ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2814/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2814/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.
4079/2/2012, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității,
a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.M., ca prin hotărârea ce se va
pronunța, să se constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce o
privește pe pârâtă.
Hotărârea Curții
de apel
Prin Sentința nr.
5506 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul
Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta
C.M. și a constatat calitatea de colaborator al Securității, în ceea ce o
privește pe pârâtă.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele
considerente:
Potrivit Notei de
Constatare nr. DI/I/135 din 19 ianuarie 2012, în baza cererii nr. P
7031/10/25.052010, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru
Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, prin procesarea materialului
arhivistic, a fost identificată pârâta C.M., cu dosarul de rețea nr. R 191399,
din care rezultă că a fost recrutată în vederea supravegherii informative a
oamenilor de afaceri și a turiștilor italieni ce soseau pe raza județului Cluj.
Nota de Constatare
nr. DI/I/135 din 19 ianuarie 2012 sintetizează activitatea de
colaborator/informator a pârâtei în raport de o serie de documente ale
dosarului, constând în multiple Note informative olografe ale acesteia sau
consemnate de ofițerul de securitate, din analiza cărora, reiese în mod cert că
pârâta a furnizat organelor de securitate informații privind activități sau
atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Furnizarea acestor
informații către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor
consecințe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora,
aviz negativ la solicitarea de plecare, fie și temporară, din țară ș.a.),
vizând îngrădirea următoarelor drepturi și libertăți fundamentale ale omului,
consacrate legislativ în epocă astfel:
- dreptul la
libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință, consacrate în
art. 19 pct. 1 și 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și
politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974;
- dreptul la
libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei prevăzut de art. 18 din Pactul
internațional cu privire la drepturile civile și politice;
- dreptul la libera
circulație, consacrat în art. 12 alin. (1) și (2) din Pactul internațional cu
privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul
nr. 212/1974;
- dreptul la viață
privată, consacrat în art. 17 pct. 1) din Pactul internațional cu privire la
drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Analizând apărările
pârâtei, prima instanță a apreciat că acestea nu pot conduce la înlăturarea
concluziei că nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.
24/2008.
Astfel, susținerea
pârâtei potrivit cu care informațiile furnizate organelor de securitate nu se
refereau decât la fapte sancționate de legea penală în vigoare la acea dată,
pârâta neindicând infracțiunea posibil a fi comisă de persoanele cu privire la
care a furnizat informații a fost înlăturată, instanța reținând că modalitatea
de reglementare a procedurii ce are ca finalitate constatarea calității de
colaborator al Securității nu are în vedere decât verificarea celor două
condiții, prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind fără
relevanță aspectele invocate de pârâtă.
De asemenea,
raportarea la cantitatea informației furnizate organelor de securitate este
lipsită de relevanță, împrejurarea că "aportul informațional" al
pârâtei a fost relativ redus nefiind de natură a înlătura concluzia privind
activitatea de colaborator în ceea ce o privește, câtă vreme prin informațiile
furnizate s-au încălcat drepturile fundamentale anterior enunțate.
Recursul pârâtei
Împotriva Sentinței
nr. 5506 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.M., solicitând
modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii și să se constate că nu a colaborat
cu Securitatea.
În expunerea
motivelor, recurenta a arătat că hotărârea fost pronunțată ca urmare a
interpretării în mod greșit a actului dedus judecății, instanța schimbând
înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind dată cu aplicarea greșită
a dispozițiilor ar.2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
În esență, a susținut
că înscrisurile care au stat la baza emiterii notei de constatare nu au forță
probantă, în sensul că nu au aptitudinea de a configura calitatea de
colaborator al securității, câtă vreme nu sunt semnate de către recurentă și
conțin generalități, fără elemente concrete care ar fi putut atrage
repercusiuni asupra unor persoane.
De asemenea, a arătat
că judecătorul fondului nu a analizat probatoriul administrat în cauză din
perspectiva incidenței art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ci s-a rezumat la
o serie de afirmații de ordin generic, fără referire concretă la situațiile
prezentate în acțiune, o asemenea modalitate de abordare a motivării unei
sentințe, echivalând cu necercetarea fondului cauzei.
Apărările
intimatului
Intimatul C.N.S.A.S.
nu a formulat întâmpinare în cauză, însă prin concluziile orale formulate cu
ocazia dezbaterilor, a solicitat în principal, admiterea excepției nulității
recursului și pe cale de consecință, anularea recursului ca nesemnat, iar în
subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, în ipoteza în care se va
complini lipsa semnăturii până la sfârșitul ședinței de judecată.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Analizând cu
prioritate excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, Înalta Curte
constată următoarele:
Potrivit art. 133
alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde
semnătura va fi declarată nulă.
La alin. (2) se
menționează că lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății, iar
dacă pârâtul invocă lipsa semnăturii, reclamantul va trebui să semneze cel mai
târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță,
în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.
Aceste dispoziții
sunt incidente și în materia recursului, având în vedere prevederile art. 316
raportat la prevederile art. 298 C. proc. civ.
În speță, recurenta a
fost citată cu mențiunea de a semna cererea de recurs, sub sancțiunea nulității
acestuia, fără însă a da curs acestei dispoziții până la termenul acordat în
acest sens.
În consecință, devin
aplicabile prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care,
Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul pârâtei
formulat împotriva Sentinței nr. 5506 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nesemnat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul
declarat de C.M. împotriva Sentinței nr. 5506 din 3 octombrie 2012 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nesemnat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 iunie 2014.
Procesat
de GGC - NN