ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2210/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. 3291/93/2012 la 20 decembrie 2012, reclamanții C.V., C.T., D.M.D. și D.R.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul la plata unei despăgubiri în cuantum de 404.454,26 euro în echivalentul în RON la data plății, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat în baza H.G.R. 381/2009 completată prin H.G.R. 953 din 28 septembrie 2011, precum și prejudiciul cauzat prin expropriere constând în devalorizarea terenului rămas.

Reclamanții au arătat că prin actele normative menționate a fost declanșată procedura exproprierii pentru imobilele proprietatea lor, deținută în cota indiviza de 1/2 din suprafața de 748 mp situată în orașul V., identificat cadastral cu nr. T1/2/3, că din această suprafață a fost expropriată cca de 365 mp, pentru care le-a fost notificată Hotărârea nr. 54 din 8 octombrie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a C.N.A.D.N.R. cu propunerea de despăgubire în cuantum de 10.039,86 RON, față de care nu și-au exprimat acordul pentru că nu acoperă integral prejudiciul creat.

Prin Sentința civilă nr. 3162 din 13 octombrie 2014 Tribunalul Ilfov a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta la plata sumei de 61.984 euro, în echivalent RON, la cursul BNR de la data efectuării plății, reprezentând despăgubiri cuvenite ca urmare a exproprierii terenului în suprafața de 365 mp situat în V., jud. Ilfov, identificat cadastral cu nr. T1/2, conform raportului de expertiză refăcut la 2 iulie 2034 și pe care l-a omologat în cauză și, a respins acțiunea pentru rest, cu obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 7.737 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din care 4.513,5 RON onorariu de expert și 3.224 RON, onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel, în esență, prima instanță a reținut, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C1 din 9 decembrie 2004, reclamanții, au dobândit în indiviziune și în cote egale suprafața de 6366,04 mp teren situat în V., jud. Ilfov, tarla 25/2, parcela 447/25, având un drum de acces de 4 mp. Din cuprinsul adresei din 30 aprilie 2013 emisă de Primăria V. a rezultat că terenul în suprafață de 6366,04 mp, număr cadastral T1/2 a făcut obiectul aprobării privind scoaterea definitivă din circuitul agricol din 11 noiembrie 2004, fiind trecut în intravilanul localității urmare a aprobării documentației de urbanism de tip PUG prin H.C.L.

nr. 50/2004 În cursul procedurilor de expropriere desfășurate în anul 2008, terenul reclamanților a fost dezmembrat în trei loturi, după cum urmează: lotul cu numărul cadastral T1/2/1 în suprafață de 3457 mp; lotul cu numărul cadastral T1/2/2 în suprafață de 2161 mp; lotul cu numărul cadastral T12/3 în suprafață de 748 mp. Conform Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 17 iunie 2008 s-a aprobat exproprierea și s-a dispus acordarea de despăgubiri aferente pentru terenul în suprafață de 2161 mp cu numărul cadastral T1/2/2 (lotul 2). Conform Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 8 octombrie 2012 s-a aprobat exproprierea și s-a dispus acordarea de despăgubiri aferente pentru terenul în suprafață de 365 mp cu numărul cadastral nr. T1/2/3.

În ce privește presupusa expropriere de fapt, tribunalul a analizat situația reclamanților prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a reținut că într-un domeniu atât de complex și dificil ca amenajarea teritoriului, statele contractante se bucură, potrivit practicii Curții, de o largă marjă de apreciere în conducerea politicii lor urbanistice (Housing Association of War Disabled et Victims of War of Attica și alții c. Greciei, Elia Srl c. Italiei nr. 37710/97, CEDH 2001-IX), astfel că prin notarea intenției de expropriere în cartea funciară a avut loc o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților, ingerință ce era prevăzută de lege și care corespundea exigențelor de interes general (trasarea culoarului autostrăzii București - Ploiești).

Revenindu-i situația de a verifica dacă, în cazul de față, a existat o ingerința în dreptul de proprietate al reclamanților și dacă echilibrul dorit a fost respectat într-o manieră compatibilă cu dreptul acestora la respectarea bunurilor (Saliba c. Malta nr. 4251/02, 8 noiembrie 2005, Housing Association of War Disabled et Victims of War of Attica și alții c. Greciei), tribunalul a reținut că din cuprinsul extrasului de carte funciară, a rezultat că pârâta a înscris intenția de expropriere asupra suprafeței de teren de 365 mp în cartea funciară a imobilului la data de 16 octombrie 2008, ceea ce a avut ca efect restrângerea într-o oarecare măsură a dreptului de dispoziție al reclamanților asupra terenului în cauză.

