Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2014
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2014

HOTĂRÂRE
27.03.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 6467 din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr. 680/2007, invocată de A.G., în Dosarul nr. 47726/3/2011 al Tribunalului București, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Casa de Pensii a Municipiului București. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, reclamanta A.G. Prin decizia nr. 5537 din 4 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 5147/2/2012, s-a respins recursul declarat de reclamanta A.G.

împotriva sentinței nr. 6467 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Împotriva sentinței nr. 6467 din 13 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire A.G., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Curtea de Apel București, prin sentința nr. 829 din 26 februarie 2013 a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată, reținând în esență că motivele invocate în susținerea cererii nu se înscriu în niciuna din ipotezele legale, ci constituie argumente de fond, ce nu pot fi analizate decât în calea de atac a recursului.

Împotriva sentinței nr. 829 din 26 februarie 2013 a Curții de Apel București, A.G. a declarat recurs, criticând sentința pronunțată de curtea de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra expres criticile în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte sesizată cu recursul de față și procedând la verificarea căii de atac a constatat faptul că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. C. proc. civ. reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 din același cod revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Art. 322 pct. 2 C. proc. civ. reglementează trei ipoteze, extra petita, minus petita și plus petita, textul referindu-se strict la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată. Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea se poate cere numai cu privire la hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, și ținând cont de faptul că sentința a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, în mod corect Curtea de Apel București a respins cerere de revizuire ca neîntemeiată. Pentru ca o hotărâre dată de instanța de recurs să fie susceptibilă de revizuire, trebuie să evoce fondul cauzei.

Or, în speța de față cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri prin care recursul a fost respins ca tardiv formulat. În concluzie, Curtea de Apel București în mod corect a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Față de aspectele anterior menționate, Înalta Curte va menține soluția Curții de Apel București, urmând a respinge recursul ca fiind nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.G. împotriva sentinței nr. 829 din 26 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5537/2013
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 6467 din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, exc
ÎCCJ 2014-06-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3013/2014
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel București, A.G. a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr.
ÎCCJ 2016-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 204/2016
t hotărâri definitive potrivnice în dosare diferite, având aceiași obiect, aceeași cauză și aceleași părți. în asemenea cazuri, punerea în executare a hotărârilor nu este posibilă, deoarece fiecare pane are interesul să se prevaleze de hotă
ÎCCJ 2015-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2471/2015
Decizia nr. 2471/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administra
ÎCCJ 2013-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5585/2013
administrativ a respins ca inadmisibilă acțiunea ce face obiectul Dosarului nr. 177/2/2013, pentru motivul că procedura sancțiunii pentru neexecutare nu este aplicabilă în cauză, situație în care nu a procedat la judecarea pe fond a cauzei,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă