ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de contencios administrativ să constate calitatea pârâtei A. de lucrător al Securității.

Prin Sentința civilă nr. 1245 din 12.04.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A. și a constatat calitatea pârâtei de lucrător al Securității.

Împotriva Sentinței civile nr. 1245 din 12.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamantul sunt contrare dispozițiilor art. 7, 14 și 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Astfel, a fost încălcat art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege, în condițiile în care la data pretinselor fapte nu exista incriminată fapta de a fi "lucrător al Securității", așa cum nu exista nici sancțiunea acestei fapte.

Sub aspectul încălcării art. 14 - Interzicerea discriminării, apreciază că procedura desfășurată încalcă principiile de bază ale drepturilor fundamentale, inventându-se, cu caracter retroactiv, fapta și respectiv vinovăția de a fi fost lucrător al Securității.

În ce privește încălcarea art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, arată că, în condițiile în care fosta Securitate a fost o instituție militarizată și secretizată a Statului, a cărei arhivă este preluată și depozitată de reclamant, este privată de un drept efectiv de apărare, neputându-se dovedi fără urmă de îndoială, prin înscrisurile atașate de reclamant, că a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale petentului ori că procedura prevăzută de legea specială a fost respectată.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., raportat la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, arată următoarele:

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru dovedirea calității de lucrător al securității sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ 2 condiții:

- persoana în cauză să aibă calitatea de ofițer sau subofițer al securității sau al miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945-1989

- ofițerul să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Cea de-a doua condiție, referitoare la dovada ca prin activitatea desfășurată a suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în vederea susținerii puterii totalitar-comuniste, arată că nu este îndeplinită această pentru că desfășurat activitatea în temeiul și cu respectarea legilor și regulamentelor militare existente conform atribuțiilor cerute de lege și de funcțiile pe care în anumite etape le-am avut. având un scop legitim, acela al prevenirii săvârșirii de infracțiuni contra statului.

De asemenea, arată niciuna dintre persoanele pe care le-a avut în atenție nemijlocită, conform legislației în vigoare, nu a fost condamnată, ori privată de libertate, în toate cazurile fiind luate măsuri preventive, ceea ce a făcut ca aceste activități să nu fie consumate în totalitate, sa nu constituie infracțiuni dând în acest fel posibilitatea celor în cauză să nu suporte consecințe mai grave.

Conchide că activitatea desfășurată în calitate de ofițer de securitate nu se încadrează în definiția dată de către O.U.G. nr. 24/2008 "lucrătorului de securitate" nu a suprimat și nu a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, așa cum se susține în mod eronat de către reclamantă, fiind o persoană care a respectat legile țării, în vigoare la acea dată și de a le proteja de cei care le-au încălcat.

Referitor la activitățile desfășurate care ar fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, arată că CNSAS face o confuzie vădită între drepturile și libertățile fundamentale care sunt asigurate într-un stat democratic și cele prevăzute de legislația anterioară anului 1989. Având în vedere existența unui stat dictatorial și totalitar, așa cum a fost România în perioada 1945-1989 și prevederile legale aplicabile la acea dată, nu a făcut altceva decât să respect supremația acelor legi.

Nu este suficientă pentru constatarea calității de lucrător al securității simpla constatare că un ofițer a verificat informațiile prin supraveghere informativă, a luat măsuri preventive în scopul apărării vieții persoanei și a încercat împiedicarea săvârșirii unor infracțiuni cu consecințele de rigoare, în virtutea atribuțiilor funcției și a limitelor prevederilor constituționale din perioada 1945-1989.

În nota de constatare depusă de reclamant se arată că mențiunea privind ascultarea de către petent a postului de radio B. a fost preluată din declarațiile acestuia existente la dosar, unde afirmă că prin intermediul acestui post a luat legătura cu persoane din străinătate care îl sprijineau cu informații privind reușita trecerii frauduloase a frontierei și care îi acordau sprijin când va ajunge în afara granițelor României.

