Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2014
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3403/2014

HOTĂRÂRE
04.11.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3403/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3855 din 8 noiembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a anulat ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuentul C.A. Împotriva acestei decizii C.A. a formulat contestație în anulare fără a indica motivele de drept pe care se întemeiază. Prin Decizia nr. 1847 din 22 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a fost anulată ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul C.A., reținându-se că, deși legal citat, contestatorul nu a adus la îndeplinire obligația stabilită în sarcina sa nedepunând dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici timbrul judiciar.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, contestatorul C.A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 26 august 2014. În motivarea cererii, contestatorul C.A. susține că în mod nelegal Înalta Curte a dispus anularea contestației în anulare ca netimbrată, întrucât prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei, pentru termenul din 22 mai 2014, data soluționării cererii, acesta a precizat că anexează taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 1 leu, precum și un certificat medical, solicitând în acest sens judecarea cauzei în lipsă.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că, contestația în anulare este fondată și va fi admisă, în considerarea următoarelor argumente: Contestația în anulare fiind o cale de atac extraordinară de retractare a fost creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale și nu pentru reformarea unor greșeli de fond, iar în aceste condiții, aceasta nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. În ceea ce privește temeiul de drept al contestației în anulare, Înalta Curte constată că acesta poate fi încadrat în art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., ce prevede în prima teză că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Astfel, motivele invocate de către contestator privind „greșeala materială" a instanței supreme pot fi reținute a fi de natura celei prevăzute de lege pentru a fi sancționată cu admiterea contestației în anulare. Acest aspect rezultă din considerentele deciziei atacate, în care Înalta Curte a reținut că, contestația în anulare este netimbrată, deși prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 22 mai 2014, după pronunțarea dosarului, contestatorul face precizarea că a atașat chitanța din 22 aprilie 2014, prin care a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Din această perspectivă, se constată că, într-adevăr instanța, din eroare nu a observat că s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și a procedat la soluționarea cauzei. În acest context, se constată că motivele invocate de contestatorul C.A. intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 318 teza I C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestația în anulare formulată va fi admisă, urmând a se anula decizia atacată și se va fixa termen pentru judecarea contestației în anulare la data de 24 februarie 2015.

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatorul C.A. împotriva Deciziei nr. 1847 din 22 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, pe care o anulează și fixează termen pentru judecarea contestației în anulare la data de 24 februarie 2015. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1847/2014
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3855 din 8 noiembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a anulat ca netimbrată cererea de reviz
ÎCCJ 2015-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2015
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată Prin Decizia nr. 2.626 din 4 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios
ÎCCJ 2014-05-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1657/2014
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3819 din 7 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost declarată nulă contestația în anulare formulată de cont
ÎCCJ 2014-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1942/2014
Asupra cererii de revizuire de față constată următoarele: Prin Decizia nr. 4635 din 21 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul M.I. împotriva Deciziei civile
ÎCCJ 2014-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3625/2014
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1526 din 9 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, s-a anulat ca insuficient timbrată cererea de revizuire formulat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă