ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1672/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1672/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 7 noiembrie 2003, reclamanții

M.Ș., M.T.N., M.S.E., L.M., P.A., D.M., S.T., G.E., C.M., C.I.A.M. și R.I.A. au

formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 7696 din 01 octombrie 2003 emisă

de Primarul municipiului Craiova, în baza Legii nr. 10/2001.

În cauză, s-au

formulat cereri de intervenție accesorie în sprijinul pârâților de către

intervenienții SC U. SRL Craiova, D.E., H.C., F.L., F.F., D.V. și N.F.

Prin Sentința civilă

nr. 294 din 31 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dos. nr.

7597/2003, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanții M.Ș., M.T.,

M.S.E., L.M., P.A., D.M., S.T., T.V., C.M., C.I. și R.I.A. împotriva

Dispoziției nr. 7696 din 1 octombrie 2003 emisă de Primarul municipiului

Craiova, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova

și Primarul municipiului Craiova.

A fost anulată

Dispoziția nr. 7696 din 01 octombrie 2003 emisă de Primarul municipiului

Craiova și s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a următoarelor

spații din imobilul situat în Craiova, str. M.K. nr. 8: parterul imobilului

deținut de intervenienta SC U. SRL și intervenienta SC C.C. SRL, următoarele

apartamente ce fac obiectul contractelor de închiriere: cu C.C.Z. - suprafața

utilă de 84,25 mp, cu T.S. - suprafața utilă de 49,32 mp, cu C.C.Y. - suprafața

utilă de 62,47 mp, precum și a cotei indivize aferente spațiilor ce se

restituie în natură din subsolul clădirii și din terenul aferent în suprafață

de 663,38 mp.

S-a stabilit dreptul

reclamanților la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru

apartamentele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

în baza Legii nr. 112/1995, ce nu se restituie în natură, precum și pentru

cotele indivize aferente acestora din subsolul clădirii și din teren.

Au fost respinse

cererile de intervenție accesorie formulate în sprijinul pârâților de către

intervenientele SC U. SRL și intervenienta SC C.C. SRL Craiova.

S-au admis cererile

de intervenție accesorie formulate în sprijinul pârâților de către

intervenienții D.E., H.C., F.L., F.F., D.V. și N.F.

Curtea de Apel

Craiova, prin Decizia civilă nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunțată în al doilea

ciclu procesual, a admis apelul declarat de reclamanții M.Ș., L.M., P.A., D.M.,

S.T., C.M., C.I.A.M. și R.I.A. împotriva Sentinței civile nr. 294 din 31 martie

2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în dos. nr. 7597/CIV/2003.

A schimbat parțial

sentința apelată și a dispus restituirea în natură și în indiviziune

apelanților reclamanți a următoarelor suprafețe de teren aferente imobilului

situat în Craiova, str. M.K. nr. 8:

- Suprafața de 153,6

mp, cu destinația de garaj de acces și curte interioară astfel cum este

evidențiată în raportul de expertiză și schița la raport întocmită de expert

D.M., situată în Craiova, str. M.K. nr. 8;

- Suprafața de 524

mp, ocupată de SC M.C. SRL din care 354 mp, ocupați de construcția C.1, 69 mp.,

ocupați de construcția C.2, restul de 101 mp, fiind teren liber, situată la

aceeași adresă.

S-a dispus restituirea

în natură și în integralitate a pivniței amplasată sub spațiile cu destinație

comercială ce au fost restituite apelanților reclamanți, precum și a cotei de

46,74 mp, din celelalte pivnițe.

S-a constatat că

apelanții reclamanți sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent

pentru suprafața de 225,62 mp, aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii

nr. 112/1995 și pentru cota de 53,26 mp, aferentă subsolului înstrăinat

acelorași proprietari.

S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Prin cererea

formulată la data de 29 decembrie 2014, revizuenții Municipiul Craiova prin

primar, Consiliul Local al Municipiului Craiova și Primarul municipiului

Craiova au formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 2095 din 22 mai

2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 13.232/54/2006*,

solicitând anularea deciziei din apel și respingerea în tot a acțiunii.

