ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1461/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 11956/118/2010 pe rolul Tribunalului

Constanța, reclamantul O.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL,

obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi salariate: sporul de vechime în

cuantum de 25% din salariu; sporul de noapte în cuantum de 25%; sporul de condiții

periculoase; sporul de condiții nocive de muncă în cuantum de 10% din salariu; munca

suplimentară cu sporul de 100% efectuată în cursul săptămânii, munca suplimentară

cu sporul de 200% efectuată în

zilele

de sâmbăta și duminica și sărbătorile legale, începând cu 15 februarie 2008 și până

la data de 24 iunie 2010 (data încetării contractului individual de muncă); șase

salarii compensatorii pentru concedierea sa din motive neimputabile, cu cheltuieli

de judecată.

Prin sentința civilă nr. 987 din 25

aprilie 2014, Tribunalul Constanța a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească

reclamantului următoarele drepturi salariale, în cuantum net, cuvenite pentru perioada

15 februarie 2008 - 24 iunie 2010:

-

sporul de vechime în cuantum de 25% - 14.861 RON; - sporul de noapte în cuantum

de 25% - 10.442 RON;- sporul pentru condiții periculoase și sporul pentru condiții

nocive de muncă, în cuantum de 10% - 5634 RON fiecare; - sporul pentru munca suplimentară

efectuată în cursul săptămânii în cuantum de 100% - 4.147 RON - sporul pentru munca

efectuată în zilele de sâmbătă și duminică, sărbători legale în cuantum de 200%

- 4.840 RON; - șase salarii compensatorii, în temeiul dispozițiilor art. 80

alin. (1) și 2 lit. a) CCM la nivel de ramură transporturi, în sumă de 12.832 RON.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la

1400 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtă SC C.

SRL, prin lichidator Cabinet individual de insolvență B.C., a formulat recurs.

Prin încheierea de ședință din data de

29 octombrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a constatat suspendată

de drept judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea

nr. 85/2006.

Pentru a dispune astfel instanța de recurs

a avut în vedere următoarele:

Prin încheierea nr. 891 din 07 iulie 2012,

Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței

față de debitoarea SC C. SRL și numirea în calitate de administrator judiciar a

practicianului în insolvență B.C. -Cabinet individual de insolvență.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă

nr. 3154 din 18 noiembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 8076/118/2012/a12, a admis

contestația formulată de creditorul O.D., în contradictoriu cu debitoarea SC C.

SRL, prin lichidator judiciar B.C. și a dispus înscrierea provizorie a creanței

creditorului O.D., în sumă de 352.373 RON reprezentând drepturi salariale restante

(spor vechime, spor de noapte, spor condiții periculoase, spor muncă suplimentară,

salarii compensatorii etc.) până la soluționarea litigiului de muncă ce face obiectul

Dosarului nr. 11956/118/2010 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă,

în tabelul definitiv de creanțe.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006, cu caracter imperativ, până la soluționarea litigiului

de insolvență toate acțiunile judiciare pornite de către diferiți creditori în realizarea

creanțelor, chiar și cele salariale, se suspendă de drept.

Cererea de repunere a cauzei pe rol formulată

de recurenta-pârâtă SC C. SRL, prin lichidator judiciar - Cabinet individual de

insolvență B.C., a fost respinsă de Curtea de Apel Constanța, secția

I civilă, prin încheierea din 21 ianuarie

2015.

Împotriva acestei din urmă încheieri, pârâta

a declarat recurs.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă

susține că atât soluția pronunțată în cererea de repunere a cauzei pe rol, cât și

cea de suspendare a judecății, sunt nelegale întrucât în cauză nu sunt incidente

prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin acțiune

neurmărindu-se realizarea creanțelor împotriva debitorului. Susține că ar fi lipsit

de eficiență față de interesele creditorilor, ale debitorului însuși și chiar față

de interesul public, în general, ca acțiunilor debitorului față de terți să li se

aplice prin analogie efectul suspensiv prevăzut de art. 36 din legea menționată.

În acest context, susține că nici măcar suspendarea în temeiul art. 243 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ. nu-și găsește utilitatea în situația în care, deși procedura

insolvenței este deschisă față de debitor, acesta este îndreptățit să promoveze

prin lichidatorul desemnat, o cale de atac împotriva unui creditor, prin care urmărește

valorificarea unui drept patrimonial. Este de esența acestor acțiuni scopul pe care

îl urmăresc - reîntregirea activului patrimonial, motiv pentru care ar fi contradictorie

aplicarea măsurii suspendării. Susține că, de altfel, art. 36 din Legea nr. 85/2006

stabilește că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile

judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau

bunurilor sale, legiuitorul neincluzând printre acestea și acțiunile în curs de

soluționare sau posibil de introdus la instanță de către debitor împotriva terților.

Mai arată că atât raportat la interesul urmărit de legiuitor prin instituirea unei

dispoziții ce impune suspendarea acțiunii în care debitorul este pârât, dar și prin

precizarea adusă de modificarea textului art. 36 din lege care exceptează de la

suspendare, expres, căile de atac declarate de debitor împotriva hotărârilor nefavorabile,

implică doar un grad ridicat de protecție a debitorului, în procesele ordinare.

La termenul de judecată din 29 aprilie

.2015, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii

de atac deduse judecății.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității

recursului față de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reține

următoarele:

Deși recursul este formulat împotriva încheierii

din 21 ianuarie 2015, prin motivele de recurs se critică și soluția de suspendare

a recursului în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, măsură dispusă prin încheierea

din 20 octombrie 2014, astfel că excepția va fi analizată raportat la cele două

încheieri.

Potrivit art. 243 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. "judecata pricinilor se suspendă de drept prin deschiderea procedurii

insolvenței asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile".

Conform art. 36 din Legea nr. 85/2006 "De

la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare

sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului

sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal".

Întrucât legea insolvenței se completează

cu prevederile C. proc. civ. (art. 149 din lege), în ceea ce privește calea de atac

împotriva măsurii de suspendare vor fi aplicabile regulile generale prevăzute la

art. 244

1

C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 244

1

alin.

(1) C. proc. civ., asupra suspendării procesului, instanța, în toate cazurile, se

va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția

celor pronunțate în recurs.

Conform art. 2 al aceluiași art., recursul

se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecății procesului atât

împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii

prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Întrucât în cauză suspendarea judecății,

în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus în calea de atac a recursului,

devin aplicabile prevederile art. 244

1

alin. (1) teza ultimă C. proc.

civ., recursul împotriva încheierii din 28 octombrie 2014, fiind inadmisibil.

În ceea ce privește cererea de reluare

a judecății care a fost respinsă prin încheierea din 21 ianuarie 2015, din interpretarea

art. 244

1

alin. (2) C. proc. civ. rezultă ca recursul împotriva încheierii

prin care s-a respins cererea de repunere pe rol se poate declara numai în cazurile

în care și măsura suspendării poate fi atacată cu recurs, acesta nefiind cazul în

speță, suspendarea pronunțându-se în recurs.

În

consecință, față de caracterul irevocabil al încheierii atacate

și de dispozițiile art. 244

1

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta

Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge recursul formulat în cauză,

ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat

de pârâta SC C. SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B.C.

împotriva încheierii din 21 ianuarie 2015 și a încheierii din 29 octombrie 2014,

pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29

mai 2015.