ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2210/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2210/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. 3291/93/2012 la 20 decembrie

2012, reclamanții C.V., C.T., D.M.D. și D.R.C. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., pronunțarea unei hotărâri prin care

să fie obligat pârâtul la plata unei despăgubiri în cuantum de 404.454,26 euro

în echivalentul în RON la data plății, reprezentând valoarea reală a terenului

expropriat în baza H.G.R. 381/2009 completată prin H.G.R. 953 din 28 septembrie

2011, precum și prejudiciul cauzat prin expropriere constând în devalorizarea

terenului rămas.

Reclamanții au arătat

că prin actele normative menționate a fost declanșată procedura exproprierii

pentru imobilele proprietatea lor, deținută în cota indiviza de 1/2 din

suprafața de 748 mp situată în orașul V., identificat cadastral cu nr. T1/2/3,

că din această suprafață a fost expropriată cca de 365 mp, pentru care le-a

fost notificată Hotărârea nr. 54 din 8 octombrie 2012 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 255/2010 a C.N.A.D.N.R. cu propunerea de despăgubire în

cuantum de 10.039,86 RON, față de care nu și-au exprimat acordul pentru că nu

acoperă integral prejudiciul creat.

Prin Sentința civilă

nr. 3162 din 13 octombrie 2014 Tribunalul Ilfov a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamanți, a obligat pârâta la plata sumei de 61.984 euro, în

echivalent RON, la cursul BNR de la data efectuării plății, reprezentând

despăgubiri cuvenite ca urmare a exproprierii terenului în suprafața de 365 mp

situat în V., jud. Ilfov, identificat cadastral cu nr. T1/2, conform raportului

de expertiză refăcut la 2 iulie 2034 și pe care l-a omologat în cauză și, a

respins acțiunea pentru rest, cu obligarea pârâtei la plata către reclamanți a

sumei de 7.737 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din care 4.513,5 RON

onorariu de expert și 3.224 RON, onorariu de avocat.

Pentru a hotărî

astfel, în esență, prima instanță a reținut, că prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C1 din 9 decembrie 2004, reclamanții, au

dobândit în indiviziune și în cote egale suprafața de 6366,04 mp teren situat

în V., jud. Ilfov, tarla 25/2, parcela 447/25, având un drum de acces de 4 mp.

Din cuprinsul adresei

din 30 aprilie 2013 emisă de Primăria V. a rezultat că terenul în suprafață de

6366,04 mp, număr cadastral T1/2 a făcut obiectul aprobării privind scoaterea

definitivă din circuitul agricol din 11 noiembrie 2004, fiind trecut în

intravilanul localității urmare a aprobării documentației de urbanism de tip

PUG prin H.C.L. nr. 50/2004

În cursul

procedurilor de expropriere desfășurate în anul 2008, terenul reclamanților a

fost dezmembrat în trei loturi, după cum urmează: lotul cu numărul cadastral

T1/2/1 în suprafață de 3457 mp; lotul cu numărul cadastral T1/2/2 în suprafață

de 2161 mp; lotul cu numărul cadastral T12/3 în suprafață de 748 mp.

Conform Hotărârii de

stabilire a despăgubirilor din 17 iunie 2008 s-a aprobat exproprierea și s-a

dispus acordarea de despăgubiri aferente pentru terenul în suprafață de 2161 mp

cu numărul cadastral T1/2/2 (lotul 2).

Conform Hotărârii de

stabilire a despăgubirilor din 8 octombrie 2012 s-a aprobat exproprierea și s-a

dispus acordarea de despăgubiri aferente pentru terenul în suprafață de 365 mp

cu numărul cadastral nr. T1/2/3.

În ce privește

presupusa expropriere de fapt, tribunalul a analizat situația reclamanților

prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocolul adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a reținut că într-un domeniu

atât de complex și dificil ca amenajarea teritoriului, statele contractante se

bucură, potrivit practicii Curții, de o largă marjă de apreciere în conducerea

politicii lor urbanistice (Housing Association of War Disabled et Victims of

War of Attica și alții c. Greciei, Elia Srl c. Italiei nr. 37710/97, CEDH

2001-IX), astfel că prin notarea intenției de expropriere în cartea funciară a

avut loc o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților, ingerință ce

era prevăzută de lege și care corespundea exigențelor de interes general

(trasarea culoarului autostrăzii București - Ploiești).