Subliniază că în orice orânduire, organismele abilitate ale statului au obligația de a aplica onest dispozițiile Constituției (ca lege fundamentală cât și normele internaționale, fiind inacceptabilă defăimarea serviciilor de informații și implicit a militarilor care s-au supus legii și au aparat necondiționat valorile naționale. Așadar, consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu aprecierea și constatarea greșită a situației de fapt reținute, cauzată de interpretarea eronată a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în spețe similare: "Astfel fiind, Înalta Curte constată că din probatoriul administrat rezultă că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reține calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât, care prin activitățile desfășurate nu a îngrădit drepturile și libertățile recunoscute de legislația în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viață privată, libertatea de exprimare și libertatea conștiinței și a religiei, cum în mod greșit s-a reținut prin sentința atacată. Simplul fapt al redării unor informații din fondul arhivistic al Ministerului de Interne sau a informațiilor furnizate benevol și sub semnătura persoanei respective, fără constrângeri dovedite nu poate satisface exigențele textului legal invocat, care nu poate fi interpretat într-o manieră extensivă.

În caz contrar, legiuitorul ar fi indicat expres că toate activitățile specifice în mod evident serviciilor de securitate în perioada 1945 - 1989 reprezintă "ope legis" activități ce cad sub incidența definiției prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fără a mai fi necesară examinarea fiecărui caz, a persoanelor care deținând totuși o asemenea calitate, au suprimat și îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Se mai arată în considerentele acestei decizii mai sus citate că "În acest context, rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau după caz, colaborator, al Securității, nu este acela de a stabili vinovații sau de a le aplica pedepse și de a le individualiza, instanța nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului C.N.SAS. și eventual, a altor probe, întrunirea cumulativa a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate" (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 938/25.022014, pronunțată în Dosar nr. x/2010).

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arată următoarele:

Hotărârea atacată este insuficient motivată, în considerentele acesteia arătându-se doar că acțiunea formulată de CNSAS este întemeiată, cu reluarea doar a argumentelor reclamantei, fără a răspunde la excepțiile și argumentele invocate de pârâtă prin întâmpinare, note de precizări și concluziile scrise depuse în cauză pentru apărare.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care, chiar dacă nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, trebuie să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile reclamantului.

Legea nu precizează care sunt activitățile prin care se consideră ca îngrădite sau suprimate drepturile și libertățile fundamentale ale omului, din moment ce întocmirea materialelor informative, precum și măsurile luate raportate la acea activitate, făceau parte din competențele ce îi reveneau ca atribuții, în calitate de ofițer al securității.

Sentința prin care s-a admis cererea reclamantului se bazează doar pe datele prezentate în dosarul deținut de CNSAS care oferă o prezentare succintă a materialelor și rapoartelor operativ informative întocmite, potrivit fișei postului și a ordinelor și instrucțiunilor superiorilor mei. Respectivele înscrisuri reprezintă probe incerte, neconcludente, care nu sunt de natură a fundamenta temeinicia în fapt și în drept a acuzației de lucrător al securității, în accepțiunea legii speciale.

Cu privire la aspectele de fapt referitoare la petentul în cauză, a invocat și la fond faptul ca trebuie fie reținute și următoarele aspecte importante:

- Tentativele de trecere frauduloasă a frontierei de stat de către respectivul tânăr la acea vreme (numitul C.) aveau la bază motivații civile (sociale, familiale) și nu politice;

- Așa cum este reținut în notele întocmite, precum și din declarațiile date chiar de către numitul C., acesta avea o situație familială cu probleme, nu se înțelegea cu părinții, avea o situație școlară modestă sau chiar slabă;

- Raportul de investigații întocmit relevă cu certitudine că motivele care îl determinau pe cel în cauză să aibă preocupări de trecere frauduloasă a frontierei de stat erau de natura civilă (familială, socială, școlară) și nicidecum nu aveau un caracter politic așa cum susține reclamantul CNSAS.