În motivarea cererii,

s-a susținut că este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2

C. proc. civ., deoarece instanța de apel a depășit obiectul acțiunii și al

cererilor precizatoare formulate de contestatori, dispunând restituirea în

natură a imobilului fără a avea în vedere dispozițiile pct. 10.3 din H.G. nr.

250/2007, potrivit cărora sintagma "amenajări de utilitate publică"

are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice. S-a

susținut, că situația terenului în litigiu nu a fost pe deplin lămurită și că

restituirea în natură a terenului s-a dispus fără a ține cont de normele legale

ce reglementează procedura în materie.

La data de 29

decembrie 2014, revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. și N.F. au formulat

cerere de revizuire a aceleiași decizii, invocând dispozițiile art. 322 pct. 1,

2 și 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

s-a susținut că decizia cuprinde dispoziții potrivnice și contradictorii între

considerentele sale și dispozitiv, dispoziții care sunt contradictorii și față

de cercetarea la fața locului și raportul de expertiză.

S-a arătat, că, în

considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că suprafața de 153,36 mp,

este subtraversată de conducte de canalizare, conducte de alimentare cu apă

potabilă, situație prevăzută de pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 și, cu toate

acestea, în dispozitiv s-a dispus restituirea în natură a acestei suprafețe.

Revizuenții au arătat

că s-a reținut că titularii contractelor de vânzare cumpărare au cumpărat o

parte din pivnița imobilului, iar în dispozitiv s-a restituit integral această

pivniță aflată sub spațiile comerciale de la parter, și că este contradicție și

între mențiunea referitoare la restituirea în integralitate a pivniței și cea

referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de

53,26 mp, aferentă imobilului înstrăinat.

Revizuenții au

susținut că există hotărâri definitive contradictorii, date de instanțe de

grade diferite, respectiv, deciziile Curții de Apel Craiova și ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În ședința publică de

la 19 februarie 2014, revizuenții M.F. și D.E. au susținut că hotărârile pe

care le consideră potrivnice sunt decizia de casare cu trimitere pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 6179 din 11 octombrie 2012) în dos.

nr. 13.232/54/2006 și Decizia civilă nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova în dos. nr. 12.323/54/2006*.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 913 din 19 februarie 2015, a respins

excepția tardivității cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 2095 din 22

mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dos. nr.

13.232/54/2006*, formulată de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L., N.F.; a

respins, ca nefondate, cererile de revizuire a Deciziei civile nr. 2095 din 22

mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I Civilă în dos. nr.

13.232/54/2006*, formulate de Municipiul Craiova prin primar și Consiliul Local

Craiova, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și de

revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L., N.F., întemeiată pe dispozițiile art.

322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimații C.M., G.A., M.C.,

T.S., T.V., L.M., P.A., G.V., D.M., D.V., S.T., C.I.A.M., R.I.A., M.T.N., SC U.

SRL și SC C.C. SRL, și a declinat competența de soluționare a cererii de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. formulată de

revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L., N.F. în favoarea Înaltei Curții de

Casație și Justiție, reținând următoarele;

Intimatul C.M. a

invocat excepția tardivității introducerii cererii de revizuire formulată de

revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. și N.F., raportat la data pronunțării

deciziei a cărei revizuire se cere, excepție ce a fost respinsă, pentru

următoarele considerente;

Potrivit art. 324

pct. 1 C. proc. civ., cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322

pct. 1 și 2 C. proc. civ. se formulează în termen de o lună de la data când a

fost comunicată hotărârea definitivă.

În speță, hotărârea

definitivă supusă revizuirii a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova la

data de 22 mai 2014, dosarul fiind înaintat în recurs la Înalta Curte de

Casație și Justiție la data de 3 septembrie 2014, după ce Municipiul Craiova a

declarat recurs la data de 23 iulie 2014 iar intervenienții D.E., H.C., M.F. au

declarat recurs la data de 28 iulie 2014, după cum rezultă din evidența

dosarului în sistemul ECRIS.

La adresa înaintată

de Curtea de Apel Craiova instanței supreme, prin care s-a solicitat dosarul

spre atașare, s-a răspuns că acesta se află în circuitul administrativ și nu

poate fi trimis deocamdată instanței investite cu soluționarea cererii de

revizuire.