Revenindu-i situația

de a verifica dacă, în cazul de față, a existat o ingerința în dreptul de

proprietate al reclamanților și dacă echilibrul dorit a fost respectat într-o

manieră compatibilă cu dreptul acestora la respectarea bunurilor (Saliba c.

Malta nr. 4251/02, 8 noiembrie 2005, Housing Association of War Disabled et

Victims of War of Attica și alții c. Greciei), tribunalul a reținut că din

cuprinsul extrasului de carte funciară, a rezultat că pârâta a înscris intenția

de expropriere asupra suprafeței de teren de 365 mp în cartea funciară a

imobilului la data de 16 octombrie 2008, ceea ce a avut ca efect restrângerea

într-o oarecare măsură a dreptului de dispoziție al reclamanților asupra

terenului în cauză.

Reclamanții au

invocat exproprierea de fapt numai cu ocazia concluziilor pe fond și prin

notele scrise depuse la dosar, în vreme ce prin acțiunea introductivă au

solicitat exclusiv determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite prin

raportare la prețul oferit în anul 2008, preț ce li s-a părut a fi just,

invocând dispozițiile Legii nr. 255/2010.

Având în vedere că

prin susținerile prezentate cu ocazia concluziilor de fond reclamații tind la o

completare și modificare a acțiunii, ce puteau fi făcute cel târziu până la

prima zi de înfățișare, tribunalul a apreciat că susținerile privind

exproprierea de fapt nu pot fi analizate.

Față de temeiul

juridic al cererii reclamanților de acordare a unei juste despăgubiri pentru

terenurile expropriate, tribunalul a reținut, incidența dispozițiilor art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în concordanță cu art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența

acesteia, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală

a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală

atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de

prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu

aceleași caracteristici) în zona respectivă, la data efectuării raportului de

expertiză. Solicitarea reclamanților de acordare a despăgubirilor la nivelul

celor stabilite pentru terenurile expropriate în anul 2008 fiind respinsă ca

lipsită de fundament.

În ce privește

cuantumul despăgubirii, tribunalul a reținut concluziile expertizei tehnice

efectuată de experții tehnici judiciari I.A., S.F. și P.E. pe care a

omologat-o, reținând astfel că valoarea terenului supus exproprierii este la

data efectuării raportului de expertiză, de 130 euro/mp, respectiv în cuantum

de 47.450 euro.

În ce privește

prejudiciul cauzat prin expropriere, cuantificat în mod separat pentru

suprafața afectată de zona de protecție a autostrăzii, potrivii art. 6 alin.

(1) din O.G. nr. 43/1997 și separat pentru suprafața rămasă neexpropriată, a

reținut că acesta este cert, că terenul în suprafață de 165,71 mp afectat de

zona de protecție a autostrăzii (suprafața situată între autostradă și limita

de protecție de 50 m măsurată de la marginea autostrăzii) este afectată de

restricțiile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 43/1997.

În ce privește

suprafața de 216,75 mp rămasă neexpropriată, tribunalul a reținut că, față de

forma acesteia și față de restricțiile aferente vecinătății cu autostrada,

acesta a suferit o depreciere a valorii de circulație, estimată de experți la

27,30 euro/mp și a apreciat că solicitarea reclamanților de estimare a

prejudiciului cauzat prin depreciere la 100% din valoarea terenului nu poate fi

primită, având în vedere că acest teren a rămas în proprietatea reclamanților

și este construibil, iar obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu

valoarea de piață a acestui teren ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a

reclamanților, ce ar dobândi în patrimoniu atât contravaloarea integrală a

terenului cât și terenul în sine, ceea ce nu poale fi primit, fiind

incompatibil cu principiul "justei'' despăgubiri stabilit prin Legea nr.

255/2010.