Reclamanții au invocat exproprierea de fapt numai cu ocazia concluziilor pe fond și prin notele scrise depuse la dosar, în vreme ce prin acțiunea introductivă au solicitat exclusiv determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite prin raportare la prețul oferit în anul 2008, preț ce li s-a părut a fi just, invocând dispozițiile Legii nr. 255/2010. Având în vedere că prin susținerile prezentate cu ocazia concluziilor de fond reclamații tind la o completare și modificare a acțiunii, ce puteau fi făcute cel târziu până la prima zi de înfățișare, tribunalul a apreciat că susținerile privind exproprierea de fapt nu pot fi analizate.

Față de temeiul juridic al cererii reclamanților de acordare a unei juste despăgubiri pentru terenurile expropriate, tribunalul a reținut, incidența dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în concordanță cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența acesteia, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă, la data efectuării raportului de expertiză.

Solicitarea reclamanților de acordare a despăgubirilor la nivelul celor stabilite pentru terenurile expropriate în anul 2008 fiind respinsă ca lipsită de fundament. În ce privește cuantumul despăgubirii, tribunalul a reținut concluziile expertizei tehnice efectuată de experții tehnici judiciari I.A., S.F. și P.E. pe care a omologat-o, reținând astfel că valoarea terenului supus exproprierii este la data efectuării raportului de expertiză, de 130 euro/mp, respectiv în cuantum de 47.450 euro. În ce privește prejudiciul cauzat prin expropriere, cuantificat în mod separat pentru suprafața afectată de zona de protecție a autostrăzii, potrivii art. 6 alin. (1) din O.G.

nr. 43/1997 și separat pentru suprafața rămasă neexpropriată, a reținut că acesta este cert, că terenul în suprafață de 165,71 mp afectat de zona de protecție a autostrăzii (suprafața situată între autostradă și limita de protecție de 50 m măsurată de la marginea autostrăzii) este afectată de restricțiile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 43/1997.

În ce privește suprafața de 216,75 mp rămasă neexpropriată, tribunalul a reținut că, față de forma acesteia și față de restricțiile aferente vecinătății cu autostrada, acesta a suferit o depreciere a valorii de circulație, estimată de experți la 27,30 euro/mp și a apreciat că solicitarea reclamanților de estimare a prejudiciului cauzat prin depreciere la 100% din valoarea terenului nu poate fi primită, având în vedere că acest teren a rămas în proprietatea reclamanților și este construibil, iar obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu valoarea de piață a acestui teren ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, ce ar dobândi în patrimoniu atât contravaloarea integrală a terenului cât și terenul în sine, ceea ce nu poale fi primit, fiind incompatibil cu principiul "justei'' despăgubiri stabilit prin Legea nr. 255/2010.

Împotriva acestei sentințe, la data de 29 octombrie 2014 au declarat apel atât reclamanții cât și pârâtul, apeluri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 10 noiembrie 2014, iar prin Decizia nr. 32 din 29 ianuarie 2015 au fost respinse, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, în esență, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Principalul argument adus de apelanți - argument care nu se regăsește în cuprinsul acțiunii introductive, al cărei obiect este clar circumscris cadrului legal, decurgând din prevederile Legii nr. 255/2010 - este acela că prin exproprierea inițială s-a produs și o expropriere în fapt a suprafeței de 365 mp, ce face obiectul Hotărârii nr. 54 din 8 octombrie 2012, hotărâre contestată în speță, invocându-se în acest sens înscrierile din cartea funciară privitoare la sarcini, de unde rezultă că "la data de 16 octombrie 2008 se notează faptul că imobilul în suprafață de 365 mp este supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004 în favoarea C.N.A.D.N.R." Răspunzând și criticilor formulate de apelantul-pârât cu privire la inexistența unei exproprieri de fapt, s-a constatat că în mod corect, prima instanță, având în vedere limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată care nu a fost modificată până la finalizarea cercetării judecătorești, s-a remarcat că reclamanții au invocat exproprierea de fapt, numai cu ocazia concluziilor pe fond și prin notele scrise depuse la dosar, prin care se tinde la o completare și modificare a acțiunii, ce putea fi făcută cel târziu pana la prima zi de înfățișare.

