ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2995/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2995/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2011, reclamanta P.M.R. l-a chemat

în judecată pe pârâții I.V. și Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței

ca, prin sentința ce o va pronunța, sa dispună în conformitate cu prevederile

Legii nr. 112/1995 obligarea pârâților la retrocedarea imobilului situat în

com. Verneșii, sat Nișcov, jud. Buzău, compus din locumță de 133 mp, cu

pivniță, terasă de 14 mp și suprafața de teren aferent de 2.622 mp, categoria

curți-construcții, precum și suprafața de 20.366 mp, aflată în aceeași

localitate, având următoarele vecinătăți: N.I.V., E.I.V., V.I.V. și S.I.V. și

drum comunal.

La termenul de judecată din data de 26

octombrie 2011, reclamanta P.M.R. a depus la dosar precizări la acțiune,

învederând că înțelege să se judece cu I.M.J.L., I.V. și Statul Român, prin

M.F.P.

În motivarea precizărilor, reclamanta

a arătat că autoarea sa a fost deposedată de imobilul în litigiu în mod

nelegal, acesta fiind dat spre administrare fostei societăți SC R. SA, însă

D.G.F.P. a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 64/1995. cauza făcând obiectul Dosarului nr. 7930/2004, ocazie

cu care, deși erau formulate cereri pe procedura reglementată de Legea nr.

112/1995 și respectiv, Legea nr. 10/2001, imobilul a fost înstrăinat prin

licitație publică prin atribuire unică.

Pârâtul Statul Român, prin M.F.P. a

formulat întâmpinarea, prin care a invocat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare,

raportat la Decizia nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul nr. 28/2011.

Prin încheierea de ședință din data de

15 februarie 2012, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Statul Român, prin M.F.P.

Prin sentința civilă nr. 731 din 12

iunie 2013, Tribunalul Buzău a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a

respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut, în esență, că

cei care dețin acum un titlu de proprietate preferabil asupra imobilelor ce fac

obiectul litigiului sunt pârâții, reclamanta nefacând dovada unui titlu legal

de proprietate asupra imobilului revendicat.

Împotriva sentinței a declarat apel,

reclamanta P.M.R., criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând

trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru suplimentarea probelor cu efectuarea

unui raport de expertiză care să stabilească dacă cele două proprietăți se

suprapun, sau care este amplasamentul proprietății autoarei sale, P. (A.) C.

La termenul de judecată din data de 26

martie 2014, intimații-pârâți I.V. și I.M.J.L. au invocat excepția

netimbrării apelului.

Prin Decizia nr. 321 din 26 martie

2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția netimbrării

apelului și a anulat pentru neiimbrare apelul declarat de reclamanta P.M.R.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut, sub un prim aspect, că la termenul de judecată din data de 6

noiembrie 2013, apelanta-reclamantă P.M.R. a fost reprezentată în instanță de

apărătorul său ales, căruia i s-a adus la cunoștință cuantumul taxelor legale

datorate ca urmare a exercitării căii de atac, respectiv taxa judiciară de

timbru în cuantum de 5.055,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,5 lei,

astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 6 noiembrie

2013, aflată la filele 17-18 dosar.

Ulterior, la data de 21 ianuarie 2014,

apelanta-recl amantă P.M.R. a formulat cerere de acordare a ajutor public

judiciar sub forma scutirii, reducerii sau eșalonării plății taxei judiciare de

timbru, ia care a anexat un set de înscrisuri în dovedirea acesteia.

Prin încheierea din Camera de Consiliu

din data de 24 ianuarie 2014 s-a admis cererea de acordarea ajutor public

judiciar și s-a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în cuantum

de 5.056 lei, în 20 de rate lunare, fiecare în cuantum de 252,80 lei.

Prin aceeași încheierea s-a dispus ca

plata fiecărei rate să se facă în fiecare lună pe data de 28, pentru prima rată

plata fiind stabilită pentru data de 28 februarie 2014.

Această încheiere a fost comunicată

apelantei-reclamante la data de 5 februarie 2014, astfel cum rezultă din dovada

de comunicare aflată la fila 32 dosar.

