ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1091/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 922/2008,

Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea de

revizuire formulată de petentul C.M. împotriva sentinței penale nr. 585 din 12

iunie 2002 a Tribunalului București, secția I penală.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București la data de 11 iulie 2008 revizuientul C.M. a

solicitat revizuirea sentinței penale nr. 585 din 12 iunie 2002 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2732

din 6 iunie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii

condamnatul a invocat faptul că instanța de fond și cea de apel nu au audiat

martorii oculari care au participat direct la evenimente, el fiind condamnat

conform art. 271 alin. (4) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

în sensul că la domiciliul său și a lui T.J. au fost găsite 108 doze de

heroină.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a întocmit referat în cauză, din care rezultă că în mod constant revizuientul

a negat vinovăția probată cu declarația coinculpatei și a martorilor D.C. și M.V.

Împotriva sentinței penale nr.

922/2008 a declarat apel condamnatul revizuient în sensul că în dosar nu au

fost efectuate verificări de către parchet și instanța de fond nu a cenzurat această

omisiune.

Apelantul a arătat că atât

reprezentantul parchetului, în referat, cât și instanța de fond, în mod greșit au

susținut faptul că au fost audiați martori față de faptul că  cercetarea

judecătorească a fost inexistentă și a condus la condamnarea sa.

Prin decizia penală nr. 240 pronunțată

în ședința publică din data de 9 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția

I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.

Împotriva deciziei a

declarat recurs revizuientul susținând, că în cauză este aplicabil cazul de

revizuire prevăzută de art. 394 C. proc. pen., considerând că împrejurările invocate

nu au fost cunoscute de către instanța la soluționarea cauzei, astfel că

situația de fapt a fost incorect reținută. De asemenea, a mai susținut și

faptul că nu au fost audiați toți martorii propuși de către acesta.

Recursul nu este fondat.

Cererea de revizuire a fost fundamentată

pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Cazul de revizuire invocat

are în vedere fapte sau împrejurări noi, în opinia revizuientului, susceptibile

de a face dovada nevinovăției sale și anume faptul că nu au fost audiați

martorii D.C., M.I. și inculpatul T.J., sau că nu au fost analizate declarațiile

acestora.

În sensul art. 394 lit. a) C.

proc. pen., împrejurări sau fapte noi reprezintă acele stări, situații,

entități materiale de natură a stabili existența unei erori judiciare și a

conduce la o altă soluționare a cauzei.

Revizuirea implică

înlăturarea unor erori judiciare, esențiale asupra faptelor reținute și care au

condus la condamnarea acestuia, decurgând din aceea că anumite fapte nu au fost

cunoscute de instanțe.

Nu se încadrează în această

situație faptele cunoscute de instanța de recurs din probatoriile administrate

în cursul urmăririi penale, așa cum rezultă în cauza de față.

În cauză, inculpatul a fost

condamnat prin sentința penală nr. 685 din 12 iunie 2002, Tribunalul București

a condamnat inculpatul la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiunea

reținută în sarcina sa prin actul de trimitere în judecată, sentință rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 2732 din 6 iunie 2003 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Procedându-se la audierea

condamnatului în conformitate cu prevederile art. 397 - art. 399 C. proc. pen.,

s-a reținut că acesta, solicită revizuirea hotărârii prin care a fost condamnat

definitiv pentru trafic de droguri de mare risc, deoarece, în cauză ar fi trebuit

să se regăsească mai multe declarații ale martorilor D.C., M.I.V. și ale

inculpatului T.J., declarații pe care nu le-a văzut în dosar și care ar dovedi că

nu el este persoana ce s-a ocupat cu traficul de droguri ci concubina sa, coinculpata

T.J., în acest sens prevalându-se de prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen.,

în sensul că respectivele declarații ar reprezenta împrejurări și aspecte noi

de care prima instanță nu a avut cunoștință la soluționarea cauzei.

Prin hotărârea de condamnare

a inculpatului s-a reținut că situația de fapt reținută în sarcina sa a fost

dovedită de probe, respectiv, declarațiile martorilor M.G. și ale inculpatului

D.C., în camera revizuientului C.M. fiind găsite mai multe punguțe tăiate de

dimensiuni tip pentru doze de heroină a căror existență nu era justificată dacă

revizuientul condamnat ar fi fost doar consumator.

În mod corect instanțele au

reținut că deși este real faptul că judecarea cauzelor penale se desfășoară

nemijlocit, instanțele să stabilească fapta în așa fel încât între conținutul probelor

și cel care le administrează să existe cât mai puține verigi intermediare și pe

cale de consecință să se ia contact direct nemijlocit cu întreg materialul

probator, revizuirea, astfel cum este reglementată de art. 394 C. proc. pen.,

nu are în vedere situația în care probele nu au fost administrate nemijlocit

așa cum rezultă din susținerile condamnatului și nici situația în care instanța

nu a folosit în motivare anumite apărări ale inculpatului.

Aspectele invocate de inculpat

se referă la respectarea principiului nemijlocirii de către instanță, ceea ce nu

poate fi verificat în calea revizuirii, iar probele invocate de condamnat au

existat  la dosarul cauzei.

Greșita apreciere a

probelor, la care face referire condamnatul în cererea sa, nu se încadrează în

nici unul dintre cazurile prevăzută de art. 394 C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul condamnat C.M., împotriva deciziei penale nr. 240

din 09 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuent

condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 martie 2009.