Împotriva acestei

sentințe, la data de 29 octombrie 2014 au declarat apel atât reclamanții cât și

pârâtul, apeluri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 10

noiembrie 2014, iar prin Decizia nr. 32 din 29 ianuarie 2015 au fost respinse,

ca nefondate.

Pentru a hotărî

astfel, în esență, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Principalul argument

adus de apelanți - argument care nu se regăsește în cuprinsul acțiunii

introductive, al cărei obiect este clar circumscris cadrului legal, decurgând

din prevederile Legii nr. 255/2010 - este acela că prin exproprierea inițială

s-a produs și o expropriere în fapt a suprafeței de 365 mp, ce face obiectul

Hotărârii nr. 54 din 8 octombrie 2012, hotărâre contestată în speță,

invocându-se în acest sens înscrierile din cartea funciară privitoare la sarcini,

de unde rezultă că "la data de 16 octombrie 2008 se notează faptul că

imobilul în suprafață de 365 mp este supus exproprierii în temeiul Legii nr.

198/2004 în favoarea C.N.A.D.N.R."

Răspunzând și

criticilor formulate de apelantul-pârât cu privire la inexistența unei

exproprieri de fapt, s-a constatat că în mod corect, prima instanță, având în

vedere limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată care nu a

fost modificată până la finalizarea cercetării judecătorești, s-a remarcat că reclamanții

au invocat exproprierea de fapt, numai cu ocazia concluziilor pe fond și prin

notele scrise depuse la dosar, prin care se tinde la o completare și modificare

a acțiunii, ce putea fi făcută cel târziu pana la prima zi de înfățișare.

Chiar dacă tribunalul,

din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului a examinat

înscrierea intenției de expropriere asupra suprafeței de teren de 365 mp în

cartea funciară a imobilului la 16 octombrie 2008, reținând o atare ingerință

încă din anul 2008, instanța de apel a constatat că aceste statuări ale primei

instanțe trebuie înlăturate, întrucât excedează limitelor procesuale trasate de

reclamanți, conform art. 112 din C. proc. civ. și nu poate face obiectul

analizei instanței de apel, în conformitate cu prevederile art. 294 din același

C. proc. civ.

Referitor la

cuantumul despăgubirii stabilite pe baza expertizei întocmite în fața primei

instanțe, s-a respins critica apelantului-pârât vizând nerespectarea art. 26

din Legea nr. 33/1994, reținând că raportul de expertiză omologat de tribunal a

fost întocmit - ca urmare a dispoziției instanței de refacere a lucrării

inițiale, de la termenul de judecată din data de 7 mai 2012 - pe baza

contractelor de vânzare-cumpărare autentificate aflate la dosar, cuprinzând

tranzacții a unor imobile de același fel, apreciate ca atare de către experții

desemnați în comisie. S-a ajuns astfel la un preț estimat de 130 euro/mp, fiind

folosite în acest sens și comparabile de la momentul exproprierii (contractul

din anul 2012), iar împotriva acestui raport de expertiză refăcut nu s-au

formulat obiecțiuni, părțile neînțelegând să formuleze obiecțiuni nici

împotriva concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică prin care

s-a identificat suprafața de teren rămasă neexpropriată.

În ceea ce privește

despăgubirile acordate de tribunal pentru prejudiciul cauzat prin expropriere,

s-au constatat nefondate criticile ambelor părți apelante. Astfel, s-a

considerat că tribunalul a stabilit în mod legal acest prejudiciu, raportându-se

la concluziile experților în acord cu prevederile art. 6 alin. (1) din O.G. nr.

43/1997, distinct pentru suprafața afectată de zona de protecție a autostrăzii

și pentru suprafața rămasa neexpropriată, reținând că terenul în suprafață de

165,71 mp afectat de zona de protecție a autostrăzii este afectată de

restricțiile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 43/1997, situație în care

în mod judicios s-a hotărât că restricțiile aduse utilizării terenului

reprezintă un prejudiciu cert adus proprietarului, prejudiciu ce poate fi și

trebuie să fie reparat, conform legii.