Referitor la excepția de netimbrare, invocată

de intimații-pârâți I.V. și I.M.J.L. Curtea de Apel a reținut că potrivit art.

20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele

judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu art. 20 alin.

(2) din același act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită

în cuantum legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va

pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de

judecată.

Prin art. 20 alin. (3) din același act

normativ se statuează în sensul că neîndeplinirea obligației de plată a taxei

de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a

cererii, în același sens stipulându-se și prin dispozițiile art. 35 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru.

Pe de altă parte, art. 9 din O.G. nr.

32/2005 privind timbru judiciar sancționează nedepunerea timbrului judiciar cu

anularea cererii.

Instanța de apel a reținut și faptul

că dreptul de acces liber la justiție, consacrat de art. 21 alin. (1) din Constituția

României și garantat de prevederile art. 1 parag. 1 din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului trebuie exercitat potrivit procedurii și în

condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului

judiciar promovat.

De asemenea, art. 6 parag. 1 din

Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, C.E.D.O. reținând în

jurisprudența sa că, numai stabilirea unei taxe de timbru exorbitante, fără

nicio legătură cu șansa de câștig a cauzei și înainte de orice analiză a

fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale

reclamantului, constituie în fapt o descurajare și o limitare lipsită de

proporționalitate a accesului liber la justiție, situație care nu se regăsește

în speță.

Apelanta-reclarmantă P.M.R. a promovat

prezenta cale de atac, însă nu a înțeles să dea curs dispozițiilor instanței de

a depune la dosar dovada achitării primei rate din taxa judiciară de timbru în

cuantum de 252,80 lei, a cărei plată trebuia efectuată la data de 28 februarie

2014, deși i s-a adus la cunoștință prin încheierea din Camera de Consiliu din

data de 24 ianuarie 2014, care i-a fost comunicată la data de 5 februarie 2014.

Împotriva acestei decizii a declarat,

recurs reclamanta P.M.R., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9

C. proc. civ. și solicitând casarea deciziei atacate.

În baza motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanța de apel, în mod

nelegal a respins cererea de amânare formulată de avocatul apelantei» pentru

motivul că aceasta nu este dovedită în raport de dispozițiile art. 156 alin. (1)

C. proc. civ.

În dosarul cauzei au fost depuse

dovezi din care reieșea situația ce a existat la momentul respectiv și care nu

putea fi evitată sau prevăzută - starea precară de sănătate a tatălui

avocatului, acesta suferind de un handicap grav, fiind spitalizat și care a

decedat la data de 10 aprilie 2014.

Recurenta P.M.R. însăși are o stare

precară de sănătate, aceasta neputându-se deplasa în fața instanței, deoarece a

suferit o intervenție chirurgicală, având o proteză și interdicție medicală de

a urca, a coborî scări, sau de a călători cu trenul.

Având în vedere aspectele

sus-menționate, au fost încălcate principiile de drept procesual - cel al

oralității, al contradictoriall tații, prin împiedicarea părții de a pune

concluzii în ceea ce privește anularea apelului, ca neiimhrat și vătămarea nu

poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii,

Cu privire la împrejurarea că instanța

de apel nu a precizat dreptul de recurs în dispozitivul hotărârii, deși în

considerente se precizează că sunt incidente dispozițiile vechiului C. proc.

civ., acest fapt i-a creat recurentei o vătămare procesuală, încălcându-se

dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Conform dispozițiilor textului de lege

enunțat, dispozițiile noului Cod de proc. civ. se aplica numai proceselor și

executărilor silite începute după intrarea în vigoare a N.C.P.C.

Precizarea că decizia pronunțată este

definitivă după reglementările N.C.P.C. i-a suprimat părții un grad de

jurisdicție.

În susținerea motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct,9 C. proc. civ., reclamanta a invocat aplicarea

greșită a normelor de drept român și a celor de drept european.

