ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1738/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe La data de 21 ianuarie 2013, reclamanta B.E. a învestit Curtea de Apel Constanța cu o acțiune în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Constanța - invocând excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 17/2010 pentru completarea Titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și solicitând anularea O.U.G. 17/2010 pe considerente de neconstituționalitate a acesteia . A arătat în esență reclamanta că s-a adresat Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Constanța - cu cerere înregistrată sub nr. 19 din 15 ianuarie 2013 pentru acordarea rentei viagere conform Titlului XI din Legea nr. 247/2005.

Pârâta a refuzat să-i primească documentele aferente cererii motivat de faptul că acest titlu a fost abrogat prin O.U.G. nr. 17/2010. În opinia reclamantei, O.U.G. nr. 17/2010 este neconstituțională fiind încălcate art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, aceasta pentru că în raport de data nașterii celor care au solicitat acordarea rentei viagere există 2 categorii de rentieri: privilegiații și discriminați. Cei privilegiați au obținut această calitate până la 31 decembrie 2009, iar discriminații după 31 decembrie 2009. Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a APIA - CJ Constanța, necompetenței generale a instanței și inadmisibilității acțiunii.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 133/CA din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea formulată în materia contencios administrativ de reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârât Statul Român - prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Constanța, având ca obiect excepție de neconstituționalitate, ca inadmisibilă. Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 137 din C. proc.

civ., Curtea a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât în speță, reclamanta a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea O.U.G. nr. 17/2010, invocând totodată excepția de neconstituționalitate a acesteia. Din interpretarea dispozițiilor art. 8 și 9 din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că reclamanta nu poate tinde la a demonstra ilegalitatea actului normativ, prin stabilirea lui ca fiind neconstituțional (neconstituționalitatea fiind o formă mai gravă de ilegalitate), decât în contextul unui obiect al acțiunii judiciare constând fie în acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin această ordonanță de urgență, în anularea actelor administrative emise în baza acesteia, fie după caz, într-o acțiune având ca obiect obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta B.E. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac formulate, recurenta descrie demersurile efectuate în fața autorității intimate și susține, în esență, că îndeplinește condițiile pentru acordarea rentei viagere agricole în conformitate cu Titlul XI din Legea nr. 247/2005, reiterând argumentele prezentate în fața instanței de fond cu privire la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 17/2010. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta B.E. s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând să se constate neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 17 din 03 martie 2010 pentru completarea titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Prin O.U.G.

nr. 17 din 03 martie 2010 a fost completat titlul XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 cu art. 19 care prevede faptul că dispozițiile titlului XI se aplică doar persoanelor care au solicitat obținerea calității de rentier până la data de 31 decembrie 2009. În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) coroborate cu art. 129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată". Relevante în cauza dedusă judecății sunt și dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, conform cărora "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim". Art. 9 din Legea nr. 554/2004 arătă că "persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță". Alin. (5) din art. 9 prevede că "acțiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative". Instanța de fond a ajuns, în mod corect, la concluzia - împărtășită și de instanța de control judiciar- că în speța de față excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din O.U.G.

nr. 17 din 03 martie 2010 nu este ridicată în cadrul unui proces în curs, ci constituie chiar obiectul cererii introductive. Împrejurarea conform căreia reclamanta, prin cererea sa de chemare în judecată, solicită anularea O.U.G. nr. 17/2010, invocând numai neconstituționalitatea unui text de lege fără a menționa încălcarea vreunui drept subiectiv, face ca acțiunea să fie inadmisibilă. Recurenta reclamantă este îndreptățită să urmeze căile legale pentru soluționarea sesizărilor formulate, însă instanțele de judecată au obligația de a soluționa litigiile potrivit competenței și legilor în vigoare, chiar dacă soluțiile pronunțate nu corespund așteptărilor sau intereselor unei persoane, care a urmat o cale de judecată nepotrivită, justiția înfăptuindu-se în numele legii și fiind unică, imparțială și egală pentru toți, conform art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, menținută de către instanța de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, care privesc fondul litigiului dedus judecății. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta B.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.E. împotriva Sentinței civile nr. 133/CA din 8 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2014. Procesat de GGC - GV