Susținerile

apelantului-pârât privind constatările nelegale ale expertului, nu au fost

primite, având în vedere lipsa oricăror obiecțiuni împotriva raportului depus

în fața primei instanțe, cu atât mai mult cu cât partea a avut și posibilitatea

complinirii probatoriului administrat în fața primei instanțe în faza

devolutivă a apelului, dar nu a înțeles să solicite o nouă probă cu expertiză

topografică.

Cu privire la

suprafața de 216,75 mp rămasă neexpropriată, ce a suferit o depreciere a

valorii de circulație, (estimată de experți la 27,30 euro/mp), dar nu și o

depreciere ce poate determina o estimare a prejudiciului în sensul dorit de

apelanții-reclamanți, pretențiile acestora de obligare a pârâtului la plata

unei despăgubiri egale cu valoarea de piață a terenului fiind corect respinse,

întrucât ar determina o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților,

proprietari ai suprafeței de teren în discuție.

În privința

pretenției de calculare a prejudiciului prin raportare la despăgubirea acordată

în anul 2008, critica a fost respinsă, întrucât, așa cum s-a arătat, s-a

reținut deja caracterul nefondat al susținerii similare cu prilejul analizării

criticilor aduse modului de stabilire a despăgubirii pentru terenul expropriat

și s-a constatat că valoarea despăgubirii stabilită în prima instanță este

rezonabilă și echitabilă.

civile nr. 32 din 29 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, au declarat recurs reclamanții C.V., C.T., D.M.D. și

D.R.C. prin care au solicitat, în principal, obligarea la plata unei

despăgubiri în valoare totală de 411.003,56 euro, în echivalentul în RON la

cursul BNR din ziua plății, constând în suma de 200.556,55 euro valoarea reală

a terenului în suprafață de 365 mp și prejudiciul cauzat prin expropriere

constând în contravaloarea suprafeței de teren ramase neexpropriate ( 383mp) în

cuantum de 210.447,01 euro.

În subsidiar, au

solicitat într-o primă variantă, obligarea la plata unei despăgubiri în valoare

totală de 261.986,22 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua

plății, constând în suma de 200.556,55 euro valoarea reală a terenului în

suprafață de 365 mp și prejudiciul cauzat prin expropriere constând în devalorizarea

suprafeței de teren ramase neexpropriate (383 mp) în cuantum de 61.429,19 euro.

În a doua variantă au solicitat obligarea la plata unei despăgubiri în valoare

totală de 97.240 euro în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății,

constând în suma de 47.450 euro valoarea reală a terenului expropriat în

suprafață de 365 mp și prejudiciul constând în contravaloarea terenului rămas

în suprafața de 383 mp, adică 49.790 euro, obligarea pârâtei-intimate, la plata

cheltuielilor de judecată.

Consideră că s-a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 112 și 294 C. proc. civ., față de

faptul că prin cererea de chemare în judecată au solicitat acordarea de

despăgubiri calculate prin raportare la nivelul anului 2008, tocmai având în

vedere exproprierea de fapt, întrucât valoarea despăgubirilor solicitate

trebuia calculată la prețui de 549,47 euro/mp, stabilit și acordat de

C.N.A.N.D.R. încă din anul 2008, considerând astfel că încălcarea dreptului de

proprietate asupra terenului supus exproprierii a avut loc încă din anul 2008.

Arată că prin

exproprierea din 2008, din terenul în suprafață de 6366 mp cu nr. cadastral

T1/2, au fost expropriați 2161 mp pentru care a primit despăgubiri și s-au

format două loturi de 3457 mp pe latura vestică și 748 mp pe latura estică.

Din cei 748 mp a fost

expropriată suprafața de 365 mp, rămânând suprafața de 383 mp cu dimensiuni de

4 m lățime și 96 m lungime, coordonate ce fac imposibilă folosirea acestei

fâșii de teren, motiv pentru care solicită un preț/mp egal cu cel din 2008 sau

la nivelul evaluării din anul 2014 (130 euro/mp).

