ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3348/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 19 decembrie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul D.V. În motivare, s-a arătat că prin cererea din 25 mai 2010, adresată C.N.S.A.S.

de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, se solicita verificarea pârâtului D.V., în calitate de deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989. Din cuprinsul notei de constatare din 12 decembrie 2011 și din înscrisurile atașate acțiunii, rezultă că pârâtul, comisionar la Hotelul Ș. din Poiana Brașov, a fost recrutat în anul 1975, sub numele conspirativ „D." pentru „supravegherea informativă generală a persoanelor, locurilor și mediilor ce se află în atenția noastră pe linia problemei terorism internațional", însă sfera informativă a fost extinsă și către alte probleme, așa cum rezultă din consemnările ofițerilor de securitate: „colaboratorul nu a furnizat materiale informative pe linia de problemă, neavând aspecte - lucru verificat și pe alte linii informative.

A furnizat materiale, însă în cadrul supravegherii informative unde și-a adus un aport destul de bun". Reclamantul a indicat nota informativă furnizată de pârât la data de 15 decembrie 1986, aflată în Dosarul nr. R319273 (cotă CNSAS), în care pârâtul semnalează pe numita I.M., recepționeră la Hotelul B. că „ar vrea și ea să plece definitiv din țară, lucru negat de ea", apreciind că aceasta satisface condițiile definiției legale. Astfel, reacția organelor de securitate a fost imediată, nota ofițerului de la finalul documentului citat fiind în sensul „I.M. se află în atenția Ind. 0620/SG, iar fratele său I.S. la Serv. I. Sursa a primit sarcina să stabilească dacă I.M. este căutată de cetățeni străini, relațiile ei cu fratele său, legăturile cu M.P.

Măsuri: o notă-extras la Serv. I, M.P. va fi identificat și verificat la CID, iar copia notei la dosarul «I.»”. A precizat reclamantul că intenția unei persoane de a-și stabili definitiv domiciliul într-un alt stat era o atitudine extrem de gravă din perspectiva regimului, iar cei care luau o astfel de hotărâre erau priviți ca niște trădători de patrie. Persoanele care reușeau să rămână în străinătate erau denumite batjocoritor „fugiți", iar bunurile rămase în țară le erau confiscate. De asemenea, cei ale căror intenții de plecare era descoperite, erau denumiți „suspecți de evaziune" și persecutați de organele represive ale regimului. Și cea de-a doua condiție este asigurată deoarece, nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Altfel spus, prin furnizarea acestor informații, pârâtul a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare (încălcarea dreptului la viața privată) și, prin urmare, a vizat această consecință. În concluzie, reclamantul a apreciat că informațiile furnizate de domnul D.V. au vizat îngrădirea dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 1010 din 14 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul D.V.

și a constatat calitatea pârâtului D.V. de „colaborator al Securității" în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, că la data de 30 septembrie 1975, a fost aprobat Raportul cu propunere de recrutare în calitate de colaborator a numitului D.V., întocmit la 27 septembrie 1975 de ofițeri din cadrul Inspectoratului Județean Brașov - Securitate - Grupa 0625I.R.P.

Propunerea de recrutare a fost făcută în vederea «supravegherii informative generale a persoanelor, locurilor și mediilor ce se află în atenția noastră [a organelor Securității, n.n.] pe linia problematicii Terorism Internațional», apreciindu-se «necesară recrutarea unor surse de informare, cu posibilități pe lângă elementele ce fac obiectul acestor acțiuni»; s-a mai arătat în raport, despre partea pârâtă, că «lucrează în calitate de comisionar la Hotelul Ș. din Poiana Brașov», respectiv că «prezintă garanția asupra loialității sale în colaborarea cu organele securității, dovedindu-se a fi un element sincer, cinstit și atașat regimului social-politic din țara noastră». Așa cum rezultă din raportul întocmit la data de 01 octombrie 1975, de aceeași ofițeri, pârâtul D.V.

a acceptat colaborarea cu organele de securitate, fiindu-i atribuit numele conspirativ «D.». Ulterior acestui moment, pârâtul a furnizat benevol informații referitoare la o altă persoană, respectiv numita I.M, despre care a arătat: „«în legătură cu I.M., recepționeră la Hotelul B.: Are un frate care a fugit în RFG și s-a stabilit acolo. În cursul lunii noiembrie fratele ei a venit în țară prin firma ITS și a fost cazat la Hotel B., dar a locuit acasă la I.M., pe o perioadă de 3 săptămâni. Din anumite surse am auzit că I.M. ar vrea să plece și ea definitiv din țară, lucru negat de ea. Întreține legături cu șahistul M.P. cu care se vizitează reciproc și se caută la telefon în zilele când este de servici, ea exprimându-și dorința de a se căsători cu el.