- Persoana în cauză (numitul C.) nu era un opozant al regimului Comunist și nu reies din nici un document că ar fi avut activități care să fi avut caracter politic;

- Audierea și colportarea unor emisiuni de radio B. din partea numitului C. aveau în final scopul de a verifica acele informații primite de numitul C. cu ocazia vizionării filmelor video americane în perioada anilor '80, din care reieșea că în occident era o viața mai bună ca acasă.

Prin supravegherea informativă s-a urmărit prevenirea săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei a unui grup de tineri din care făcea parte și D.N (vezi Nota de Constatare pct. 5 lit. B) și Raportul de deschidere a Supravegherii Informative). Din materialul probator administrat în prezenta cauză nu reiese nici caracterul politic al acțiunilor numitului C. și nici caracterul politic al acțiunilor întreprinse în desfășurarea activităților de serviciu la acele vremuri.

În realitate, așa cum rezultă din materialele administrate în probatoriu, numitul C. era minor la acea vreme, neavând formată și manifestată o conștiință politică care să poată duce acum la concluzia că actele sale aveau caracter politic, împotriva unui regim totalitar.

Verificările întreprinse au relevat că numitul C. avea în primul rând preocupări de a pleca de acasă și de a nu frecventa școala, pentru alte motive decât motive politice. Din rațiuni și spirit mai degrabă aventurier, numitul C. a decis atunci că vrea să plece din țară și desfășura acte premergătoare în scopul trecerii frauduloase a frontierei prin, procurarea de hărți privind zona de frontieră, procurarea de petarde, cuțite și materiale de camuflaj în scopul săvârșirii infracțiunii (vezi declarația olografă a lui C.)

Sintetizând, pentru a fi considerată ca îndeplinită și a doua condiție stabilită prin legea specială, este necesar să fie dovedit irefutabil că prin activitatea desfășurată, s-a periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanei menționate (a petentului C.).

Această condiție este reținută ca atare în practica judiciară, "din întregul material probator administrat în cauza, Înalta Curte reține că informațiile din notele depuse de intimatul-reclamant nu îndeplinesc cerințele legale privind îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, din niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nerezultând că informațiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanelor menționate în notele respective" (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 938/25.022014, pronunțată în Dosar nr. x/2010).

De asemenea, arată că a invocat o serie de excepții cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat, astfel:

- lipsa procedurii prealabile în raport de nulitatea notei de constatare, care nu poartă nici semnătura și nici viza Direcției de specialitate din cadrul CNSAS, astfel că aceasta nu putea face obiectul aprobării Colegiului CNSAS ca procedură prealabilă ce trebuie îndeplinită mai înainte de promovarea acțiunii în constatare.

- prematuritatea acțiunii în constatare în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile, având în vedere dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, a art. 35 din Regulamentul CNSAS privind comunicarea notei de constatare către persoana verificată, înștiințarea acesteia cu privire la demararea procedurilor de verificare precum și încălcarea prevederilor art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, conform cărora, așa cum susține și reclamantul CNSAS în nota de constatare, simpla obținere a unor informații cu caracter personal, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu au de a face cu apărarea intereselor naționale, constituie o violare a dreptului la viață privată.

- lipsa calității procesuale active a reclamantei CNSAS, raportat la faptul că din nici un material probatoriu depus la dosar nu rezultă ca numitul C., a fost subiect al unei urmăriri informative în dosarul x, numele acestuia nu este în nici unul din documentele depuse în probațiune de reclamantul CNSAS și după cum se poate constata pe coperta acestui dosar este înscris numele D.. Toate numele persoanelor din materialul probator sunt anonimizate și conform art. 1 alin. (11) din O.U.G. nr. 24/2008 acestea sunt terțe persoane.

- prescripție a eventualelor fapte, având în vedere că acestea s-au petrecut în urmă cu aproape 30 de ani.

Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca vădit nefondat în raport de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și având în vedere următoarele considerente:

Prima instanță a constatat existența calității de lucrător al Securității în ceea ce o privește pe pârâta A.