Cum dovezile de

comunicare către părți a deciziei pronunțate de instanța de apel se află

atașate la dos. nr. 13.232/54/2006* și nu pot fi observate, instanța a apreciat

că nu poate verifica la ce dată a fost comunicată Decizia civilă nr. 2095 din

22 mai 2014 și dacă s-a făcut comunicarea către revizuenți la adresele corecte.

Pentru a aprecia

asupra tardivității cererii de revizuire trebuie avute în vedere datele exacte

la care părțile au primit decizia din apel, ori în absența acestor date curtea

a reținut că nu se poate raporta la alte elemente cum ar fi data înaintării

dosarului în recurs sau data declarării recursului, mai ales că respectiva cale

de atac nu a fost declarată de către toți revizuenții. S-a conchis, că, în

condițiile în care din dosar nu rezultă că a fost formulată tardiv cererea de

revizuire, se va respinge excepția tardivității, cererea de revizuire formulată

de revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. și N.F. urmând a fi analizată pe

fond.

Analizând cererile de

revizuire formulate în temeiul art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., instanța a

reținut următoarele;

În reglementarea

Codului de procedură civilă, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de

retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele și în condițiile expres

și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

În afara acestor

motive stricte și a cadrului procesul reglementat, părțile nu pot solicita

anularea hotărârilor judecătorești pentru motive care ar presupune reluarea

judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept pentru că s-ar

încălca astfel principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de

lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive și s-ar

crea căi de atac care nu sunt prevăzute de lege.

Dreptul de acces la

justiție, garantat de art. 21 din Constituție, trebuie raportat la alte norme

constituționale care prevăd că procedura de judecată este prevăzută de lege

[art. 126 alin. (2)] și că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita

căile de atac în condițiile legii (art. 129). Aceste dispoziții duc la

concluzia că instanța nu are posibilitatea de a aprecia ca admisibilă orice

cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți

netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în

limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege, inclusiv, cele

referitoare la formularea cererilor pentru anumite motive.

Numai astfel se poate

respecta principiul preeminenței dreptului recunoscut în preambulul Convenției

Europene a Drepturilor Omului și, implicit, principiul securității raporturilor

juridice potrivit cu care o hotărâre definitivă nu mai poate fi pusă în

discuție în afara căilor extraordinare de atac stabilite de lege.

Criticile formulate

de revizuenții Municipiul Craiova prin primar, Consiliul Local Craiova și

Primarul municipiului Craiova privesc fondul cauzei, adică modul în care

situația de fapt și de drept a fost stabilită prin hotărârea judecătorească

supusă revizuirii și modul în care s-au aplicat dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 10/2001, precum și cele ale pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007.

În calea de atac

extraordinară a revizuirii instanța nu poate analiza dacă terenul în litigiu

este afectat de utilități publice, nu se pot administra probe pentru a se

stabili situația juridică a terenului ce a făcut obiectul restituirii în natură

și nici nu se poate stabili dacă are temei legal cererea contestatorilor de

restituire în natură a imobilului, pentru că s-ar relua o judecată finalizată

irevocabil.

S-a mai reținut, că

împotriva deciziei din apel s-au declarat două recursuri, cauza fiind

soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3372 din

28 noiembrie 2014, în sensul respingerii recursurilor, ca nefondate. Criticile

care vizau nelegalitatea deciziei și modul de aplicare a legii au putut fi,

astfel, valorificate în calea extraordinară de atac a recursului, iar nu în cea

a revizuirii.

Referirile

revizuentului Municipiul Craiova la regimul juridic al terenului și la modul de

aplicare a dispozițiilor legale nu constituie motiv de revizuire a hotărârii

pronunțate, ci aspecte de fond care nu pot face obiectul revizuirii, nefiind

circumscrise motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit acestui text,

se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive dacă instanța nu s-a

pronunțat asupra unei cereri, dacă s-a pronunțat asupra unei cereri care nu a

fost formulată sau dacă a acordat mai mult decât s-a cerut.