15 decembrie 1986»” - această notă este semnată olograf «D.». Apreciază instanța de fond că din materialul probator administrat de partea reclamantă, reiese că prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității este îndeplinită, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâtul furnizând informații sub forma unei note scrise. Cu toate acestea, prin decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 559/08.08.2012, Curtea Constituțională a judecat în sensul că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sunt neconstituționale". În cauza de față, Curtea de apel a reținut că pârâtul a furnizat informații organelor Securității, astfel că, înscrisul redactat olograf, referitor la numita I.M., al cărui scris nu a fost tăgăduit, este apt de a produce efecte juridice ca mijloc de probă administrat în contra pârâtului, în sensul celor rezultate din conținutul lui sub aspectul faptei ce îi este imputată de partea reclamantă, respectiv a furnizării de informații. În raport de conținutul înscrisului menționat, Curtea a reținut că, prin informațiile furnizate, pârâtul a denunțat atitudini ce puteau fi considerate în mod rezonabil a fi potrivnice regimului totalitar comunist, apte a genera îngrădirea dreptului la viață privată, aparținând persoanei vizate în nota informativă, fiind de natură a atrage consecințe negative asupra acelei persoane indicate.

Așadar, în cauza de față sunt îndeplinite și celelalte două condiții prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008. Activitatea concretă a pârâtului, a determinat o supraveghere îndeaproape a persoanei despre care dăduse informații, fiind reacția organelor de securitate, care au constatat că «I.M. se află în atenția Ind. 0620/S.G., iar fratele său I.S. la Sen. I», stabilindu-se totodată sursei sarcina «să stabilească dacă I.M. este căutată de cetățeni străini, relațiile ei cu fratele său, legăturile cu M.P.». Totodată, Curtea a observat că pârâtul a insistat în a relata organelor de securitate informații care constituiau mai degrabă zvonuri în legătură cu intenția persoanei vizate de a pleca din România, acesta cunoscând atitudinea numitei I.M.

de negare a lor. Or, o asemenea conduită, precum cea a acestui pârât, apare a fi fost orientată înspre îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale concetățenilor săi, accentul trebuind a fi pus în analiza informațiilor furnizate pe dorința de a transmite despre posibila intenție a unui alt cetățean de a părăsi țara, iar nu pe indicarea negării numitei IM, căci dacă ar fi apreciat-o relevantă, pârâtul nu ar mai fi furnizat o atare informație. În concluzie, instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței nr. 1010 din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs pârâtul D.V., solicitând modificarea sentinței și respingerea cererii formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. În motivarea căii de atac recurentul-pârât a formulat următoarele critici: Instanța de fond a nesocotit dreptul său la apărare consfințit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art. 6, de Constituția României - art. 21 și 24, precum și de dispozițiile C. proc. civ., prin aceea că nu a primit nici un răspuns la cererea sa depusă la data de 22 ianuarie 2013, la dosarul cauzei. Recurentul contestă „acuzația” ce i aduce, arătând că prin fișa postului avea obligația de serviciu de a aduce la cunoștința organelor abilitate ale statului, date despre persoane sau aspecte îndreptate împotriva ordinii de drept de atunci.

Așa cum rezultă chiar din Nota de constatare întocmită în dosar, «a fost recrutat în calitate de colaborator pentru supravegherea informativă generală a persoanelor, a locurilor și mediilor ce se află în atenția noastră pe linia problemei terorism internațional», iar datele furnizate se refereau la turiști străini și români aflați în tranzit în hotelul unde își desfășura activitatea profesională. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât, cât și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul celor ce urmează.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 decembrie 2012, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței ca în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul D.V., primul termen de judecată fiind stabilit la data de 07 februarie 2013. La data de 28 ianuarie 2013 pârâtul a înregistrat o cerere prin care a solicitat comunicarea înscrisurilor aflate la dosar pentru a putea formula întâmpinare și acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Cererea a fost încuviințată de judecătorul fondului conform mențiunilor din încheierea de ședință de la 07 februarie 2013, următorul termen fiind stabilit la 07 martie 2013, când a fost pronunțată sentința atacată.

