ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Topoloveni, la data de 30 iunie 2014, sub nr. 851/828/2014, petenta SC M.A.T. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române - Biroul Al, anularea procesului verbal de constatare a contravenției din 01 iunie 2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului. Prin sentința civilă nr. 1030, pronunțată la data de 23 octombrie 2014, Judecătoria Topoloveni a declinat spre competentă soluționare cauza privind pe petenta SC M.A.T. SRL și intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.
Prin sentința nr. 266 din 26 februarie 2015, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni. Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 din C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Topoloveni pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin procesul-verbal de contravenție din 01 iunie 2014, petenta SC M.A.T. SRL a fost sancționată întrucât conducătorul auto C.P.D. a fost oprit în trafic pe autostrada A1, km.73, județul Dâmbovița, reținându-se de agentul constatator faptul că acesta a circulat fără a deține rovinietă pentru autotractorul având numărul de înmatriculare AG-xxx. Din procesul-verbal rezultă că sediul petentei se află în comuna P., jud. Argeș, respectiv în raza de competență teritorială a Judecătoriei Topoloveni. Prin art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. a fost modificată O.G.
nr. 15/2002 prin introducerea art. 10 1 potrivit căruia, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, „plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul". Legea nr. 2/2013 a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 și se aplică tuturor proceselor începute după această dată. Înalta Curte constată că, raportat la data introducerii plângerii contravenționale, competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii este, potrivit art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin art. III din Legea nr. 2/2013, judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul contravenientul.
Temeiul legal al regulatorului de competență În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Topoloveni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC M.A.T. SRL, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române - Biroul de Poliție Al în favoarea Judecătoriei Topoloveni. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.