ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 27.05.2014

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

27.05.2014

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra apelurilor declarate de inculpații O.C. și R.V. împotriva sentinței penale nr. 193 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 193 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 253

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 320

alin. (7) C. proc. pen. din 1968, a fost condamnat inculpatul O.C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă complementară, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, pe o durată de 1 an, iar conform art. 253

C. pen. din 1969 teza ultimă a fost interzis inculpatului dreptul de a ocupa o funcție publică pentru o perioadă de 10 ani conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea de către inculpat a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 253

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 320

alin. (7) C. proc. pen. din 1968, a fost condamnat inculpatul R.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

C. pen. din 1969 teza ultimă a fost interzis inculpatului dreptul de a ocupa o funcție publică pentru o perioadă de 10 ani conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea de către inculpat a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate celor doi inculpați, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni pentru inculpatul O.C. și de 4 ani pentru inculpatul R.V.

S-a atras atenția fiecărui inculpat, în baza art. 83 C. pen. din 1969 cu privire la posibilitatea revocării suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni în perioada termenului de încercare.

Conform art. 71 ultimul alin. C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada termenelor de încercare stabilite pentru fiecare inculpat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, a fost obligat inculpatul O.C. la plata sumei de 5.700 RON, iar inculpatul R.V. la plata sumei de 4.700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 504/P/2013 din 01 august 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

I. O.C. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253

C. pen. din 1969 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, constând în aceea că, în calitate de primar, în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL - în care asociat unic era sora sa, R.E., rudă de gradul al II-lea, iar administrator cumnatul său, consilier local, R.V., mai multe lucrări de prestări servicii pentru care nu a încheiat contract în formă scrisă după cum se va arăta în continuare.

La data de 29 decembrie 2007, inculpatul O.C. a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL - în care asociat unic era sora sa - R.E., rudă de gradul al II-lea, iar administrator cumnatul său, consilier local, R.V., efectuarea unor lucrări de reparații la Grădiniță V.P., care conform devizului nr. 4 din 29 decembrie 2007, au însumat o valoare totală de 1148.35 RON, plătită cu factura din 10 ianuarie 2008.

La data de 15 octombrie 2010, același inculpat a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL lucrări de vidanjare la școli în valoare de 1686,40 plătite cu factura din 15 octombrie 2010.

La data de 28 decembrie 2010 a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL efectuarea unor lucrări de deszăpezire, pârtie pe drumuri comunale în valoare de 948,60 plătite cu factura din data de 5 februarie 2011.

La data de 09 februarie 2011 inculpatul a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL confecționarea unui piedestal din cherestea în valoare de 967,20 plătit cu factura din data de 09 februarie 2011.

La data de 04 martie 2011 inculpatul O.C. a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL lucrări de vidanjare la școli în valoare de 892,80 plătite cu factura din 7 martie 2011.

La data de 07 martie 2011 același inculpat a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL lucrări de vidanjare fosă la școală în valoare de 948,60 RON plătite cu factura de 10 martie 2011.

La data de 04 mai 2011 inculpatul O.C. a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL achiziționarea unui transformator pentru stația de epurare în valoare de 25.308,40 RON, prestări servicii și achiziții în sumă de 31.900,35.

La data de 01 iunie 2011 cu încălcarea disp. art. 253

C. pen. din 1969, în calitate de primar al comunei V.P., inculpatul a încheiat cu aceeași societate comercială în care asociat unic era sora sa, R.E., rudă de gradul al II-lea, iar administrator cumnatul său R.V., contratul nr. x/2011 de prestări servicii în valoare totală de 14222,6 RON prin care s-a realizat un folos material în folosul acestora.

S-a mai precizat în actul de sesizare că, inculpatul O.C. a fost ales în funcția de primar al Comunei V.P., județul Dâmbovița, la data de 17 iunie 2008 conform sentinței civile nr. 741 din aceeași dată. Ulterior, în urma alegerilor din iunie 2012, a fost reales în funcția de primar al Comunei V.P., județul Dâmbovița, mandatul său fiind validat la data de 19 iunie 2012.

