ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4369/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4369/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Brașov,

secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.B.I.N., în

contradictoriu cu Statul Român, prin A.N.R.P., prin C.C.S.D., a solicitat

obligarea pârâtei la numirea unui evaluator autorizat, conform art. 16 alin.

(5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea întocmirii raportului de

evaluare, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub

sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere și obligarea

la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta C.C.S.D. a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect,

având în vedere că în dosarul reclamantului a fost desemnat evaluator SC I.C.

Pârâta A.N.R.P. a

formulat, la rândul său, întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestei autorități.

Prin Încheierea din

21 martie 2011, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a A.N.R.P. și a unit, în baza art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepția

lipsei de obiect cu fondul cauzei.

de fond

Prin Sentința nr.

174/F/2011 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul

D.B.I.N., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., a obligat

pârâtele să efectueze demersurile administrative necesare și, potrivit

competențelor stabilite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, să emită, în

conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificată, în

termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe,

decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul fost în proprietatea

antecesorilor reclamantului, situat în municipiul Oradea, înscris în C.F. nr.

X1 Oradea, nr. top X2 compus din construcții și teren în suprafață de 1240 mp,

valorificând raportul de expertiză judiciară de evaluare imobiliară nr. X3

redactat de expertul judiciar evaluator proprietăți imobiliare T.O. De

asemenea, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 4500 RON

reprezentând cheltuieli de judecată, la judecata în fond, 2500 RON costul

expertizei judiciare și 2000 RON onorariu avocat. Instanța de judecată a

respins restul pretențiilor reclamantului.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a parcurs

procedura prevăzută de art. 16 din Legea nr. 247/2005, pentru emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, Dosarul fiind înregistrat la Secretariatul

C.C.S.D. sub nr. 5729/CC. Dosarul de despăgubire menționat a fost analizat de

personalul C.C.S.D. Ca urmare a acestei verificări s-a constatat că, în mod

legal, A.V.A.S. a respins cererea de restituire în natură (Decizia nr. 334 din

23 noiembrie 2005), astfel încât în Dosarul nr. 5729/CC a fost desemnat un

evaluator autorizat - anume SC I.C., însă la începutul lunii ianuarie 2011,

după data primirii primei citații de la instanța de judecată în prezenta cauză,

pârâta C.C.S.D. a stabilit că ar fi necesară emiterea unei adrese către

A.V.A.S. pentru lămuriri cu privire la cel de-al doilea fost proprietar al

imobilului revendicat de reclamant, pentru a se stabili existența vreunei

legături de rudenie între reclamant și celălalt coproprietar, fiind emisă

Adresa din ianuarie 2011. Corespondența amintită vizează stabilirea legăturii

de rudenie între reclamantul D.B.I.N. și D.P., al doilea proprietar tabular al

imobilului revendicat.

Raportul de evaluare

nu a fost întocmit de către societatea evaluatoare desemnată de C.C.S.D.,

pârâtele comunicând faptul că, în interpretarea Titlului VII din Legea nr.

247/2005, evaluarea nu o poate efectua decât persoana fizică ori juridică

autorizată de C.C.S.D., respectiv de A.N.R.P., instanța de judecată neavând

competențe în această materie, implicit neputând dispune efectuarea de

expertize judiciare de evaluare a imobilelor revendicate sau pentru care se

solicită obligarea la despăgubiri.

În cauză a fost

dispusă efectuarea unei expertize judiciare de evaluare a imobilului cu privire

la care reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea titlului de

despăgubire, pentru că s-a apreciat că aplicarea legilor în sensul de

înfăptuire a actului de justiție și de soluționare a litigiilor deduse

judecății este atributul constituțional al instanțelor de judecată, iar

litigiile izvorâte din aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt date

prin voința expresă a legiuitorului în competența curților de apel ca instanțe

de contencios administrativ. Ca atare, nu a fost reținută critica formulată de

către pârâte cu privire la existența unei limitări a sferei atribuțiilor

instanțelor de judecată în ceea ce privește cererile ce au ca obiect

despăgubirile aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, iar afirmația

pârâtelor conform căreia evaluările pot fi efectuate numai de către evaluatorii

agreați, desemnați, înscriși la A.N.R.P. și la C.C.S.D. contravine prevederilor

art. 201 - 214 C. proc. civ. ce reglementează regimul juridic al expertizelor,

în cadrul secțiunii III privind administrarea dovezilor C. proc. civ.

S-a arătat de către

instanța de fond că dispozițiile procedurale sunt explicite în sensul

prevalenței expertizelor efectuate de experții judiciari, așadar de experți

independenți avizați de Ministerul Justiției în calitate de experți judiciari

conform prevederilor legale. Prin urmare, nici critica privind o

inadmisibilitate a dispunerii și efectuării unei expertize judiciare de

evaluare imobiliară nu a fost reținută.

