ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3348/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3348/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererea

înregistrată la data de 19 decembrie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței ca prin hotărârea

pe care o va pronunța să aprecieze asupra calității de colaborator al

Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul D.V.

În motivare, s-a arătat

că prin cererea din 25 mai 2010, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat

pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, se solicita verificarea pârâtului

D.V., în calitate de deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției

din decembrie 1989.

Din cuprinsul notei de

constatare din 12 decembrie 2011 și din înscrisurile atașate acțiunii, rezultă că

pârâtul, comisionar la Hotelul Ș. din Poiana Brașov, a fost recrutat în anul 1975,

sub numele conspirativ „D." pentru „supravegherea informativă generală a persoanelor,

locurilor și mediilor ce se află în atenția noastră pe linia problemei terorism

internațional", însă sfera informativă a fost extinsă și către alte probleme,

așa cum rezultă din consemnările ofițerilor de securitate: „colaboratorul nu a furnizat

materiale informative pe linia de problemă, neavând aspecte - lucru verificat și

pe alte linii informative. A furnizat materiale, însă în cadrul supravegherii informative

unde și-a adus un aport destul de bun".

Reclamantul a indicat

nota informativă furnizată de pârât la data de 15 decembrie 1986, aflată în Dosarul

nr. R319273 (cotă CNSAS), în care pârâtul semnalează pe numita I.M., recepționeră

la Hotelul B. că „ar vrea și ea să plece definitiv din țară, lucru negat de ea",

apreciind că aceasta satisface condițiile definiției legale. Astfel, reacția organelor

de securitate a fost imediată, nota ofițerului de la finalul documentului citat

fiind în sensul „I.M. se află în atenția Ind. 0620/SG, iar fratele său I.S. la Serv.

I. Sursa a primit sarcina să stabilească dacă I.M. este căutată de cetățeni străini,

relațiile ei cu fratele său, legăturile cu M.P. Măsuri: o notă-extras la Serv. I,

M.P. va fi identificat și verificat la CID, iar copia notei la dosarul «I.»”.

A precizat reclamantul

că intenția unei persoane de a-și stabili definitiv domiciliul într-un alt stat

era o atitudine extrem de gravă din perspectiva regimului, iar cei care luau o astfel

de hotărâre erau priviți ca niște trădători de patrie. Persoanele care reușeau să

rămână în străinătate erau denumite batjocoritor „fugiți", iar bunurile rămase

în țară le erau confiscate. De asemenea, cei ale căror intenții de plecare era descoperite,

erau denumiți „suspecți de evaziune" și persecutați de organele represive ale

regimului.

Și cea de-a doua condiție

este asigurată deoarece, nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea

natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări

precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări. Altfel spus, prin furnizarea

acestor informații, pârâtul a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit

în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare (încălcarea dreptului

la viața privată) și, prin urmare, a vizat această consecință.

În concluzie, reclamantul

a apreciat că informațiile furnizate de domnul D.V. au vizat îngrădirea dreptului

la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile

Civile și Politice.

apel

Prin sentința nr. 1010

din 14 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul D.V. și a constatat calitatea

pârâtului D.V. de „colaborator al Securității" în sensul art. 2 alin. (1)

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, că la data de 30 septembrie 1975, a fost aprobat

Raportul cu propunere de recrutare în calitate de colaborator a numitului D.V.,

întocmit la 27 septembrie 1975 de ofițeri din cadrul Inspectoratului Județean Brașov

- Securitate - Grupa 0625I.R.P.

Propunerea de recrutare

a fost făcută în vederea «supravegherii informative generale a persoanelor, locurilor

și mediilor ce se află în atenția noastră [a organelor Securității, n.n.] pe linia

problematicii Terorism Internațional», apreciindu-se «necesară recrutarea unor surse

de informare, cu posibilități pe lângă elementele ce fac obiectul acestor acțiuni»;

s-a mai arătat în raport, despre partea pârâtă, că «lucrează în calitate de comisionar

la Hotelul Ș. din Poiana Brașov», respectiv că «prezintă garanția asupra loialității

sale în colaborarea cu organele securității, dovedindu-se a fi un element sincer,

cinstit și atașat regimului social-politic din țara noastră».

Așa cum rezultă din raportul

întocmit la data de 01 octombrie 1975, de aceeași ofițeri, pârâtul D.V. a acceptat

colaborarea cu organele de securitate, fiindu-i atribuit numele conspirativ «D.».

Ulterior acestui moment,

pârâtul a furnizat benevol informații referitoare la o altă persoană, respectiv

numita I.M, despre care a arătat: „«în legătură cu I.M., recepționeră la Hotelul

B.: Are un frate care a fugit în RFG și s-a stabilit acolo. În cursul lunii noiembrie

fratele ei a venit în țară prin firma ITS și a fost cazat la Hotel B., dar a locuit

acasă la I.M., pe o perioadă de 3 săptămâni. Din anumite surse am auzit că I.M.

ar vrea să plece și ea definitiv din țară, lucru negat de ea. Întreține legături

cu șahistul M.P. cu care se vizitează reciproc și se caută la telefon în zilele

când este de servici, ea exprimându-și dorința de a se căsători cu el. 15

decembrie 1986»” - această notă este semnată olograf «D.».

Apreciază instanța de

fond că din materialul probator administrat de partea reclamantă, reiese că prima

condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul

la propriul dosar și deconspirarea Securității este îndeplinită, pe parcursul colaborării

cu organele de Securitate, pârâtul furnizând informații sub forma unei note scrise.

Cu toate acestea, prin

decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 559/08.08.2012, Curtea

Constituțională a judecat în sensul că sintagmele "indiferent sub ce formă"

și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" din cuprinsul

art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității sunt neconstituționale".

În cauza de față, Curtea

de apel a reținut că pârâtul a furnizat informații organelor Securității, astfel

că, înscrisul redactat olograf, referitor la numita I.M., al cărui scris nu a fost

tăgăduit, este apt de a produce efecte juridice ca mijloc de probă administrat în

contra pârâtului, în sensul celor rezultate din conținutul lui sub aspectul faptei

ce îi este imputată de partea reclamantă, respectiv a furnizării de informații.

În raport de conținutul

înscrisului menționat, Curtea a reținut că, prin informațiile furnizate, pârâtul

a denunțat atitudini ce puteau fi considerate în mod rezonabil a fi potrivnice regimului

totalitar comunist, apte a genera îngrădirea dreptului la viață privată, aparținând

persoanei vizate în nota informativă, fiind de natură a atrage consecințe negative

asupra acelei persoane indicate. Așadar, în cauza de față sunt îndeplinite și celelalte

două condiții prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) prima teză din O.U.G.

nr. 24/2008.

Activitatea concretă a

pârâtului, a determinat o supraveghere îndeaproape a persoanei despre care dăduse

informații, fiind reacția organelor de securitate, care au constatat că «I.M. se

află în atenția Ind. 0620/S.G., iar fratele său I.S. la Sen. I», stabilindu-se totodată

sursei sarcina «să stabilească dacă I.M. este căutată de cetățeni străini, relațiile

ei cu fratele său, legăturile cu M.P.».

Totodată, Curtea a observat

că pârâtul a insistat în a relata organelor de securitate informații care constituiau

mai degrabă zvonuri în legătură cu intenția persoanei vizate de a pleca din România,

acesta cunoscând atitudinea numitei I.M. de negare a lor.

Or, o asemenea conduită,

precum cea a acestui pârât, apare a fi fost orientată înspre îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale concetățenilor săi, accentul trebuind a fi pus

în analiza informațiilor furnizate pe dorința de a transmite despre posibila intenție

a unui alt cetățean de a părăsi țara, iar nu pe indicarea negării numitei IM, căci

dacă ar fi apreciat-o relevantă, pârâtul nu ar mai fi furnizat o atare informație.

În concluzie, instanța

de fond a reținut ca fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că informațiile furnizate de pârât

au îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional

cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de altfel de Consiliul de

Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974.

Recursul exercitat în

cauză

Împotriva sentinței

nr. 1010 din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs

pârâtul D.V., solicitând modificarea sentinței și respingerea cererii formulată

de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În motivarea căii de atac

recurentul-pârât a formulat următoarele critici:

Instanța de fond a nesocotit

dreptul său la apărare consfințit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în

art. 6, de Constituția României - art. 21 și 24, precum și de dispozițiile C. proc.

civ., prin aceea că nu a primit nici un răspuns la cererea sa depusă la data de

22 ianuarie 2013, la dosarul cauzei.

Recurentul contestă „acuzația”

ce i aduce, arătând că prin fișa postului avea obligația de serviciu de a aduce

la cunoștința organelor abilitate ale statului, date despre persoane sau aspecte

îndreptate împotriva ordinii de drept de atunci. Așa cum rezultă chiar din Nota

de constatare întocmită în dosar, «a fost recrutat în calitate de colaborator pentru

supravegherea informativă generală a persoanelor, a locurilor și mediilor ce se

află în atenția noastră pe linia problemei terorism internațional», iar datele furnizate

se refereau la turiști străini și români aflați în tranzit în hotelul unde își desfășura

activitatea profesională.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul-pârât, cât și sub toate aspectele, conform

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

în sensul celor ce urmează.

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 19 decembrie 2012, reclamantul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței ca în baza indiciilor

rezultate din documentele existente la dosar să aprecieze asupra calității de colaborator

al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul D.V., primul termen de judecată

fiind stabilit la data de 07 februarie 2013.