Din raportul de evaluare nr. 26510/G/II din 14 iunie 2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate, s-a reținut că în perioada anilor 2008-2012 Primăria Comunei V.P. a avut relații comerciale cu SC E. SRL, societate care a fost constituită la 23 decembrie 1992, fiind înregistrată la O.R.C. Dâmbovița având sediul social în comuna V.P., județul Dâmbovița.

Conform documentelor puse la dispoziție de O.R.C. Dâmbovița, la momentul constituirii sale, SC E. SRL avea ca asociat unic pe numita R.E., care îndeplinea și funcția de administrator și R.V., care îndeplinea funcția de administrator.

Referitor la numita R.E. (fostă O.), din datele puse la dispoziție de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date rezultă că aceasta este rudă de gradul al II-lea cu inculpatul O.C.

II. R.V. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253

C. pen. din 1969, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, constând în aceea că, în virtutea atribuțiunilor de serviciu, în calitate de consilier local al comunei V.P., județul Dâmbovița, în baza unei rezoluții delictuale unice, în perioada exercitării mandatului a participat, exercitându-și dreptul de vot, la luarea deciziei în ședința comisiei economice din data de 26 ianuarie 2011 și în ședința consiliului local din data de 27 ianuarie 2011 în care au fost adoptate H.C.L. nr. 4 prin care, printre altele, au fost aprobate cheltuieli de investiții vizând achiziționarea unui transformator pentru stația de epurare a comunei, transformator de 250 KVA și echipament PTA pe care la data de 04 mai 2011, SC E. SRL - în care inculpatul era administrator - l-a vândut Primăriei V.P. contra sumei de 25.308,40 RON, cu factură, ce a fost achitată din bugetul local prin contul de trezorerie al primăriei.

Potrivit actelor depuse la dosar de către Primăria Comunei V.P., din anul 2002 și până la momentul comunicării adresei, acesta a îndeplinit funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei V.P.

Pentru aprobarea bugetului local al comunei V.P. pentru anul 2011, contabila N.L.A. a întocmit la data de 20 ianuarie 2011 un raport de specialitate înregistrat sub nr. R1, având ca obiect aprobarea bugetului Consiliului Local al comunei V.P.

Pentru a putea prevede în Raportul de specialitate cu privire la aprobarea bugetului Consiliului Local al comunei V.P., achiziționarea transformatorului necesar pentru stația de epurare, martora N.L.A. - economist, a avut la dispoziție o notă de constatare, întocmită de SC A. C&L SRL, în baza căreia a fost evaluat, PTA aparținând SC E. la suma de 25.308 RON, precum și un centralizator de cheltuieli pentru același obiectiv întocmit la aceeași dată, respectiv 06 ianuarie 2011, cu o valoare estimativă de achiziționare a unui transformator nou în sumă de 66601,77.

Raportul de specialitate, împreună cu proiectul de hotărâre de consiliu local au fost înaintate spre avizare comisiilor de specialitate, respectiv Comisiei economice în care inculpatul R.V. - consilier local îndeplinea funcția de președinte.

În aceste condiții, în momentul în care inculpatul R.V., la data de 26 ianuarie 2011 a avizat favorabil în comisia economică raportul de specialitate, precum și proiectul de hotărâre având ca obiect aprobarea bugetului local pe 2011, a cunoscut că Primăria V.P. urmează să achiziționeze contra sumei de 25.308 RON postul de transformare de la SC E. SRL în care același inculpat avea calitatea de administrator.

La data de 27 ianuarie 2011, când a avut loc ședința consiliului local, având printre altele, pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli a comunei V.P. pe anul 2011, în calitate de consilier local - inculpatul R.V. a participat la vot și a votat cunoscând faptul că PTA urma să fie cumpărat de primărie de la SC E. SRL unde avea calitatea de administrator.

