ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1396/2014

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 441 din 27 septembrie 2013 Tribunalul Dâmbovița, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 183 cu aplic. art. 73 alin. (1) lit. b) și 74 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., formulată de inculpatul C.I.E., zis „l.", în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, și s-a dispus condamnarea acestuia pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. comb. cu art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare.

Totodată, potrivit art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului, reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 10 februarie 2013 la zi.

Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă luată față de acesta prin Încheierea nr. 9 din 11 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 1412/120/2013 și în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 15/U din 11 februarie 2013.

De asemenea, potrivit art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat, a telefonului mobil având inserată cartela S.I.M. C. și acumulator și a unei perechi de pantofi sport, ridicate prin procesul verbal încheiat la 10 februarie 2013 (colet numerotat) și SC M.I. SRL Tărtășești, (administrator l.C.)  precum și a dispozitivului tip D.V.R. de culoare neagră, cablul de alimentare aferent și hard - disk-ui, capacitate 500 GB (colet numerotat cu sigiliul M.l.).

Conform art. 109 alin. 3 C. proc. pen., pentru celelalte mijloace de probă ridicate în faza urmăririi penale, s-a dispus a fi păstrate până la soluționarea definitivă a cauzei, în camera de corpuri delicte.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul C.l.E. a fost obligat la plata sumei de 427,39 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 177,39 lei avansată în faza de urmărire penală, iar 150 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă G.C., sumă care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., s-a dispus ca la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, să se procedeze la prelevarea probelor biologice de la inculpatul C.l.E., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut ca situație de fapt că în noaptea de 9/10 februarie 2013, întorcându-se de la o petrecere organizată în com. Cosoba județul Giurgiu, în drum spre domiciliu, inculpatul C.l.E. împreună cu mai mulți prieteni (martorii P.C.N., R.S., B.l.A., C.C.S. și S.F.), s-a oprit într-o discotecă din localitatea Lungulețu, județul Dâmbovița, unde au consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aproximativ în jurul orelor 2,00, aceștia au ajuns la barul „A.C.", situat pe raza satului Bâldana, com. Tărtășești, așezându-se la o masă, local în care era prezentă și victima G.F. împreună cu martorul D.G. Pe fondul consumului de alcool, la un moment dat inculpatul s-a implicat într-o discuție contradictorie cu victima, în cadrul căreia i-a fost adresat apelativul „câmatule", expresie apreciată ca jignitoare, astfel că pentru aplanarea incidentului s-a impus intervenția martorului C.A.M., barmanul localului, punându-li-se în vedere să nu provoace scandal.

După trecerea unui interval de timp, însoțită fiind de martorul D.G., victima G.F. a luat hotărârea de a părăsi localul, la ieșire întâlnindu-se cu inculpatul C.l.E., care deja se afla pe terasa barului.

În aceste condiții, coborând în urma celor doi, acesta s-a năpustit asupra victimei, confruntarea având loc în stradă, unde secunda a fost lovită cu pumnii și cu picioarele, inclusiv după căderea jos, călcată fiind cu piciorul în zona capului. Incidentul a luat sfârșit numai prin îndepărtarea inculpatului din locul respectiv, consecință a intervenției consumatorilor și martorilor R.S. și B.l.), însoțitorii săi, care au ieșit din bar, (el continuând să se manifeste violent, nemulțumit fiind de jignirea ce i-a fost adusă de victimă în cadrul discuției avută în bar).

De altfel, victima G.F. a fost transportată în afara carosabilului, de către martorul C.R., apelându-se totodată și serviciul de urgență 112, astfel că la fața locului s-a deplasat ambulanța ce a constatat intervenția rezultatului letal. Ca urmare, prin raportul medico - legal de necropsie s-a concluzionat că moartea acesteia fost una violentă, s-a datorat insuficienței respiratorii acute, consecutivă aspiratului sanguin în căile respiratorii superioare, intervenit în condițiile unei traumatism cranio - facial, cu fractură oase proprii piramidă nazală și disfuncții cranio - facială, leziuni produse prin loviri cu corp dur și cel puțin una prin călcare cu piciorul pe craniu fixat pe sol, între leziuni și deces existând legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

Sub acest aspect s-a arătat că în raport de probatoriul administrat în faza urmăririi penale, cunoscut și însușit de inculpat, s-a probat, fără nici un dubiu, că după incidentul petrecut în bar, el a a avut inițiativa angajării într-o confruntare cu victima G.F.

Astfel, s-a considerat că aceasta s-a confirmat prin declarațiile martorilor D.G., S.F., B.l.A., C.R. și l.N.l., care au relatat că aflându-se deja în afara barului, imediat după plecarea victimei, inculpatul s-a luat după aceștia, înjurând și coborând scările în urma lor, intenția de a-l „pune la punct", pe cel care în seara respectivă i se adresase cu apelativul „cârnatule", fiind mărturisită anterior și martorului l.N.l.

