ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4161/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4161/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin adresa nr. 10/A din 29 ianuarie 2014, Curtea de Apel Pitești a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii cererea formulată de domnul judecător D.G., președintele Curții de Apel Pitești, prin care a solicitat acordarea avizului de menținere în funcție, pe o perioadă de 1 an, după împlinirea vârstei de 65 de ani. Solicitarea a fost însoțită de Hotărârile nr. 3 din data de 22 ianuarie 2014 și nr. 7 din data de 10 martie 2014 ale Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești, din care rezultă, cu majoritate, acordarea avizului favorabil privind menținerea în funcție a domnului judecător. Domnul judecător a fost audiat în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 06 mai 2014, ocazie cu care a prezentat motivele pentru care solicită acordarea avizului anual și a solicitat menținerea în funcția de judecător, după împlinirea vârstei de 65 de ani.
Prin Hotărârea nr. 517 din 6 mai 2014, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea privind acordarea avizului anual pentru menținerea în funcție a domnului judecător D.G., președintele Curții de Apel Pitești, după împlinirea vârstei de 65 de ani. Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut următoarele: Conform prevederilor art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și justiție, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) pot fi menținuți în funcție după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 70 de ani.
Până la vârstă de 65 de ani, magistratul poate opta să rămână în funcție, însă după împlinirea acestei vârste, pentru menținerea în activitate este necesar avizul anual al Consiliului Superior al Magistraturii." Interpretând dispozițiile art. 83 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că legiuitorul a dorit ca între vârsta de 60 și 65 de ani, opțiunea continuării activității în magistratură să fie condiționată exclusiv de opțiunea magistratului în acest sens, iar pentru continuarea activității, după împlinirea vârstei de 65 de ani, legiuitorul a apreciat că nu mai este suficientă doar opțiunea exclusivă a magistratului.
În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii are atributul de a se pronunța asupra oportunității menținerii în funcție prin avizul anual pe care îl poate acorda sau nu, în funcție de anumite criterii care nu sunt reglementate expres în textul de lege.
A mai reținut intimatul că prin Hotărârea nr. 661 din 03 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a stabilit, printre altele, în aplicarea dispozițiilor menționate, procedura de menținere în funcție a judecătorilor, procurorilor și a magistraților-asistenți, la art. 2 alin. (1) - (9), care reglementează aspecte referitoare la depunerea cererilor de menținere în funcție, termenul în care acestea se depun, exprimarea unui punct de vedere de către colegiile de conducere ale instanțelor sau parchetelor la care solicitanții își desfășoară activitatea sau de către conducerea instanțelor sau parchetelor ierarhic superioare, după caz, și întocmirea unui referat corespunzător de către direcția de resort.
Hotărârea stabilește numai că cererea de menținere în funcție trebuie să fie înaintată Consiliului însoțită de punctul de vedere al colegiului de conducere al instanței, în fundamentarea căruia vor fi avute în vedere orice aspecte din care să rezulte dacă solicitantul este în măsură să își continue activitatea în condiții corespunzătoare. Prin urmare, a constatat Consiliul Superior al Magistraturii că, în raport cu procedura instituită prin Hotărârea nr. 661/2008, Plenul este chemat să analizeze oportunitatea acordării avizului, exclusiv în funcție de posibilitatea ca magistratul în cauză să fie în măsură să își continue activitatea în condiții optime, însă acesta reprezintă doar un criteriu care trebuie coroborat cu alte aspecte relevante.
Rezultă că Plenul, în exercitarea atributului prevăzut de art. 83 alin. (1) teza a II-a, trebuie să aibă în vedere, pe lângă punctul de vedere al colegiului de conducere și elemente concrete ce țin de politica de resurse umane a întregului sistem și de gestionarea carierei magistraților. Sub acest aspect, Plenul a reținut din datele existente la nivelul direcției de specialitate a Consiliului Superior al Magistraturii că în perioada 2008 - 2014 la nivelul Curții de Apel Pitești s-au eliberat 7 posturi de judecător ca urmare a pensionării, fiind promovați 7 judecători (dintre care unul pe un post temporar vacant în condițiile art. 1341 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare), iar 2 posturi au fost ocupate prin transfer.
Rezultă că la nivelul acestei instanțe există o dinamică redusă a posturilor de judecător, fapt ce poate afecta vocația judecătorilor de la instanțele inferioare (în special ale celor din raza curții) a promova efectiv și a funcționa la Curtea de Apel Pitești. De altfel, cu ocazia ultimelor 4 concursuri de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, la Curtea de Apel Pitești au fost scoase la concurs doar 3 posturi, la ultimul concurs, cel din data de 01 iunie 2014 nefiind alocat niciun post. S-a mai reținut că, în prezent Curtea de Apel Pitești are alocate 36 de posturi din care 35 sunt ocupate. De asemenea, un post temporar vacant în condițiile art. 1341 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare este ocupat ca urmare a promovării efective a unui judecător, iar 1 post, aferent funcției de vicepreședinte, este vacant.