Această situație de fapt a fost reținută din coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: denunțul formulat de S.M.B.; raportul de evaluare nr. 26510/G/II din 14 iunie 2013 emis de Agenția Națională de Integritate; facturile fiscale emise de SC E. SRL - în calitate de vânzător și Primăria Comunei V.P. - în calitate de cumpărător pe care a fost consemnată mențiunea bun de plată și au fost semnate de către inculpatul O.C.; contractul de prestări servicii din 01 iunie 2011 încheiat între Primăria Comunei Vulcana Pândele și SC E. SRL și facturile fiscale aferente acestui contract; adresa emisă de Primăria Comunei V.P. și hotărârile consiliului local din care rezultă că inculpatul R.V., în perioada 2002-2012 a deținut funcția de consilier local; raportul de specialitate nr. R1 din 20 ianuarie 2011; proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea bugetului Consiliului Local al comunei V.P.; raportul de avizare al Comisiei economice din 26 ianuarie 2011 în care inculpatul îndeplinea funcția de președinte; nota de constatare întocmită de SC A. C&L SRL, în baza căreia a fost evaluat PTA aparținând SC E. la suma de 25.308 RON; centralizatorul de cheltuieli pentru același obiectiv întocmit la aceeași dată respectiv 06 ianuarie 2011, cu o valoare estimativă de achiziționare a unui transformator nou în sumă de 66601,77; procesul-verbal din 27 ianuarie 2011 întocmit cu ocazia convocării în ședință ordinară a Consiliului Local al comunei V.P. din care rezultă că inculpatul R.V. a participat, exercitându-și dreptul de vot, la luarea deciziei în ședința consiliului local din data de 27 ianuarie 2011 în care au fost adoptată H.C.L. nr. 4 prin care, printre altele au fost aprobate cheltuieli de investiții vizând achiziționarea unui transformator pentru stația de epurare a comunei, transformator de 250 KVA și echipament PTA pe care la data de 04 mai 2011, SC E. SRL, în care inculpatul era administrator, l-a vândut Primăriei comunei V.P. contra sumei de 25308,40 RON, cu factură; H.C.L. nr. 4 din 27 ianuarie 2011; declarațiile martorilor R.E., N.L.A., C.D.A., P.M., declarațiile inculpaților.

Prin declarațiile date în fața instanței în data de 10 octombrie 2013 și atașate la dosarul cauzei, inculpații au precizat că doresc să fie judecați numai în temeiul probelor administrate în faza de urmărire penală, precum și că recunosc inculparea ce li se aduce așa cum aceasta este prezentată ca situație de fapt în rechizitoriul procurorului, în temeiul art. 320

C. proc. pen. din 1968.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea de Apel Ploiești a constatat că situația de fapt descrisă în rechizitoriu și anterior expusă rezultă din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală și însușite de inculpați.

În drept, faptele inculpatului O.C. care, în calitate de primar, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL, în care asociat unic era sora sa - R.E., rudă de gradul al II-lea, iar administrator cumnatul său, consilier local - R.V., mai multe lucrări de prestări servicii pentru care nu a încheiat contract în formă scrisă s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253

C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

De asemenea, faptele inculpatului R.V., care, în virtutea atribuțiilor de serviciu, în calitate de consilier local al comunei V.P., județul Dâmbovița, în baza unei rezoluții unice, în perioada exercitării mandatului a participat, exercitându-și dreptul de vot, la luarea deciziei în Comisia economică din data de 26 ianuarie 2011, iar în ședința Consiliului Local din data de 27 ianuarie 2011 în care a fost adoptată H.C.L. nr. 4 prin care, printre altele, au fost aprobate cheltuieli de investiții vizând achiziționarea unui transformator pentru stația de epurare a comunei, transformator de 250 KVA și echipament PTA, pe care la data de 04 mai 2011, SC E. SRL - în care inculpatul era administrator - i-a vândut Primăriei V.P. contra sumei de 25.308,40 RON, cu factură, ce a fost achitată din bugetul local prin contul de trezorerie al primăriei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253

C. pen. din 1969 cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. din 1969, dar și dispozițiile art. 52 C. pen. din 1969.

