ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 797/2015

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș la data de 18 aprilie 2013 sub nr. 3666/109/2013,

reclamanții Ș.A., Ș.G., C.D.L. și C.M. au chemat în judecată pe pârâții Guvernul

României, A.A.A.S. și Statul Român, solicitând ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să fie obligați pârâții la plata sumelor reprezentând salarii

neachitate în perioada iunie 2005-septembrie 2006, sume actualizate cu indicele

de inflație și la plata dobânzii legale aferente acestor drepturi până la data

plății efective.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat, în esență, că au fost salariații SC C. SA Câmpulung,

societate patronată de A.V.A.S., care, în perioada indicată nu le-a achitat

drepturile salariale cuvenite. La data de 11 octombrie 2006, față de această

societate s-a deschis procedura insolvenței, reținându-se la masa credală

creanța lor constând în drepturi salariale, pe parcursul procedurii primind 10%

din datorie. La data de 14 martie 2012, când procedura lichidării societății

angajatoare s-a închis, creanța lor a rămas neachitată. Au mai precizat

reclamanții că, în cadrul acestei proceduri speciale, instanțele au reținut că

nu poate fi analizată cererea lor de obligare a statului român la plata acestor

salarii restante, întrucât excede cadrului procesual. Reclamanții au susținut

că salariul este contraprestația muncii, pe care ei au prestat-o deja și, câtă

vreme salariul nu le-a fost achitat, le-au fost încălcate drepturile pe care înțeleg

să le solicite pe cale judecătorească.

Tribunalul Argeș, secția

civilă, prin sentința nr. 1228 din 16 mai 2014, și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, invocându-se incidența

în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 119/F/Cont din 18 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 3666/109/2013,

la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Argeș, secția civilă, complet conflicte de muncă și asigurări sociale, în

temeiul art. 269 din Legea nr. 53/2003.

Astfel învestit,

Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

sentința nr. 239 din 2 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3666/109/2013*,

și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Pitești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a trimis spre

soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel,

instanța Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări

sociale, a reținut, în esență că, din motivarea acțiunii dar și din precizările

ulterioare ale reclamanților, este evident că aceștia nu își întemeiază

acțiunea pe existența unor raporturi de muncă cu pârâții, ci pe existența unei

răspunderi a acestora pentru neluarea unor decizii legale și corecte, fapt ce a

dus la prejudicierea lor prin imposibilitatea recuperării drepturilor

salariale, pe care angajatorul lor le datora, angajator care nu este însă pârât

în cauză.

Tribunalul Argeș, secția

pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, apreciind că acțiunea

reclamanților nu constituie un conflict de muncă - între părți neexistând

încheiat vreun contract de muncă -, a constatat, în temeiul art. 10 alin. (1)

teza a II-a din Legea nr. 554/2004, că instanța competentă să soluționeze

acțiunea reclamanților este Curtea de Apel Pitești.

Înalta Curte va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș,

secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele

care succed.

Raportul juridic

dedus judecății de reclamanți are ca obiect obligarea pârâților la plata

drepturilor salariale neachitate în perioada iunie 2005 - septembrie 2006, drepturi

derivând din raporturile juridice de muncă ce au luat naștere în temeiul

contractelor individuale de muncă încheiate între reclamanți, în calitate de

foști salariați, cu angajatorul - fosta SC C. SA Câmpulung (SC C.E.S.A.R. SA), pârâta

A.A.A.S., fiind acționar majoritar al SC C. SA Câmpulung.

Potrivit art. 266 C.

muncii (Legea nr. 53/2003)„ Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea

conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea,

suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de

muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile

juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

De asemenea, potrivit

art. 267 din același act normativ „Pot fi părți în conflictele de muncă: a)

salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei

obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor

colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice

-, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care

beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod; c)

sindicatele și patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au

această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ”.

Art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că semnificația

actului administrativ este aceea a actului unilateral cu caracter individual

sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în

vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; fiind asimilate actelor

administrative, în sensul Legii contenciosului administrativ și contractele

încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a

bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public,

prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, prin legi speciale putând

fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței

instanțelor de contencios administrativ. Lit. f) a art. 2 din aceeași lege

definește

contenciosul administrativ ca fiind

„activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre

părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau

încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie

din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva

o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim

”.

Totodată, conform art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel.”

În raport de dispozițiile

legale menționate, acțiunea reclamanților, având ca obiect obligarea pârâților

la plata de despăgubiri constând în drepturi salariale -, nu poate fi

calificată ca un litigiu de natura celui prevăzut de art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 deoarece, chiar dacă

cel puțin una

dintre părți este o autoritate publică, conflictul dedus judecății nu s-a

născut din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul legii evocate sau din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim, nefiind întrunite cerințele prevăzute de lege în definirea

contenciosului administrativ.

Astfel, demersul

judiciar al reclamanților nu privește un act administrativ emis sau încheiat de

autoritățile publice locale și județene sau un act care privește taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, ci privește

valorificarea dreptului la salariul pentru munca prestată, dar neachitat, solicitat,

printre altele de la A.A.A.S., în calitate de acționar majoritar al fostului

angajator iar calitatea acesteia, de instituție publică, cu personalitate juridică,

în subordinea guvernului, precum și a celorlalți pârâți, de organe ale

administrației statului (autorități publice centrale) nu sunt de natură a

configura cadrul procesual ca un litigiu guvernat de prevederile Legii

contenciosului administrativ.

Cum raportul juridic

dedus judecății, nu este unul de drept public administrativ ci de drept comun,

din domeniul jurisdicției muncii, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 269

din Legea nr. 53/2003 conform cărora „ (1) Judecarea conflictelor de muncă este

de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile

referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente

în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori,

după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc.

civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la

instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți”.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, secția pentru conflicte de

muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2015.