Cu referire la motivele de recurs indicate de pârâtă, arătă că sunt neîntemeiate pentru următoarele aspecte:

Pe fondul cauzei, așa cum a arătat pe larg în acțiunea introductivă la instanță, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al fostei Securități trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

1) Persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945 - 1989. Or, în speța dată, această condiție este asigurată deoarece doamna A. a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Cluj.

2) În calitatea menționată la pct. 1 să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În acest context, incidența art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, text lega ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiția ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" și, în al doilea rând, ca excepțiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerințelor juste ale moralei, ordinii publice ș bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Altfel spus, în cazul existenței unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranța statului prevederile menționate permit desfășurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activități de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activitățile desfășurate cad sub protecția acestui text legal.

Este îndeplinită cea de-a doua condiție anterior menționată, având în vedere faptul că pârâta A., având gradul de locotenent în cadrul U.S. Cluj, Serviciul Municipal de Securitate Turda, a participat la acțiunea de urmărire a persoanei pentru care a cerut verificarea, deschisă deoarece respectivul "elev la Școala profesională a Liceului de Chimie nr. 1 a audiat și colportat emisiunile de radio B." și "a încercat să treacă fraudulos frontiera". Astfel, în urma investigațiilor întreprinse asupra domnului C., analizând datele pe care organele de securitate le dețineau despre acesta, recurenta-pârâtă a propus luarea domnului C. în supraveghere informativă. în urma aprobării măsurii propuse, aceasta a apreciat că persoana urmărită trebuie dată în grija factorilor educaționali din școli, concomitent cu punerea în discuție în organizația U.T.C. Astfel, la data de 07.04.1987, recurenta - pârâtă a procedat la anchetarea elevului C., fapt dovedit prin declarația acestuia. Din toate consemnările semnalate anterior, rezultă că pârâta cunoștea motivul politic al urmăririi persoanei care a cerut verificarea, anume că aceasta audia postul de radio B. și avea intenția de a emigra;.

Contrar celor arătate de recurenta-pârâtă, persoana care a solicitat verificarea este menționată în înscrisurile care au însoțit acțiunea formulată, fiind titulara dosarului menționat în Nota de Constatare și victima acțiunii Securității la care a participat recurenta.

În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viată privată.

Nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente.

Important este faptul că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate fără acordul acesteia și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viața privată.

Este evident că persoana urmărită se afla în atenția Securității pentru motive politice, așa cum rezultă din înscrisurile întocmite de pârâtă. în acest sens, pârâta a indicat, în aceste înscrisuri drept motiv al acțiunii Securității, împrejurarea că persoana urmărită asculta postul de radio B.. Acest aspect este suficient pentru a demonstra caracterul politic al acțiunii securității.

În plus, un alt motiv al acțiunii Securității era acela că persoana urmărită intenționa să emigreze.

În acest sens, este deosebit de relevantă Decizia nr. 14 din 13.01.2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 Judecători, prin care se arată că "potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 și corespunzător modificării conținutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor și libertăților fundamentale și sub aspectul libertății de circulație, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracțiune având caracter politic, așa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securității statului, iar competența de judecată a fost atribuită instanțelor militare". Prin aceeași Decizie s-a arătat că, atât timp cât persoana condamnată înainte de 1989 pentru trecerea frauduloasă a frontierei nu încerca sustragerea "de la urmărirea penală sau de la executarea unei pedepse aplicate pentru o altă infracțiune, de drept comun", fapta acestuia se încadrează în sfera infracțiunilor cu caracter politic, astfel că persoana condamnată pentru trecerea frauduloasă a frontierei înainte de 1989 "are calitatea de fost deținut politic".

De asemenea, în aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, atât practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și practica Curții de Apel București au arătat că intenția de a părăsi definitiv România înainte de 1989, inclusiv prin trecerea frauduloasă a frontierei, reprezenta un act de împotrivire față de regimul totalitar comunist și nu a faptă antisocială, înainte de 1990, cei ce își riscau viața pentru a trece frontiera nu urmăreau altceva decât idealurile libertății, demnității și prosperității dorințe perfect legitime.