Având în vedere modalitatea în care inculpații au comis infracțiunile mai sus descrise, instanța nu i-a aplicat acestora pedepse orientate către limitele inferioare ale textelor de lege incriminatoare, iar acestea au fost reduse datorită reținerii alin. (7) al art. 320

C. proc. pen. din 1968.

Pedepsele au fost orientate într-un cuantum mai însemnat decât limitele minime deoarece inculpații au comis respectivele infracțiuni în virtutea funcțiilor pe care le aveau de primar și, respectiv, consilier local, înșelând prin aceasta încrederea cetățenilor care i-au ales în aceste funcții. Totodată, aceștia au comis respectivele infracțiuni profitând de faptul că aceste funcții le dețineau într-o localitate de provincie, destul de puțin „vizibilă" de organele judiciare și/sau de mass-media, situație în care una dintre societățile în care cei doi aveau interese în mod direct din punct de vedere al relațiilor de familie cu administratorul și în consecință, și din punct de vedere material, a fost cea care a obținut contractul de prestări servicii fără organizarea unor licitații conform dispozițiilor legale în materie.

Pe de altă parte, pedepsele au fost aplicate într-un cuantum diferențiat, reținându-se faptul că inculpatul O.C. a comis un număr de șapte acte materiale, în timp ce inculpatul R.V. numai două acte materiale.

Deși această modalitate de comitere a infracțiunilor, prin virtutea funcțiilor celor doi inculpați, a fost apreciată ca una ce reprezintă pericol deosebit de ridicat pentru ordinea publică, instanța a considerat că, chiar și prin suspendarea executării pedepselor aplicate conform prevederilor art. 81 C. pen. din 1969, inculpații își vor forma o atitudine corectă față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere vârsta inculpaților, faptul că până la acel moment nu aveau antecedente penale, cât și atitudinea lor expusă pe parcursul procesului penal, aceștia recunoscând și regretând infracțiunile comise.

Instanța a aplicat inculpaților cu titlu de pedeapsă complementară interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. din 1969 pentru o durată de 1 an, dar și dreptul de ocupa funcții publice pentru o perioadă de 10 ani, așa cum dispune art. 253

teza ultimă coroborat cu art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1969.

Interzicerea acestor drepturi cu titlu de pedeapsă complementară a fost dispusă deoarece cei doi inculpați nu au ezitat să se folosească de funcțiile publice pe care le-au avut în cadrul comunității din comuna V.P., județul Dâmbovița pentru a săvârși infracțiuni în vederea obținerii unor foloase materiale, chiar dacă nu în mod direct, ci prin intermediul unor persoane interpuse, așa cum este numita R.E., sora inculpatului O.C. și soția inculpatului R.V.

Interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pentru o durată de 10 ani a fost dispusă deoarece din formularea art. 253

C. pen. din 1969 rezultă că impunerea acestei pedepse complementare este imperativă în cazul în care se constată vinovăția unei persoane pentru infracțiunea de conflict de interese.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a interzis fiecărui inculpat, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. din 1969, având în vedere aceleași considerente pentru care aceste drepturi le-au fost interzise și cu titlu de pedeapsă complementară.

Deoarece pedepsele principale au fost suspendate în baza art. 81 C. pen. din 1969 pe perioada a câte unui termen de încercare alcătuit conform art. 82 C. pen. din 1969, pe durata aceluiași termen, ținând cont de art. 71 alin. ultim C. pen. din 1969, s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii pentru fiecare inculpat.

În ceea ce privește cheltuieli judiciare la care au fost obligați inculpații, s-a constatat că prin rechizitoriu s-a stabilit un cuantum de 10.000 RON, care nu a fost contestat de către aceștia, iar în faza de judecată cauza a parcurs două termene, fiecare estimat la câte 100 RON, pentru fiecare inculpat.