Unul din principiile

care guvernează procesul civil este cel al disponibilității, potrivit cu care

reclamantul este cel care investește instanța și stabilește cadrul procesual

sub aspectul persoanelor chemate în judecată și al obiectului litigiului.

Judecătorul exercită

pe tot parcursul procesului un rol activ, însă acesta nu presupune modificarea

obiectului acțiunii, deoarece art. 129 alin. (6) C. proc. civ. îl obligă să se

pronunțe doar asupra cererilor formulate de părți.

Legea sancționează

depășirea limitelor investirii instanței, fiind prevăzut de art. 322 pct. 2 C.

proc. civ. motivul de revizuire legat de încălcarea principiului

disponibilității.

În speță, prin

contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a criticat modul în care

autoritatea administrativă locală a răspuns notificării contestatorilor prin

care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii,

respectiv, restituirea în natură a imobilului.

Prin urmare, obiectul

acțiunii l-a constituit contestația formulată potrivit Legii nr. 10/2001, iar

în situația în care nu s-ar fi solicitat restituirea în natură ci doar

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, instanța nu era ținută de

această cerere. Principiul legii reparatorii este acela al restituirii în

natură a imobilelor preluate abuziv de stat iar această modalitate de reparație

a prejudiciului suferit de foștii proprietari trebuia aleasă de instanță (sau

chiar de autoritatea administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005) ori de

câte ori se apreciau ca fiind incidente condițiile impuse de lege pentru acest

tip de reparație.

S-a conchis, că și în

absența unei cereri exprese a contestatorilor instanța a respectat cadrul

procesual dispunând restituirea în natură a imobilului care s-a apreciat ca

fiind liber, și că soluția a fost dată cu respectarea principiului

disponibilității, așa cum este prevăzut de art. 129 alin. (ultim C. proc. civ.,

în limitele investirii instanței, ceea ce duce la concluzia că instanța nu a

acordat ceea ce nu s-a cerut și nici nu a dat mai mult decât s-a cerut.

În raport de

prevederile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., revizuirea poate fi promovată dacă

dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice care nu pot fi aduse la

îndeplinire făcând astfel executarea imposibilă, ceea ce presupune că instanța

a dispus executarea unor obligații care se exclud reciproc. Contrarietatea

trebuie să existe în cadrul dispozitivului, nu și între dispozitiv sau

considerente ori între dispozitiv și probele administrate în cauză.

După cum se observă

din motivele cererii de revizuire formulată de revizuenții persoane fizice,

coroborate cu dispozitivul deciziei atacate, revizuenții se referă la o

contrarietate a dispozitivului cu probele cauzei sau cu considerentele

deciziei. Obligația ce a fost impusă de instanța de apel și, corelativ, dreptul

stabilit în favoarea contestatorilor sunt clare și precise, derivând din

restituirea unor suprafețe de teren strict individualizate prin raportul de

expertiză și a unei pivnițe amplasată sub spațiile cu destinație comercială ce

au fost restituite apelanților reclamanți, precum și a cotei de 46,74 mp, din

celelalte pivnițe.

Nu se poate vorbi

despre o contrarietate între dispoziția referitoare la restituirea în natură a

pivniței aferentă spațiilor comerciale și dispoziția referitoare la restituirea

unei cote din restul pivniței imobilului, cât timp se prevede clar ce suprafață

se restituie și că regimul juridic al părții de imobil ce constituie dependință

este identic cu regimul juridic al părții principale din imobil (spații

comerciale sau de locuit). Acordarea de măsuri reparatorii s-a făcut pentru

partea din pivniță ce corespunde părții din imobil care nu s-a restituit în

natură, descrierea imobilului fiind făcută pe larg în raportul de expertiză și

decizia din apel.

Față de aceste

considerente, s-a apreciat că primul motiv din cererea de revizuire formulată

de revizuenții persoane fizice nu este fondat, el cuprinzând critici de fond

care au legătură cu interpretarea probelor și stabilirea situației de fapt, iar

nu cu o imposibilitate de executare a obligației datorată contradictorialității

dispozițiilor deciziei.