S-a arătat că

jurisprudența constantă a Comisiei Europene a Drepturilor Omului împotriva

României în materia legilor restituirii proprietăților, culminând cu hotărâri

precum cea pronunțată în cauza Beian contra România, ilustrează carențele

majore din cadrul normativ, precum și din cel administrativ în ce privește

implementarea unitară și adecvat reparatorie a legislației naționale din acest

domeniu. Depășirea exagerată a termenului rezonabil de soluționare a cererilor

de acordare a despăgubirilor ori de emitere a titlurilor de despăgubire se

reflectă în traiectoria integrală a cererilor de acest gen formulate de către

solicitanții îndreptățiți la acordarea de despăgubiri, traiectorie ce trenează,

în cazul reclamantului, cel puțin din anul 2001, de la data formulării primei

cereri de către reclamant la A.V.A.S. pentru restituirea în natură ori în

echivalent a imobilului.

S-a apreciat că

amânarea emiterii titlului de despăgubire nu este justificată în momentul în

care toate cerințele legii au fost îndeplinite, în măsura în care evaluarea a

fost efectuată și neclaritățile izvorâte din raportul de evaluare au fost

soluționate pe cale administrativă ori pe cale judecătorească.

Conform art. 18 din

lege, "după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va

emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de

conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat

Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la

data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi

remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea

efectuării operațiunilor de plată".

exercitată

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâtele

C.C.S.D. și A.N.R.P.

I. În recursul

declarat de C.C.S.D. se critică soluția instanței de fond deoarece:

- instanța nu a

analizat în concret aspectele prezentate de recurentă cu privire la situația

aflată în dosarul de despăgubire transmis de către A.V.A.S., încălcându-se

astfel dreptul la apărare.

S-a arătat că

printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a

solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul situat în

Oradea, C.F. nr. X1, nr. top X2, iar prin Decizia nr. 334 din 23 noiembrie

2005, A.V.A.S., în calitate de entitate notificată a soluționat notificarea

reclamantului și dosarul a fost transmis Secretariatului C.C.S.D.

În cadrul procedurii

administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost parcursă

etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, iar în dosarul aferent cererii

reclamantului s-a constatat că notificatorul face dovada calității de

moștenitor numai de pe urma unuia dintre cei doi coproprietari ai imobilului,

imobilul fiind preluat de stat din proprietatea lui D.P. și D.I.

De aceea, s-a

solicitat A.V.A.S. să comunice motivația legală care a stat la baza propunerii

de acordare de despăgubiri pentru întreg imobilul notificat, să se prezinte

certificatul de deces al celuilalt coproprietar - D.P., respectiv certificatul

de moștenitor de pe urma acesteia, dar nici până la momentul declarării

recursului nu s-au depus aceste înscrisuri.

- instanța de fond în

mod greșit a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză judiciară.

Recurenta a subliniat

că măsurile reparatorii se stabilesc numai pentru imobilele pentru care

entitățile notificate au propus măsuri reparatorii prin dispoziții/decizii

emise în temeiul Legii nr. 10/2001, în speță, în temeiul Titlului VII al Legii

nr. 247/2005 pentru imobilele pentru care A.V.A.S. a propus acordarea de

despăgubiri.

Numai în procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se stabilește

cuantumul măsurilor reparatorii, fiind stabilit numai de către evaluatori aleși

de C.C.S.D., iar în cauză a fost desemnat un asemenea evaluator, însă dosarul

nu a fost complet și nu s-a putut face evaluarea.

În Legea nr. 10/2001

și Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt definite standardele internaționale de

evaluare și evaluatorul, iar instanța de fond a dispus efectuarea expertizei

fără respectarea Titlului VII.

- referitor la

obligarea C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON a

fost invocat faptul că aceasta a recunoscut implicit dreptul subiectiv al

reclamantului și pretențiile acestuia și s-a solicitat respingerea acestui

capăt de cerere ca neîntemeiat în principal și în subsidiar, micșorarea

acestora în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii

solicitării de emitere a titlului de despăgubire și a cheltuielilor de

judecată.

II. În recursul

declarat de A.N.R.P. s-a criticat soluția instanței de fond în privința

respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități.

S-a arătat că în art.

2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt

prevăzute principalele atribuții ale A.N.R.P., dar în cursul procedurii

administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu

A.N.R.P. a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire,

ci C.C.S.D.

Faptul reținut de

instanța de fond, conform căreia autoritatea recurentă are legitimitate

procesuală, având atribuții de asigurare a organizării și funcționării

Secretariatului C.C.S.D., nu poate fi primit în raport de dispozițiile legale

care stabilesc obligațiile ce revin fiecăreia dintre cele două entități,

respectiv A.N.R.P. și C.C.S.D., obligații stabilite prin acte normative

distincte.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv a

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

fost învestită cu o cerere prin care să fie obligată pârâta la numirea unui

evaluator autorizat, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr.