S-au încălcat dispozițiile art. 6

parag. 1, deoarece față de posibilitățile materiale ale recurentei instanța a

stabilit o taxă judiciară de timbru foarte mare, fără nicio legătură cu șansa

de câștig, respectiv 5.055,51ei, în condițiile în care reclamanta este o

persoană cu handicap sever. Neputându-se deplasa la oficiul postai, recurenta

nu a putut formula cerere de reexaminare în termen legal Taxa judiciară de

timbru a fost calculată în conformitate cu dispozițiile N.C.P.C., deși, în

speță sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. vechi.

S-a solicitat efectuarea unei

expertize pentru stabilirea valorii imobilului din litigiu. S-a avut în vedere

valoarea unui alt imobil, ce excede cadrului procesual.

Recurenta-reclamantă va depune la

dosarul cauzei valoarea de impozitare a imobilului solicitat, iar în baza

acesteia va calcula taxa judiciară de timbru datorată, pe care o va depune.

În subsidiar, recurenta solicită

stabilirea taxei judiciare de timbru în funcție de adevărata valoare a

imobilului și reducerea taxei de timbru.

Precizându-se că este vorba de o

acțiune în revendicare prin comparare de titluri, aceasta este supusă normelor

dreptului comun conform art. 2 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr.

146/1997.

Odată ce instanța a încuviințat

cererea de eșalonare a plații taxei judiciare de timbru, este o chestiune ce

ține de executarea obligației de plată sau de executare a hotărârii care se

efectuează de organele abilitate în acest sens, subordonate M.F.P., potrivit

art. 212 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Din acest punct de vedere, anularea

apelului, ca netimbrat, este nelegală, încălcându-se dispozițiile textului de

lege enunțat mai sus coroborat, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recursul este nefondat urmând a fi

respins, pentru considerentele ce urmează:

În susținerea primului motiv de

recurs, reclamanta a formulat și critici privind încălcarea de către instanța

de apel a dreptului său la apărare și, subsecvent, a principiilor oralității și

contradictorialitații, prin împiedicarea părții de a pune concluzii la termenul

la care s-a judecat apelul,

Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc.

civ. „instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic

motivată".

Norma legală enunțată nu cuprinde o obligație

imperativă a instanței de a amâna cauza, când partea pretinde că este lipsită

de apărare. Legiuitorul lasă la aprecierea exclusivă a instanței temeinicia

motivelor invocate de părți în susținerea unei cereri pentru lipsă de apărare,

judecătorul putând încuviința sau respinge o astfel de cerere, în raport de

argumentele care o susțin și de circumstanțele cauzei.

În speță, la termenul ta care

instanța, constatând pricina în stare de judecată, a acordat cuvântul In

dezbaterea apelului, apărătorul ales al apelantei-reclamante a depus Ia dosar o

cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, invocând

probleme medicale intervenite în familie.

Însă această cerere nu a fost temeinic

motivată și nici dovedită în conformitate cu cerințele art. 156 alin. (1) C.

proc. civ., așa încât instanța de apel a respins-o, consemnându-se în

practicaua deciziei considerentele de fapt și de drept care susțin soluția

adoptată.

Recurenta a invocat și faptul că, din

cauza stării sale precare de sănătate, nu s-a putut deplasa personal la

instanță.

Însă, exercitarea dreptului la apărare

nu implică în mod obligatoriu prezența personală a părții sau a

reprezentantului său la proces și nu justifică obligativitatea amânării

judecății în cazul în care aceștia nu se pot prezenta la proces.

Garantarea dreptului la apărare

presupune ca părțile din proces să fie încunoștiințate din timp de desfășurarea

procesului și necesitatea de a li se comunica actele de procedură prevăzute de

lege, pentru ca acestea să își poată formula apărările.

În cauză, au fost respectate

drepturile procesuale ale părților, precum și principiile care guvernează

procesul civil.

În baza motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat o critică

privind neindicarea în dispozitivul Deciziei nr. 321/2014 a Curții de Apel

Ploiești a dreptului la recurs.

