ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1738/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura în fața primei instanțe

La data de 21

ianuarie 2013, reclamanta B.E. a învestit Curtea de Apel Constanța cu o acțiune

în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu Statul Român prin

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți și

Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Constanța - invocând excepția

de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 17/2010 pentru completarea Titlului XI

"Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției și solicitând anularea O.U.G. 17/2010 pe

considerente de neconstituționalitate a acesteia .

A arătat

în esență reclamanta că s-a adresat Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură - Centrul Județean Constanța - cu cerere înregistrată sub nr. 19

din 15 ianuarie 2013 pentru acordarea rentei viagere conform Titlului XI din

Legea nr. 247/2005.

Pârâta a

refuzat să-i primească documentele aferente cererii motivat de faptul că acest

titlu a fost abrogat prin O.U.G. nr. 17/2010.

În opinia

reclamantei, O.U.G. nr. 17/2010 este neconstituțională fiind încălcate art. 16

alin. (1) și (2) din Constituție, aceasta pentru că în raport de data nașterii

celor care au solicitat acordarea rentei viagere există 2 categorii de rentieri:

privilegiații și discriminați. Cei privilegiați au obținut această calitate

până la 31 decembrie 2009, iar discriminații după 31 decembrie 2009.

Pârâta a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pentru lipsa calității

procesuale pasive a APIA - CJ Constanța, necompetenței generale a instanței și

inadmisibilității acțiunii.

Pe fondul

cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința civilă nr. 133/CA din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea formulată în materia contencios

administrativ de reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârât Statul Român -

prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Constanța, având ca obiect

excepție de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

Analizând

cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, în temeiul dispozițiilor

art. 137 din C. proc. civ., Curtea a reținut că aceasta este întemeiată,

întrucât în speță, reclamanta a înțeles să învestească instanța de contencios

administrativ cu o acțiune în anularea O.U.G. nr. 17/2010, invocând totodată

excepția de neconstituționalitate a acesteia.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 8 și 9 din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că

reclamanta nu poate tinde la a demonstra ilegalitatea actului normativ, prin

stabilirea lui ca fiind neconstituțional (neconstituționalitatea fiind o formă

mai gravă de ilegalitate), decât în contextul unui obiect al acțiunii judiciare

constând fie în acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

această ordonanță de urgență, în anularea actelor administrative emise în baza

acesteia, fie după caz, într-o acțiune având ca obiect obligarea autorității

publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite

operațiuni administrative.

de atac exercitată în cauză

Împotriva

acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta

B.E. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În

motivarea căii de atac formulate, recurenta descrie demersurile efectuate în

fața autorității intimate și susține, în esență, că îndeplinește condițiile

pentru acordarea rentei viagere agricole în conformitate cu Titlul XI din Legea

nr. 247/2005, reiterând argumentele prezentate în fața instanței de fond cu

privire la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 17/2010.

4.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

După cum

rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta B.E. s-a

adresat instanței de contencios administrativ, solicitând să se constate

neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 17 din 03 martie 2010 pentru

completarea titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente.

Prin

O.U.G. nr. 17 din 03 martie 2010 a fost completat titlul XI "Renta viageră

agricolă" din Legea nr. 247/2005 cu art. 19 care prevede faptul că

dispozițiile titlului XI se aplică doar persoanelor care au solicitat obținerea

calității de rentier până la data de 31 decembrie 2009.

În

conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) coroborate cu art. 129 din

Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt

prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile

legii.

Potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, "orice persoană care

se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată".

Relevante

în cauza dedusă judecății sunt și dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ, conform cărora "Persoana vătămată într-un

drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act

administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă

sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1)

lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a

solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și,

eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței

de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau

interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare

a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau

protejarea dreptului sau interesului legitim".

Art. 9

din Legea nr. 554/2004 arătă că "persoana vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate

introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția

de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este

constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din

ordonanță".

Alin. (5)

din art. 9 prevede că "acțiunea prevăzută de acest articol poate avea ca

obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale

guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și,

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei operațiuni administrative".

Instanța

de fond a ajuns, în mod corect, la concluzia - împărtășită și de instanța de

control judiciar- că în speța de față excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 17 din 03 martie 2010 nu este ridicată în

cadrul unui proces în curs, ci constituie chiar obiectul cererii introductive.

Împrejurarea

conform căreia reclamanta, prin cererea sa de chemare în judecată, solicită

anularea O.U.G. nr. 17/2010, invocând numai neconstituționalitatea unui text de

lege fără a menționa încălcarea vreunui drept subiectiv, face ca acțiunea să

fie inadmisibilă.

Recurenta

reclamantă este îndreptățită să urmeze căile legale pentru soluționarea

sesizărilor formulate, însă instanțele de judecată au obligația de a soluționa

litigiile potrivit competenței și legilor în vigoare, chiar dacă soluțiile

pronunțate nu corespund așteptărilor sau intereselor unei persoane, care a

urmat o cale de judecată nepotrivită, justiția înfăptuindu-se în numele legii

și fiind unică, imparțială și egală pentru toți, conform art. 124 alin. (1) și

(2) din Constituție.

Pe de

altă parte, Înalta Curte reține faptul că soluția de respingere a acțiunii ca

inadmisibilă, menținută de către instanța de control judiciar, face de prisos

examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, care privesc fondul

litigiului dedus judecății.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta B.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.E. împotriva Sentinței civile nr. 133/CA din 8 aprilie

2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2014.

Procesat

de GGC - GV