ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual Prin sentința nr. 98 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC T.P.C.

SRL, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei N. și Consiliul Județean Tulcea, și a obligat cele două pârâte la bugetarea contului de plăți a Unității Administrativ Teritoriale N. în vederea achitării debitului stabilit prin sentința civilă nr. 1779/2011, pronunțată de Tribunalul Galați, precum și la plata daunelor cominatorii, de 100 RON fiecare pe zi de întârziere, până la îndeplinirea obligațiilor legale privind bugetarea contului de plăți a Unității Administrativ Teritoriale N. Prin aceeași sentință, au fost respinse, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Unitatea Administrativ Teritorială a comunei N., precum și acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligația de a face.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale, invocată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei N., se consideră a fi nefondată întrucât, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) și (2 1 ) din Legea nr. 225/2001, primarul este reprezentantul unităților administrativ teritoriale în justiție, iar potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din aceeași lege, unitățile administrativ teritoriale sunt compuse din comune, orașe, municipii și județe. Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea este fondată în parte, în raport cu sentința civilă nr. 1779/2011 a Tribunalului Galați și cu dispozițiile art. 371 1 C. proc.

civ., conform cărora obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești se duc la îndeplinire de bunăvoie iar, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, hotărârea se duce la îndeplinire prin executare silită. Reține prima instanță că acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 1558-1560 C. civ., având ca scop obligarea pârâților de a întreprinde măsurile legale pentru ca debitoarea să fie în măsură să-și achite sumele pe care a fost obligată să le plătească prin hotărâre judecătorească. Apreciază prima instanță că, în raport cu dispozițiile art. 32, art. 46 alin. (6) din Legea nr. 500/2002, art. 36-39 și 49 alin. (13 4 ) din Legea nr. 273/2006 și art. 2 și 4 din O.G.

nr. 22/2002, pârâtele au posibilitatea legală de a întreprinde măsurile legale pentru suplimentarea bugetului local al comunei N., în vederea achitării sumei datorate către reclamantă. Întrucât din probele administrate nu rezultă că debitoarea a sesizat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru suplimentarea bugetului local cu sumele necesare achitării debitului către reclamantă, acțiunea față de această pârâtă se consideră neîntemeiată. 2. Cererile de recurs și motivele de recurs înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanta, precum și pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei N., prin administrator judiciar F.M.

SPRL, și Consiliul Județean Tulcea. 2.1. Recursul reclamantei-recurente SC T.P.C. SRL. Recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 și a art. 304 1 C. proc. civ., modificarea în parte a deciziei recurate în sensul (i) admiterii acțiunii și în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și obligarea acestuia la bugetarea contului de plăți al comunei N. cu sumele necesare achitării către reclamantă a sumei de 38.954.328 RON, potrivit dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 1779/2011 și al (ii) admiterii capătului de cerere privind obligarea intimaților pârâți la plata daunelor cominatorii în cuantum de 1000 euro pe zi de întârziere până la executarea obligației ce face obiectul cererii de chemare în judecată.

În contextul prezentării istoricului cauzei, incluzând hotărârile judecătorești anterioare, cu directă legătură asupra cauzei de față și reiterând obiectul prezentului litigiu, întemeiat pe prevederile art. 1558-1560 C. civ., recurenta-reclamantă a înfățișat, în esență, următoarele critici, raportat la hotărârea atacată: - instanța de fond a interpretat eronat prevederile art. 1560 C. civ.

raportat la acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, ignorând împrejurarea că acțiunea oblică de față a fost exercitată tocmai datorită pasivității debitoarelor care nu au acționat direct pentru valorificarea dreptului de a obține suplimentarea bugetului local cu sumele necesare achitării debitului conform sentinței civile nr. 1779/2011; - interpretarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor legale cu privire la obligația Ministerului Finanțelor Publice în calitatea sa de ordonator de credite; - greșita respingere de către instanța de fond a acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, raportat la prevederile O.G. nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.

2.2. Recursul pârâtului-recurent Consiliul Județean Tulcea La rândul său, pârâtul Consiliul Județean Tulcea a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, dezvoltând următoarele critici prin motivele de recurs: - nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond, conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ. întrucât instanța a acordat mai mult decât s-a cerut în raport de petitul cererii, a încălcat prevederile Legii nr. 500/2002 și nr. 273/2006 și reținând inopozabilitatea, în ceea ce o privește, a titlului executoriu invocat; - hotărârea nu cuprinde motivarea respingerii excepției invocate cu referire la calitatea procesuală pasivă a Consiliului Județean Tulcea, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.; - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind și netemeinică soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Tulcea, autoritate a administrației publice locale constituită la nivel județean, fără personalitate juridică astfel că nici președintele acestuia nu are calitatea de ordonator principal de credite față de comuna N. 2.3. Recursul-pârâtei recurente Unitatea Administrativ Teritorială a comunei N. Recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a comunei N. a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ca temei de drept al demersului său judiciar susținând, în esență, că hotărârea primei instanțe, în sensul obligării sale la bugetarea contului de plăți al Unității Administrativ Teritoriale a comunei N. în vederea achitării debitului în valoare de 39.954.238 RON către T.P.C.

