la data de 27.03.2017, privind proiectul x "Pregătiți pentru piața muncii", având codul SMIS 22547 emisă de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3023 din 11 august 2017, a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, dispunând, în baza art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., restituirea cauțiunii în cuantum de 19.512,70 RON, către reclamant, achitată cu O.P. nr. x/13.06.2017, la A. SA.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Școlar al Municipiului București, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește existența unui caz bine justificat, recurenta a reluat criticile aduse actului administrativ atacat, arătând că în mod greșit s-a apreciat de către prima instanță că nu a făcut dovada faptului că asupra actului administrativ atacat planează o îndoială serioasă în privința prezumției de legalitate.

Astfel, a susținut că nota de constatare a fost emisă de către un organ necompetent, cu depășirea termenului prevăzut de legislația în vigoare și este nemotivată în fapt și în drept (motivarea insuficientă echivalând cu nemotivarea actului administrativ).

În acest sens, a arătat că Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice nu este competentă să constate nereguli și să stabilească creanțe bugetare cu privire la contractul de finanțare, având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 iar termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (23) din același act normativ a fost depășit.

Totodată, a apreciat că în mod greșit prima instanță a reținut incidența în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 și a faptului că nu pot fi înlăturate dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009 care ar fi fost în vigoare la data semnării Acordului de parteneriat cu B. SRL, or, în raport cu data semnării acestui acord (07.092009), Normele metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe nu erau încă în vigoare.

Recurentul a susținut nelegalitatea notei de constatare și pentru lipsa motivării, arătând că în conținutul acesteia sunt invocate temeiuri diferite, insuficient dezvoltate și inconciliabile pentru care s-a dispus aplicarea corecției integrale cu privire la cheltuielile aferente partenerului privat B. SRL din cadrul Proiectului.

De asemenea, a învederat că autoritatea de control nu a identificat neregula pentru care a emis Nota de constatare atacată, ci a enumerat trei posibile, dar incomplet dezvoltate, cauze care ar putea avea semnificația unei nereguli.

Astfel, s-a făcut trimitere la implicarea partenerului și în alte activități decât cele enumerate la pct. AO - A6 din Acordul de parteneriat, la încălcarea principiului transparenței și nerespectarea condițiilor de eligibilitate.

Recurentul a mai arătat că faptele constatate nu au impact financiar, deci nu pot fi calificate drept nereguli, așa încât în mod greșit prima instanță a interpretat dispozițiile aplicabile speței prin raportare la un potențial prejudiciu, aspect prevăzut doar în O.U.G. nr. 66/2011, act normativ ce nu are incidență în cauză.

Referitor la iminența producerii unei pagube, recurentul a apreciat că este îndeplinită și această condiție, fiind de necontestat că se creează un prejudiciu în patrimoniul instituției care ar putea afecta funcționarea acesteia, în condițiile în care sumele ce trebuie returnate nu au fost încasate de aceasta, ci de către partenerul său, B. SRL.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, prima instanță reținând în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 5033, încheiată la data de 27.03.2017

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond, dispozițiile art. 14 alin. (2) - (7) aplicându-se în mod corespunzător.

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar reține că prin Sentința nr. 3020 din 25 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, modificată și restrânsă de reclamant, a anulat Decizia nr. 14/CA/15.06.2017 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5033/27.03.2017, emise de pârât.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a sumei de 50 de RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, a luat act de renunțarea părții reclamante la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării actelor administrative unilaterale menționate anterior, și a admis cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de societatea B. SRL.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o "Îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția "cazului bine justificat", prin urmare este de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Prin punerea în executare a deciziei atacate, având în vedere cuantumul ridicat al sumei în litigiu, s-ar genera o diminuare a patrimoniului instituției recurentei, care ar putea conduce la perturbarea activității acesteia, iar în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea lui, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că și această condiție este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va admite cererea, cu consecința suspendării executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Inspectoratul Școlar al Municipiului București împotriva Sentinței nr. 3023 din 11 august 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată și, în rejudecare:

Admite cererea de suspendare și dispune suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 5033/27.03.2017.

Menține dispozițiile sentinței în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 noiembrie 2018.

GGC - GV