În ceea ce privește volumul de activitate la Curtea de Apel Pitești în anul 2013, încărcătura/judecător a fost de 1006 cauze, media națională fiind de 956 cauze, iar în aceeași perioadă de referință încărcătură pe schemă a fost de 866 cauze, media națională fiind de 875 cauze. Având în vedere că încărcătura/judecător și pe schemă s-a situat în anul 2013 la nivelul mediei naționale și faptul că instituția menținerii în funcție vizează ocuparea în mod excepțional a posturilor de judecător, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, raportat și la dinamica posturilor de la nivelul Curții de Apel Pitești, a apreciat că, deși condițiile formale pentru menținere sunt îndeplinite, nu este oportună menținerea în funcția de judecător la Curtea de Apel Pitești după împlinirea vârstei de 65 de ani a domnului judecător D.G., motiv pentru care a respins cererea formulată în acest sens.
Împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 517 din 6 mai 2014, a formulat contestație D.G. în motivarea căreia a arătat că Plenul a stabilit în art. 2 alin. (3) și (6) din Hotărârea nr. 661/2008, că cererea se înaintează Consiliului Superior al Magistraturii de către președintele instanței, însoțită de punctul de vedere al colegiului de conducere, referitor la faptul dacă solicitantul este în măsură sa-și continue activitatea în condiții corespunzătoare. O atare procedură a fost respectată, fiind atașat și avizul colegiului de conducere, așa cum rezultă din însuși conținutul hotărârii atacate (pagina 1, parag.
4). Criteriile pe baza cărora se acordă avizul sunt stabilite în alin. (8) al art. 2 din hotărâre, sens în care se precizează: "În fundamentarea punctelor de vedere care însoțesc propunerea de avizare a menținerii în funcție, vor fi avute în vedere orice aspecte din care să rezulte dacă solicitantul este în măsură să-și continue activitatea în condiții corespunzătoare". Așadar, din conținutul acestui text rezultă un singur criteriu, respectiv acela ca solicitantul să fie în măsură să-și continue activitatea în condiții corespunzătoare. Precizez că, deși îndeplinesc funcția de președinte de instanță, am participat la ședințele de judecată în mod egal cu ceilalți judecători, iar în perioada 1 februarie - 30 iunie 2014, volumul activității de judecată a fost dublu față de ceilalți judecători procentul de casare/desființare a hotărârilor pronunțate este 1,5%.
Prin urmare, orice altă motivare legată de posibilitatea scoaterii la concurs a postului care s-ar vacanta (cum s-a motivat în hotărârea de respingere a cererii de menținere în funcție) sau alte criterii nemenționate în text, excede cadrului legal fixat de art. 2 din Hotărârea nr. 661/2008 iar, pe cale de consecință, nu pot fi luate în considerare.
În același sens, sunt dispozițiile alineatului imediat următor [alin. (9) din Hotărârea nr. 661/2008], în conformitate cu care, Direcția resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii "întocmește un referat, în cuprinsul căruia se vor face referiri la punctele de vedere exprimate în cadrul procedurii menționate anterior". Or, punctele de vedere exprimate de către conducătorul instanței și colegiile de conducere, se referă, exclusiv, la capacitatea solicitantului de a-și continua activitatea în condiții corespunzătoare și nu la alte criterii nemenționate în text (volum de activitate, încărcătură pe judecător, posibilitate de promovare etc.). Sub acest aspect, jurisprudența Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în analizarea exclusivă a criteriilor privind capacitatea solicitantului de a-și desfășura activitatea în condiții corespunzătoare este constantă.
Din conținutul hotărârilor respective rezultă că menținerea în funcție a altor judecători a fost motivată exclusiv pe capacitatea acestora de a-și desfășura activitatea în condiții corespunzătoare. Ca atare, motivarea respingerii cererii de menținere în funcție pe "dinamica redusă a posturilor de judecători" este o inovație a Plenului, care, dacă ar fi aplicat corect Hotărârea nr. 661/2008, ar fi trebuit să admită cererea de menținere în funcție. Introducerea altor criterii decât cele menționate în textul de lege la care s-a făcut referire (Hotărârea nr. 661/2008) ar însemna nu numai o încălcare a legii prin adăugarea nepermisă la aceasta a unor dispoziții neavute în vedere de către "legiuitor", dar, în același timp, s-ar încălca principiul predictibilității legii prin stabilirea unor ținte mobile, imprevizibile.