Celelalte apărări invocate în sprijinul reținerii provocării, respectiv faptul că a fost agresat devictimă în timp ce se afla pe terasa barului, vorbind la telefon cu prietena sa, producându-i-se o leziune la nivelul feței, antebrațului și genunchiului stâng, leziuni constatate prin raportul medico-legal din 15 februarie 2013, de asemenea s-au înlăturat, ca neconcludente față procesul verbal de sintetizare a faptelor rezultate din listingul comunicărilor telefonice, pus la dispoziție de retentorul de date și concluziile medico - legale.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului C.l.E., conform art. 72 C. pen. s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, considerat ca fiind unul destul de ridicat, împrejurările în care a fost săvârșită, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., persoana acestuia, comportamentul după agresarea victimei, constând în intenția de a pleca de la locul faptei, fapt confirmat de marea majoritate a martorilor prezenți.

De altfel, s-a mai reținut că în ceea ce privește împrejurările cerute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a constatat că, dimpotrivă din certificatul de cazier judiciar și din înscrisurile existente la filele 96-123 din vol. 2 al dosarului de urmărire penală, a rezultat că anterior inculpatul C.l.E. a mai fost cercetat și în alte cauze penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență iar raportul de evidențiere din timpul detenției preventive nu a putut sta Ia baza constatării unei astfel de circumstanțe.

Referitor la circumstanța atenuantă legală prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. privind stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită, s-a apreciat că nu poate fi primită, față de atitudinea violentă adoptată chiar după ce s-a reușit încetarea agresării exercitate asupra victimei, intenționând să părăsească acel loc, deși, starea acesteia era destul de gravă.

Totodată, s-a observat că în condițiile existenței acordului de vinovăție al inculpatului, art. 320

1

C. proc. pen. se aplică cu prioritate față de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece din punct de vedere procedural a condus la soluționarea cu celeritate a cauzei, iar din punct de vedere al dreptului.substanțial constituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă, respectându-se în acest fel principiul specialia generalibus derogant, potrivit căruia normele juridice speciale derogă de la normele juridice generale.

În raport de cele ce preced, reținându-se că fapta recunoscută de inculpat are o gravitate deosebită, prin numărul și intensitatea loviturilor aplicate, zonele corporale vizate, că a fost săvârșită în public și atitudinea adoptată după ce o parte din consumatorii din barau intervenit pentru a-l opri în exercitarea actelor de lovire, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate către mediul rezultat din reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege, este în măsură să atingă scopul preventiv- educativ prevăzut în art. 52 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apeluri partea civilă G.C. și inculpatul C.I.E., criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 227 din 21 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă G.C. și inculpatul C.l.E. împotriva sentinței penale nr. 441 din 27 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 10 februarie 2013 la zi și a fost obligată apelanta parte civilă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe apelantul inculpat la suma de 300 lei cu același titlu, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, mai înaintea începerii cercetării judecătorești, respectiv în ședința publică de la 20 septembrie 2013, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate fapta dedusă judecății, așa cum este descrisă în actul de sesizare, solicitând ca judecata să se facă numai în baza probelor care s-au administrat la urmărire penală, probe pe care le cunoaște și înțelege să le însușească.

Totodată, și-a manifestat regretul în raport cu activitatea infracțională reținută în sarcină de procuror, precum și acordul de a acoperi despăgubirile civile solicitate de partea civilă G.C., tatăl victimei G.F., în măsura în care vor fi dovedite.

De asemenea, s-a constatat că legal, prima instanță a soluționat latura penală conform ari 320

1

alin. (1)-(4) C. proc. pen., deoarece prin probele aflate în dosarul de urmărire penală și însușite de apelantul inculpat în prezența apărătorului ales, s-a înlăturat prezumția de nevinovăție, dovedindu-se că este autorul lovirilor și vătămărilor corporale ce au condus la decesul victimei G.F., în condițiile descrise prin rechizitoriul nr. 355/P din data de 02 iulie 2013.

Curtea a mai reținut că din succesiunea în care s-a desfășurat activitatea infracțională stabilită în sarcina inculpatului C.l.E., este cert că atitudinea victimei, consumator de băuturi alcoolice într-un bar, la o oră târzie din noapte, respectiv adresarea unui apelativ denigrator privind constituția fizică, în contextul altercației inițiate de un tânăr, nu constituie un act provocator în sensul legii penale ci mai degrabă acțiuni de corecție corporală.

