ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4369/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.B.I.N., în contradictoriu cu Statul Român, prin A.N.R.P., prin C.C.S.D., a solicitat obligarea pârâtei la numirea unui evaluator autorizat, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect, având în vedere că în dosarul reclamantului a fost desemnat evaluator SC I.C.

Pârâta A.N.R.P. a formulat, la rândul său, întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități. Prin Încheierea din 21 martie 2011, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. și a unit, în baza art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepția lipsei de obiect cu fondul cauzei. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 174/F/2011 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul D.B.I.N., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P.

și C.C.S.D., a obligat pârâtele să efectueze demersurile administrative necesare și, potrivit competențelor stabilite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, să emită, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificată, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul fost în proprietatea antecesorilor reclamantului, situat în municipiul Oradea, înscris în C.F. nr. X1 Oradea, nr. top X2 compus din construcții și teren în suprafață de 1240 mp, valorificând raportul de expertiză judiciară de evaluare imobiliară nr. X3 redactat de expertul judiciar evaluator proprietăți imobiliare T.O.

De asemenea, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 4500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, la judecata în fond, 2500 RON costul expertizei judiciare și 2000 RON onorariu avocat. Instanța de judecată a respins restul pretențiilor reclamantului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a parcurs procedura prevăzută de art. 16 din Legea nr. 247/2005, pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, Dosarul fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 5729/CC. Dosarul de despăgubire menționat a fost analizat de personalul C.C.S.D. Ca urmare a acestei verificări s-a constatat că, în mod legal, A.V.A.S.

a respins cererea de restituire în natură (Decizia nr. 334 din 23 noiembrie 2005), astfel încât în Dosarul nr. 5729/CC a fost desemnat un evaluator autorizat - anume SC I.C., însă la începutul lunii ianuarie 2011, după data primirii primei citații de la instanța de judecată în prezenta cauză, pârâta C.C.S.D. a stabilit că ar fi necesară emiterea unei adrese către A.V.A.S. pentru lămuriri cu privire la cel de-al doilea fost proprietar al imobilului revendicat de reclamant, pentru a se stabili existența vreunei legături de rudenie între reclamant și celălalt coproprietar, fiind emisă Adresa din ianuarie 2011. Corespondența amintită vizează stabilirea legăturii de rudenie între reclamantul D.B.I.N.

și D.P., al doilea proprietar tabular al imobilului revendicat. Raportul de evaluare nu a fost întocmit de către societatea evaluatoare desemnată de C.C.S.D., pârâtele comunicând faptul că, în interpretarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea nu o poate efectua decât persoana fizică ori juridică autorizată de C.C.S.D., respectiv de A.N.R.P., instanța de judecată neavând competențe în această materie, implicit neputând dispune efectuarea de expertize judiciare de evaluare a imobilelor revendicate sau pentru care se solicită obligarea la despăgubiri.

În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize judiciare de evaluare a imobilului cu privire la care reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire, pentru că s-a apreciat că aplicarea legilor în sensul de înfăptuire a actului de justiție și de soluționare a litigiilor deduse judecății este atributul constituțional al instanțelor de judecată, iar litigiile izvorâte din aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt date prin voința expresă a legiuitorului în competența curților de apel ca instanțe de contencios administrativ. Ca atare, nu a fost reținută critica formulată de către pârâte cu privire la existența unei limitări a sferei atribuțiilor instanțelor de judecată în ceea ce privește cererile ce au ca obiect despăgubirile aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, iar afirmația pârâtelor conform căreia evaluările pot fi efectuate numai de către evaluatorii agreați, desemnați, înscriși la A.N.R.P.

și la C.C.S.D. contravine prevederilor art. 201 - 214 C. proc. civ. ce reglementează regimul juridic al expertizelor, în cadrul secțiunii III privind administrarea dovezilor C. proc. civ. S-a arătat de către instanța de fond că dispozițiile procedurale sunt explicite în sensul prevalenței expertizelor efectuate de experții judiciari, așadar de experți independenți avizați de Ministerul Justiției în calitate de experți judiciari conform prevederilor legale. Prin urmare, nici critica privind o inadmisibilitate a dispunerii și efectuării unei expertize judiciare de evaluare imobiliară nu a fost reținută.

