ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1410/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1410/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea din data de

27

februarie

2009, înregistrată la

Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamanții P.M.C. și P.M. au chemat

în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța să stabilească cuantumul despăgubirii pentru

exproprierea de către pârâtă a terenului proprietatea reclamanților în

suprafață de 3408 mp situat în S.J., județul Ilfov, înscris în cartea funciară

nr. F1 a localității S.J., la echivalentul în RON al sumei de 254.480 euro,

întrucât reclamanții contestă cuantumul despăgubirilor stabilite de

expropriator prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 noiembrie

baza dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 33/1994, la plata despăgubirii stabilite

de către instanță în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive

a hotărârii.

Prin sentința civilă

nr. 529 din 19 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

s-a admis cererea, s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenului

în suprafață de 3408 mp, situat în comuna S.J., județul Ilfov, înscris în cartea

funciară nr. F1, s-a dispus trecerea imobilului în proprietatea pârâtului Statul

Român prin C.N.A.D.R. SA, care a fost obligat la plata către reclamanți a sumei

de 619.593 RON, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin decizia civilă

nr. 716/A din 15 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a fost admis apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.R. SA, a

fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor

pentru terenul expropriat la suma de 370.753 RON și au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Prin decizia civilă

nr. 5268 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

a fost admis recursul declarat de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.R. SA

împotriva deciziei civile nr. 716/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

a fost casată decizia și a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași

instanță.

În motivarea deciziei,

se arată că instanțele de fond au validat concluziile unui raport de expertiză care

exced în mod vădit norma legală și jurisprudența constanță a instanțelor.

Înalta Curte a constatat

că la dosarul cauzei se aflau contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare,

dar a considerat că nu există „certitudinea că aceste contracte vizează în mod efectiv

terenuri similare celui expropriat”.

După casarea cu trimitere,

dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București care, dând curs celor

stabilite cu putere obligatorie prin decizia de casare, a suplimentat probatoriul.

În acest sens, au fost solicitate relații cu privire la contacte de vânzare-cumpărare

a unor imobile similare de la Camera Notarilor Publici, Primăria unității administrativ

teritoriale în a cărui circumscripție se află terenul expropriat și Oficiul de Carte

Funciară și s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, conform dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin decizia civilă

nr. 312 A din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

s-a admis apelul declarat de pârât, s-a schimbat în parte sentința primei instanțe,

în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat

la suma de 192.403 RON, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Rejudecarea apelului este

limitată la stabilirea cuantumului despăgubirilor care, în opinia instanței supreme,

a fost stabilit în primul ciclu procesual cu greșita aplicare a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pentru efectuarea expertizei,

experții au avut în vedere un număr de trei contracte de vânzare-cumpărare a unor

imobile similare care datează din anul 2011. Contractele de vânzare-cumpărare depuse

de părți, care priveau tranzacții aferente anilor 2006, 2007, respectiv 2009 nu

au fost avute în vedere de către experți, dată fiind distanța îndepărtată în timp

față de data efectuării expertizei. În plus, ultimele contracte de vânzare au fost

avute în vedere de către experți în primul ciclu procesual, dar raportarea la respectivele

contracte a fost considerată de către instanța supremă ca excedând normei legale.

Având în vedere obiectivele

fixate de către instanță, comisia de experți a stabilit, pe de o parte valoarea

terenului expropriat la data evaluării și efectuării expertizei, 20 mai 2013 (13

euro/mp), respectiv la data la care s-a efectuat expertiza în primul ciclu procesual,

adică la nivelul anului 2011 (18 euro/mp). Evaluarea despăgubirilor inclusiv prin

raportare la valoarea imobilului în anul 2011 a fost încuviințată de către instanță

ca obiectiv urmare a tezei probatorii a intimaților reclamanți, teză care nu putea

fi refuzată la momentul respectiv decât cu riscul antepronunțării.

Față de practica instanței

supreme și față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd necesitatea

evaluării la momentul efectuării expertizei, Curtea a constatat că se impune valorificarea

în speță a evaluării terenului expropriat la data de 20 mai 2013.

Susținerile intimaților

conform cărora data la care se impunea a fi făcută evaluarea era data aferentă judecării

apelului în primul ciclu procesual, nu poate fi primită. Dacă s-ar proceda altfel,

s-ar distinge după criterii arbitrare, acolo unde legea nu face și implicit nu permite

un astfel de raționament logic, nesocotindu-se regula consacrată în adagiul latin

ubi lex non distinquit, nec nos dinstinquere debemus.

În legătură cu ceea ce

s-a dispus de către instanța supremă prin decizia de casare, Curtea a observat,

contrar susținerilor intimaților, că nu se indică o dată la care urmează să se facă

evaluarea, ci doar că evaluarea trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994. Or, nu se poate folosi ca dată de referință pentru

evaluare momentul efectuării unei expertize neconforme cu legea dintr-un prim ciclu

procesual.

Mai mult, Curtea a observat

că instanța supremă, raportându-se la hotărârea pronunțată în apel în primul ciclu

procesual, a considerat că, deși existau contracte de vânzare-cumpărare, nu exista

„certitudinea că aceste contracte vizează în mod efectiv terenuri similare celui

expropriat”. În legătură cu acest din urmă aspect, Curtea a observat că pentru acoperirea

diferențelor dintre imobilele similare, experții au folosit indici de corecție,

pozitivi și negativi, meniți să aducă la un numitor comun imobilele comparate pentru

a se stabili o valoare a despăgubirilor cât mai aproape de valoarea de piață.

Și expertiza efectuată

în primul ciclu procesual a avut la bază contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri

din raza aceleiași unități administrative teritoriale. Aceste terenuri nu erau identice,

dar pentru a putea fi considerate similare din perspectiva experților și a evaluării

s-au aplicat indicii de corecție necesari, rezultați din vechimea tranzacției, amplasament,

mărime, deschidere și racordare la utilități.

Față de cele arătate,

Curtea a reținut că valoarea terenului expropriat, stabilită conform dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994, la data de 20 mai 2013, este de 192.403 RON (13 euro/mp),

astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în rejudecarea apelului.

Având în vedere că această

valoare este semnificativ mai mică, atât față de valoarea stabilită în apel, în

primul ciclu procesual, cât și față de valoarea stabilită în primă instanță (aceasta

interesând din punctul de vedere al controlului judiciar), Curtea a admis apelul,

a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor

pentru terenul expropriat la suma de 192.403 RON, menținând celelalte dispoziții

ale sentinței.

Curtea nu a reținut susținerile

apelantului conform cărora diferența mică dintre valoarea despăgubirilor oferite

de către expropriator (aproximativ 12 euro/mp) și valoarea stabilită de către experți

în apel (aproximativ 13 euro/mp) ar dovedi corectitudinea evaluării efectuate de

către expropriator și ar impune soluția de admitere a apelului și respingere a contestației.

Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere faptul că plata despăgubirilor este o

plată între rezidenți și, prin urmare, se face în RON, iar cursul euro RON s-a schimbat

de la data evaluării efectuate de către expropriator și până la evaluarea din apel.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin

C.N.A.D.N.R. SA

, care a invocat pronunțarea

deciziei recurate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.), formulând următoarele critici:

În mod greșit instanța

de apel a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât nu corespunde

exigențelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sub aspectul modalității

de evaluare a terenului expropriat și al datei în raport de care se calculează despăgubirile

cuvenite persoanei expropriate.

Astfel, experții au avut

în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor contracte de vânzare-cumpărare

încheiate la nivelul anului 2011, mult îndepărtate față de momentul efectuării expertizei

în apel.

Deși instanța a dispus,

așa cum s-a stabilit prin decizia de casare, ca experții să aibă în vedere și grila

notarilor publici, aceștia au apreciat că grila cuprinde valori orientative și este

întocmit doar pentru uzul birourilor notariale.

Mai susține recurentul

că, chiar dacă valoarea stabilită de experți este mai mare decât cea oferită persoanei

expropriate în procedura administrativă, instanța nu este obligată să omologheze

această valoare, ținând seama și de efectele crizei economice, care au determinat

reducerea prețurilor de tranzacționare.

Solicită admiterea recursului

și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Stabilirea valorii de

circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în

scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale

în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Reținându-se caracterul

excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei

protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată

din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art.

1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot

sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă

și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Legea nr. 33/1994 prevede

care sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili cuantumul despăgubirii

în caz de expropriere.

Anume,

dispozițiile art. 26

alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Recurentul a susținut

încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor legale în materie, deoarece

expertiza pe care și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriile prevăzute

de acest text de lege.

Contrar celor susținute

de recurent, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport

de expertiză efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 și a indicațiilor din decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual.

Astfel, este nefondată

critica cu privire la momentul stabilirii despăgubirii, întrucât comisia de experți

stabilită de instanța de apel a stabilit, pe de o parte valoarea terenului expropriat

la data evaluării și efectuării expertizei, 20 mai 2013, iar pe de altă parte, la

data la care s-a efectuat expertiza în primul ciclu procesual, respectiv la nivelul

anului 2011 și, ținând seama de practica instanței supreme și de dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd necesitatea evaluării la momentul efectuării

expertizei, a reținut evaluarea terenului expropriat la data de 20 mai 2013.

Este de asemenea nefondată

critica potrivit căreia experții au avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor

contracte de vânzare-cumpărare încheiate la nivelul anului 2011.

Este adevărat că instanța

de apel a reținut că experții au avut în vedere un număr de trei contracte de vânzare-cumpărare

a unor imobile similare care datează din anul 2011, dar aceasta întrucât, actele

de vânzare-cumpărare depuse de părți priveau tranzacții aferente anilor 2006, 2007,

respectiv 2009, care în mod corect nu au fost avute în vedere de către experți,

dată fiind distanța îndepărtată în timp față de data efectuării expertizei.

Susținând contrariul,

îi revenea pârâtului sarcina probării afirmației că valoarea terenului determinată

de către experți nu corespunde prețurilor de vânzare ale terenurilor de același

fel din unitatea administrativ-teritorială, la data efectuării expertizei.

Or, pârâtul nu a înțeles

să probeze aceste susțineri, iar experții au ținut seama de înscrisurile depuse

la dosar de părți.

Pe acest temei, numai

în măsura în care pârâtul ar fi înfățișat contracte de vânzare-cumpărare încheiate

în perioada relevantă pentru imobile de același fel cu terenul în litigiu, instanța

ar fi putut cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză.

Ca atare, contrar celor

susținute de recurentul pârât, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor

pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu respectarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții ținând seama de

prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate

în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În consecință, cât timp

legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate

persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat și respectat aceste criterii,

stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată

de reclamanți, hotărârea astfel pronunțată satisface, în opinia instanței de recurs,

exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și ale legislației interne și nu poate reprezenta o încălcare a normelor

naționale sau convenționale.

Pentru aceste argumente,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei

nr. 312 A din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2014.