Astfel, susținerea recurentului-pârât în sensul că cererea sa, depusă la data de 07 februarie 2013 a fost ignorată de instanța de fond, care nu i-a acordat posibilitatea de a-și angaja un apărător, nu se verifică în cauză. Judecătorul fondului a acordat un termen rezonabil de 30 de zile, suficient pentru ca pârâtul să efectueze demersuri în scopul asigurării unei apărări calificate, astfel că nu poate pretinde că a suferit o vătămare. În aceste condiții, împrejurarea că recurentul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză, deși instanța îi comunicase înscrisurile aflate la dosar și nu s-a prezentat la termenul din 07 martie 2013, nu este de natură să atragă casarea hotărârii recurate. Mai mult decât atât, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. (1) C. proc.

civ. (1865), instanța a amânat pronunțarea 7 zile, perioadă în care recurentul avea posibilitatea să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise. Legat de fondul cauzei, Înalta Curte reține că într-adevăr recurentul a fost recrutat pentru „supravegherea informativă generală a persoanelor, locurilor și mediilor ce se află în atenția noastră pe linia problemei «terorism internațional»”, așa cum rezultă din Raportul cu propunerea de recrutare în calitate de colaborator din data de 27 septembrie 1975, întocmit și semnat olograf de lt. major N.D. Însă, din Nota de analiză privind activitatea colaboratorului „D.” din 10 octombrie 1977, întocmită de mr. N.L., rezultă că deși pârâtul nu a furnizat materiale informative pe linie de problemă, a furnizat informații în cadrul supravegherii informative, unde și-a adus un aport destul de bun.

Din înscrisurile atașate notei de constatare din 12 decembrie 20011 rezultă că pârâtul a furnizat benevol informații referitoare la cetățeni români, respectiv numita I.M. (recepționeră la Hotelul „B.”) despre care afirmă că „ar vrea să plece definitiv din țară, lucru negat de ea” - Nota informativă din data de 15 decembrie 1986 aflată în Dosarul nr. R319273. Această notă a fost urmată de o reacție a organelor de securitate care au dispus măsuri, în sensul: „I.M. se afla în atenția ind. 0620/SG, iar fratele său, I.S. la Serviciul I. Sursa a primit sarcina să stabilească dacă I.M. este căutată de cetățeni străini, relațiile ei cu fratele său, legătură cu M.P. Măsuri: o notă-extras la Serv.I, M.P.

va fi identificat și verificat la CID, iar copia notei la dosarul «I.»”. Instanța reține că în perioada regimului comunist, intenția unei persoane de a părăsi țara și a se stabili într-un alt stat reprezenta o atitudine extrem de gravă, susceptibilă de a atrage persecuții din partea organelor represive ale regimului prin îngrădirea accesului la anumite funcții și profesii și refuzul eliberării pașaportului. De asemenea, aceste persoane erau strict supravegheate. Rezultă așadar că prima condiție impusă de legiuitor pentru constatarea calității de colaborator al Securității este îndeplinită prin informațiile furnizate, recurentul aducând la cunoștința organelor de securitate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

De asemenea, prin măsurile dispuse împotriva numitei I.M. prin Nota ofițerului din data de 15 decembrie 1986 la Nota informativă din 15 decembrie 1986, se conturează și cea de-a doua cerință prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Se impune a fi subliniat și faptul că, așa cum rezultă din documentele atașate notei de constatare, activitatea recurentului-pârât de furnizare de informații către Securitate a fost apreciată pozitiv de ofițeri și recompensată cu sume de bani - chitanța din data de 23 decembrie 1987, în Notele de analiză privind activitatea sa făcându-se mențiune că „a furnizat materialele, însă în cadrul supravegherii informative, unde și-a adus un aport destul de bun” și „a răspuns cu promptitudine solicitărilor organelor noastre, dând dovadă de sinceritate în furnizarea informațiilor, iar în unele cazuri a semnalat din proprie inițiativă unele aspecte (…)”. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curte reține că soluția pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.V. împotriva sentinței nr. 1010 din 14 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2014.