ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/06.11.2015, reclamanta A. - persoană fizică autorizată a solicitat, în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 17530 din 14.05.2015 și a Procesului-verbal nr. x/17.03.2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul x/20.04.2011, emise de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Prin Sentința nr. 36/19.01.2016 a Tribunalului Dâmbovița a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată de pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la nr. x/2016.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 114 din 26 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs A. PFA, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurenta a insistat în susținerea necompetenței materiale a instanței Curții de Apel Ploiești de a soluționa fondul cauzei și a solicitat casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta a arătat că a formulat în noiembrie 2013 cerere pentru plata celei de-a doua tranșe din finanțare, în cuantum de 7200 euro, cerere care nu a fost soluționată nici în prezent. A arătat că întreaga sumă provenită din sursa de finanțare a fost folosită potrivit scopului proiectului și al programului de finanțare indicat.

Recurenta a subliniat că singura eroare în desfășurarea acestei finanțări a fost săvârșită de firma de consultanță, care nu și-a îndeplinit obligația efectivă de consultanță, conform contractului încheiat, ceea ce a determinat o neînțelegere a situației de fapt și de drept, ceea ce a condus la rezilierea contractului de finanțare.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs formulate în cauză intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat anularea recursului ca nemotivat și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legale a hotărârii atacate.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., în sensul că cererea nu este semnată, precum și faptul că cererea nu este timbrată legal, așa cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, în conformitate cu motivele de casare invocate în susținerea recursului, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., cerințe a căror neîndeplinire este sancționată cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ. "Cererea de recurs va cuprinde:

"semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic".

Dispozițiile art. 486 alin. (2) prevăd faptul că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar dispozițiile alin. (3) prevăd că "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Înalta Curte constată că cererea de recurs din prezenta cauză nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., în sensul că cererea de recurs nu este semnată în original, deși s-a comunicat recurentei obligația de a depune la dosar cererea de recurs cu semnătura în original, iar această neregularitate nu a fost îndreptată până la data prezentei examinări.

Ca urmare, nerespectarea cerinței de formă prevăzute la alin. (1) lit. e) din C. proc. civ. atrage aplicarea sancțiunii nulității cererii de recurs prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte reține faptul că nici obligația de completare a taxei de timbru datorate pentru calea de atac exercitată nu a fost depusă la dosar, întrucât recurenta și-a îndeplinit parțial obligația, achitând suma de 100 RON, nefiind achitată suma totală datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru în valoare de 200 RON.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ..", "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cereri neevaluabile în bani cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

Din actele dosarului rezultă faptul că, prin, Înalta Curte a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a depune dovada completării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

În conformitate cu art. 197 din C. proc. civ., republicat, "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

În consecință, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), alin. (2), și, va face aplicarea prevederilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de A. PFA împotriva Sentinței nr. 114 din 26 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - OB