S-a arătat că jurisprudența constantă a Comisiei Europene a Drepturilor Omului împotriva României în materia legilor restituirii proprietăților, culminând cu hotărâri precum cea pronunțată în cauza Beian contra România, ilustrează carențele majore din cadrul normativ, precum și din cel administrativ în ce privește implementarea unitară și adecvat reparatorie a legislației naționale din acest domeniu. Depășirea exagerată a termenului rezonabil de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor ori de emitere a titlurilor de despăgubire se reflectă în traiectoria integrală a cererilor de acest gen formulate de către solicitanții îndreptățiți la acordarea de despăgubiri, traiectorie ce trenează, în cazul reclamantului, cel puțin din anul 2001, de la data formulării primei cereri de către reclamant la A.V.A.S.

pentru restituirea în natură ori în echivalent a imobilului. S-a apreciat că amânarea emiterii titlului de despăgubire nu este justificată în momentul în care toate cerințele legii au fost îndeplinite, în măsura în care evaluarea a fost efectuată și neclaritățile izvorâte din raportul de evaluare au fost soluționate pe cale administrativă ori pe cale judecătorească. Conform art. 18 din lege, "după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată.

Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată". 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P. I. În recursul declarat de C.C.S.D. se critică soluția instanței de fond deoarece: - instanța nu a analizat în concret aspectele prezentate de recurentă cu privire la situația aflată în dosarul de despăgubire transmis de către A.V.A.S., încălcându-se astfel dreptul la apărare.

S-a arătat că printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul situat în Oradea, C.F. nr. X1, nr. top X2, iar prin Decizia nr. 334 din 23 noiembrie 2005, A.V.A.S., în calitate de entitate notificată a soluționat notificarea reclamantului și dosarul a fost transmis Secretariatului C.C.S.D. În cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, iar în dosarul aferent cererii reclamantului s-a constatat că notificatorul face dovada calității de moștenitor numai de pe urma unuia dintre cei doi coproprietari ai imobilului, imobilul fiind preluat de stat din proprietatea lui D.P.

și D.I. De aceea, s-a solicitat A.V.A.S. să comunice motivația legală care a stat la baza propunerii de acordare de despăgubiri pentru întreg imobilul notificat, să se prezinte certificatul de deces al celuilalt coproprietar - D.P., respectiv certificatul de moștenitor de pe urma acesteia, dar nici până la momentul declarării recursului nu s-au depus aceste înscrisuri. - instanța de fond în mod greșit a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză judiciară. Recurenta a subliniat că măsurile reparatorii se stabilesc numai pentru imobilele pentru care entitățile notificate au propus măsuri reparatorii prin dispoziții/decizii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, în speță, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru imobilele pentru care A.V.A.S.

a propus acordarea de despăgubiri. Numai în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii, fiind stabilit numai de către evaluatori aleși de C.C.S.D., iar în cauză a fost desemnat un asemenea evaluator, însă dosarul nu a fost complet și nu s-a putut face evaluarea. În Legea nr. 10/2001 și Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt definite standardele internaționale de evaluare și evaluatorul, iar instanța de fond a dispus efectuarea expertizei fără respectarea Titlului VII. - referitor la obligarea C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON a fost invocat faptul că aceasta a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantului și pretențiile acestuia și s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat în principal și în subsidiar, micșorarea acestora în baza art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii solicitării de emitere a titlului de despăgubire și a cheltuielilor de judecată. II. În recursul declarat de A.N.R.P. s-a criticat soluția instanței de fond în privința respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități. S-a arătat că în art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuții ale A.N.R.P., dar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire, ci C.C.S.D.

Faptul reținut de instanța de fond, conform căreia autoritatea recurentă are legitimitate procesuală, având atribuții de asigurare a organizării și funcționării Secretariatului C.C.S.D., nu poate fi primit în raport de dispozițiile legale care stabilesc obligațiile ce revin fiecăreia dintre cele două entități, respectiv A.N.R.P. și C.C.S.D., obligații stabilite prin acte normative distincte. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost învestită cu o cerere prin care să fie obligată pârâta la numirea unui evaluator autorizat, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar la termenul din 10 ianuarie 2011 reclamantul a precizat că pârâte sunt A.N.R.P.