În consecință,

apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ.,

întrucât criticile de fond care au fost aduse prin cererile de revizuire nu se

circumscriu motivelor de revizuire, s-au respins, ca nefondate, cele două

cereri de revizuire întemeiate pe aceste dispoziții legale.

În ceea ce privește

cererea de revizuire formulată de revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. și

N.F., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a reținut că

s-a invocat contrarietatea dintre decizia de casare cu trimitere, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 6179 din 11 octombrie 2012, în Dosar

nr. 13.232/54/2006 și Decizia civilă nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunțată de Curtea

de Apel Craiova în Dosar nr. 13.232/54/2014*.

Potrivit art. 323

alin. (2) C. proc. civ., cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

322 pct. 7 C. proc. civ. este de competența instanței mai mare în grad față de

instanțele care au pronunțat hotărârile pretins potrivnice. Cum în speță una

din deciziile invocate de revizuenți în susținerea acestui motiv de revizuire

este pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de

soluționare a căii extraordinare de atac aparține instanței supreme, iar nu

Curții de Apel Craiova.

Ca atare, potrivit

art. 323 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 158 C. proc. civ., s-a

declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. către Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs revizuenții Municipiul Craiova prin primar și

Consiliul Local al Municipiului Craiova prin primar, criticând-o pentru

următoarele considerente;

Prin cererea de

revizuire formulată de revizuenți, s-a investit instanța cu o cerere care

vizează retractarea hotărârii pronunțate având drept temei legal dispozițiile

art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Atât norma de

reglementare, cât și jurisprudența au statuat că, în temeiul art. 322 pct. 2 C.

proc. civ., instanța de soluționare a cererii de retractare apreciază asupra

temeiurilor de drept noi și neinvocate în cursul căilor ordinare de atac nici

de către părțile litigante, nici de către instanță din oficiu.

Condiția de

admisibilitate cu privire la reanalizarea unor temeiuri juridice noi este aceea

că legislația specifică aplicabilă speței să fie contemporană cu soluționarea

litigiului în căile ordinare de atac.

În speța dedusă

judecății, incidență în dezlegarea pricinii o avea și reglementarea statuată în

Legea nr. 1/2009, de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, inclusiv

H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Instanța investită cu

soluționarea cererilor a respins, ca nefondate, cererile de revizuire a

Deciziei civile nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova

în Dosar nr. 13.232/54/2006*, formulate de Municipiul Craiova prin primar și

Consiliul Local Craiova întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuenții D.E.,

M.F., H.C., F.F., F.L. și N.F. în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Prin hotărârea

pronunțată, instanța a soluționat atât fondul cererii de revizuire, cât și

declinarea de competență, nesocotind, astfel, regulile de procedură reglementate

de art. 322 - 326 C. proc. civ., raportat la art. 159 C. proc. civ.

Sub aspectul

fondului, s-a arătat că în speța dedusă judecății, raportat la caracterul

devolutiv al apelului și rolului activ al judecătorului, instanța de apel

trebuia să analizeze contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și sub

aspectul interzicerii concrete de restituire în natură a imobilelor înstrăinate

conform Legii nr. 112/1995, respectiv, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 1/2009.

Or, în speță, din

întregul material probator administrat în cauză, se constată că intervenienții

sunt beneficiarii Legii nr. 112/1995 și sunt titularii unui drept real asupra

construcțiilor, că au un drept de folosință exclusivă asupra terenului de sub

construcție, și că terenul prin configurația lui împiedică normala utilizare,

inclusiv, accesul la proprietățile dobândite în conformitate cu prevederile

Legii nr. 112/1995.

Pe cale de

consecință, nu a fost făcută aplicarea legii speciale care guvernează

restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat.

S-a mai arătat, că

obligația instanței de a a-și motiva hotărârea adoptată este consacrată

legislativ în art. 261 C. proc. civ. și are în vedere stabilirea în

considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în

drept, examinarea argumentelor părților și, nu în ultimul rând, raționamentul

logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale

sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției iar forța de convingere a

unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar

explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, în cauză,

motivarea hotărârii instanței de fond nu răspunde acestor exigențe, deoarece

aceasta nu a examinat efectiv toate cererile revizuenților, astfel încât pe

calea controlului judiciar instanța de recurs să poată analiza justețea acestei

hotărâri.