Invocând dispozițiile

constituționale și pe cele cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arată că este vorba de o expropriere

de fapt atunci când proprietarul nu-și poate exercita oricare dintre atributele

dreptului de proprietate (Cauza Sporrong et Lorroth c. Suediei 1982), iar

pentru restabilirea echilibrului între privat și public, în cauza de față,

trebuie să se facă plata despăgubirilor în mod drept și prealabil, ceea ce

înseamnă acordarea acestora la momentul deposedării.

Referindu-se la

prejudiciu, susțin că dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 au

fost greșit aplicate pentru suprafața rămasă în urma exproprierii, întrucât se

impunea plata în cotă de 100% și eventual exproprierea și a acestei suprafețe

de teren.

În privința variantei

secundare a prejudiciului, solicitată, în cuantum de 61.429,67 euro, arată că

s-a avut în vedere prețul de 549,47 euro/mp, acordat în anul 2008, la prima

expropriere, calculat pentru zonele afectate de restricțiile prevăzute de O.G.

nr. 43/1997, respectiv, diminuarea cu 40% pentru zona de siguranță - 165,71 mp

și cu 21 % pentru zona de restricții - 216,75 mp.

În privința variantei

prin care solicită acordarea unor despăgubiri în valoare de 97.240 euro, arată

că pentru calculul acestora trebuie să se aibă în vedere prețul de 130 euro/mp.

stabilit prin raportul de expertiză întocmit de experți I.A. și S.F. care au

avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare ce priveau terenuri din categoria

intravilan, curți construcții și nu terenuri agricole.

În drept, recursul a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

pronunțate în apel a declarat recurs și părând Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei apelate și

trimiterea dosarului spre rejudecare către aceeași instanță în vederea

efectuării unei noi expertize tehnice evaluatorii, indicând drept temei legal

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Consideră că instanța

de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.

26 din Legea nr. 33/1994 referitoare la criteriile legale de stabilire a

despăgubirilor și ale art. 16 și 17 din O.G. 43/1997 privitoare la zona de

protecție a autostrăzii.

Astfel, cu privire la

valoarea reală a imobilului susține că instanța de judecată trebuia se facă

aplicarea dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 cu privire la data

calculării despăgubirilor, față de decizia Curții Constituționale, pronunțate

la data de 26 mai 2015, aspect față de care se impune casarea cu trimitere spre

rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize care să stabilească

valoarea despăgubirilor la momentul exproprierii.

Referindu-se la

valoarea despăgubirilor stabilită de instanța de fond și validată de cea de

apel, arată că aceasta nu a fost calculată prin raportare la imobile "de

același fel" cu cel expropriat, deși la data exproprierii, terenul în

cauză avea categoria de folosință arabil, comisia de experți a considerat acest

teren ca fiind teren curți - construcții, situație care a condus la stabilirea

unei valori net superioare.

Consideră nelegală

valoarea prejudiciului calculată pentru imposibilitatea de folosire a terenului

încadrat în zona de protecție a autostrăzii, restricții impuse de O.G. nr.

43/1997, întrucât s-a validat un prejudiciu plecând de la premisa că terenul

rămas neexpropriat ar fi avut categoria de folosință curți - construcții, or,

la momentul exproprierii (noiembrie 2011). partea rămasă neexpropriată a avut

categoria de folosință de teren arabil, fapt ce nu permitea edificarea de

construcții sau practicarea comerțului ambulant. Notarea în cartea funciară a

schimbării destinației și categoriei de folosință a terenului din extravilan

arabil în intravilan curți - construcții a avut loc la data de 7 iunie 2012,

ulterior datei de 28 noiembrie 2011 când a avut loc exproprierea.

Valoarea

prejudiciului pentru suprafața de 216,75 mp rămasă neexpropriată a fost

stabilită cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece, pe de o parte,

au fost avute în vedere oferte de vânzare și pe de altă parte, reclamanții nu

au adus nicio dovadă în susținerea pretențiilor formulate.

Analizând recursurile

declarate de părți, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

temei invocat atât de reclamanți cât și de pârâtă, Înalta Curte va respinge, ca

nefondate, ambele recursuri, pentru considerentele următoare:

Prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor din 8 octombrie 2012 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea și s-a aprobat acordarea

de despăgubiri în cuantum de 19.039,86 RON pentru terenul în suprafață de 365

mp, situat în localitatea V., Județul Ilfov, nr. cadastral T1/1 aparținând

reclamanților C.T., C.V., D.M.D. și D.R.C. Titularii cererii de acordare a

despăgubirilor nu au fost de acord cu despăgubirea acordată pentru suprafața

expropriată chemând în judecată pe pârâta C.N.A.D.N.R., în condițiile art. 22

din Legea nr. 255/2010.

Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză de experții I.A. și S.F., s-a stabilit o valoare

reală a terenului expropriat în suprafață de 365 mp de 47.450 euro, respectiv

208.054 RON, calculat la un preț de 130 euro/mp, și un prejudiciu cauzat de

restricția impusă de autostradă de 52,00 euro/mp pentru suprafața de 165,71 mp

și de 27,30 euro/mp aferent suprafeței de 216,75 mp pentru defavorizarea

condițiilor de construcție a terenului rămas.

Instanța de fond a

omologat raportul de expertiză și a respins solicitarea reclamanților de

estimare a prejudiciului cauzat prin depreciere de 100% din valoarea terenului,

obligând pârâta la plata sumei de 61.984 euro în echivalent RON la cursul BNR

de la data efectuării plății cu titlu de despăgubiri, urmare exproprierii

terenului în suprafață de 365 mp, iar instanța de apel a menținut soluția

instanței de fond.

În raport de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, reclamanții susțin

greșita aplicare a dispozițiilor art. 112 și 294 C. proc. civ., față de

nereținerea exproprierii de fapt și a art. 24 din Legea nr. 33/1994 în raport

de suprafața rămasă în urma exproprierii, față de care consideră că se impunea

plata în cotă de 100% și eventual exproprierea și a acestei suprafețe de teren.

În raport de același

temei legal, pârâta consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu

încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994

referitoare la criteriile legale de stabilire a despăgubirilor și ale art. 16

și 17 din O.G. 43/1997 privitoare la zona de protecție a autostrăzii. Astfel,

în raport de Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale consideră că trebuia

să se ia în calcul prețul de la momentul exproprierii, respectiv, noiembrie

2011, și că nu s-au avut în vedere imobile de același fel cu cel expropriat în

cauză fiind vorba în realitate de un teren arabil, iar pentru suprafața rămasă

neexpropriată, valoarea prejudiciului a fost stabilita cu încălcarea art. 26

din Legea nr. 33/1994, întrucât au fost avute în vedere oferte de vânzare și nu

s-au dovedit susținerile reclamanților.

Se observă, din

verificările asupra actelor și lucrărilor din dosar, că raportul de expertiză

tehnică de evaluare refăcut, depus la instanța de fond, la termenul de la 2

iulie 2014 a avut ca obiectiv identificarea și stabilirea cuantumului

despăgubirilor cuvenite reclamanților și a unui eventual prejudiciu, conform

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții raportându-se la contracte de

vânzare-cumpărare datate noiembrie 2010, ianuarie 2012 și aprilie 2013, ce

vizează suprafețe de teren similare cu cele din cauză. În raport de

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a arătat că a fost abordată

metoda comparațiilor de piață prin metoda comparațiilor directe interpretate

statistic, reținând o valoare reală calculată la un preț de 130 euro/mp,

estimat la data de 1 iulie 2014, pentru suprafața de 365 mp, și valoarea unui

prejudiciu de 27,30 euro/mp.

În cauză a fost

efectuată și o expertiză tehnică topografică ce a avut ca obiect identificarea

și determinarea suprafeței de teren rămasă neexpropriată, în raport de

dispozițiile O.G. 43/1997 privitoare la zona de protecție a autostrăzii.

Cu privire la cele

două rapoarte de expertiză se constată că părțile nu au avut obiecțiuni de

formulat, procedând astfel la achiesarea concluziilor cuprinse în raport.

Prin urmare, critica

formulata în legătură cu greșita aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a

art. 16 și 17 din O.G. 43/1997 nu va fi analizată, întrucât părțile nu au

formulat în fața instanței de fond obiecțiuni, așa cum a reținut de altfel și

instanța de apel, în considerentele hotărârii recurate, la pag. 14, penultimul

aliniat, astfel că aceste critici, nu pot fi valorificate direct în recurs, în

condițiile în care exista posibilitatea să se formuleze obiecțiuni la cele două

rapoarte de expertiză efectuate în cauză, în cadrul cărora să se sesizeze

instanței de fond existența acestor deficiențe.

Este adevărat că prin

Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională, s-a

statuat că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru bunul

expropriat, experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate,

însă, față de această decizie obligatorie pentru instanțe de la data publicării

ei în M. Of., așa cum prevede art. 147 alin. (4) din Constituție, se constată

că, instanța de apel a menținut raportul de expertiză refăcut, conform căruia

valoarea terenului s-a calculat avându-se în vedere analiza tranzacțiilor de

piață, respectiv cele trei contracte de vânzare-cumpărare cu date cuprinse

între 2010 - 2013.

Faptul că niciuna din

datele menționate în cele trei contracte de vânzare-cumpărare, ce au constitut

elemente de comparație în determinarea valorii, nu coincide cu data

transferului dreptului de proprietate, nu poate conduce la excluderea acestora

din analiza experților și refacerea raportului de expertiză, putând fi acceptate

elemente de comparație cu date apropiate celei de referință, în acest sens,

rezultatul la care a ajuns comisia de experți, se bazează pe aplicarea unei

metode de determinare a prețului de tranzacționare prevăzut de standardele

internaționale de evaluare, pornind de la aplicarea unor corecții pentru toate

comparabilele, având în vedere evoluția pieței imobiliare din perioada 2010 -

prezent, iar valoarea astfel rezultată reprezintă prețul de piață real al

terenului expropriat, instanța de apel reținând că s-a ajuns la un preț de 130

euro/mp, folosind în acest sens și comparabile de la momentul exproprierii

(contractul din anul 2012).

În ceea ce privește

critica cu privire la exproprierea de fapt, invocată în raport de dispozițiile

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, de dispozițiile constituționale și de

cele cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, față de care s-a susținut greșita aplicare a dispozițiilor

art. 112 și 295 C. proc. civ., se constată că instanța de apel, în mod corect a

respins cererea reclamanților cu privire la acest aspect, critica fiind vădit

nefondată.

Astfel, așa cum au

reținut și instanțele anterioare, prin cererea introductivă reclamanții au

contestat în condițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 doar cuantumul

despăgubirilor acordate, solicitarea constatării exproprierii de fapt fiind

formulată prin concluziile scrise depuse cu ocazia dezbaterilor, ceea ce

reprezenta o completare și o modificare a acțiunii introductive și care conform

art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., așa cum au reținut și instanțele

anterioare se poate realiza la prima zi de înfățișare, când instanța poate da

reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și

pentru propunerea de noi dovezi.

Or, critica formulată

nu poate fi analizată, întrucât Legea nr. 255/2010, ca lege specială în raport

cu Legea nr. 33/1994, nu prevede decât posibilitatea contestării despăgubirii,

iar nu și contestarea altor aspecte legate de transferul dreptului de

proprietate către expropriator, în acest sens, este elocvent art. 22 alin. (1)

din Legea nr. 255/2010, care prevede expres că nu se poate contesta transferul

dreptului de proprietate asupra imobilului, voința legiuitorului fiind evidentă

în sensul că, singurul aspect contestabil de către expropriat, este cuantumul

despăgubirii, sub cele două componente ale sale, stabilite prin Legea nr.

33/1994, anume: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat

proprietarului (art. 26).

Pentru considerentele

arătate, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., se vor respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de părți, respectiv, reclamanții C.T., C.V.,

D.M.D. și D.R.C. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții C.T., C.V., D.M.D. și D.R.C. și

de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva Deciziei nr. 32 din 29

ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 15 octombrie 2015.

Procesat de GGC - MI