ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2814/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4079/2/2012, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.M., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâtă. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 5506 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta C.M.

și a constatat calitatea de colaborator al Securității, în ceea ce o privește pe pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele considerente: Potrivit Notei de Constatare nr. DI/I/135 din 19 ianuarie 2012, în baza cererii nr. P 7031/10/25.052010, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, prin procesarea materialului arhivistic, a fost identificată pârâta C.M., cu dosarul de rețea nr. R 191399, din care rezultă că a fost recrutată în vederea supravegherii informative a oamenilor de afaceri și a turiștilor italieni ce soseau pe raza județului Cluj.

Nota de Constatare nr. DI/I/135 din 19 ianuarie 2012 sintetizează activitatea de colaborator/informator a pârâtei în raport de o serie de documente ale dosarului, constând în multiple Note informative olografe ale acesteia sau consemnate de ofițerul de securitate, din analiza cărora, reiese în mod cert că pârâta a furnizat organelor de securitate informații privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Furnizarea acestor informații către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora, aviz negativ la solicitarea de plecare, fie și temporară, din țară ș.a.), vizând îngrădirea următoarelor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel: - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință, consacrate în art. 19 pct. 1 și 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974; - dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei prevăzut de art. 18 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice; - dreptul la libera circulație, consacrat în art. 12 alin. (1) și (2) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974; - dreptul la viață privată, consacrat în art. 17 pct. 1) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.

Analizând apărările pârâtei, prima instanță a apreciat că acestea nu pot conduce la înlăturarea concluziei că nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Astfel, susținerea pârâtei potrivit cu care informațiile furnizate organelor de securitate nu se refereau decât la fapte sancționate de legea penală în vigoare la acea dată, pârâta neindicând infracțiunea posibil a fi comisă de persoanele cu privire la care a furnizat informații a fost înlăturată, instanța reținând că modalitatea de reglementare a procedurii ce are ca finalitate constatarea calității de colaborator al Securității nu are în vedere decât verificarea celor două condiții, prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, fiind fără relevanță aspectele invocate de pârâtă. De asemenea, raportarea la cantitatea informației furnizate organelor de securitate este lipsită de relevanță, împrejurarea că "aportul informațional" al pârâtei a fost relativ redus nefiind de natură a înlătura concluzia privind activitatea de colaborator în ceea ce o privește, câtă vreme prin informațiile furnizate s-au încălcat drepturile fundamentale anterior enunțate. 3. Recursul pârâtei Împotriva Sentinței nr. 5506 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.M., solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii și să se constate că nu a colaborat cu Securitatea.

În expunerea motivelor, recurenta a arătat că hotărârea fost pronunțată ca urmare a interpretării în mod greșit a actului dedus judecății, instanța schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor ar.2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. În esență, a susținut că înscrisurile care au stat la baza emiterii notei de constatare nu au forță probantă, în sensul că nu au aptitudinea de a configura calitatea de colaborator al securității, câtă vreme nu sunt semnate de către recurentă și conțin generalități, fără elemente concrete care ar fi putut atrage repercusiuni asupra unor persoane. De asemenea, a arătat că judecătorul fondului nu a analizat probatoriul administrat în cauză din perspectiva incidenței art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, ci s-a rezumat la o serie de afirmații de ordin generic, fără referire concretă la situațiile prezentate în acțiune, o asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe, echivalând cu necercetarea fondului cauzei. 4. Apărările intimatului Intimatul C.N.S.A.S. nu a formulat întâmpinare în cauză, însă prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterilor, a solicitat în principal, admiterea excepției nulității recursului și pe cale de consecință, anularea recursului ca nesemnat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, în ipoteza în care se va complini lipsa semnăturii până la sfârșitul ședinței de judecată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 133 alin. (1) C. proc.

civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura va fi declarată nulă. La alin. (2) se menționează că lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății, iar dacă pârâtul invocă lipsa semnăturii, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea. Aceste dispoziții sunt incidente și în materia recursului, având în vedere prevederile art. 316 raportat la prevederile art. 298 C. proc. civ. În speță, recurenta a fost citată cu mențiunea de a semna cererea de recurs, sub sancțiunea nulității acestuia, fără însă a da curs acestei dispoziții până la termenul acordat în acest sens.

În consecință, devin aplicabile prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul pârâtei formulat împotriva Sentinței nr. 5506 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nesemnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de C.M. împotriva Sentinței nr. 5506 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nesemnat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2014. Procesat de GGC - NN