ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2995/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2011, reclamanta P.M.R. l-a chemat în judecată pe pârâții I.V. și Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, sa dispună în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 obligarea pârâților la retrocedarea imobilului situat în com. Verneșii, sat Nișcov, jud. Buzău, compus din locumță de 133 mp, cu pivniță, terasă de 14 mp și suprafața de teren aferent de 2.622 mp, categoria curți-construcții, precum și suprafața de 20.366 mp, aflată în aceeași localitate, având următoarele vecinătăți: N.I.V., E.I.V., V.I.V.

și S.I.V. și drum comunal. La termenul de judecată din data de 26 octombrie 2011, reclamanta P.M.R. a depus la dosar precizări la acțiune, învederând că înțelege să se judece cu I.M.J.L., I.V. și Statul Român, prin M.F.P. În motivarea precizărilor, reclamanta a arătat că autoarea sa a fost deposedată de imobilul în litigiu în mod nelegal, acesta fiind dat spre administrare fostei societăți SC R. SA, însă D.G.F.P. a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995. cauza făcând obiectul Dosarului nr. 7930/2004, ocazie cu care, deși erau formulate cereri pe procedura reglementată de Legea nr. 112/1995 și respectiv, Legea nr. 10/2001, imobilul a fost înstrăinat prin licitație publică prin atribuire unică.

Pârâtul Statul Român, prin M.F.P. a formulat întâmpinarea, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, raportat la Decizia nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 28/2011. Prin încheierea de ședință din data de 15 februarie 2012, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin M.F.P. Prin sentința civilă nr. 731 din 12 iunie 2013, Tribunalul Buzău a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată. Tribunalul a reținut, în esență, că cei care dețin acum un titlu de proprietate preferabil asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului sunt pârâții, reclamanta nefacând dovada unui titlu legal de proprietate asupra imobilului revendicat.

Împotriva sentinței a declarat apel, reclamanta P.M.R., criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru suplimentarea probelor cu efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească dacă cele două proprietăți se suprapun, sau care este amplasamentul proprietății autoarei sale, P. (A.) C. La termenul de judecată din data de 26 martie 2014, intimații-pârâți I.V. și I.M.J.L. au invocat excepția netimbrării apelului. Prin Decizia nr. 321 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția netimbrării apelului și a anulat pentru neiimbrare apelul declarat de reclamanta P.M.R. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, sub un prim aspect, că la termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2013, apelanta-reclamantă P.M.R.

a fost reprezentată în instanță de apărătorul său ales, căruia i s-a adus la cunoștință cuantumul taxelor legale datorate ca urmare a exercitării căii de atac, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.055,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,5 lei, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 6 noiembrie 2013, aflată la filele 17-18 dosar. Ulterior, la data de 21 ianuarie 2014, apelanta-recl amantă P.M.R. a formulat cerere de acordare a ajutor public judiciar sub forma scutirii, reducerii sau eșalonării plății taxei judiciare de timbru, ia care a anexat un set de înscrisuri în dovedirea acesteia. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 ianuarie 2014 s-a admis cererea de acordarea ajutor public judiciar și s-a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.056 lei, în 20 de rate lunare, fiecare în cuantum de 252,80 lei.

Prin aceeași încheierea s-a dispus ca plata fiecărei rate să se facă în fiecare lună pe data de 28, pentru prima rată plata fiind stabilită pentru data de 28 februarie 2014. Această încheiere a fost comunicată apelantei-reclamante la data de 5 februarie 2014, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 32 dosar. Referitor la excepția de netimbrare, invocată de intimații-pârâți I.V. și I.M.J.L. Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu art. 20 alin. (2) din același act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Prin art. 20 alin. (3) din același act normativ se statuează în sensul că neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în același sens stipulându-se și prin dispozițiile art. 35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Pe de altă parte, art. 9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru judiciar sancționează nedepunerea timbrului judiciar cu anularea cererii. Instanța de apel a reținut și faptul că dreptul de acces liber la justiție, consacrat de art. 21 alin. (1) din Constituția României și garantat de prevederile art. 1 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

De asemenea, art. 6 parag. 1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, C.E.D.O. reținând în jurisprudența sa că, numai stabilirea unei taxe de timbru exorbitante, fără nicio legătură cu șansa de câștig a cauzei și înainte de orice analiză a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie în fapt o descurajare și o limitare lipsită de proporționalitate a accesului liber la justiție, situație care nu se regăsește în speță. Apelanta-reclarmantă P.M.R.