Sub aspect

procedural, s-a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală în ceea ce

privește modalitatea de soluționare a celor doua cereri de revizuire,

respectiv, a respins, ca nefondate, cererile de revizuire a Deciziei civile nr.

2095 din 22 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr.

13.232/54/2006* și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. formulată de

revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L. și N.F. în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție, întrucât, făcând aplicabilitatea art. 158 - 159 C. proc.

civ., soluția în dezlegarea pricinii era aceea de disjungere a celor două

cereri, și prin încheiere interlocutorie să fie declinată competența în

favoarea instanței care are competență materială, funcțională și teritorială în

dezlegarea cererii de revizuire.

În atare situație,

soluția ce se impune a fi adoptată este aceea de admitere a recursului, casării

hotărârii recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel Craiova,

în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 3, 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate de revizuenții Municipiul Craiova prin primar și

Consiliul Local al Municipiului Craiova prin primar, ce permit încadrarea în

art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 (3)

C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

În ceea ce privește

criticile formulate de recurenții revizuenți ce se circumscriu motivului de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că

sunt nefondate, pentru cele ce succed:

Revizuenții au arătat

că, făcând aplicarea art. 158 - 159 C. proc. civ., soluția corectă în

dezlegarea pricinii era aceea a disjungerii cererilor de revizuire formulate de

revizuenții persoane fizice printr-o încheiere interlocutorie și să se decline

competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia

recurată, instanța, cu privire la cererea de revizuire formulată de revizuenții

persoane fizice, a soluționat motivele de revizuire întemeiate pe dispozițiile

art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 158

C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 158 (1)

C. proc. civ. "Când în fața instanței de judecată se pune în discuție

competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori,

dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent".

Conform acestei

dispoziții legale, în speță, competența de soluționare a cererii de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că

hotărârile pretins a fi contradictorii sunt pronunțate de Curtea de Apel

Craiova și de Înalta Curte de Casație și Justiție, față de dispozițiile art.

323 (2) C. proc. civ., revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, situație în

care corect Curtea de Apel Craiova a pus în discuția părților excepția de

necompetență și s-a desesizat prin trimiterea cauzei instanței competente.

Aceasta deoarece art.

323 C. proc. civ. cuprinde norme de competență materială imperativă de la care

nu se poate deroga, iar instanța, având obligația de a-și verifica mai întâi

competența după materie, poate să invoce chiar din oficiu această excepție.

În ceea ce privește

măsura disjungerii cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., reglementată de art. 165 C. proc. civ., care, în opinia

revizuenților, s-a fi impus cu prioritate față de măsura declinării competenței

de soluționare a acestei cererii reglementată de art. 158 C. proc. civ., se

constată că măsură disjungerii se ia de către instanța de judecată numai în

cazul în care soluționarea uneia sau a unor cereri ar fi întreruptă de

imposibilitatea soluționării alteia sau altor cereri, iar această măsură are

drept scop soluționarea cererilor care sunt în stare de judecată într-un termen

rezonabil.

Mai mult, această

măsură se dispune în interesul unei bune judecăți a cauzelor și a unei mai bune

administrări a justiției, fără a încălca prevederile cu caracter imperativ.

Or, în speță,

competența de soluționare a cererii de revizuire este reglementată prin norme

legale cu caracter imperativ, așa cum s-a arătat mai sus, pe de o parte, iar pe

de altă parte, revizuenții nu au făcut dovada că soluționarea cererilor de

revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. a fost

întreruptă de imposibilitatea soluționării cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel că legal Curtea de Apel

Craiova a declinat competența soluționării acestei cererii prin hotărârea

recurată.

Față de

considerentele expuse, rezultă că decizia recurată nu s-a dat cu încălcarea sau

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 158 - 159 C. proc. civ., și, prin

urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. apare ca fiind neîntemeiat, urmând a fi respins în consecință.

Motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este, de asemenea,

neîntemeiat.