La data de 28

ianuarie 2013 pârâtul a înregistrat o cerere prin care a solicitat comunicarea înscrisurilor

aflate la dosar pentru a putea formula întâmpinare și acordarea unui nou termen

de judecată în vederea angajării unui apărător. Cererea a fost încuviințată de judecătorul

fondului conform mențiunilor din încheierea de ședință de la 07 februarie 2013,

următorul termen fiind stabilit la 07 martie 2013, când a fost pronunțată sentința

atacată.

Astfel, susținerea recurentului-pârât

în sensul că cererea sa, depusă la data de 07 februarie 2013 a fost ignorată de

instanța de fond, care nu i-a acordat posibilitatea de a-și angaja un apărător,

nu se verifică în cauză.

Judecătorul fondului a

acordat un termen rezonabil de 30 de zile, suficient pentru ca pârâtul să efectueze

demersuri în scopul asigurării unei apărări calificate, astfel că nu poate pretinde

că a suferit o vătămare.

În aceste condiții, împrejurarea

că recurentul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză, deși instanța îi comunicase

înscrisurile aflate la dosar și nu s-a prezentat la termenul din 07 martie 2013,

nu este de natură să atragă casarea hotărârii recurate.

Mai mult decât atât, în

temeiul dispozițiilor art. 260 alin. (1) C. proc. civ. (1865), instanța a amânat

pronunțarea 7 zile, perioadă în care recurentul avea posibilitatea să formuleze

și să depună la dosar concluzii scrise.

Legat de fondul cauzei,

Înalta Curte reține că într-adevăr recurentul a fost recrutat pentru „supravegherea

informativă generală a persoanelor, locurilor și mediilor ce se află în atenția

noastră pe linia problemei «terorism internațional»”, așa cum rezultă din Raportul

cu propunerea de recrutare în calitate de colaborator din data de 27 septembrie

1975, întocmit și semnat olograf de lt. major N.D.

Însă, din Nota de analiză

privind activitatea colaboratorului „D.” din 10 octombrie 1977, întocmită de mr.

N.L., rezultă că deși pârâtul nu a furnizat materiale informative pe linie de problemă,

a furnizat informații în cadrul supravegherii informative, unde și-a adus un aport

destul de bun.

Din înscrisurile atașate

notei de constatare din 12 decembrie 20011 rezultă că pârâtul a furnizat benevol

informații referitoare la cetățeni români, respectiv numita I.M. (recepționeră la

Hotelul „B.”) despre care afirmă că „ar vrea să plece definitiv din țară, lucru

negat de ea” - Nota informativă din data de 15 decembrie 1986 aflată în Dosarul

nr. R319273.

Această notă a fost urmată

de o reacție a organelor de securitate care au dispus măsuri, în sensul: „I.M. se

afla în atenția ind. 0620/SG, iar fratele său, I.S. la Serviciul I. Sursa a primit

sarcina să stabilească dacă I.M. este căutată de cetățeni străini, relațiile ei

cu fratele său, legătură cu M.P. Măsuri: o notă-extras la Serv.I, M.P. va fi identificat

și verificat la CID, iar copia notei la dosarul «I.»”.

Instanța reține că în

perioada regimului comunist, intenția unei persoane de a părăsi țara și a se stabili

într-un alt stat reprezenta o atitudine extrem de gravă, susceptibilă de a atrage

persecuții din partea organelor represive ale regimului prin îngrădirea accesului

la anumite funcții și profesii și refuzul eliberării pașaportului. De asemenea,

aceste persoane erau strict supravegheate.

Rezultă așadar că prima

condiție impusă de legiuitor pentru constatarea calității de colaborator al Securității

este îndeplinită prin informațiile furnizate, recurentul aducând la cunoștința organelor

de securitate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

De asemenea, prin măsurile

dispuse împotriva numitei I.M. prin Nota ofițerului din data de 15 decembrie

1986 la Nota informativă din 15 decembrie 1986, se conturează și cea de-a doua cerință

prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv informațiile furnizate

să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Se impune a fi subliniat

și faptul că, așa cum rezultă din documentele atașate notei de constatare, activitatea

recurentului-pârât de furnizare de informații către Securitate a fost apreciată

pozitiv de ofițeri și recompensată cu sume de bani - chitanța din data de 23

decembrie 1987, în Notele de analiză privind activitatea sa făcându-se mențiune

că „a furnizat materialele, însă în cadrul supravegherii informative, unde și-a

adus un aport destul de bun” și „a răspuns cu promptitudine solicitărilor organelor

noastre, dând dovadă de sinceritate în furnizarea informațiilor, iar în unele cazuri

a semnalat din proprie inițiativă unele aspecte (…)”.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, Curte reține că soluția pronunțată de judecătorul fondului este legală

și temeinică, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul

să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.V. împotriva sentinței nr. 1010 din 14 martie 2013 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2014.