Sub acest aspect, este de reținut

principiul legalității căilor de atac, potrivit căruia are prioritate

dispoziția legală care prevede denumirea, condițiile și termenul în care poate

fi atacată o hotărâre judecătorească hotărâre judecătorească poate fi atacată

numai pe căile prevăzute de lege, independent de cefe consemnate de judecător

în dispozitivul hotărârii.

Altfel spus, o hotărâre judecătorească

nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, căile de

atac neputând exista în afara legii.

Această regulă are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de

lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În speță, din actele și lucrările

dosarului reiese că Decizia nr. 321 din 26 martie 2014 a Curții de Apel

Ploiești a fost comunicată apelantei-reclamante la data de 12 aprilie 2014

(fila 40 dosar apel), iar aceasta a exercitat calea de atac a recursului

împotriva hotărârii în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

aplicabil - sub imperiul căruia a fost introdusă cererea de chemare în

judecată.

Drept urmare, contrar susținerilor

recurenîei-reclamante, acesteia nu i s-a produs nicio vătămare, neexistând

nicio dispoziție legală în baza căreia să îi fie suprimat dreptul fa

exercitarea căii de atac.

De asemenea, în cauză nu poate fi

invocată incidența dispozițiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010,

deoarece art. 3 din Legea nr. 76/2012 dispune în sensul că prevederile N.C.P.C.

se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în

vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013 - ipoteză

inaplicabilă în cauză, față de data introducerii acțiunii (17 ianuarie 2011)

care plasează judecata prezentei pricini sub incidența normelor vechiului C.

proc. civ., în vigoare la acea dată.

Față de cele ce preced, nu poată fi

reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

Nefondate sunt și criticile formulate

de reclamantă în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Astfel, prin încheierea de ședință din

data de 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești a stabilit în sarcina

apelantei-reclamante obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum

de 5.055,5 lei șt a timbrului judiciar în valoare de 0,5 lei, în raport de

obiectul pricinii și de valoarea imobilului în litigiu.

La data de 20 ianuarie 2014, apelanta

P.M.R. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma

scutirii de la plata taxei judiciare de timbru sau reducerea și eșalonarea

plății acesteia.

Prin încheierea de ședință dată în

camera de consiliu la data de 24 ianuarie 2014, Curtea de Apel Ploiești a admis

în parte cererea petentei și a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de

timbru în cuantum de 5.055,5 lei, în 20 de rate lunare, fiecare în cuantum de

252,80 lei.

Prin aceeași încheiere, instanța a

dispus ca plata fiecărei rate să se facă în fiecare lună pe data de 28, prima

rată urmând a fi plătită pe data de 28 febuarie 2014.

Comunicarea către petentă a acestei

hotărâri s-a făcut la data de 5 februarie 2014, potrivit actului de procedură

aflat la fila 32 din dosarul de apel.

Împotriva acestei încheieri, petenta

nu a formulat cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, în

temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul

public judiciar în materie civilă,

Totodată, la data de 21 ianuarie 2014,

în baza prevederilor Legii nr. 146/1997, apelanta-reclamantă a formulat cerere

de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită de instanță prin

încheierea de ședință din 6 noiembrie 2013.

Prin încheierea de ședință din camera

de consiliu de la 29 ianuarie 2014. Curtea de Apel Ploiești a respins cererea

de reexaminare, ca fiind tardiv formulată, după împlinirea termenului prevăzut

de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Examinând în acest cadru situația

juridică a reclamantei, înalta Curte constată că împotriva modului de calcul al

taxei judiciare de timbru stabilită în cuantum de 5.055,5 lei s-a exercitat

calea de atac prevăzută de Legea nr. 146/1997, însă nu a fost contestată

soluția pronunțată în cererea de ajutor public judiciar prin intermediul căii

de atac specifice în această materie, respectiv cererea de reexaminare,

prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public

judiciar în materie civilă.

Încheierea prin care cererea de

reexaminare a fost respinsă are caracter irevocabil, ceea ce înseamnă că,

chestiunea astfel soluționata nu poate fi supusă unei alte cenzuri - prin

intermediul recursului, deoarece încheierea atacată are deja caracterul

irevocabil, consfințit de lege, fiind exercitată calea de atac a reexaminării.