În privința susținerii recurentei, potrivit căreia a respectat cadrul legal în vigoare la acea dată, precum și comandamentele superiorilor, arată că ordinele primite de la aceștia sau normele interne care reglementau activitatea Securității și Miliției nu pot constitui un temei legal pentru săvârșirea unor abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituționale și a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de tratatele internaționale asumate de România. Simpla apartenență la una dintre structurile Securității sau Miliției nu incriminează, dar nici nu exonerează persoana față de răspunderea individuală care îi revine în privința respectării drepturilor civile și a Constituției. Totodată, definiția legală a noțiunii de lucrător al Securității sau Miliției vizează suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și nu încălcarea normelor și reglementărilor existente în legislația statului comunist. Altfel spus, un angajat al Ministerului de Interne care, respectând instrucțiunile și regulamentele în vigoare, a participat direct la instrumentarea un dosar de urmărire încălcând, din motive politice, drepturi și libertăți fundamentale garantate atât de Constituție, cât și de tratatele internaționale ratificate de România, corespunde definiției lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Legea fundamentală a statului român a prevăzut în rândul drepturilor civile garantate, chiar și în timpul regimului comunist - drepturi precum dreptul la viață privată etc. Or, aceste drepturi au fost încălcate în mod evident prin aplicarea măsurilor operative întreprinse de către recurenta-pârâtă în calitatea sa de locotenent în cadrul U.S. Cluj, Serviciul Municipal de Securitate Turda.

În concluzie, este irelevant dacă faptele săvârșite de recurenta pârâtă cu încălcarea drepturilor constituționale sau a drepturilor fundamentale ale omului, aveau sau nu susținere regulamentară. În absența unui motiv întemeiat al supravegherilor informative, constituit din existența unor riscuri pentru binele și interesul colectiv, prin instrumentarea măsurilor descrise anterior, care vizau atât viața privată, cât și opiniile persoanei, aceasta a contribuit la o acțiune abuzivă, prin care s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale.

În acest sens s-a pronunțat prin Sentința civilă nr. 631/25.02.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, într-o cauză similară celei de față, în care instanța a arătat că "Măsurile dispuse de către pârât dau expresie politicii de control al întregii populații, impusă regimul comunist de la acea vreme în vederea consolidării și menținerii sistemului totalitar, prin anihilarea oricărei forme de opoziție, rezistență și disidență. Instanța nu va primi apărările pârâtului în sensul că activitățile desfășurate de către acesta au avut la bază ordinele de serviciu primite, acestea neprezentând relevanță în soluționarea cauzei în condițiile în care dispozițiile legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității nu fac nicio distincție în acest sens, după cum activitățile s-au desfășurat în temeiul și cu respectarea ordinelor primite de la superiori. De asemenea, nici împrejurarea că ar fi respectat reglementările specifice din perioada în discuție nu prezintă vreo relevanță, activitățile desfășurate de pârât fiind analizate din perspectiva respectării prevederilor constituționale, în considerarea principiului supremației acestora, respectiv a tratatelor și pactelor internaționale semnate de România la acel moment.

De asemenea, aceeași instanță, prin Sentința civilă nr. 2061/27.06.2014 a statuat că "nu are relevanță dacă aceste-încălcări aveau susținere legală sau regulamentară. Dacă un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și normele internaționale, la care România era parte, dobândește calitatea de lucrător al Securității, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările ulterioare."

În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 iulie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal,precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin care s-a solicitat să se constate calitatea pârâtei A. de lucrător al Securității

Prin hotărârea pronunțată s-a admis cererea reclamantei CNSAS și s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în esență, în baza înscrisurilor administrate că din dosarul instrumentat de pârâtă privind pe numitul C. a rezultat, printre altele, că acesta ascultă postul de radio B. și elogiază stilul de viață occidental". Drept consecință, prima instanță a apreciat că activitatea pârâtei a îngrădit dreptul la viața privată a persoanei urmărite informativ, înlăturând apărările pârâtei conform cărora supravegherea informativă avea drept scop împiedicarea persoanelor de a trece ilegal frontiera, arătând că aceste susțineri nu explică mențiunile privind ascultarea unui post de radio considerat subversiv de către regimul politic din perioada de referință.