Pe de altă parte, prin probatoriul administrat în faza urmăririi penale, cunoscut și însușit de inculpat C.l.E., asistat fiind de același apărător ales, s-a dovedit, fără nici un dubiu, că la momentul părăsirii localului, respectiv după orele 3,30, el a avut inițiativa angajării într-o confruntare cu victima G.F.

Astfel, s-a reținut că modalitatea de operare a rezultat din probele testimoniale, necontestată ferm de inculpat nici la urmărirea penală și recunoscută în fața primei instanțe în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., s-a confirmat prin raportul medico - legal de necropsie, la examinarea efectuată identificându-se o serie de escoriații, echimoze și hematoame, toate localizate în zona capului, respectiv fractură masiv crano-facial, cu fractură oase proprii piramidă nazală și disjuncție cranio-facială.

S-a concluzionat, totodată, că moartea victimei a fost una.violentă, s-a datorat insuficienței respiratorii acute, consecutivă aspiratului sanguin în căile respiratorii superioare, intervenit în condițiile traumatismelor menționate, ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur, între acestea și intervenția rezultatului letal imediat existând legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

Curtea a mai reținut că starea de fapt s-a stabilit corect prin sentința adoptată în primă instanță, iar motivul de reformare invocat în principal prin calea de atac exercitată de inculpatul C.l.E., nu este fondat.

De asemenea, pedeapsa de 7 ani închisoare este dreaptă, criteriile de individualizare înscrise sub art. 72 C. pen., respectându-se întocmai, în raport de aceste dispoziții legale în cazul infracțiunilor contra vieții persoanei instanțele judecătorești sunt obligate să țină seama nu numai de datele privind persoana inculpatului, dar în primul rând de gravitatea, acestora, determinată de modalitatea de operare, obiectul folosit în agresiune și consecințele produse, precum și orice alte elemente de natură a agrava sau atenua răspunderea penală.

Conduita adoptată după trimiterea în judecată, în sensul recunoașterii vinovăției și acceptării judecății simplificate conform art. 320

1

C. proc. pen. ca și lipsa unor condamnări evidențiate în cazierul judiciar ori consumul de băuturi alcoolice sub care s-a aflat la momentul comiterii faptei, respectiv altercația inițială purtată cu victima, au primit suficientă eficiență juridică la primul grad de jurisdicție prin dozarea cuantumului pedepsei spre limita minimă specială prevăzută de textul incriminatoriu, dispozițiile art. 183 C. pen. sancționând lovirile cauzatoare de moarte cu închisoarea de până la 15 ani.

Împotriva Deciziei nr. 227 din 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul C.l.E. care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile - art. 5 C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul C.l.E. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cât și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Totodată recurentul inculpat nu formulează critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că nu poate cenzura hotărârea penală atacată sub aspectul netemeiniciei acesteia, sesizarea Înaltei Curți fiind limitată numai cu probleme referitoare strict la aplicarea legii.

De asemenea, în recurs, nu se mai poate da eficiență manifestării de voință a inculpatului din primul ciclu procesual (sentința penală nr. 441 din 27 septembrie 2013 a Tribunalului Dâmbovița), respectiv recunoașterea vinovăției și judecarea în procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. Vechi. În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de recurent, instanța urmează să analizeze:

a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este, acuzat. în examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Examinarea încadrării juridice dată faptei, ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă, pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege, cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală.

Pentru a compara cele două legi, instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte era sancționată potrivit art. 183 C. pen. anterior, cu închisoare de la 5 la 15 ani, iar noua incriminare, art. 195 C. pen., sancționează fapta cu închisoare de la 6 la 12 ani.

Este, astfel, esențial că, nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, fiind obligată să reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă.

Așadar, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu poate stabili o sancțiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanța de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche, așa cum nu este posibilă nici situația inversă, stabilirea legii penale mai favorabile făcându-se în raport de sancțiune.

Astfel, stabilirea legii penale mai favorabile se va face în raport de minimul pedepsei închisorii, limita mai favorabilă regăsindu-se în forma prevăzută de legea veche, criteriu în raport de care și instituția prevăzută de art. 320

1

din vechiul C. proc. pen., identificată ca fiind mai favorabilă prin prisma componentei de drept material penal (din cadrul naturii sale duale), va păstra efecte, de reducere a pedepsei, mai favorabile.

Cu refeire la pedepsele complementare și pedepsele accesorii, în aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 potrivit căruia, în cazul succesiunii de legi penale intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aceasta se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea săvârșită, C. pen. vechi în vigoare până la 01 februarie 2014 fiind mai favorabil inculpatului, pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicate sunt corecte, potrivit art. 64 alin. (1) și art. 71 C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.l.E. împotriva Deciziei penale nr. 227 din 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 10 februarie 2013 la 22 aprilie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorujui desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 150 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2014.