a promovat prezenta cale de atac, însă nu a înțeles să dea curs dispozițiilor instanței de a depune la dosar dovada achitării primei rate din taxa judiciară de timbru în cuantum de 252,80 lei, a cărei plată trebuia efectuată la data de 28 februarie 2014, deși i s-a adus la cunoștință prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 ianuarie 2014, care i-a fost comunicată la data de 5 februarie 2014. Împotriva acestei decizii a declarat, recurs reclamanta P.M.R., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și solicitând casarea deciziei atacate. În baza motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanța de apel, în mod nelegal a respins cererea de amânare formulată de avocatul apelantei» pentru motivul că aceasta nu este dovedită în raport de dispozițiile art. 156 alin. (1) C. proc.

civ. În dosarul cauzei au fost depuse dovezi din care reieșea situația ce a existat la momentul respectiv și care nu putea fi evitată sau prevăzută - starea precară de sănătate a tatălui avocatului, acesta suferind de un handicap grav, fiind spitalizat și care a decedat la data de 10 aprilie 2014. Recurenta P.M.R. însăși are o stare precară de sănătate, aceasta neputându-se deplasa în fața instanței, deoarece a suferit o intervenție chirurgicală, având o proteză și interdicție medicală de a urca, a coborî scări, sau de a călători cu trenul.

Având în vedere aspectele sus-menționate, au fost încălcate principiile de drept procesual - cel al oralității, al contradictoriall tații, prin împiedicarea părții de a pune concluzii în ceea ce privește anularea apelului, ca neiimhrat și vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, Cu privire la împrejurarea că instanța de apel nu a precizat dreptul de recurs în dispozitivul hotărârii, deși în considerente se precizează că sunt incidente dispozițiile vechiului C. proc. civ., acest fapt i-a creat recurentei o vătămare procesuală, încălcându-se dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Conform dispozițiilor textului de lege enunțat, dispozițiile noului Cod de proc.

civ. se aplica numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a N.C.P.C. Precizarea că decizia pronunțată este definitivă după reglementările N.C.P.C. i-a suprimat părții un grad de jurisdicție. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct,9 C. proc. civ., reclamanta a invocat aplicarea greșită a normelor de drept român și a celor de drept european. S-au încălcat dispozițiile art. 6 parag. 1, deoarece față de posibilitățile materiale ale recurentei instanța a stabilit o taxă judiciară de timbru foarte mare, fără nicio legătură cu șansa de câștig, respectiv 5.055,51ei, în condițiile în care reclamanta este o persoană cu handicap sever. Neputându-se deplasa la oficiul postai, recurenta nu a putut formula cerere de reexaminare în termen legal Taxa judiciară de timbru a fost calculată în conformitate cu dispozițiile N.C.P.C., deși, în speță sunt incidente dispozițiile C. proc.

civ. vechi. S-a solicitat efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii imobilului din litigiu. S-a avut în vedere valoarea unui alt imobil, ce excede cadrului procesual. Recurenta-reclamantă va depune la dosarul cauzei valoarea de impozitare a imobilului solicitat, iar în baza acesteia va calcula taxa judiciară de timbru datorată, pe care o va depune. În subsidiar, recurenta solicită stabilirea taxei judiciare de timbru în funcție de adevărata valoare a imobilului și reducerea taxei de timbru. Precizându-se că este vorba de o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, aceasta este supusă normelor dreptului comun conform art. 2 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Odată ce instanța a încuviințat cererea de eșalonare a plații taxei judiciare de timbru, este o chestiune ce ține de executarea obligației de plată sau de executare a hotărârii care se efectuează de organele abilitate în acest sens, subordonate M.F.P., potrivit art. 212 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Din acest punct de vedere, anularea apelului, ca netimbrat, este nelegală, încălcându-se dispozițiile textului de lege enunțat mai sus coroborat, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează: În susținerea primului motiv de recurs, reclamanta a formulat și critici privind încălcarea de către instanța de apel a dreptului său la apărare și, subsecvent, a principiilor oralității și contradictorialitații, prin împiedicarea părții de a pune concluzii la termenul la care s-a judecat apelul, Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc.

civ. „instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată". Norma legală enunțată nu cuprinde o obligație imperativă a instanței de a amâna cauza, când partea pretinde că este lipsită de apărare. Legiuitorul lasă la aprecierea exclusivă a instanței temeinicia motivelor invocate de părți în susținerea unei cereri pentru lipsă de apărare, judecătorul putând încuviința sau respinge o astfel de cerere, în raport de argumentele care o susțin și de circumstanțele cauzei. În speță, la termenul ta care instanța, constatând pricina în stare de judecată, a acordat cuvântul In dezbaterea apelului, apărătorul ales al apelantei-reclamante a depus Ia dosar o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, invocând probleme medicale intervenite în familie.