Reexaminarea „împotriva modului de

stabilire a taxei judiciare de timbru" reprezintă o cale de atac specială,

de retractare, singura prin care poate fi supusă analizei ori cenzurii

determinarea - de către instanța care judecă litigiul - caracterului îimbrabil

al acțiunii și obligația de plată a taxei judiciare de timbru respectiv

cuantumul acesteia.

Așadar, indiferent după cum partea

interesată a uzat sau nu de calea de atac a reexaminării, aspectele menționate

mai sus nu mai pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de

reformare, neexistând un drept de opțiune al părții în această privință.

Aceste critici aduse deciziei în

cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. pot fi analizate

numai sub aspectul pretinsei încălcări a liberului acces Ia justiție, fiind de

evidențiat că aspectele deduse judecății în apel sub forma criticilor în recurs

au fost deja valorificate prin intermediul căii de atac speciale (reexaminarea)

deschisă de lege împotriva unor astfel de soluții ale instanței.

Împrejurarea că a fost exercitată o

cale de atac internă nu este de natură să afecteze procedura judiciară

echitabilă, astfel cum aceasta este înțeleasă, în termenii reglementați de

dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ceea ce este esențial, sub aspectul

care interesează reclamanta, din punct de vedere al procesului echitabil, este

ca aceasta sa poată supune contestația sa unui tribunal independent și

imparțial, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții

superioare celei care a adoptat soluția, având în vedere că dispozițiile art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la

un dublu grad de jurisdicție.

Statele au o marjă de apreciere în

organizarea sistemului căilor de atac și doar în materie penală au obligația

asigurării accesului ia dublu grad de jurisdicție (art. 2 din Protocolul 7).

Așadar, aducând judecății în recurs

aspecte care vizează soluții devenite irevocabile, după exercitarea căii de

atac speciale, acestea nu pot fi examinate, decât și în limitele verificării

respectării liberului acces la justiție, acesta fiind cadrul analizei în

recurs.

Este de reținut și faptul că, în

legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, instanța europeană a

apreciat că restricția dreptului de acces urmărește un scop legitim, vizând, în

esență, buna administrare a justiției.

Mai mult, în ceea ce privește problema

clarității și previzibilitâțîi stabilirii și achitării taxelor, s-a admis

faptul că dreptul național român prevede cu claritate ipotezele în care este

datorată taxa de timbru, modalitățile sale de calcul și consecințele în caz de

neplată, reclamanții putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca aceste reguli să

fie aplicate.

Recurenta-reclamantă a susținut

nelegalitatea deciziei prin care i-a fost anulat apelul, ca netimbrat, arătând

că eșalonarea plății taxei judiciare de timbru este o chestiune ce ține de

executarea obligației de plată sau de executare a hotărârii, care se efectuează

de organele abilitate în acest sens, subordonate M.F.P., potrivit art. 212

alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

În speță, petentei P.M.R. i-a fost

comunicată încheierea de ședință din data de 24 ianuarie 2014 și astfel, i s-a

adus la cunoștință modul de soluționare a cererii sale de ajutor public

judiciar și faptul că instanța de judecată a dispus eșalonarea plății taxei

judiciare de timbru și plata primei rate în cuantum de 252,80 lei la data de 28

februarie 2014.

Or, la data soluționării apelului - 26

martie 2014, apeîanta-reclamantă nu a făcut dovada achitării primei rate din

taxa judiciară de timbru, datorată la data de 28 februarie 2014.

Cum partea nu și-a îndeplinit obligația

legală, prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în mod corect

instanța de apei a făcut aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 20 alin. (3)

din același act normativ, care statuează în sensul că neîndeptinirea obligației

de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu

anularea acțiunii sau a cererii. Și art. 9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru

judiciar sancționează nedepunerea timbrului judiciar cu anularea cererii.

Față de toate considerentele reținute,

recursul urmează a fi respins, ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta P.M.R. împotriva Deciziei nr. 321 din data de 26 martie

2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

4 noiembrie 2014.