Dar, și sub aspectul volumului și încărcăturii pe judecător, Curtea de Apel Pitești se află la nivelul mediu al instanțelor din țară, așa cum se precizează și în hotărârea pronunțată (pagina 4, paragrafele 3 și 4); tot astfel, sub aspectul menționat în hotărârea pronunțată, care vizează "dinamica redusă a posturilor de judecător" relev faptul că, deși Curtea de Apel Pitești are deficit de personal, niciunul dintre judecătorii cu grad de curte de apel aflați la alte instanțe din circumscripția acesteia (B.G., B.V., M.A., Ș.L., A.I., V.V., G.A., de la Tribunalul Vâlcea, și A.C. de la Judecătoria Costești) nu a dorit să fie transferat la această instanță," deși s-a făcut o solicitare expresă în acest sens.
împrejurarea respectivă dovedește inconsistența hotărârii pronunțate și ignorarea realității existente la Curtea de Apel Pitești și instanțele din circumscripția acesteia. Așadar, cu toate că Plenul a motivat că "deși condițiile formale pentru menținerea în funcție sunt îndeplinite" (hotărâre, pagina 4, paragraf 4) a introdus, prin încălcarea Hotărârii nr. 661/2008, alte criterii neprevăzute în aceasta, care, evident, nu pot fi luate în considerare, deoarece, ar însemna ca în toate situațiile solicitările de menținere în funcție să fie respinse, de plano, pe motiv că postul respectiv trebuie scos la concurs pentru promovare. O atare interpretare este nu numai nelegală dar face inoperantă Hotărârea nr. 661/2008, fiind în același timp în distonantă cu însăși rațiunea pentru care a fost adoptată această hotărâre și, tot astfel, cu art. 83 din Legea nr. 303/2004, care prevede posibilitatea menținerii în funcție după împlinirea vârste de pensionare.
Întâmpinarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii vizează respingerea contestației ca neîntemeiată, arătându-se că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior ai Magistraturii nr. 517 din 06 mai 2014, hotărâre ce formează obiectul prezentei contestații, a fost respinsă cererea privind acordarea avizului anual pentru menținerea în funcție a domnului judecător D.G., președintele Curții de Apel Pitești, după împlinirea vârstei de 65 de ani.
Dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute la art. 83 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, norme cu caracter supletiv și care stabilesc următoarele: "Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) pot fi menținuți în funcție după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 70 de ani.
Până la vârsta de 65 de ani, magistratul poate opta să rămână în funcție, însă după împlinirea acestei vârste, pentru menținerea în activitate este necesar avizul anual al Consiliului Superior al Magistraturii." Este necontestat faptul că procedura prevăzută în capitolul II din Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 661/2008, referitoare la menținerea în funcție a judecătorilor și procurorilor, după vârsta de 65 de ani, a fost respectată întocmai. În speță, nu este vorba de un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, așa cum este definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, întrucât respingerea cererii s-a făcut în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor regulamentare incidente.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din același act normativ, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.", situație care nu poate fi reținută în speța de față. Reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare, promovare a judecătorilor și procurorilor, numirea procurorilor în funcția de judecător și a judecătorilor în funcția de procuror.
Dispozițiile legale și regulamentare ce reglementează instituția menținerii în funcția de procuror sau de judecător, după vârsta de 65 de ani, având un caracter supletiv, nu creează în mod automat un drept la menținerea în funcție, după vârsta de 65 de ani, respectiv o obligație a Consiliului Superior al Magistraturii în acest sens. Dispozițiile conferă numai o vocație în sensul arătat, rămânând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile care au ca obiect menținerea în funcția de procuror sau în cea de judecător, după vârsta de 65 de ani.
Precizăm că instituția menținerii în funcție a judecătorilor, după vârsta de 65 de ani, vizează ocuparea în mod excepțional a posturilor de judecător întrucât regula este eliberarea din funcția de judecător prin pensionare, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, adică 65 de ani [art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, coroborat cu dispozițiile art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare]. Din evidențele direcției de resort, reiese că încărcătura/judecător și pe schemă s-a situat, în anul 2013, la nivelul mediei naționale, constatându-se o dinamică redusă a posturilor de la nivelul Curții de Apel Pitești, fapt ce poate afecta vocația judecătorilor de la instanțele inferioare de a promova efectiv și a funcționa la Curtea de Apel Pitești.
Astfel, în perioada 2008 - 2014, la nivelul Curții de Apel Pitești s-au eliberat 7 posturi de judecători ca urmare a pensionării, fiind promovați 7 judecători, iar 2 posturi au fost ocupate prin transfer. Menționăm că la ultimele 4 concursuri de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, la Curtea de Apel Pitești au fost scoase la concurs doar 3 posturi, iar la ultimul concurs, cel din 01 iunie 2014, nu a fost alocat niciun post. Din interpretarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, reiese foarte clar că o condiție sine qua non pentru a putea fi menținut în funcția de judecător, după vârsta de 65 de ani, este acordarea avizului anual de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Hotărârea atacată nu a fost emisă în considerarea unor noi criterii, neprevăzute de Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 661/2008, întrucât dispozițiile art. 2 alin. (8) la care se face referire în contestație, dispun o recomandare către solicitant de a expune orice aspecte din care să rezulte că ar fi în măsură să-și continue activitatea în condiții corespunzătoare, nefiind vorba de criterii obligatorii la soluționarea cererii de menținere în funcție. Prin urmare, dreptul de apreciere aparține în totalitate Consiliului Superior al Magistraturii, punctele de vedere ale colegiilor de conducere fiind analizate cumulativ cu toate aspectele din care să rezulte dacă solicitantul este în măsură să-și continue activitatea în condiții corespunzătoare, și, bineînțeles, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar de ia acea dată.
Or, având în vedere cele în precedent inserate, deși condițiile formale par îndeplinite, s-a apreciat că nu este oportună menținerea în funcția de judecător a domnului D.G., după vârsta de 65 de ani. Acordarea avizului nu este pur formală, îndeplinirea procedurii prevăzute de Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 661/2008 nu echivalează cu acordarea avizului, Consiliul Superior al Magistraturii având obligația de a analiza cererea cu respectarea competențelor prevăzute de lege, fiind evident că menținerea în funcția de judecător este o posibilitate și nu un drept. De asemenea, arată că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere și o serie de sesizări anterioare din care au rezultat indicii în sensul că o eventuală continuare a activității domnului judecător D.G.
ar putea conduce la disfuncționalități în cadrul activității Curții de Apel Pitești, cum ar fi: sesizarea formulată de unii membri ai colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești referitoare la neîntrunirea majorității necesare pentru adoptarea hotărârii de colegiu privind emiterea punctului de vedere pentru menținerea în funcție a contestatorului, motiv pentru care a și fost amânată analizarea cererii sale în ședința Plenului din data de 06 martie 2014, sesizarea Parchetului Curții de Apel Pitești privind încălcarea de către contestator a Regulamentului de ordine interioară a instanțelor etc. Pe parcursul procedurii ambele părți au depus la dosarul cauzei înscrisuri apreciate de acestea ca relevante cauzei.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației Dispozițiile Legii nr. 303/2004 prevăd în art. 83 alin. (1) posibilitatea pentru judecători de a fi menținuți în funcție după împlinirea vârstei de pensionare, cu avizul anual al Plenului CSM. Prin Hotărârea nr. 661 din 3 iulie 2008 a Plenului CSM s-a prevăzut în detaliu procedura de menținere în funcție a judecătorilor care doresc aceasta după împlinirea vârstei de pensionare. Acesta se referă la consultarea colegiului de conducere al instanței unde judecă, își desfășoară activitatea, precum și relevarea oricăror aspecte din care să rezulte că solicitantul este în măsură să-și continue activitatea în condițiile corespunzătoare.
Prin Hotărârea nr. 571 din 6 mai 2014 a Plenului CSM, s-a respins cererea formulată de D.G., cu motivarea că Plenul, în exercitarea atributului prevăzut de art. 83 alin. (1) teza a II a, trebuie să aibă în vedere, pe lângă punctul de vedere al colegiului de conducere și elemente concrete ce țin de politica de resurse umane a întregului sistem și de gestionarea carierei magistraților. Sub acest aspect. Plenul reține din datele existente la nivelul direcției de specialitate a Consiliului Superior al Magistraturii că în perioada 2008-2014 la nivelul Curții de Apel Pitești s-au eliberat 7 posturi de judecător ca urmare a pensionării, fiind promovați 7 judecători (dintre care unul pe un post temporar vacant în condițiile art. 1341 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare), iar 2 posturi au fost ocupate prin transfer.
Rezultă că la nivelul acestei instanțe există o dinamică redusă a posturilor de judecător, fapt ce poate afecta vocația judecătorilor de la instanțele inferioare (în special ale celor din raza curții) a promova efectiv și a funcționa la Curtea de Apel Pitești. De altfel cu ocazia ultimelor 4 concursuri de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, la Curtea de Apel Pitești au fost scoase la concurs doar 3 posturi, la ultimul concurs, cel din data de 01 iunie 2014 nefiind alocat niciun post. Curtea de Apel Pitești avea la acel moment alocate 36 de posturi, din care 35 ocupate. De asemenea, un post temporar vacant în condițiile art. 1341 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare este ocupat ca urmare a promovării efective a unui judecător, iar 1 post, aferent funcției de vicepreședinte, este vacant.
În ceea ce privește volumul de activitate, la Curtea de Apel Pitești, în anul 2013 încărcătura/judecător a fost de 1006 cauze, media națională fiind de 956 cauze, iar în aceeași perioada de referință încărcătură pe schemă a fost de 866 cauze, media națională fiind de 875 cauze, volumul fiind la nivelul mediei naționale, raportat la numărul posturilor de judecător alocate.
Având în vedere că încărcătura/judecător și pe schemă s-a situat în anul 2013 la nivelul mediei naționale și faptul că instituția menținerii în funcție vizează ocuparea în mod excepțional a posturilor de judecător, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, raportat și la dinamica posturilor de la nivelul Curții de Apel Pitești, a apreciat că, deși condițiile formale pentru menținere sunt îndeplinite, nu este oportună menținerea în funcția de judecător la Curtea de Apel Pitești după împlinirea vârstei de 65 de ani a domnului judecător D.G., motiv pentru care va respinge cererea formulată în acest sens.
Ulterior, prin întâmpinare, CSM a indicat alte motive, ținând pe de o parte de caracterul supletiv al normei, iar, pe de altă parte indicându-se conținutul unor sesizări anterioare, "dar care ar fi rezultat indicii în sensul că o eventuală continuare a activității (...) ar putea conduce la disfuncționalitate în activitatea instanței". Aceste din urmă susțineri nu vor fi reținute, întrucât existența unor sesizări, ce nu au fost verificate din punct de vedere al realității, al veridicității lor, nu pot fi relevante în ceea ce privește activitatea unui judecător respectiv a petentului din cauza de față. Cât privește caracterul supletiv al normei ce permite menținerea unui judecător după împlinirea vârstei de pensionare, acest aspect nu este contestat de instanță.
Totuși, în analiza cererii trebuie urmate criteriile normative, respectiv cele prevăzute de Hotărârea CSM nr. 661/2008. Acestea se referă la existența unui aviz favorabil al Colegiului de Conducere al instanței - existent în cauză și orice aspecte legate de posibilitatea pentru petent de a-și desfășura mai departe activitatea în condiții corespunzătoare. Or, din înscrisurile deduse cauzei rezultă activitatea desfășurată de judecător, de altfel acesta îndeplinind și funcția de Președinte al Curții de Apel Pitești, fapt ce i-ar fi permis reducerea corespunzătoare a activității din sala de judecată.
Fără a face aprecieri asupra acestui aspect, care ar fi putut justifica un eventual refuz al acceptării cererii, Hotărârea Plenului CSM nr. 517/6 mai 2014 se limitează în a respinge cererea întrucât la nivelul instanței "încărcătura pe judecător este la nivel mediu". Or, o asemenea constatare nu se poate constitui într-o critică a activității petentului, întrucât o încărcătură medie dovedește că activitatea se desfășoară în limite normale. Mai mult, dinamica posturilor la nivelul instanței, apreciată ca redusă, nu poate nicicum reprezenta un criteriu pentru respingerea cererii, dinamica personalului fiind o chestiune ce se raportează în general la factorii subiectivi. De altfel, a aduce în discuție un astfel de criteriu, neprevăzut în Hotărârea Plenului nr. 661/2008, excede unei analize întemeiate strict pe dispoziții normative și pe aspecte în legătură reală cu activitatea profesională a petentului.
Față de aceste considerente, având în vedere faptul că în cuprinsul Hotărârii Plenului CSM nr. 517/6 noiembrie 2014 nu au fost reținute motive temeinic justificate care să conducă la soluția respingerii cererii petentului, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 29 alin. (7) - Legea nr. 317/2004, va admite contestația și va anula hotărârea contestată. Pe cale de consecință, reanalizând cererea petentului și apreciind-o întemeiată, va obliga intimatul CSM să acorde avizul anual pentru menținerea în funcția de judecător, după împlinirea vârstei de 65 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite contestația formulată de D.G. împotriva Hotărârii nr. 517 din 06 mai 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează hotărârea contestată și obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să acorde contestatorului avizul anual pentru menținerea în funcția de judecător, după împlinirea vârstei de 65 de ani. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2014 Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.