ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3263/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3263/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față, constată
următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 5275 din 02 octombrie 2013, Tribunalul Maramureș, secția a
ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția
prematurității formulării acțiunii, invocată de pârâta SC L.C. SRL și, în
consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.T.C. SRL (fostă
SC C.G. SRL) și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 4.000
lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță
a citat dispozițiile art. 720
1
și ale art. 109 alin. (2) C. proc.
civ., apreciind că acestea sunt incidente în speță, raportat la momentul
introducerii acțiunii și la calitatea de profesionist a părților și a reținut,
în esență, că în cauză nu s-a dovedit confirmarea primirii de către pârâtă a
convocării la conciliere și că din actele dosarului nu rezultă că reclamanta a
încercat, chiar și ulterior sesizării instanței, până la primul termen de
judecată, să comunice pârâtei vreo convocare la conciliere, prin mijloace care
să asigure înștiințarea pârâtei despre pretențiile sale.
Totodată, tribunalul a reținut că
existența unei proceduri penale nu poate ține locul unei încercări de
soluționare pe cale amiabilă a litigiului.
Împotriva acestei sentințe, SC
T.C.T.C. SRL a declarat recurs, calea de atac fiind calificată de instanța de
prim control judiciar ca fiind apel.
În motivare, apelanta-reclamantă a
arătat că, prin raportare la jurisprudenta C.E.D.O. referitoare la dreptul de
acces la justiție, sentința pronunțată are drept efect restrângerea dreptului
acesteia de acces la justiție, având consecințe în planul efectivității
soluționării cererii formulate.
A arătat apelanta că, în speță, se
poate observa în mod neechivoc faptul că dispozitivul și considerentele
hotărârii pronunțate ating, în realitate, fondul cauzei deduse judecății,
potrivit formulării "respinge acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.T.C.
SRL", deși anterior se pronunțase deja soluția admiterii excepției
prematurității.
Cu privire la obligativitatea
procedurii concilierii directe, apelanta a susținut că norma legală conținută
de art. 720
1
C. proc. civ. nu poate fi decât de ordine privată.
Chiar și imperativă, nerespectarea ei nu va putea fi invocată decât de către
partea adversă, respectiv pârâtul chemat în judecată înainte de a fi fost
convocat pentru concilierea directă.
În combaterea argumentului invocat în
favoarea caracterului obligatoriu al concilierii directe, respectiv cel al
evitării supraaglomerării instanței, apelanta a evocat motivarea dată de către
Curtea Constituțională respingerii excepțiilor de neconstituționalitate ce
vizează art. 720
1
C. proc. civ. și a citat prevederi din nota de
fundamentare formulată de către Camera Deputaților în privința noutății
legislative propuse în materia proceselor și cererilor "comerciale".
A mai arătat că, în ce privește
argumentul conform căruia cauzele între profesioniști se judecă cu precădere și
celeritate în considerarea naturii activității, chiar și Curtea
Constituțională, examinând excepția de neconstituționalitate, a constatat că,
prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să
transpună în practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre
părți - mai pregnant în această materie - și a conchis că această reglementare
este edictată în favoarea creditorului, a reclamantului. Or, în aceste condiții
nu poate părea decât cel puțin nedreaptă respingerea acțiunii pentru simplul
motiv că reclamantul nu a parcurs procedura soluționării amiabile.
Totodată, apelanta a arătat că,
indiferent de caracterul obligatoriu sau nu al concilierii directe, procedura
în cauza de față a fost respectată, în considerarea luării la cunoștință despre
pretențiile formulate de către reclamanta recurentă în contextul introducerii
„unei plângeri penale pentru înșelăciune în convenții". A menționat că
plângerea penală înaintată s-a întemeiat pe aceeași stare de fapt, astfel că,
în vederea soluționării acesteia prin rezoluția de neîncepere a urmăririi
penale, s-a avut în vedere și audierea reprezentanților persoanei juridice S.C.
L.C. SRL.
Astfel, luând în considerare soluția
de neîncepere a urmăririi penale, apelanta a susținut că argumentul
pârâtei-intimate, conform căruia nu a luat la cunoștință despre pretențiile
reclamantei, nu este susținut prin probe temeinice.
A mai arătat apelanta că, mai mult
decât atât, astfel cum a dovedit și în fața instanței de fond, pârâta avea
cunoștință de solicitarea de retumare a sumelor plătite, precizând că a
transmis acesteia încă din anul 2009 adresa din 28 decembrie 2009, depusă la
dosar, al cărei conținut face dovada deplină a unei încercări de soluționare pe
cale amiabilă a unui eventual litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 56 din 19
februarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a respins apelul și a menținut în întregime sentința
atacată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel
a reținut că, în fapt, acțiunea dedusă judecății este o acțiune în pretenții
calificată ca fiind comercială raportat la calitatea părților, obiectul
acțiunii constând în rezoluțiunea unui contract de vânzare-cumpărare si restabilirea
situației anterioare, respectiv restituirea sumei de 29.555,14 euro, cu daune
interese compensatorii.
