ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3918/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/2018, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Neamț, obligarea pârâtei la decontarea biletelor de călătorie gratuită în sumă de 9.307 RON, actualizată cu dobândă legală și rata inflației, conform art. IV pct. 30 din Ordinul MMSS nr. 97/2003 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită cu mijloacele de transport auto și fluviale, acordate în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 și ale O.G. nr. 105/1999.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 8351 din 09.07.2018, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că, preeminența obiectului cererii care vizează obligația de efectuare a viramentelor conform OMMSS nr. 97/2003, atrage conform art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., raportat la dispozițiile speciale ale Legii nr. 554/2004, o competență specială, atribuită exclusiv de legiuitor, tribunalului, ca primă instanță în materie de contencios administrativ.

Referitor la cererile incidentale, acestea au regimul prevăzut de dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. și atrag aceeași competență, pentru că privesc obligații expres stabilite prin Legea nr. 189/2002, în sarcina Caselor de pensii, în speță, C. Neamț.

2.2. Prin Sentința nr. 875 din 09.10.2018, Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată nu se circumscrie dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, deși calitatea de pârâtă aparține unei instituții publice, litigiul dedus judecății nu privește un act administrativ emis de C. Neamț.

Reclamanta a invocat dispozițiile Ordinului nr. 97/2003 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită cu mijloacele de transport auto și fluviale, acordate în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și ale O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. IV, pct. 27, "Până la data de 5 a lunii pentru luna expirată agentul economic transportator depune la B. factura fiscală însoțită de un exemplar al borderourilor și al situației centralizatoare, împreună cu cupoanele-talon detașabile, ca documente justificative în vederea efectuării decontării", iar potrivit pct. 29, "După verificarea documentelor ce însoțesc factura fiscală, primite până la data de 15 a lunii curente pentru luna expirată, B. vor întocmi documentații separate pentru solicitarea creditelor bugetare necesare în vederea decontării acestora, pe care le vor înainta CNPAS - Direcția economică execuție buget".

În condițiile în care acțiunea reclamantei nu vizează un act de autoritate în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pretențiile au o natură civilă care excedează competenței instanței de contencios administrativ.

Cum pretențiile reclamantei sunt în sumă de 14.523 RON, competența revine judecătoriei, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Reclamanta SC A. SRL, agent transportator, a solicitat prin cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtei C. Neamț la efectuarea viramentelor, prin obligarea acesteia la plata sumei de 14.523 RON (astfel cum a fost precizată), actualizată cu dobânda legală și rata inflației, conform art. IV pct. 30 din Ordinul MMSS nr. 97/2003 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită cu mijloacele de transport auto și fluviale, acordate în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 și ale O.G. nr. 105/1999.

Înalta Curte constată că, prin obiectul său, cererea de chemare în judecată nu se circumscrie cadrului procesual al unei acțiuni în contencios administrativ, așa cum este configurat prin art. 52 din Constituția României și art. 1 alin. (1), precum și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În temeiul acestor prevederi legale, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin soluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, recunoașterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim nu pot fi solicitate decât în legătură cu un act administrativ tipic sau asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanță.

Or, în cauza de față, reclamanta nu atacă un act administrativ emis de pârâtă ci solicită plata serviciilor de transport rutier prestate în baza biletelor speciale de călătorie, beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990 și ai O.G. nr. 105/1999 și obligarea corelativă a pârâtei la decontarea acestor cheltuieli, care se suportă de la bugetul de stat.

Serviciile prestate de reclamantă sunt reglementate și derivă din lege, respectiv din prevederile Ordinului MMSS nr. 97/2003 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită cu mijloacele de transport auto și fluviale, acordate în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și ale O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, aceleași reglementări reprezentând și temeiul decontării cheltuielilor de către pârâtă.

În cadrul acestor raporturi, pârâta C. Neamț nu emite nici un act administrativ și nu acționează în regim de putere publică ci doar în executarea unei obligații stabilite în sarcina sa prin lege, decontarea și virarea sumelor de bani reprezentând doar simple operațiuni administrative.

Înalta Curte apreciază astfel că litigiul generat de plățile solicitate nu se circumscrie contenciosului administrativ, pretențiile deduse judecății având natură civilă.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ. și ținând seama de valoarea obiectului cererii, raportat la prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) din același cod, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Societatea Comercială A. SRL și pârâta C. Neamț, în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2018.

GGC - ED