ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 915/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.L.V.C. a chemat în judecată pe pârâții Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Comisia de malpraxis”), M.I. - președintele Comisiei de malpraxis, S.E.G., L.F., V.C.V., D.R.M., M.C.D., M.C.A., B.D., T.A.E., N.A.A., P.E.I.

și T.E.C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 57 din 05 iulie 2012 a Comisiei de malpraxis constituite la nivelul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, obligarea instituțiilor pârâte în solidar cu persoanele fizice membre ale Comisiei de malpraxis la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale, și la plata sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, reprezentând repararea prejudiciului cauzat de întârzierea cu care Comisia de malpraxis a emis decizia contestată și obligarea instituțiilor pârâte în solidar cu persoanele fizice membre ale Comisiei de malpraxis la plata cheltuielilor de judecată. La data de 27 noiembrie 2013, reclamantul a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că îi cheamă în judecată și pe pârâții S.E.G., L.F., V.C.V., D.R.M., M.C.D., M.A., B.D., T.A., N.A.M., P.E., T.E.C., în calitate de persoane care au decis emiterea actului administrativ contestat.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 2860 din 16 aprilie 2014, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. 2.2. Prin sentința civilă nr. 5657 din 27 iunie 2014, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competența și a înaintat dosarul la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sectorului 6 București a reținut că cererea de chemare în judecată, precum și toate cererile precizatoare formulate de către reclamant, au fost întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, astfel cum, de altfel, reclamantul a subliniat și cu ocazia acordării cuvântului cu privire la excepția necompetenței materiale atât în fața Tribunalului București, cât și în fața Judecătoriei sectorului 6 București. În consecință, față de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 1 pct. 1 teza finală C. proc. civ., competența materială aparține tribunalului, iar nu judecătoriei. Instanța competentă este stabilită exclusiv pe baza temeiului juridic indicat de către reclamant, și anume Legea nr. 554/2004.

Aspectele invocate de către părțile adverse și de către Tribunalul București cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 95/2006 țin exclusiv de admisibilitatea cererii formulate de către reclamant, neputând conduce la stabilirea unei alte competențe decât cea expres prevăzută de Legea nr. 554/2004, lege indicată în mod expres de către reclamant ca fiind temeiul său de drept procesual. A accepta teza contrară ar echivala cu nesocotirea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, deci cu schimbarea temeiului de drept al cererii formulate, fără ca această schimbare să reprezinte voința reclamantului.

3. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel pentru soluționarea conflictului de competență Soluționând conflictul negativ de competență cu care a fost sesizată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2324 din 9 septembrie 2014, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, reținând aspectele arătate în continuare. Reclamantul contestă decizia Comisiei constituite în temeiul Legii nr. 95/2006, decizie prin care s-a constatat inexistența unui caz de malpraxis. Conform art. 673 alin. (1) și art. 676 din Legea nr. 95/2006, instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Din coroborarea textelor citate reiese cu evidență că soluționarea cererii de anulare a unei decizii emise de Comisia constituită în temeiul Legii nr. 95/2006 intră în competența instanței desemnate de această lege specială, fiind exclusă aplicarea dreptului comun în materia contenciosului administrativ. 4. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 2324 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul V.L.V.C., în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. Prin criticile formulate, recurentul susține că instanța care a pronunțat regulatorul de competență nu a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și motivele invocate și nici temeiul juridic expres indicat, respectiv dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, recurentul arată că invocarea prevederilor din Legea nr. 95/2006 vizează încălcarea prevederilor legale de către instituția emitentă a deciziei contestate, iar instanța nu este învestită cu constatarea existenței unui caz de malpraxis ori a unui caz de răspundere civilă a medicului în sensul prevederilor Legii nr. 95/2006, astfel că instanța de contencios administrativ este singura instanță competentă material și funcțional să verifice legalitatea actului administrativ contestat. Astfel, susține recurentul că litigiul vizează exclusiv anularea actului administrativ contestat, emis de o autoritate publică constituită la nivelul municipiului București, iar nu un caz de malpraxis sau de răspundere civilă profesională pentru a fi incidente prevederile art. 673 din Legea nr. 95/2006.

II. Considerente Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept Prin cererea de chemare în judecată, introdusă pe rolul Tribunalului București, reclamantul V.L.V.C.

a solicitat: - anularea deciziei nr. 57 din 5 iulie 2012 a Comisiei de malpraxis constituită la nivelul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București și obligarea comisiei să analizeze și să se pronunțe conform prevederilor art. 668-674 din Legea nr. 95/2006 coroborate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1343/2006, astfel cum a fost modificat și completat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1016/2010; - obligarea instituțiilor intimate în solidar cu persoanele fizice membre ale Comisiei de malpraxis care au emis decizia contestată la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale, și la plata sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, reprezentând repararea prejudiciului cauzat de întârzierea cu care a fost emisă decizia contestată, raportat la încălcarea prevederilor art. 33 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de malpraxis coroborate cu art. 671 3 din Legea nr. 95/2006; - obligarea instituțiilor intimate, în solidar cu persoanele fizice membre ale Comisiei de malpraxis, la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a invocat drept temei al cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 1, art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale art. 36 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de malpraxis, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1343/2006, și ale art. 673 din Legea nr. 95/2006. Prin decizia contestată, ca urmare a sesizării formulate de V.L.V.C. cu privire la intervențiile medicale efectuate la SC L. SRL, Comisia de malpraxis a decis că nu a existat un caz de malpraxis săvârșit de către doamna doctor A.M. în ceea ce privește lucrarea medicală efectuată pacientului V.L.V.C.

Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte constată că litigiul se circumscrie prevederilor din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la „ Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale ”, respectiv: „Art. 668. - (1) La nivelul autorităților de sănătate publică județene și a municipiului București se constituie Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, numită în continuare Comisia. Art. 670. - Comisia poate fi sesizată de: a) persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră victima unui act de malpraxis săvârșit în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic și tratament; Art. 672. - Comisia stabilește, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situație de malpraxis.

Decizia se comunică tuturor persoanelor implicate, inclusiv asiguratorului, în termen de 5 zile calendaristice. Art. 673. - (1) În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părțile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanța de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. (2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun. ” Or, în cauză, se observă cu evidență faptul că V.L.V.C. a învestit Comisia de malpraxis cu o sesizare în sensul art. 670 lit. a) din Legea nr. 95/2006, iar Comisia de malpraxis a emis decizia nr. 57 din 5 iulie 2012 în exercitarea competenței conferite de art. 672 din aceeași lege.

Astfel fiind, demersul judiciar al reclamantului V.L. se circumscrie dispozițiilor art. 673 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 676 din aceeași lege, conform cărora: „ Art. 676. - Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.” Susținerile recurentului-reclamant referitoare la incidența normelor de competență prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot fi primite, întrucât acestea reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în timp ce, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, demersul judiciar inițiat de V.L.V.C.

intră sub incidența normelor speciale de competență reglementate de dispozițiile citate anterior din Legea nr. 95/2006. În prezența dispozițiilor menționate din Legea nr. 95/2006, sunt lipsite de temei susținerile prin care recurentul tinde să demonstreze că decizia contestată este un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 supus controlului de legalitate conform normelor de competență din aceeași lege. Fiind vorba de norme de competență de ordine publică, este lipsită de relevanță opțiunea reclamantului în sensul soluționării cererii sale de către instanța de contencios administrativ, iar simpla invocare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 nu este de natură a înlătura aplicabilitatea normelor speciale de competență reglementate de Legea nr. 95/2006.

2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.L.V.C. împotriva sentinței civile nr. 2324 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2015.