247/2005, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar la termenul din 10

ianuarie 2011 reclamantul a precizat că pârâte sunt A.N.R.P. și C.C.S.D.

Cu toate acestea,

instanța de fond a obligat pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P. să efectueze

demersurile necesare și să emită, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr.

247/2005 decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce a fost

în proprietatea antecesorilor reclamantului, valorificând raportul de expertiză

întocmit de expertul judiciar.

Toate acestea

dovedesc că instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut în condițiile în

care reclamantul a solicitat obligarea la numirea unui evaluator în vederea

întocmirii raportului de evaluare iar instanța de fond a obligat la emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 6 C. proc. civ. care duce la nelegalitatea hotărârii instanței de fond.

Este adevărat că

dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că pentru motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se poate dispune modificarea

hotărârii, însă, în raport de argumentele ce vor fi prezentate se impune

casarea hotărârii atacate.

Instanța de fond avea

de analizat dacă refuzul C.C.S.D. și al A.N.R.P. (cele două autorități au fost

chemate în judecată în calitate de pârâte) de a soluționa Dosarul reclamantului

de despăgubire înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 5729/CC a fost sau nu

justificat.

Potrivit art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. , hotărârea trebuie să conțină, între altele,

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele

pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile părților.

Instanța de fond,

deși a arătat motivul pentru care C.C.S.D. a solicitat A.V.A.S. probe

suplimentare pentru a putea soluționa dosarul reclamantului, totuși, nu a făcut

nicio referire la acest motiv și nici de ce a înlăturat aceste susțineri ale

pârâtei, dar a obligat-o să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri.

Instanța de recurs,

în lipsa probelor necesare, nu poate stabili dacă există sau nu un refuz

nejustificat din partea C.C.S.D. de a întocmi raportul de evaluare în baza

căruia să fie emis titlul de despăgubiri.

Potrivit art. 312 C.

proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin

stabilite".

Cum în cauză situația

de fapt nu a fost pe deplin stabilită nu se poate proceda la judecarea fondului

pricinii și este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La rejudecare, pentru

a putea stabili dacă refuzul C.C.S.D. de a întocmi raportul de evaluare este

justificat, se vor administra probe legate de starea de coproprietate asupra

imobilului ce a fost preluat abuziv de stat, se va solicita reclamantului să

facă dovada relațiilor de rudenie dintre acesta și D.P., celălalt coproprietar

al imobilului alături de tatăl său, D.I., certificatul de deces al acesteia și

certificatul de moștenitor, în condițiile în care aceasta este decedată.

Acestea sunt necesare

deoarece, deși instanța de fond reține că imobilul din Oradea a fost

proprietatea antecesorilor reclamantului, la dosar nu există dovezi decât

privind moștenirea tatălui reclamantului, D.I. și nu cu privire și la D.P.

De altfel, în nici un

înscris aflat la dosar, reclamantul nu susține că este moștenitorul lui D.P.,

nici în notificarea adresată potrivit Legii nr. 10/2001, nici în acțiunea prin

care a solicitat constatarea nulității absolute a Contractului de donație din

1948 și nici după ce aceste aspecte au fost invocate de către C.C.S.D. ca refuz

al soluționării dosarului său.

Tot la rejudecare,

instanța de fond va trebui să stabilească dacă A.N.R.P. are sau nu calitate

procesuală pasivă în raport de dispozițiile H.G. nr. 361/2005, modificată și

completată, și de ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și având în vedere că

atribuțiile A.N.R.P. și C.C.S.D. sunt stabilite prin acte normative diferite.

În soluționarea

acestei probleme trebuie avută în vedere și poziția Instanței Supreme, secția contencios

administrativ, care a unificat practica neunitară a instanțelor din anul 2010.

Soluția instanței de

fond este nelegală și pentru că a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care cuprinde norme speciale prin care s-a

stabilit procedura de evaluare (art. 16 alin. (5)) și de emitere a titlului de

despăgubire și de aceea, nu se poate proceda la stabilirea pe cale judiciară a

acestor despăgubiri ce se cuvin în baza Legii nr. 10/2001. Tot în Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 se prevede că rapoartele de evaluare pot fi contestate

de părți, în procedura desfășurată în fața C.C.S.D., iar ulterior, numai

deciziile emise de C.C.S.D. vor putea fi contestate în fața instanțelor de

contencios administrativ.

Existența acestei

proceduri de evaluare nu încalcă dispozițiile C. proc. civ. referitoare la

expertiză ca mijloc de probă, ci fiind o normă specială, se aplică cu

prioritate.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, vor fi admise recursurile, va fi casată sentința și trimisă cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de A.N.R.P. și C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 174/F/2011 din 26

septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2012.

Procesat de GGC - MI