Chiar dacă tribunalul, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului a examinat înscrierea intenției de expropriere asupra suprafeței de teren de 365 mp în cartea funciară a imobilului la 16 octombrie 2008, reținând o atare ingerință încă din anul 2008, instanța de apel a constatat că aceste statuări ale primei instanțe trebuie înlăturate, întrucât excedează limitelor procesuale trasate de reclamanți, conform art. 112 din C. proc. civ. și nu poate face obiectul analizei instanței de apel, în conformitate cu prevederile art. 294 din același C. proc. civ.

Referitor la cuantumul despăgubirii stabilite pe baza expertizei întocmite în fața primei instanțe, s-a respins critica apelantului-pârât vizând nerespectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, reținând că raportul de expertiză omologat de tribunal a fost întocmit - ca urmare a dispoziției instanței de refacere a lucrării inițiale, de la termenul de judecată din data de 7 mai 2012 - pe baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate aflate la dosar, cuprinzând tranzacții a unor imobile de același fel, apreciate ca atare de către experții desemnați în comisie.

S-a ajuns astfel la un preț estimat de 130 euro/mp, fiind folosite în acest sens și comparabile de la momentul exproprierii (contractul din anul 2012), iar împotriva acestui raport de expertiză refăcut nu s-au formulat obiecțiuni, părțile neînțelegând să formuleze obiecțiuni nici împotriva concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică prin care s-a identificat suprafața de teren rămasă neexpropriată. În ceea ce privește despăgubirile acordate de tribunal pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, s-au constatat nefondate criticile ambelor părți apelante. Astfel, s-a considerat că tribunalul a stabilit în mod legal acest prejudiciu, raportându-se la concluziile experților în acord cu prevederile art. 6 alin. (1) din O.G.

nr. 43/1997, distinct pentru suprafața afectată de zona de protecție a autostrăzii și pentru suprafața rămasa neexpropriată, reținând că terenul în suprafață de 165,71 mp afectat de zona de protecție a autostrăzii este afectată de restricțiile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 43/1997, situație în care în mod judicios s-a hotărât că restricțiile aduse utilizării terenului reprezintă un prejudiciu cert adus proprietarului, prejudiciu ce poate fi și trebuie să fie reparat, conform legii. Susținerile apelantului-pârât privind constatările nelegale ale expertului, nu au fost primite, având în vedere lipsa oricăror obiecțiuni împotriva raportului depus în fața primei instanțe, cu atât mai mult cu cât partea a avut și posibilitatea complinirii probatoriului administrat în fața primei instanțe în faza devolutivă a apelului, dar nu a înțeles să solicite o nouă probă cu expertiză topografică.

Cu privire la suprafața de 216,75 mp rămasă neexpropriată, ce a suferit o depreciere a valorii de circulație, (estimată de experți la 27,30 euro/mp), dar nu și o depreciere ce poate determina o estimare a prejudiciului în sensul dorit de apelanții-reclamanți, pretențiile acestora de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu valoarea de piață a terenului fiind corect respinse, întrucât ar determina o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, proprietari ai suprafeței de teren în discuție. În privința pretenției de calculare a prejudiciului prin raportare la despăgubirea acordată în anul 2008, critica a fost respinsă, întrucât, așa cum s-a arătat, s-a reținut deja caracterul nefondat al susținerii similare cu prilejul analizării criticilor aduse modului de stabilire a despăgubirii pentru terenul expropriat și s-a constatat că valoarea despăgubirii stabilită în prima instanță este rezonabilă și echitabilă.

1. Împotriva Deciziei civile nr. 32 din 29 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, au declarat recurs reclamanții C.V., C.T., D.M.D. și D.R.C. prin care au solicitat, în principal, obligarea la plata unei despăgubiri în valoare totală de 411.003,56 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, constând în suma de 200.556,55 euro valoarea reală a terenului în suprafață de 365 mp și prejudiciul cauzat prin expropriere constând în contravaloarea suprafeței de teren ramase neexpropriate ( 383mp) în cuantum de 210.447,01 euro.

În subsidiar, au solicitat într-o primă variantă, obligarea la plata unei despăgubiri în valoare totală de 261.986,22 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, constând în suma de 200.556,55 euro valoarea reală a terenului în suprafață de 365 mp și prejudiciul cauzat prin expropriere constând în devalorizarea suprafeței de teren ramase neexpropriate (383 mp) în cuantum de 61.429,19 euro. În a doua variantă au solicitat obligarea la plata unei despăgubiri în valoare totală de 97.240 euro în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, constând în suma de 47.450 euro valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 365 mp și prejudiciul constând în contravaloarea terenului rămas în suprafața de 383 mp, adică 49.790 euro, obligarea pârâtei-intimate, la plata cheltuielilor de judecată.

Consideră că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 112 și 294 C. proc. civ., față de faptul că prin cererea de chemare în judecată au solicitat acordarea de despăgubiri calculate prin raportare la nivelul anului 2008, tocmai având în vedere exproprierea de fapt, întrucât valoarea despăgubirilor solicitate trebuia calculată la prețui de 549,47 euro/mp, stabilit și acordat de C.N.A.N.D.R. încă din anul 2008, considerând astfel că încălcarea dreptului de proprietate asupra terenului supus exproprierii a avut loc încă din anul 2008. Arată că prin exproprierea din 2008, din terenul în suprafață de 6366 mp cu nr. cadastral T1/2, au fost expropriați 2161 mp pentru care a primit despăgubiri și s-au format două loturi de 3457 mp pe latura vestică și 748 mp pe latura estică.

Din cei 748 mp a fost expropriată suprafața de 365 mp, rămânând suprafața de 383 mp cu dimensiuni de 4 m lățime și 96 m lungime, coordonate ce fac imposibilă folosirea acestei fâșii de teren, motiv pentru care solicită un preț/mp egal cu cel din 2008 sau la nivelul evaluării din anul 2014 (130 euro/mp). Invocând dispozițiile constituționale și pe cele cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arată că este vorba de o expropriere de fapt atunci când proprietarul nu-și poate exercita oricare dintre atributele dreptului de proprietate (Cauza Sporrong et Lorroth c. Suediei 1982), iar pentru restabilirea echilibrului între privat și public, în cauza de față, trebuie să se facă plata despăgubirilor în mod drept și prealabil, ceea ce înseamnă acordarea acestora la momentul deposedării.

Referindu-se la prejudiciu, susțin că dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 au fost greșit aplicate pentru suprafața rămasă în urma exproprierii, întrucât se impunea plata în cotă de 100% și eventual exproprierea și a acestei suprafețe de teren. În privința variantei secundare a prejudiciului, solicitată, în cuantum de 61.429,67 euro, arată că s-a avut în vedere prețul de 549,47 euro/mp, acordat în anul 2008, la prima expropriere, calculat pentru zonele afectate de restricțiile prevăzute de O.G. nr. 43/1997, respectiv, diminuarea cu 40% pentru zona de siguranță - 165,71 mp și cu 21 % pentru zona de restricții - 216,75 mp. În privința variantei prin care solicită acordarea unor despăgubiri în valoare de 97.240 euro, arată că pentru calculul acestora trebuie să se aibă în vedere prețul de 130 euro/mp.

stabilit prin raportul de expertiză întocmit de experți I.A. și S.F. care au avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare ce priveau terenuri din categoria intravilan, curți construcții și nu terenuri agricole. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs și părând Statul Român prin C.N.A.D.N.R. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei apelate și trimiterea dosarului spre rejudecare către aceeași instanță în vederea efectuării unei noi expertize tehnice evaluatorii, indicând drept temei legal dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 referitoare la criteriile legale de stabilire a despăgubirilor și ale art. 16 și 17 din O.G.

43/1997 privitoare la zona de protecție a autostrăzii. Astfel, cu privire la valoarea reală a imobilului susține că instanța de judecată trebuia se facă aplicarea dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 cu privire la data calculării despăgubirilor, față de decizia Curții Constituționale, pronunțate la data de 26 mai 2015, aspect față de care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor la momentul exproprierii. Referindu-se la valoarea despăgubirilor stabilită de instanța de fond și validată de cea de apel, arată că aceasta nu a fost calculată prin raportare la imobile "de același fel" cu cel expropriat, deși la data exproprierii, terenul în cauză avea categoria de folosință arabil, comisia de experți a considerat acest teren ca fiind teren curți - construcții, situație care a condus la stabilirea unei valori net superioare.

Consideră nelegală valoarea prejudiciului calculată pentru imposibilitatea de folosire a terenului încadrat în zona de protecție a autostrăzii, restricții impuse de O.G. nr. 43/1997, întrucât s-a validat un prejudiciu plecând de la premisa că terenul rămas neexpropriat ar fi avut categoria de folosință curți - construcții, or, la momentul exproprierii (noiembrie 2011). partea rămasă neexpropriată a avut categoria de folosință de teren arabil, fapt ce nu permitea edificarea de construcții sau practicarea comerțului ambulant. Notarea în cartea funciară a schimbării destinației și categoriei de folosință a terenului din extravilan arabil în intravilan curți - construcții a avut loc la data de 7 iunie 2012, ulterior datei de 28 noiembrie 2011 când a avut loc exproprierea.

Valoarea prejudiciului pentru suprafața de 216,75 mp rămasă neexpropriată a fost stabilită cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece, pe de o parte, au fost avute în vedere oferte de vânzare și pe de altă parte, reclamanții nu au adus nicio dovadă în susținerea pretențiilor formulate. Analizând recursurile declarate de părți, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., temei invocat atât de reclamanți cât și de pârâtă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri, pentru considerentele următoare: Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 8 octombrie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea și s-a aprobat acordarea de despăgubiri în cuantum de 19.039,86 RON pentru terenul în suprafață de 365 mp, situat în localitatea V., Județul Ilfov, nr. cadastral T1/1 aparținând reclamanților C.T., C.V., D.M.D.

și D.R.C. Titularii cererii de acordare a despăgubirilor nu au fost de acord cu despăgubirea acordată pentru suprafața expropriată chemând în judecată pe pârâta C.N.A.D.N.R., în condițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de experții I.A. și S.F., s-a stabilit o valoare reală a terenului expropriat în suprafață de 365 mp de 47.450 euro, respectiv 208.054 RON, calculat la un preț de 130 euro/mp, și un prejudiciu cauzat de restricția impusă de autostradă de 52,00 euro/mp pentru suprafața de 165,71 mp și de 27,30 euro/mp aferent suprafeței de 216,75 mp pentru defavorizarea condițiilor de construcție a terenului rămas.

Instanța de fond a omologat raportul de expertiză și a respins solicitarea reclamanților de estimare a prejudiciului cauzat prin depreciere de 100% din valoarea terenului, obligând pârâta la plata sumei de 61.984 euro în echivalent RON la cursul BNR de la data efectuării plății cu titlu de despăgubiri, urmare exproprierii terenului în suprafață de 365 mp, iar instanța de apel a menținut soluția instanței de fond. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, reclamanții susțin greșita aplicare a dispozițiilor art. 112 și 294 C. proc. civ., față de nereținerea exproprierii de fapt și a art. 24 din Legea nr. 33/1994 în raport de suprafața rămasă în urma exproprierii, față de care consideră că se impunea plata în cotă de 100% și eventual exproprierea și a acestei suprafețe de teren.

În raport de același temei legal, pârâta consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 referitoare la criteriile legale de stabilire a despăgubirilor și ale art. 16 și 17 din O.G. 43/1997 privitoare la zona de protecție a autostrăzii. Astfel, în raport de Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale consideră că trebuia să se ia în calcul prețul de la momentul exproprierii, respectiv, noiembrie 2011, și că nu s-au avut în vedere imobile de același fel cu cel expropriat în cauză fiind vorba în realitate de un teren arabil, iar pentru suprafața rămasă neexpropriată, valoarea prejudiciului a fost stabilita cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât au fost avute în vedere oferte de vânzare și nu s-au dovedit susținerile reclamanților.

Se observă, din verificările asupra actelor și lucrărilor din dosar, că raportul de expertiză tehnică de evaluare refăcut, depus la instanța de fond, la termenul de la 2 iulie 2014 a avut ca obiectiv identificarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților și a unui eventual prejudiciu, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții raportându-se la contracte de vânzare-cumpărare datate noiembrie 2010, ianuarie 2012 și aprilie 2013, ce vizează suprafețe de teren similare cu cele din cauză. În raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a arătat că a fost abordată metoda comparațiilor de piață prin metoda comparațiilor directe interpretate statistic, reținând o valoare reală calculată la un preț de 130 euro/mp, estimat la data de 1 iulie 2014, pentru suprafața de 365 mp, și valoarea unui prejudiciu de 27,30 euro/mp.

În cauză a fost efectuată și o expertiză tehnică topografică ce a avut ca obiect identificarea și determinarea suprafeței de teren rămasă neexpropriată, în raport de dispozițiile O.G. 43/1997 privitoare la zona de protecție a autostrăzii. Cu privire la cele două rapoarte de expertiză se constată că părțile nu au avut obiecțiuni de formulat, procedând astfel la achiesarea concluziilor cuprinse în raport. Prin urmare, critica formulata în legătură cu greșita aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a art. 16 și 17 din O.G. 43/1997 nu va fi analizată, întrucât părțile nu au formulat în fața instanței de fond obiecțiuni, așa cum a reținut de altfel și instanța de apel, în considerentele hotărârii recurate, la pag.

14, penultimul aliniat, astfel că aceste critici, nu pot fi valorificate direct în recurs, în condițiile în care exista posibilitatea să se formuleze obiecțiuni la cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, în cadrul cărora să se sesizeze instanței de fond existența acestor deficiențe.

Este adevărat că prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională, s-a statuat că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru bunul expropriat, experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, însă, față de această decizie obligatorie pentru instanțe de la data publicării ei în M. Of., așa cum prevede art. 147 alin. (4) din Constituție, se constată că, instanța de apel a menținut raportul de expertiză refăcut, conform căruia valoarea terenului s-a calculat avându-se în vedere analiza tranzacțiilor de piață, respectiv cele trei contracte de vânzare-cumpărare cu date cuprinse între 2010 - 2013. Faptul că niciuna din datele menționate în cele trei contracte de vânzare-cumpărare, ce au constitut elemente de comparație în determinarea valorii, nu coincide cu data transferului dreptului de proprietate, nu poate conduce la excluderea acestora din analiza experților și refacerea raportului de expertiză, putând fi acceptate elemente de comparație cu date apropiate celei de referință, în acest sens, rezultatul la care a ajuns comisia de experți, se bazează pe aplicarea unei metode de determinare a prețului de tranzacționare prevăzut de standardele internaționale de evaluare,

pornind de la aplicarea unor corecții pentru toate comparabilele, având în vedere evoluția pieței imobiliare din perioada 2010 - prezent, iar valoarea astfel rezultată reprezintă prețul de piață real al terenului expropriat, instanța de apel reținând că s-a ajuns la un preț de 130 euro/mp, folosind în acest sens și comparabile de la momentul exproprierii (contractul din anul 2012). În ceea ce privește critica cu privire la exproprierea de fapt, invocată în raport de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, de dispozițiile constituționale și de cele cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, față de care s-a susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 112 și 295 C. proc.

civ., se constată că instanța de apel, în mod corect a respins cererea reclamanților cu privire la acest aspect, critica fiind vădit nefondată. Astfel, așa cum au reținut și instanțele anterioare, prin cererea introductivă reclamanții au contestat în condițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 doar cuantumul despăgubirilor acordate, solicitarea constatării exproprierii de fapt fiind formulată prin concluziile scrise depuse cu ocazia dezbaterilor, ceea ce reprezenta o completare și o modificare a acțiunii introductive și care conform art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., așa cum au reținut și instanțele anterioare se poate realiza la prima zi de înfățișare, când instanța poate da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru propunerea de noi dovezi.

Or, critica formulată nu poate fi analizată, întrucât Legea nr. 255/2010, ca lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994, nu prevede decât posibilitatea contestării despăgubirii, iar nu și contestarea altor aspecte legate de transferul dreptului de proprietate către expropriator, în acest sens, este elocvent art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care prevede expres că nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, voința legiuitorului fiind evidentă în sensul că, singurul aspect contestabil de către expropriat, este cuantumul despăgubirii, sub cele două componente ale sale, stabilite prin Legea nr. 33/1994, anume: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului (art. 26). Pentru considerentele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părți, respectiv, reclamanții C.T., C.V., D.M.D. și D.R.C. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții C.T., C.V., D.M.D. și D.R.C. și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva Deciziei nr. 32 din 29 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 octombrie 2015. Procesat de GGC - MI