Având în vedere aceste aspecte, dar și faptul că inculpatul O.C. a fost cercetat pentru comiterea mai multor acte materiale, acesta a fost obligat, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. din 1968 la plata sumei de 5.700 RON, iar inculpatul R.V. la plata sumei de 4.700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, inculpații O.C. și R.V.

La termenul din data de 04 martie 2014, având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a acestuia, a recalificat căile de atac promovate în cauză de inculpații O.C. și R.V. ca fiind apeluri, cadrul procesual în care s-a realizat judecarea acestora fiind dat de prevederile art. 411 - art. 425 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor formulate, în esență, inculpații O.C. și R.V. au susținut că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. în vigoare.

În principal, s-a solicitat să se dispună renunțarea la aplicarea pedepsei, iar în cazul în care se va aprecia că față de cei doi inculpați nu poate fi luată această măsură, să se dispună amânarea aplicării pedepsei. În subsidiar, s-a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, s-a susținut că prima instanță a reținut în considerentele hotărârii circumstanțe atenuante, însă nu le-a dat eficiență. Având în vedere circumstanțele reale și personale, s-a solicitat a fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților, precizându-se că faptele nu sunt grave, inculpații nu le-au săvârșit pentru a obține foloase materiale și nu au antecedente penale.

S-a menționat că, raportat la reținerea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. din 1968, trebuiau aplicate pedepse mai mici.

Totodată, s-a susținut că prima instanță a aplicat în mod greșit legea când a dispus interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă de 10 ani, deoarece nu a redus limita pedepsei complementare, raportat la dispozițiile art. 320

C. proc. pen. din 1968.

Examinând cauza atât în privința motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Din analiza coroborată a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, pe care inculpații și l-au însușit, conform prevederilor art. 320

C. proc. pen. din 1968, respectiv denunțul formulat de S.M.B., raportul de evaluare nr. 26510/G/II din 14 iunie 2013 emis de Agenția Națională de Integritate, facturile fiscale emise de SC E. SRL - în calitate de vânzător și Primăria Comunei V.P. - în calitate de cumpărător pe care s-a consemnat mențiunea bun de plată și au fost semnate de către inculpatul O.C., contractul de prestări servicii din 01 iunie 2011 încheiat între Primăria Comunei V.P. și SC E. SRL și facturile fiscale aferente acestui contract, adresa emisă de Primăria Comunei V.P. și hotărârile consiliului local din care rezultă că inculpatul R.V. în perioada 2002-2012 a deținut funcția de consilier local, raportul de specialitate nr. R1 din 20 ianuarie 2011, proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea bugetului Consiliului Local al Comunei V.P., raportul de avizare al Comisiei economice din 26 ianuarie 2011 în care inculpatul îndeplinea funcția de președinte, nota de constatare PTA 250KVA, întocmită de SC A. C&L SRL, în baza căreia a fost evaluat PTA aparținând SC E. la suma de 25.308 RON, centralizatorul de cheltuieli pentru același obiectiv întocmit la aceeași dată respectiv 06 ianuarie 2011, cu o valoare estimativă de achiziționare a unui transformator nou în sumă de 66601,77, procesul-verbal din 27 ianuarie 2011 întocmit cu ocazia convocării în ședință ordinară a Consiliului Local al Comunei V.P. din care rezultă că inculpatul R.V. a participat, exercităndu-și dreptul de vot, la luarea deciziei în ședința consiliului local din data de 27 ianuarie 2011 în care a fost adoptată H.C.L. nr. 4 prin care, printre altele au fost aprobate cheltuieli de investiții vizând achiziționarea unui transformator pentru stația de epurare a comunei, transformator de 250 KVA și echipament PTA pe care la data de 04 mai 2011, SC E. SRL, în care inculpatul era administrator, i-a vândut Primăriei Comunei V.P. contra sumei de 25308,40 RON, cu factură, H.C.L. nr. 4 din 27 ianuarie 2011, declarațiile martorilor R.E., N.L.A., C.D.A., P.M., declarațiile inculpaților, rezultă că în mod judicios și temeinic argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția inculpaților O.C. și R.V. în comiterea faptelor, în raport de situația de fapt reținută.

În cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. din 1968 (art. 103 C. proc. pen.) referitoare la aprecierea probelor, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpaților, în mod corect stabilindu-se că faptele inculpatului O.C. care, în calitate de primar, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL, în care asociat unic era sora sa - R.E., rudă de gradul al II-lea, iar administrator cumnatul său, consilier local – R.V., mai multe lucrări de prestări servicii pentru care nu a încheiat contract în formă scrisă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253

C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Procedând la reevaluarea întregului ansamblu probator strâns cu referire la prezenta cauză, Înalta Curte reține următoarele aspecte:

Probele strânse în cursul urmăririi penale au fost verificate de instanța de judecată, ajungându-se la concluzia că inculpații se fac vinovați de comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată. În vederea aflării adevărului și aplicării corecte a legii penale, organele de urmărire penală și instanța de judecată au obligația de a aprecia, completa și justifica probele administrate în cauză, ceea ce instanța de fond a și făcut în cursul cercetării judecătorești.

Astfel, în mod corect Curtea de Apel Ploiești a avut în vedere toate probele administrate în cursul urmăririi penale, întregul material fiind coroborat cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților dată în fața instanței de fond și a constatat că situația de fapt reținută în actul de sesizare este reală și confirmată de probatoriul administrat în cauză.

Înalta Curte apreciază că dovezile arătate dispun de forța probantă necesară răsturnării prezumției de nevinovăție, probele certe de vinovăție legitimând tragerea la răspundere penală a inculpaților pentru comiterea faptelor deduse judecății, astfel că soluția de condamnare a acestora, adoptată de către instanța de fond, este temeinică și legală.

Criticile formulate de inculpații O.C. și R.V. privesc următoarele aspecte: în considerentele hotărârii primei instanțe au fost reținute circumstanțe atenuante, însă nu li s-a dat eficiență; se impunea aplicarea unor pedepse mai mici raportat la reținerea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. din 1968 și a circumstanțelor atenuante; interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă de 10 ani apare ca fiind excesivă și nejustificată și se impunea reducerea limitei pedepsei complementare, raportat la dispozițiile art. 320

C. proc. pen. din 1968; referitor la legea penală mai favorabilă, aceasta este reprezentată de C. pen. în vigoare și s-a solicitat aplicarea dispozițiilor privind renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, iar în subsidiar, aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce privește critica apelanților inculpați, în sensul că instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii circumstanțele atenuante, fără însă a le da eficiență, Înalta Curte observă că prima instanță a avut în vedere la momentul stabilirii modalității de executare a pedepsei vârsta inculpaților, faptul că nu aveau antecedente penale și atitudinea acestora de recunoaștere și regret a infracțiunilor comise.

Totodată, instanța constată că prin reținerea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. din 1968, s-a acordat eficiență atitudinii de recunoaștere faptelor.

În cazul aplicării dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. din 1968, comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen. din 1969, întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 320

C. proc. pen. din 1968, numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969. În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012).

Referitor la critica apelanților inculpați, în sensul că se impunea aplicarea unor pedepse mai mici raportat la reținerea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. din 1968, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că se impune ca pedepsele să fie orientate într-un cuantum mai mare decât limitele minime, astfel cum au fost reduse, având în vedere că inculpații O.C. și R.V. au comis infracțiunile în virtutea funcțiilor pe care le aveau de primar și, respectiv, consilier local, înșelând prin aceasta încrederea cetățenilor care i-au ales în aceste funcții.

Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorități publice. Aceasta presupune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public.

Astfel, critica privind aplicarea unor pedepse mai mici este apreciată ca nefondată.

În ceea ce privește motivul de apel legat de faptul că s-a dispus interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă de 10 ani, Înalta Curte constată că în mod just a procedat instanța de fond, dispunând aplicarea dispozițiilor art. 253

teza ultimă coroborat cu art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1969.

Conform art. 253

teza ultimă C. pen. din 1969, infracțiunea de conflict de interese se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă, motiv pentru care se apreciază critica drept nefondată.

Spre deosebire de alte infracțiuni, în cazul conflictului de interese, legiuitorul a stabilit o pedeapsă complementară pe o durată fixă, respectiv 10 ani. Instanța de judecată nu mai poate stabili, în acest caz, durata pedepsei complementare în limitele prevăzute de art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. din 1969, între 1 și 10 ani. Art. 253

C. pen. din 1969 este un text special ce derogă de la dispozițiile Părții generale. În consecință, instanța de fond a procedat în limitele art. 253

C. pen. din 1969, stabilind o pedeapsă complementară de 10 ani.

Referitor la apărarea privind reducerea limitei pedepsei complementare, raportat la aplicarea procedurii privind recunoașterea vinovăției, instanța are în vedere că dispozițiile art. 320

alin. (7) teza I C. proc. pen. din 1968 prevăd că „Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii".

Se observă că prevederile menționate se referă la reducerea limitelor pedepselor principale și nu la reducerea limitelor pedepselor complementare.

Celelalte critici urmează a fi analizate în continuare, deoarece privesc aplicarea legii penale mai favorabile.

Înalta Curte are în vedere că aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 5 C. pen. în vigoare (Legea nr. 286/2009) potrivit căruia: "(1) în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile."

Conform art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Drept urmare, principiul activității legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. din 1969, dar și de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepții retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.

Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 mai sus menționat este incidentă în situații tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naștere raportul juridic penal de conflict și până la soluționarea definitivă a cauzei.

În speță, suntem într-o asemenea situație, deoarece după comiterea infracțiunii și mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 01 februarie 2014, a intrat in vigoare un nou C. pen., ce a dus modificări substanțiale.

Legea mai favorabilă va fi stabilită după evaluarea comparativă a soluției pronunțată potrivit legii vechi cu soluția ce ar putea fi pronunțată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluționării cauzei în conformitate cu noile dispoziții de drept substanțial, în vigoare la data soluționării apelului. În ambele cazuri, dispozițiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime.

Înalta Curte urmează a verifica, prioritar, în ce măsură infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată se mai regăsește în dispozițiile penale în vigoare și dacă faptele reținute în concret în sarcina celor doi inculpați pot fi încadrate în noua normă de incriminare.

Astfel, inculpații O.C. și R.V. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 anterior și art. 320

alin. (7) C. proc. pen. din 1968.

Infracțiunea mai sus menționată are corespondent în legea nouă în cuprinsul art. 301 C. pen., faptele reținute în sarcina inculpaților nefiind dezincriminate, putând fi încadrate în noua dispoziție de incriminare.

Referitor la conținutul normativ al conflictului de interese, dispoziția din noul C. pen. (art. 301) este asemănătoare cu reglementarea anterioară (art. 253

C. pen. din 1969), schimbările intervenite în modul de redactare a textului de incriminare nemodificând în niciun fel elementele constitutive ale infracțiunii examinate.

În baza situației de fapt expusă pe larg anterior, Înalta Curte constată că faptele comise de către inculpații O.C. și R.V., astfel cum au fost calificate juridic potrivit legii vechi, corespund noilor dispoziții de incriminare și noilor dispoziții de drept substanțial, după cum urmează:

- infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 253

C. pen. din 1969 este reluată de art. 301 C. pen.;

- cauza specială de reducere a pedepsei prev. de art. 320

alin. (7) C. proc. pen. anterior corespunde dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în vigoare.

Dispozițiile referitoare la forma continuată a infracțiunii prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior au corespondent în prevederile art. 35 C. pen. în vigoare, care prevăd însă o condiție suplimentară, respectiv unicitatea subiectului pasiv. Prevederile referitoare la forma continuată a infracțiunii sunt aplicabile în speță, în conformitate cu legea în vigoare, deoarece inculpații au comis mai multe fapte în dauna aceluiași subiect pasiv principal.

Conform art. 238 din Legea nr. 187/2012: "în aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic."