SRL, sub sancțiunea plății de daune cominatorii. S-a mai arătat că nici cererea de plată a daunelor cominatorii nu era admisibilă întrucât o atare solicitare poate fi formulată numai în cazul obligațiilor a căror executare silită în natură este imposibilă, așa cum sunt obligațiile de a face sau de a nu face, or în cazul de față s-a început deja executarea silită împotriva sa, privind o obligație de a da. 3. Procedura de soluționare a recursurilor La termenul de judecată fixat în recurs pentru data de 4 februarie 2012, Înalta Curte a solicitat părților să depună la dosar, în scris, precizări și puncte de vedere cu privire la competența materială a instanței de contencios administrativ în raport de obiectul acțiunii, mai precis asupra legăturii dintre acțiunea oblică formulată în condițiile art. 1560 C. civ.

și competența exclusivă în materia contenciosului administrativ, reglementată potrivit art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004. Recurenta-reclamantă a depus note scrise în sensul solicitat, reiterând că art. 1560 C. civ. reprezintă în cauză temeiul de drept material privind obligarea pârâtelor la plata debitului datorat, ce izvorăște dintr-un contract de concesiune a cărui executare este contestată și indicând totodată că în speță competența materială de soluționare a cauzei revine instanței de contencios administrativ. Ministerul Finanțelor Publice a formulat concluzii scrise solicitând, în esență, respingerea ca nefondat a recursului formulat de societatea reclamantă. 4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la cadrul normativ aplicabil, dar și sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursurile sunt fondate întrucât se impune casarea hotărârii primei instanțe, în sensul însă și pentru considerentele în continuare arătate. Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat din oficiu și a pus în discuția părților motivul de recurs, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ce vizează casarea hotărârii atunci când s-a încălcat competența unei alte instanțe și din această perspectivă va analiza și se va pronunța asupra legalității hotărârii primei instanțe. Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, arată că reclamanta recurentă SC T.P.C. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei acțiuni pauliene, astfel cum fără echivoc a indicat și în cursul soluționării recursului, întemeiată pe prevederile art. 1558-1560 C. civ.

Reclamanta a solicitat ca pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a comunei N., Consiliul Județean al Județului Tulea și Ministerul Finanțelor Publice să fie obligați la bugetarea contului de plăți al Unității Administrativ Teritoriale a comunei N. cu sumele necesare achitării în favoarea sa a sumei de 38.954.238 RON, potrivit dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 1779/2011, plus dobânzi legale aferente, până la achitarea integrală a debitului. Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei-recurente, în sensul mai sus arătat, făcând trimitere expresă la dispozițiile art. 1556-1560 C. civ., potrivit cu care creditorul poate exercita drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite.

Contrar primei instanțe de contencios administrativ învestită cu soluționarea acestei acțiuni, care a apreciat că este competentă material să se pronunțe în cauză, Înalta Curte apreciază că din punct de vedere juridic litigiul de față are natură civilă și ca atare, competența de soluționare a cererii reclamantei-recurente aparține instanței civile și nu celei de contencios administrativ. Prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, republicată, reglementează și configurează obiectul acțiunii judiciare în materia contenciosului administrativ, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate.

Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile, determinate potrivit criteriilor prevăzute de art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. În cuprinsul acțiunii de față cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ nu se face, în mod evident, nicio referire la anularea vreunui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri, în sensul pe care legea contenciosului administrativ îl conferă acestor concepte. Mai mult, chiar recurenta-reclamantă, ca și instanța de fond de altfel, au indicat și precizat că acțiunea formulată în cauză este o acțiune pauliană, temeiul de drept invocat fiind prevederile art. 1558-1560 C. civ.

Acțiunea pauliană sau revocatoare este o acțiune civilă în mod necontestat, fiind una din instituțiile importante ale dreptului obligațiilor civile. Ca atare, reținând față de toate argumentele sus arătate că acțiunea de față, prin obiectul său dar și fundamentele juridice indicate, susținute fără echivoc chiar de reclamanta-recurentă, nu se circumscrie contenciosului administrativ, în sensul reglementării cuprinse în Legea nr. 554/2004, republicată, fiind o acțiune civilă, Înalta Curte urmează să admită recursurile de față în baza art. 312 alin. (1) și (2), cu referire la art. 306 alin. (2) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și urmare casării sentinței recurate să trimită cauza spre competentă soluționare instanței civile, determinată potrivit art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., respectiv secției civile a Tribunalului Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale. Admite recursurile declarate de reclamanta SC T.P.C. SRL și de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a comunei N., prin administrator judiciar F.M. SPRL, și Consiliul Județean Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 98 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul Galați, secția civilă, spre competentă soluționare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2014.