În continuare, instanța de apel a
citat dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. și pe cele ale art. 720
1
alin. (1) C. proc. civ., care reglementează procedura concilierii directe,
subliniind că importanța concilierii directe și, implicit, obligativitatea
acesteia decurg și din scopul acestei proceduri, anume acela de a soluționa pe
cale amiabilă litigiul și, totodată, de a preveni introducerea unor cereri
intempestive, care să pună în dificultate cealaltă parte; astfel, procedura
concilierii directe trebuie să întrunească condițiile exprese ale art. 720
1
alin. (2) și următoarele C. proc. civ., prevăzute tocmai în scopul de a nu
transforma această procedură într-o simplă formalitate și de a o face să
reprezinte o veritabilă încercare de soluționare amiabilă a litigiului. Or, în
speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite.
În acest context, curtea de apel a
reținut că apelanta-reclamantă nu doar că nu a dovedit că ar fi întreprins
demersuri în vederea efectuării procedurii arătate, dar s-a apărat arătând că
efectuarea acesteia nu este o cerință imperativă a legii, astfel că nu poate fi
sancționată cu respingerea cererii ca fiind prematur formulată.
Totodată, a reținut că instanța
constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri, arătând că, în ce privește
condiționarea sesizării instanței de parcurgerea procedurii de conciliere cu
partea potrivnică, aceasta nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului
liber la justiție, în accepțiunea prohibită de normele constituționale privind
accesul liber la justiție, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza
instanța judecătorească cu cererea de chemare în judecată.
A mai apreciat curtea de apel că nici
susținerile referitoare la încălcarea liberului acces la justiție nu pot fi
primite, impunerea unei proceduri prealabile nefiind de natură să afecteze
caracterul efectiv al dreptului la acces la instanță, subliniind că, în chiar
jurisprudența C.E.D.O. invocată de către apelantă - cauza Golder c. Marii
Britanii - se arată că „pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept,
întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea
statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de
resursele comunității și de nevoile indivizilor". Impunerea unei proceduri
prealabile nu afectează substanța dreptului și asigură un raport rezonabil de
proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese.
Totodată, instanța de apel a apreciat
că tribunalul nu a antamat fondul cauzei, cum în mod greșit susține apelanta,
respingând acțiunea ca urmare a admiterii excepției prematurității, neexistând
în acest vreun dubiu cu privire la soluția dată în cauză; astfel, în mod corect
instanța de fond, pronunțându-se cu precădere asupra excepției prematurității,
a admis-o, apreciind că existența unei proceduri penale nu poate ține locul
unei încercări de soluționare pe cale amiabilă a litigiului.
În final, curtea de apel a reținut că,
dacă judecarea cu precădere și cu celeritate a cauzei se face în favoarea
creditorului, nu este mai puțin adevărat că instituirea procedurii concilierii
prealabile este edictată cu precădere în beneficiul debitorului, astfel încât
nu pot fi sacrificate drepturile acestuia pentru a justifica o judecată care nu
îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.
Împotriva acestei decizii, SC T.C.T.C.
SRL a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare primei
instanțe.
În motivare, recurenta a arătat că,
având în vedere că excepția de prematuritate este o excepție de procedură,
dilatorie, care duce la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată,
respingerea acțiunii în urma analizării probelor conduce la o încălcare a
accesului la justiție.
Astfel, a arătat că, prin raportare la
jurisprudența C.E.D.O. referitoare la dreptul de acces la justiție, sentința
pronunțată are drept efect restrângerea dreptului său de acces la justiție,
având consecințe în planul efectivității soluționării cererii formulate.
A mai arătat recurenta că, în speță,
se poate observa în mod neechivoc faptul că dispozitivul și considerentele
hotărârii pronunțate ating, în realitate, fondul cauzei deduse judecății,
potrivit formulării "respinge acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.T.C.
SRL", deși anterior se pronunțase deja soluția admiterii excepției
prematurității;
- astfel, în mod greșit și nesusținut
a afirmat instanța de apel că fondul cauzei nu a fost antamat prin sentința
tribunalului.
Cu privire la obligativitatea
procedurii concilierii directe, recurenta a susținut că norma legală conținută
de art. 720
1
C. proc. civ. nu poate fi decât de ordine privată. Chiar
și imperativă, nerespectarea ei nu va putea fi invocată decât de către partea
adversă, respectiv pârâtul chemat în judecată înainte de a fi fost convocat
pentru concilierea directă. Prin urmare, nejustificat instanța de apel a
respins aceste apărări prin prisma faptului că procedura prealabilă a
concilierii nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiție.