Din perspectiva circumstanțelor atenuante invocate de către apelanții inculpați, Înalta Curte are în vedere că acestea vizează exclusiv datele personale ale acestora, așa încât nu ar putea fi reținute potrivit legii noi în temeiul art. 75 C. pen., care se referă la alte împrejurări decât cele ce vizează persoana inculpatului.

La aplicarea pedepsei potrivit legii noi trebuie avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de conflict de interese și anume pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, cât și cauza specială de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Drept urmare, Înalta Curte, ținând cont de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., constată că limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de conflict de interese, reduse cu o treime, se situează între 8 luni și 3 ani și 4 luni.

Având în vedere reținerea dispozițiilor art. 35 C. pen., precum și faptul că apelanții inculpați O.C. și R.V. au comis infracțiunile în virtutea funcțiilor pe care le aveau de primar și, respectiv, consilier local, înșelând prin aceasta încrederea cetățenilor care i-au ales în aceste funcții, Înalta Curte ar aplica o sancțiune peste limita minimă, respectiv de 2 ani și 8 luni închisoare pentru inculpatul O.C. (7 acte materiale) și 2 ani și 2 luni pentru inculpatul R.V. (2 acte materiale).

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile privind renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, raportat la faptul că infracțiunile comise nu prezintă o gravitate redusă, precum și la modul și împrejurările în care au fost comise (în virtutea funcțiilor pe care le aveau inculpații, de primar și, respectiv, consilier local - inculpatul O.C. a luat decizia și a atribuit în mod direct către SC E. SRL - în care asociat unic era sora sa, R.E., rudă de gradul al Il-lea, iar administrator cumnatul său, consilier local, R.V., mai multe lucrări de prestări servicii pentru care nu a încheiat contract în formă scrisă; inculpatul R.V., în virtutea atribuțiilor de serviciu, în baza unei rezoluții delictuale unice, exercitându-și dreptul de vot la luarea deciziei în ședința comisiei economice din data de 26 ianuarie 2011 și în ședința consiliului local din data de 27 ianuarie 2011 în care au fost adoptate H.C.L. nr. 4 prin care, printre altele, au fost aprobate cheltuieli de investiții vizând achiziționarea unui transformator pentru stația de epurare a comunei, pe care la data de 04 mai 2011, SC E. SRL - în care inculpatul era administrator - i-a vândut Primăriei V.P. contra sumei de 25.308,40 RON, cu factură, ce a fost achitată din bugetul local prin contul de trezorerie al primăriei), iar prin faptele săvârșite aceștia au obținut foloase necuvenite, creând un pericol pentru bunul mers al activității subiectului pasiv principal.

Critica inculpaților apelanți, prin care au solicitat înlocuirea suspendării condiționate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este nefondată, deoarece conduce la agravarea situației în propria cale de atac, termenul de supraveghere conform legii în vigoare și obligațiile impuse condamnatului făcând suspendarea sub supraveghere mai severă față de suspendarea condiționată.

Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 - obligatorii pentru aplicarea mitor lex - potrivit cărora „pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere".

Referitor la pedeapsa complementară, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Art. 66 alin. (1) C. pen. din 1969 menționează că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multor drepturi.

Cu toate că noua reglementare prevede o limită maximă mai redusă cu privire la perioada pentru care se poate aplica pedeapsa complementară, Înalta Curte are în vedere că pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Față de cele menționate, se constată că pentru inculpații O.C. și R.V., prin aprecierea globală a dispozițiilor de drept substanțial, legea veche este mai favorabilă, și pe cale de consecință, sunt nefondate solicitările referitoare la modificarea hotărârii prin reținerea noilor dispoziții legale.

Având în vedere considerentele expuse, urmare a evaluării legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale a dispozițiilor de drept substanțial, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații O.C. și R.V. împotriva sentinței penale nr. 193 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați apelanții inculpați la plata a câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații O.C. și R.V. împotriva sentinței penale nr. 193 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelanții inculpați la plata a câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2014.

§ Cauze similare