și C.C.S.D. Cu toate acestea, instanța de fond a obligat pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P. să efectueze demersurile necesare și să emită, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce a fost în proprietatea antecesorilor reclamantului, valorificând raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar. Toate acestea dovedesc că instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut în condițiile în care reclamantul a solicitat obligarea la numirea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare iar instanța de fond a obligat la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. care duce la nelegalitatea hotărârii instanței de fond. Este adevărat că dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se poate dispune modificarea hotărârii, însă, în raport de argumentele ce vor fi prezentate se impune casarea hotărârii atacate. Instanța de fond avea de analizat dacă refuzul C.C.S.D. și al A.N.R.P. (cele două autorități au fost chemate în judecată în calitate de pârâte) de a soluționa Dosarul reclamantului de despăgubire înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 5729/CC a fost sau nu justificat. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. , hotărârea trebuie să conțină, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile părților.

Instanța de fond, deși a arătat motivul pentru care C.C.S.D. a solicitat A.V.A.S. probe suplimentare pentru a putea soluționa dosarul reclamantului, totuși, nu a făcut nicio referire la acest motiv și nici de ce a înlăturat aceste susțineri ale pârâtei, dar a obligat-o să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri. Instanța de recurs, în lipsa probelor necesare, nu poate stabili dacă există sau nu un refuz nejustificat din partea C.C.S.D. de a întocmi raportul de evaluare în baza căruia să fie emis titlul de despăgubiri. Potrivit art. 312 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite". Cum în cauză situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită nu se poate proceda la judecarea fondului pricinii și este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La rejudecare, pentru a putea stabili dacă refuzul C.C.S.D. de a întocmi raportul de evaluare este justificat, se vor administra probe legate de starea de coproprietate asupra imobilului ce a fost preluat abuziv de stat, se va solicita reclamantului să facă dovada relațiilor de rudenie dintre acesta și D.P., celălalt coproprietar al imobilului alături de tatăl său, D.I., certificatul de deces al acesteia și certificatul de moștenitor, în condițiile în care aceasta este decedată. Acestea sunt necesare deoarece, deși instanța de fond reține că imobilul din Oradea a fost proprietatea antecesorilor reclamantului, la dosar nu există dovezi decât privind moștenirea tatălui reclamantului, D.I. și nu cu privire și la D.P.

De altfel, în nici un înscris aflat la dosar, reclamantul nu susține că este moștenitorul lui D.P., nici în notificarea adresată potrivit Legii nr. 10/2001, nici în acțiunea prin care a solicitat constatarea nulității absolute a Contractului de donație din 1948 și nici după ce aceste aspecte au fost invocate de către C.C.S.D. ca refuz al soluționării dosarului său. Tot la rejudecare, instanța de fond va trebui să stabilească dacă A.N.R.P. are sau nu calitate procesuală pasivă în raport de dispozițiile H.G. nr. 361/2005, modificată și completată, și de ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și având în vedere că atribuțiile A.N.R.P. și C.C.S.D. sunt stabilite prin acte normative diferite.

În soluționarea acestei probleme trebuie avută în vedere și poziția Instanței Supreme, secția contencios administrativ, care a unificat practica neunitară a instanțelor din anul 2010. Soluția instanței de fond este nelegală și pentru că a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care cuprinde norme speciale prin care s-a stabilit procedura de evaluare (art. 16 alin. (5)) și de emitere a titlului de despăgubire și de aceea, nu se poate proceda la stabilirea pe cale judiciară a acestor despăgubiri ce se cuvin în baza Legii nr. 10/2001. Tot în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se prevede că rapoartele de evaluare pot fi contestate de părți, în procedura desfășurată în fața C.C.S.D., iar ulterior, numai deciziile emise de C.C.S.D.

vor putea fi contestate în fața instanțelor de contencios administrativ. Existența acestei proceduri de evaluare nu încalcă dispozițiile C. proc. civ. referitoare la expertiză ca mijloc de probă, ci fiind o normă specială, se aplică cu prioritate. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de A.N.R.P. și C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 174/F/2011 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012. Procesat de GGC - MI