În susținerea acestui

motiv de recurs, revizuenții au arătat că motivarea deciziei recurate nu

răspunde exigențelor art. 261 C. proc. civ., deoarece instanța nu a examinat

efectiv toate cererile revizuenților, astfel încât pe calea controlului

judiciar instanța de recurs să poată analiza justețea acestei hotărâri.

Folosind sintagma

"nu s-au examinat efectiv toate cererile revizuenților", aceștia s-au

referit la faptul că "instanța avea obligația de a stabili situația de

fapt expusă în detaliu", "de a examina argumentele părților" și,

nu în ultimul rând, "de a expune raționamentul logico-juridic pe care s-a

fundamentat soluția adoptată".

Dispozițiile art. 261

pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se dă în numele legii și va

cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților"

prevăd obligația instanței de judecată de a arăta în hotărârea pronunțată

considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum

și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, ceea ce permite

efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.

Potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta

"nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii".

Toate cele trei

situații prevăzute de acest text de lege vizează aceeași problemă de drept,

respectiv, lipsa motivării hotărârii ce face obiectul căii de atac cu

consecința imposibilității exercitării controlului judiciar asupra acesteia.

În speță, revizuenții

au invocat prima situație, respectiv, lipsa motivării.

Or, această critică

este neîntemeiată, întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de

drept pe care judecătorii și-au întemeiat soluția pronunțată, ceea ce permite

efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs, având în vedere

obiectul cererii cu care a fost învestită instanța de judecată - revizuire, ce

reprezintă o cale extraordinară de atac și care poate fi exercitată numai

pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

De fapt, nemulțumirea

revizuenților, raportată la acest motiv de recurs, vizează faptul că instanța

nu a analizat, prin decizia recurată, criticile formulate de aceștia privind

modul de soluționare a fondului litigiului prin decizia a cărei revizuire s-a

solicitat, ceea ce nu poate face obiect de analiză în cadrul căii extraordinare

de atac a revizuirii pentru că dacă s-ar proceda astfel s-ar deschide calea

recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Și motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. formulat de recurenții

revizuenți este nefondat, pentru cele ce succed:

Revizuenții recurenți

au invocat ca motiv al cererii de revizuire dispozițiile art. 322 pct. 2 C.

proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, "se poate cere dacă s-a

pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui

lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". Cele trei ipoteze prevăzute

de această dispoziție legală vizează inadvertența dintre obiectul pricinii

supuse judecății și ceea ce a hotărât instanța.

Prin formularea de la

art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se face referire la aplicarea principiului

disponibilității, care nu îngăduie instanței să depășească obiectul acțiunii

sau al celorlalte cererii accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să

omită a se pronunța asupra unui capăt de acțiune.

Ca urmare, acest caz

de revizuire privește numai obiectul acțiunii nu și cauzei ei, instanța

neputând pune în discuție pe calea revizuirii temeiurile de drept invocate de

pârâți în apărarea formulată în litigiul soluționat prin decizia a cărei

revizuire se solicită.

În speță, revizuenții

recurenți, indicând art. 322 pct. 2 C. proc. civ., au solicitat revizuirea

Deciziei nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

I civilă, invocând una din ipotezele reglementate de acest text de lege,

respectiv, extra petita, în sensul că instanța de apel a depășit obiectul

acțiunii și al cererilor precizatoare formulată de contestatori, dispunând

restituirea în natură a imobilului fără a avea în vedere dispozițiile art. 10.3

din H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora sintagma "amenajări de utilitate

publică" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități

publice, precum și faptul că situația terenului în litigiu nu a fost pe deplin

lămurită, întrucât restituirea în natură s-a dispus fără a ține cont de normele

legale ce reglementează procedura în materie.

Aceste critici vizează

atât susținerile potrivit cărora s-a depășit obiectului acțiunii, ceea ce se

circumscrie art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cât și cauza acțiunii, respectiv,

nelegalitatea hotărârii a cărei revizuire se solicită cu privire la aplicarea

dispozițiilor legale incidente în cauză.

