ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3464/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3464/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin Decizia nr. 133 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta SC L.N. SRL Cluj Napoca împotriva sentinței civile nr. 1724/C din 13 martie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj. Împotriva deciziei mai sus menționate a formulat recurs pârâta. La termenul din 26 martie 2008, reținându-se lipsa părților la apelul nominal făcut în ședință publică și constatându-se că sunt îndeplinite prevederile art. 242 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a suspendat judecarea recursului.
În urma referatului întocmit la 30 septembrie 2008, în care se menționează că pricina a fost suspendată mai mult de 6 luni, cauza a fost repusă pe rol, fixându-i-se termen la 19 noiembrie 2008. La acest termen, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că prezenta pricină comercială a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, a constatat perimat recursul declarat de pârâta SC L.N. SRL Cluj Napoca împotriva Deciziei civile nr. 133 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC. L.N. SRL Cluj Napoca împotriva Deciziei civile nr. 133 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică astăzi, 19 noiembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.