În combaterea argumentului invocat în
favoarea caracterului obligatoriu al concilierii directe, respectiv cel al
evitării supraaglomerării instanței, recurenta a evocat motivarea dată de către
Curtea Constituțională respingerii excepțiilor de neconstituționalitate ce
vizează art. 720
1
C. proc. civ. și a citat prevederi din nota de
fundamentare formulată de către Camera Deputaților, în privința noutății legislative
propuse în materia proceselor și cererilor "comerciale".
A mai arătat că, în ce privește
argumentul conform căruia cauzele între profesioniști se judecă cu precădere și
celeritate în considerarea naturii activității, chiar și Curtea Constituțională,
examinând excepția de neconstituționalitate, a constatat că, prin instituirea
procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în
practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre părți - mai
pregnant în această materie - și a conchis că această reglementare este
edictată în favoarea creditorului, a reclamantului. Or, în aceste condiții, nu
poate părea decât cel puțin nedreaptă respingerea acțiunii pentru simplul motiv
că reclamantul nu a parcurs procedura soluționării amiabile.
Totodată, recurenta a arătat că,
indiferent de caracterul obligatoriu sau nu al concilierii directe, procedura
în cauza de față a fost respectată, în considerarea luării la cunoștință despre
pretențiile formulate de către reclamanta recurentă în contextul introducerii
„unei plângeri penale pentru înșelăciune în convenții". A menționat că
plângerea penală înaintată s-a întemeiat pe aceeași stare de fapt, astfel că,
în vederea soluționării acesteia prin rezoluția de neîncepere a urmăririi
penale, s-a avut în vedere și audierea reprezentanților persoanei juridice S.C.
L.C. SRL.
Astfel, luând în considerare soluția
de neîncepere a urmăririi penale, recurenta a susținut că argumentul
intimatei-pârâte, conform căruia nu a luat la cunoștință despre pretențiile
sale, nu este susținut prin probe temeinice, subliniind că obligativitatea
parcurgerii procedurii prealabile reprezintă o interpretare abuzivă a textului
legal, nejustificat reținând instanța de apel că în mod corect instanța de
fond, pronunțându-se cu precădere asupra excepției prematurității, a admis-o,
apreciind că existența unei proceduri penale nu poate ține locul unei încercări
de soluționare pe cale amiabilă a litigiului.
A mai arătat recurenta că, mai mult
decât atât, astfel cum a dovedit și în fața instanței de fond, pârâta-intimata
avea cunoștință de solicitarea de returnare a sumelor plătite, precizând că a
transmis acesteia încă din anul 2009 adresa din 28 decembrie 2009, depusă la
dosar, al cărei conținut face dovada deplină a unei încercări de soluționare pe
cale amiabilă a unui eventual litigiu.
La 20 octombrie 2014, intimata a depus
la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității
recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 302
1
alin. (1) lit. c)
C. proc. civ., asupra căreia Înalta Curte, în conformitate cu art. 137, cu
aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., reține următoarele:
Prin memoriul de recurs, recurenta a
reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio
critică la adresa deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în
motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, simpla reluare a situației de
fapt a cauzei și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel
nu răspund exigențelor cerute de art. 302
1
alin. (1) lit. c) C.
proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în
motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Se constată că modul de redactare a
cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării înaltei Curți,
învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.
De aceea, examinarea memoriului de
recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată
fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,
iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost făcută
doar formal.
Prin reluarea criticilor deja
cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a
susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție
și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.
De aceea, chiar dacă prin decizia de
apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel
confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac,
care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.
Dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror
modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate
expres prevăzute.
Prin urmare, motivele de recurs
trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu reiterarea
susținerilor părților de la judecata în instanța de prim control judiciar
devolutiv.
Aceasta, deoarece recursul este
reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii
în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii
instanței anterioare, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speță, susținerile recurentei,
prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu conțin critici, în sens
propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât
afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au
primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.
Potrivit art. 302
1
alin.
(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub
sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul
și dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată
căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub
aspect general în art. 304 menționat.
Prin urmare, nulitatea recursului
intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și
în cazul motivării necorespunzătoare. O astfel de situație intervine și în
cauza de față, iar în raport de aceste considerente Înalta Curte urmează a
constata nul recursul în conformitate cu art. 302
1
alin. (1) lit. c)
C. proc. civ.
Având în vedere că recurenta a căzut
în pretenții, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ. aceasta va
fi obligată să plătească intimatei suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de
judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de
recurenta-reclamantă SC T.C.T.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 56 din 19
februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal.
Obligă recurenta-reclamantă să
plătească intimatei-pârâte SC L.C. SRL suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli
de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi,
24 octombrie 2014.