În acest context, prima instanță a apreciat că menționarea faptului că persoanele urmărite ascultau un post de radio interzis, în contextul în care intenționau trecerea frauduloasă a frontierei, induce în mod logic concluzia că supravegherea informativă avea un caracter politic și viza viața privată a persoanelor în cauză".

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Excepția lipsei calității procesuale active a intimatului reclamant, invocată în recurs de către recurenta pârâtă, pe considerentul că prin Decizia nr. 51/2008 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea nr. 187/1999, legea de înființare a CNSAS, nu constituie o excepție de procedură care să vizeze judecata în recurs și să necesite soluționare în temeiul art. 248 C. proc. civ. Argumentul prin care recurenta susține excepția se referă la capacitatea de folosință și de exercițiu a drepturilor procesuale a CNSAS, sens în care se mai impune precizarea că, din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008 rezultă că viciul de neconstituționalitate vizează dispozițiile din care se deduce caracterul de instanță extraordinară a CNSAS, fără a se referi la art. 7 (1) din Legea nr. 187/1999, dispoziție prin care s-a dispus înființarea acestei autorități, iar având în vedere că efectele deciziei nu retroactivează, nu se poate susține că autoritatea nu a fost în mod legal înființată, datorită faptului că prin dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 au fost reglementate numai organizarea și funcționarea respectivei autorități.

Cu referire la criticile recurentei pârâte, potrivit cărora instanța fondului nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor pe care le-a invocat prin notele de ședință depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate. Excepțiile invocate privind lipsa procedurii prealabile, constând în nulitatea notei de constatare pentru lipsa semnăturii și a vizei Direcției de specialitate din cadrul CNSAS, prematuritatea cererii de chemare în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile, având în vedere prevederile art. 10 din O.U.G. nr. și ale art. 35 din Regulamentul CNSAS referitoare la comunicare notei de constatare către persoana verificată, precum și lipsa calității procesuale active pe motiv că la dosar nu a fost depusă cererea numitului C. nu constituie excepții de procedură propriu zise, nu au fost invocate prin întâmpinare și nu au fost susținute în fața instanței de fond înainte de dezbaterile asupra fondului.

Contrar celor arătate de recurentă, potrivit procesului-verbal nr. x al ședinței din data de 08.10.2015, Colegiul CNSAS a analizat Nota de constatare nr. S.DI/1192/23.06.2015, însoțită de avizul Direcției juridice nr. 482/03.09.2015, a aprobat respectiva notă și a dispus sesizarea instanței de contencios administrativ .

De asemenea, atât cererea de verificare a calității de lucrător al securității, formulată numitul C., cât și Raportul conținând propunerea de luare în lucru cu indicarea numelui acestuia de către recurenta pârâtă au fost depuse în probațiune de către intimatul pârât.

Verificarea recurentei pârâte A. a avut ca temei legal cererea nr. x/27.11.2014 adresată C.N.SAS. de domnul C.. Prin aceasta, se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care-petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2000; abrogată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Astfel, în dosarul x, solicitat în temeiul legii de către domnul C., pârâta figurează în vol. 2, la filele x.

Potrivit celor reținute prin Nota de constatare nr. S.DI/1192/23.06.2015, recurenta pârâtă a propus luarea domnului C. în supraveghere informativă, a participat la acțiunea de urmărire, relatând faptul că acesta a audiat și colportat emisiunile de radio B. și a încercat să treacă fraudulos frontiera. De asemenea, în cadrul investigațiilor întreprinse, la data de 15.01.1987, respectiv la data de 7.04.1987 a procedat la anchetarea sus-numitului și a întocmit Raportul de investigații din data de 15.01.1087, fapte dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prima instanță, având în vedere cele relatate de intimata reclamantă, a reținut faptul că recurenta pârâtă, în calitate de ofițer în cadrul I.J.S. Cluj, Serviciul Municipal de Securitate Turda, a îngrădit dreptul la viață privată a domnului C. și că activitatea desfășurată de aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa consacrată, reamintește că O.U.G. nr. 24/2008 nu-și propune să antreneze răspunderea penală pentru fapte săvârșite anterior, ci în scopul stabilirii adevărului istoric despre regimul comunist și de deconspirare a persoanelor prin consemnare publică a activității acestora, reglementează procedură prin care se constată că anumite persoane au avut calitatea de lucrător sau colaborator al fostei Securități.

Potrivit preambulului, în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale. Aceasta îndreptățește accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Legea nu antrenează răspunderi pentru fapte săvârșite în trecut, însă oferă posibilitatea de a constata că anumite persoane au avut calitatea de lucrător sau colaborator al fostei Securități, pentru ca persoana care a fost urmărită să poată cerere identificarea acelor persoane și cu această ocazie să se constate calitatea sa de persoană urmărită, pentru a se putea verifica dacă anumite persoane care candidează pentru funcții de demnitate publică sau alte funcții publice au fost sau nu lucrători sau colaboratori și pentru activitatea de documentare de stabilire a adevărului istoric.

Nota de constatare DI/I/1192/24306.2015 a fost întocmită de CNSAS, având în vedere prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 și calitatea pârâtei de angajat al fostei Securități, și urmare a aprobării acesteia de către Colegiul CNSAS, potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanță, s-a dispus Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității, în condițiile art. 11 alin. (1).

În aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, în practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a arătat că intenția de a părăsi definitiv România înainte de 1989, inclusiv prin trecerea frauduloasă a frontierei, a reprezentat un act de împotrivire față de regimul totalitar comunist.

În privința susținerii recurentei, potrivit căreia a respectat cadrul legal în vigoare la acea dată, precum și comandamentele superiorilor, Înalta Curte reține că ordinele primite sau normele interne care reglementau activitatea Securității și Miliției nu pot constitui un temei legal pentru săvârșirea unor abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituționale și a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de tratatele internaționale asumate de România. Totodată, definiția legală a noțiunii de lucrător al Securității sau Miliției vizează suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și nu încălcarea normelor și reglementărilor existente în legislația statului comunist

Stabilirea calității de lucrător al Securității, indiferent de gradul sau funcția deținută, are în vedere doar faptele și acțiunile prin care foștii angajați ai Ministerului de Interne au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în absența unui motiv întemeiat al supravegherilor informative. Așadar, prin instrumentarea măsurilor descrise anterior, care vizau atât viața privată și opiniile persoanei, pârâta a desfășurat o acțiune abuzivă, contrară drepturilor și libertăților fundamentale.

Este neîntemeiată și susținerea recurentei în sensul că prin activitatea sa a contribuit la respectarea legii, la prevenirea infracționalității juvenile sau că România fiind un stat dictatorial și totalitar, nu se poate reține că ar fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului prin raportare la cele asigurate într-o societate democratică.

Libertatea cuvântului și a conștiinței erau recunoscute prin art. 28 și 30 din Constituția din 1965, iar prin art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, semnată de România la 14 dec. 1955, s-a stabilit că orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa, și de a reveni în țara sa.

Așadar, este lipsită de fundament afirmația recurentei în sensul că prin acțiunile sale și-a îndeplinit sarcinile de serviciu în scopul asigurării respectării legilor în vigoare. Contrar acestor afirmații, acțiunile sale deserveau menținerea puterii totalitare comuniste, în care E. prin intermediul organelor securității, au exercitat "o permanentă teroare împotriva cetățenilor", fiind de netăgăduit că din pct. de vedere al persoanei vizate, prin pătrunderea în viața sa personală, culegerea de informații și anchetarea acestuia, în lipsa unui motiv întemeiat pe securitate națională și siguranță publică, s-a produs încălcarea dreptului la viața privată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta F. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva Sentinței nr. 1245 din 12 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2018.

GGC - GV