Însă această cerere nu a fost temeinic motivată și nici dovedită în conformitate cu cerințele art. 156 alin. (1) C. proc. civ., așa încât instanța de apel a respins-o, consemnându-se în practicaua deciziei considerentele de fapt și de drept care susțin soluția adoptată. Recurenta a invocat și faptul că, din cauza stării sale precare de sănătate, nu s-a putut deplasa personal la instanță. Însă, exercitarea dreptului la apărare nu implică în mod obligatoriu prezența personală a părții sau a reprezentantului său la proces și nu justifică obligativitatea amânării judecății în cazul în care aceștia nu se pot prezenta la proces. Garantarea dreptului la apărare presupune ca părțile din proces să fie încunoștiințate din timp de desfășurarea procesului și necesitatea de a li se comunica actele de procedură prevăzute de lege, pentru ca acestea să își poată formula apărările.

În cauză, au fost respectate drepturile procesuale ale părților, precum și principiile care guvernează procesul civil. În baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat o critică privind neindicarea în dispozitivul Deciziei nr. 321/2014 a Curții de Apel Ploiești a dreptului la recurs. Sub acest aspect, este de reținut principiul legalității căilor de atac, potrivit căruia are prioritate dispoziția legală care prevede denumirea, condițiile și termenul în care poate fi atacată o hotărâre judecătorească hotărâre judecătorească poate fi atacată numai pe căile prevăzute de lege, independent de cefe consemnate de judecător în dispozitivul hotărârii.

Altfel spus, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, căile de atac neputând exista în afara legii. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. În speță, din actele și lucrările dosarului reiese că Decizia nr. 321 din 26 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești a fost comunicată apelantei-reclamante la data de 12 aprilie 2014 (fila 40 dosar apel), iar aceasta a exercitat calea de atac a recursului împotriva hotărârii în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. aplicabil - sub imperiul căruia a fost introdusă cererea de chemare în judecată. Drept urmare, contrar susținerilor recurenîei-reclamante, acesteia nu i s-a produs nicio vătămare, neexistând nicio dispoziție legală în baza căreia să îi fie suprimat dreptul fa exercitarea căii de atac. De asemenea, în cauză nu poate fi invocată incidența dispozițiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, deoarece art. 3 din Legea nr. 76/2012 dispune în sensul că prevederile N.C.P.C. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013 - ipoteză inaplicabilă în cauză, față de data introducerii acțiunii (17 ianuarie 2011) care plasează judecata prezentei pricini sub incidența normelor vechiului C. proc.

civ., în vigoare la acea dată. Față de cele ce preced, nu poată fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Nefondate sunt și criticile formulate de reclamantă în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, prin încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești a stabilit în sarcina apelantei-reclamante obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.055,5 lei șt a timbrului judiciar în valoare de 0,5 lei, în raport de obiectul pricinii și de valoarea imobilului în litigiu. La data de 20 ianuarie 2014, apelanta P.M.R. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru sau reducerea și eșalonarea plății acesteia.

Prin încheierea de ședință dată în camera de consiliu la data de 24 ianuarie 2014, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte cererea petentei și a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.055,5 lei, în 20 de rate lunare, fiecare în cuantum de 252,80 lei. Prin aceeași încheiere, instanța a dispus ca plata fiecărei rate să se facă în fiecare lună pe data de 28, prima rată urmând a fi plătită pe data de 28 febuarie 2014. Comunicarea către petentă a acestei hotărâri s-a făcut la data de 5 februarie 2014, potrivit actului de procedură aflat la fila 32 din dosarul de apel. Împotriva acestei încheieri, petenta nu a formulat cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, Totodată, la data de 21 ianuarie 2014, în baza prevederilor Legii nr. 146/1997, apelanta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită de instanță prin încheierea de ședință din 6 noiembrie 2013. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 29 ianuarie 2014. Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de reexaminare, ca fiind tardiv formulată, după împlinirea termenului prevăzut de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Examinând în acest cadru situația juridică a reclamantei, înalta Curte constată că împotriva modului de calcul al taxei judiciare de timbru stabilită în cuantum de 5.055,5 lei s-a exercitat calea de atac prevăzută de Legea nr. 146/1997, însă nu a fost contestată soluția pronunțată în cererea de ajutor public judiciar prin intermediul căii de atac specifice în această materie, respectiv cererea de reexaminare, prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Încheierea prin care cererea de reexaminare a fost respinsă are caracter irevocabil, ceea ce înseamnă că, chestiunea astfel soluționata nu poate fi supusă unei alte cenzuri - prin intermediul recursului, deoarece încheierea atacată are deja caracterul irevocabil, consfințit de lege, fiind exercitată calea de atac a reexaminării.

Reexaminarea „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru" reprezintă o cale de atac specială, de retractare, singura prin care poate fi supusă analizei ori cenzurii determinarea - de către instanța care judecă litigiul - caracterului îimbrabil al acțiunii și obligația de plată a taxei judiciare de timbru respectiv cuantumul acesteia. Așadar, indiferent după cum partea interesată a uzat sau nu de calea de atac a reexaminării, aspectele menționate mai sus nu mai pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare, neexistând un drept de opțiune al părții în această privință. Aceste critici aduse deciziei în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. pot fi analizate numai sub aspectul pretinsei încălcări a liberului acces Ia justiție, fiind de evidențiat că aspectele deduse judecății în apel sub forma criticilor în recurs au fost deja valorificate prin intermediul căii de atac speciale (reexaminarea) deschisă de lege împotriva unor astfel de soluții ale instanței. Împrejurarea că a fost exercitată o cale de atac internă nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum aceasta este înțeleasă, în termenii reglementați de dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ceea ce este esențial, sub aspectul care interesează reclamanta, din punct de vedere al procesului echitabil, este ca aceasta sa poată supune contestația sa unui tribunal independent și imparțial, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a adoptat soluția, având în vedere că dispozițiile art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție. Statele au o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac și doar în materie penală au obligația asigurării accesului ia dublu grad de jurisdicție (art. 2 din Protocolul 7). Așadar, aducând judecății în recurs aspecte care vizează soluții devenite irevocabile, după exercitarea căii de atac speciale, acestea nu pot fi examinate, decât și în limitele verificării respectării liberului acces la justiție, acesta fiind cadrul analizei în recurs. Este de reținut și faptul că, în legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, instanța europeană a apreciat că restricția dreptului de acces urmărește un scop legitim, vizând, în esență, buna administrare a justiției.

Mai mult, în ceea ce privește problema clarității și previzibilitâțîi stabilirii și achitării taxelor, s-a admis faptul că dreptul național român prevede cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalitățile sale de calcul și consecințele în caz de neplată, reclamanții putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate. Recurenta-reclamantă a susținut nelegalitatea deciziei prin care i-a fost anulat apelul, ca netimbrat, arătând că eșalonarea plății taxei judiciare de timbru este o chestiune ce ține de executarea obligației de plată sau de executare a hotărârii, care se efectuează de organele abilitate în acest sens, subordonate M.F.P., potrivit art. 212 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

În speță, petentei P.M.R. i-a fost comunicată încheierea de ședință din data de 24 ianuarie 2014 și astfel, i s-a adus la cunoștință modul de soluționare a cererii sale de ajutor public judiciar și faptul că instanța de judecată a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru și plata primei rate în cuantum de 252,80 lei la data de 28 februarie 2014. Or, la data soluționării apelului - 26 martie 2014, apeîanta-reclamantă nu a făcut dovada achitării primei rate din taxa judiciară de timbru, datorată la data de 28 februarie 2014. Cum partea nu și-a îndeplinit obligația legală, prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în mod corect instanța de apei a făcut aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 20 alin. (3) din același act normativ, care statuează în sensul că neîndeptinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Și art. 9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru judiciar sancționează nedepunerea timbrului judiciar cu anularea cererii. Față de toate considerentele reținute, recursul urmează a fi respins, ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.M.R. împotriva Deciziei nr. 321 din data de 26 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civila. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.