Dacă, în ceea ce

privește depășirea limitelor învestirii instanței, o hotărâre judecătorească

definitivă poate fi retractată în condițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în

ceea ce privește criticile privind cauza acțiunii, respectiv, aplicarea greșită

a normelor legale ce reglementează procedura în materie, se constată că nu pot

fi primite și analizate pe calea extraordinară a cererii de revizuire, întrucât

dacă s-ar proceda astfel pe calea revizuirii, de fapt, s-ar permite declararea recursului

la recurs, ceea ce este inadmisibil. Cu privire la criticile formulate de

revizuenți ce se circumscriu art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se constată că prin

decizia a cărei revizuire se solicită nu s-a acordat contestatorilor ceea ce nu

au cerut, respectiv, că nu s-a depășit obiectul acțiunii, câtă vreme aceștia pe

calea contestației formulate, în temeiul Legii nr. 10/2001, împotriva

Dispoziției nr. 7696 din 01 octombrie 2003 emisă de Primarul municipiului

Craiova au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Prin urmare, legal a

reținut curtea de apel că cererea de revizuire a Deciziei nr. 2095 din 22 mai

2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, formulată de

recurenții revizuenți în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este nefondată,

întrucât, prin restituirea în natură a terenului în litigiu, instanța nu a

depășit obiectul acțiunii, ci, dimpotrivă, a acordat ceea ce s-a solicitat.

În ceea ce privește

criticile potrivit cărora Curtea de Apel a dispus restituirea terenului în

litigiu fără a stabili pe deplin situația acestuia, se constată că vizează

netemeinicia deciziei atacate, ceea ce nu poate face obiect de analiză în

cadrul căii de atac a revizuirii prin prisma motivului de revizuire prevăzut de

art. 322 pct. 2 C. proc. civ., deoarece aceasta este o cale extraordinară de

atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele și în

condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

În ceea ce privește

susținerea intimatului D.E., cu ocazia dezbaterilor, în sensul că invocă

nelegalitatea deciziei recurate, motivată de faptul că în dispozitivul

hotărârii instanța nu s-a pronunțat și în legătură cu Primarul municipiului

Craiova, ci doar cu Municipiul Craiova și Consiliul Local, și că acest motiv

poate fi invocat și de intimat se constată următoarele:

Deși nu a arătat

expres, prin susținerile sale, așa cum au fost expuse mai sus, intimatul D.E. a

susținut că aceste critici se constituie într-un motiv de ordine publică care

poate fi invocat de părți, precum și de instanță din oficiu, potrivit art. 306

(2) C. proc. civ.

Aceste critici nu pot

fi primite și analizate, întrucât nu constituie un motiv de ordine publică care

să poată fi invocat de intimat, pentru cele ce succed:

Faptul că instanța nu

a pronunțat hotărârea recurată în contradictoriu cu o parte nu constituie motiv

de ordine publică, deoarece prin neregularitatea săvârșită instanța produce o

vătămare numai părții în contradictoriu cu care nu s-a pronunțat decizia

recurată și numai aceasta are interesul să invoce o asemenea neregularitate, nu

și instanța din oficiu sau părțile adverse.

Fiind vorba de o

nulitate relativă, reglementată de art. 105 (2) C. proc. civ., aceasta poate fi

invocată în căile de atac numai de partea care a suferit vătămarea prin

îndeplinirea actului de procedură de către instanță, în speță, prin pronunțarea

hotărârii ce face obiectul prezentului recurs.

Prin urmare, nefiind

vorba de un motiv de ordine publică, aceste critici formulate de partea adversă

nu vor fi primite și analizate.

De altfel, Primarul

municipiului Craiova, care a fost citat în calitate de revizuent de către

Curtea de Apel Craiova, a avut cunoștință de hotărârea recurată, întrucât a

semnat recursul pentru recurentele revizuente și, deci, dacă s-ar fi considerat

vătămat prin faptul că decizia recurată nu s-a pronunțat și în contradictoriu

cu acesta ar fi putut să invoce această neregularitate pe calea recursului,

ceea ce nu a făcut.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuenții Municipiul Craiova prin primar și Consiliul

Local al Municipiului Craiova prin primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuenții Municipiul Craiova prin primar și

Consiliul Local al Municipiului Craiova prin primar împotriva Deciziei nr. 913

din 19 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2015.

Procesat

de GGC - GV