ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 223/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul B.S.D. a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 al M.T.S. potrivit căruia, pe perioada executării contractului de management i se aplică prevederile art. 70, 71,79, 94 - 98 și 111 - 114 din Cartea I Titlul IV din Legea nr. 161/2003. Prin sentința civilă nr. 184/CA din 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate formulată de reclamantul B.S.D. în contradictoriu cu pârâții A.N.I. București și M.T.S. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin raportul de evaluare din 23 octombrie 2012 reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 mai 2009 - 09 august 2010 prin faptul că a ocupat funcția de director coordonator al D.S.J.

Bihor concomitent cu exercitarea mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local Oșorhei. Reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al D.S.J. Bihor prin Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 a M.T.S. exercitându-și funcția în baza contractului de management din 03 mai 2009. Împotriva hotărâri instanței de fond recurentul - reclamant B.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța de fond a făcut o greșită apreciere în ceea ce privește prevederile legale incidente. Recurentul mai susține că prin Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 comunicat la DSJ Bihor la data de 25 mai 2009 - prin care a fost desemnat director coordonator al Direcției pentru sport a Județului Bihor în baza contractului de management, nu a dobândit o funcție publică, respectiv calitatea de funcționar public - în accepțiunea Legii nr. 188/1999.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentul - reclamant, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Conform prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 a M.T.S. „pe perioada executării contractului de management, domnului B.S.D. i se aplică prevederile art. 70, 71, 79, 94-98 și 111-114 din cartea I titlul IV din Legea 161/2003”. Potrivit art. 3 din O.U.G.

37/2009, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ criticat pentru nelegalitate, “pe perioada executării contractului de management, persoanelor care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) li se aplică prevederile art. 70, 71, 79, 94 - 98 și 111 - 114 din cartea I, titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.” Aliniatul 3 la care face referire textul de lege,prevede că “la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat.

Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează.” Înalta Curte, în acord cu cele susținute de instanța de fond constată existența unei identități între prevederile criticate pentru nelegalitate și cele ale art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009,având în vedere că funcția de director coordonator în cadrul D.S.J. Bihor este o funcție deținută în cadrul unui serviciu public deconcentrat al unui minister și că prin art. 3 din ordinul a cărui nelegalitate se cere a se constata nu s-a derogat cu nimic de la prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, acestea din urmă fiind reproduse integral.

Prin urmare, prevederea criticată pentru nelegalitate nu face decât să reia o dispoziție dintr-un act normativ cu forță superioară, în vigoare la momentul emiterii ordinului atacat, astfel încât nu se poate reține nelegalitatea ordinului atacat pentru motivul neconformității acestuia cu prevederile legii și ale actelor normative cu forță juridică superioară. Funcția pe care a ocupat-o reclamantul nu a fost una dintre cele a căror statut este reglementat prin prevederile legislației funcției publice, iar Legea 161/2003 face trimitere expresă la calitățile de funcționar public sau de demnitar, astfel că această situație nu este de natură a atrage nelegalitatea prevederilor ordinului criticat de vreme ce, printr-un act normativ ulterior de aceeași forță juridică, legiuitorul a înțeles să extindă aplicarea regimului juridic al incompatibilităților și în cazul altor categorii de funcții, printre care și cea care a fost ocupată de reclamant.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că prevederile art. 3 din Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 al M.T.S. sunt legale. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.S.D. împotriva sentinței civile nr. 184/CA/P.I. din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2015.