ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 662/2019

Cererea de suspendare a executării Prin cererea înregistrată la PE ROLUL Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.09.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice-Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal, solicitând suspendarea executării actului administrativ fiscal - Decizia de impunere nr. x/17.07.2017 emisă de către pârâtă. 1.

Hotărâtrea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4099 din 3 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice-Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal și, pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/17.07.2017 emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond. 1.

Calea de atac excercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 4099 din 03 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termenl legal, a promovat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice - Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal, în condițiile art. 493 C. proc. civ. Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Criticile formulate de recurentă au vizat, în esență, următoarele aspecte: Cererea de suspendare nu este probată nici în privința cazului bine justificat și nici a pagubei iminente, condiții imperative cerute de lege. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai in cadrul unei acțiuni in anulare. Până la anularea de către o instanță judecătorească, Decizia de impunere nr. x/17.07.2017 a cărei suspendare se solicită se bucură de prezumția de legalitate. Cu privire la existența unei pagube iminente, se arată că din cuprinsul acțiunii nu rezultă că reclamanta a făcut dovada privind producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, cu atât mai mult cu cât, autoritatea nu a procedat la întocmirea vreunui dosar de executare pe seama reclamantei. 1.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamanta A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Intimata-reclamantă apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ. 1.

Procedura derulată în recurs. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În conformitate cu prevederile art. 492 C. proc. civ., în recurs nu a fost administrată nicio probă nouă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este fondat recursul de față, astfel că urmează a fi admis, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu consecința casării sentinței atacate și respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, în considerarea celor în continuare arătate. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Prin actele administrativ fiscale a căror suspendare a fost dispusă de instanța de fond în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ s-a stabilit în sarcina intimatei- reclamante să plătească diferența de impozit pe veniturile obținute în anii 2011- 2012, în cuantum de 465.384 RON. Articolele 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanșarea procedurii judiciare prin acțiunea în anularea actului (art. 15). În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiții, cazul bine justificat și paguba iminentă. Îndeplinirea acestor două condiții este analizată în funcție de circumstanțele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Criticile de nelegalitate privind neîndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt fondate. În privința cazului bine justificat prima instanță a reținut existența unor argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție, deci existența unui indiciu temeinic de nelegalitate argumentând în sensul că " că organul fiscal a reținut (pagina 8 din Raportul de verificare fiscal), că reclamanta a avut în anul 2011 un venit impozabil declarat de 22.554 RON iar în anul 2012 de 17.718 RON, rezultând un venit (pagina 11 din Raportul de verificare fiscală) de 18.946 RON în anul 2011 și 14.883 RON în anul 2012. A mai argumentat instanța că pârâta analizează valoarea imobilelor achiziționate și a fluctuației soldului conturilor bancare, fără a lua în considerare resursele financiare ale reclamantei din anii anteriori perioadei analizate și stabilește că respectivele achiziții și fluctuații echivalează cu înregistrarea unor venituri suplimentare din surse neindentificate. Mai mult, instanța a reținut "ca fiind îndeplinită această condiție deoarece, în cuprinsul actului administrativ contestat, pârâta nu a analizat toate actele relevante pentru stabilirea situației de fapt și nu a înlăturat motivat apărările reclamantei, încălcând dreptul acesteia de apărare". În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei; de aceea, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția "cazului bine justificat", deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea actului contestat. Nu în ultimul rând, trebuie precizat că astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. În cauză, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de reclamantă în fața instanței de fond nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat. De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, contrar concluziei judecătorului primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate fundamentat pe ideea neluării în seamă de către pârâtă a resurselor financiare ale reclamantei. Celelalte argumente, privind legalitatea/nelegalitatea derulării respectivelor achiziții precum și fluctuația soldurilor bancare în raport cu prevederile corespunzătoare în perioada suspusă verificării, nu ar putea constitui temei al identificării, în speță, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ. În ceea ce privește paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, prima instanță a reținut că privarea intimatei - reclamante de aceste sume stabilite prin decizia de impunere sunt de natură să creeze un dezechilibru în drepturile părții. Fără a înlătura, de plano, consistența acestui argument, Înalta Curte constată că, în raport cu cele reținute anterior în privința neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, se impune reformarea sentinței în sensul respingerii cererii intimatei - reclamante, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții. III. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.