ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra
cauzei penale de față constată următoarele:
Prin rezoluția nr. 732/P/2008 din 12 februarie
2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C.
proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi
penale față de V.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și
art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există.
Pentru a dispune
astfel, parchetul a avut în vedere următoarele:
Petentul a formulat
plângere împotriva magistratului procuror V.V., fiind nemulțumit de soluția pe
care acesta a dispus-o prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, nr. 1000/P/2007
din data de 22 mai 2008, în care, acesta „ar fi consemnat, cu nerușinare, că
plângerea care a stat la baza dosarului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, cu același
număr a fost greșit îndreptată”.
Astfel, prin această
rezoluție a fost soluționată plângerea petentului A.I. împotriva ministrului
Educației, Cercetării și Tineretului, din perioada respectivă, A.C., sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art.
208-209 din C. pen.
Din actele
premergătoare existente s-a constatat că petentul a solicitat cercetarea
ministrului susmenționat, întrucât acesta a refuzat să întocmească un proiect
de ordonanță spre a-l supune aprobării Guvernului, prin care să stabilească
corect modul de calcul al salariului personalului didactic din învățământul
preuniversitar, astfel încât, în opinia numitului A.I., demnitarul reclamat
„i-a furat din salariul ce i se cuvenea”.
În cauză nu se poate
reține săvârșirea vreunei infracțiuni de către procurorul V.V. din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire
penală și criminalistică, întrucât, împrejurarea că petentul este nemulțumit de
soluția dispusă prin rezoluția nr. 1000/P/2007 din 22 mai 2008, nu poate
conduce la concluzia că procurorul care a soluționat cauza și-a încălcat în
vreun fel atribuțiile de serviciu, că a favorizat infractorul sau că a săvârșit
vreun fals intelectual.
Mai mult, în
legislația română, verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor dispuse de
către procurori se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege
și nu prin repunerea lor în discuție în cadrul unui proces penal îndreptat
împotriva acestora.
Împotriva acestei
rezoluții petentul a formulat plângere adresată procurorului șef al Secției de
urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins ca
neîntemeiată prin rezoluția nr. 2529/1241/II/2/2009 din 16 martie 2009.
Nemulțumit de soluția
procurorului șef, petentul s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278
1
C. proc. pen., Înaltei Curți, instanță competentă să judece infracțiunile
reclamate, solicitând tragerea la răspundere penală a intimatului.
Înalta Curte constată
că soluția de neurmărire dată de parchet față de magistratul menționat este
legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu au rezultat
date, indicii, dovezi care să confirme că procurorul reclamat a săvârșit
infracțiunile reclamate cu prilejul efectuării de cercetări în Dosarul nr. 1000/P/2007
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
urmărire penală și criminalistică.
Împrejurarea că
petentul este nemulțumit de soluția adoptată de magistrat nu poate conduce la
concluzia existenței infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea
sa.
Mai mult decât atât,
Înalta Curte constată că persoanele care îndeplinesc o activitate de
jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate
să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor
contencioase sau necontencioase prin pronunțarea unor soluții pe care le
apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, soluții care
pot fi verificate și eventual desființate prin intermediul căilor legale de
atac, căi de atac care se îndreaptă împotriva actelor emise de magistrați și nu
direct, împotriva acestora, cum a procedat și petentul din prezenta cauză.
Dacă s-ar admite că
împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile se pot face plângeri penale,
în condițiile inexistenței datelor, indiciilor sau dovezilor care să ateste
săvârșirea vreunei fapte penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac
neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecință, având
în vedere că din actele premergătoare rezultă că intimatul și-a îndeplinit
atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă
care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, conform art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată
de petiționar împotriva rezoluției procurorului, rezoluție care va fi
menținută.
Văzând și dispozițiile
art.192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca
nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 732/P/2008
din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.
Obligă petiționarul
să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință
publică, azi 9 iunie 2009.