ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3372/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 7 noiembrie 2003 și înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. 7597/2003, reclamanții M.Ș., M.T.N., M.S.E., L.M., P.A., D.M., S.T., G.E., C.M., C.I.A.M. și R.I.A. au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 7696 din 1 octombrie 2003, emisă de primarul Municipiului Craiova, în baza Legii nr. 10/2001. În cauză, s-au formulat cereri de intervenție accesorie în sprijinul pârâților, ce au fost încuviințate în principiu de către instanță în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ., de către intervenienții SC U. SRL Craiova, titulară a unui contract de asociere din 2001 încheiat cu RA A.D.P.F.L. SA Craiova, vizând o parte din imobilul în litigiu; SC C.C.

SRL Craiova, titulara contractului de asociere din 2003, încheiat cu RA A.D.P.F.L. SA Craiova; D.E., titularul contractului de vânzare-cumpărare din 16 august 2000, încheiat cu Consiliul Județean Dolj - Sector Servicii Publice în baza Legii nr. 112/2005; H.C., titularul contractului de vânzare - cumpărare din 7 aprilie 1998; F.L., F.F., titularii contractului de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1997; D.V., titulara contractului de vânzare cumpărare din 02 martie 1998; N.F., titularul contractului de vânzare-cumpărare din 26 februarie 1998. Prin sentința civilă nr. 294 din 31 martie 2006, Tribunalul Dolj a admis în parte contestația și a anulat Dispoziția nr. 7696 din 01 octombrie 2003 emisă de primarul Municipiului Craiova.

A dispus restituirea în natură către reclamanți a următoarelor spații din imobilul din Craiova: parterul deținut de intervenienta SC U. SRL și intervenienta SC C.C. SRL, următoarele apartamente ce fac obiectul contractelor de închiriere: cu C.C. - suprafața utilă de 84,25 mp, cu T.S. - suprafața utilă de 49,32 mp, cu C.C. - suprafața utilă de 62,47 mp, precum și a cotei indivize aferente spațiilor ce se restituie în natură din subsolul clădirii și din terenul aferent în suprafață de 663,38 mp. A stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru apartamentele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, ce nu se restituie în natură, precum și pentru cotele indivize aferente acestora din subsolul clădirii și din teren.

A respins cererile de intervenție accesorie formulate în sprijinul pârâților de către intervenientele SC U. SRL și intervenienta SC C.C. SRL Craiova. A admis cererile de intervenție accesorie formulate în sprijinul pârâților de către intervenienții D.E., H.C., F.L., F.F., D.V. și N.F. În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele: Prin dispoziția nr. 7696 din 1 octombrie 2003 emisă de Primăria Municipiului Craiova în baza Legii nr. 10/2001, s-a respins cererea formulată de reclamanți privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, cu motivarea că petenții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite a solicita măsuri reparatorii, în sensul art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitori ai lui D.B.Ș.

Reclamanții au făcut, însă, această dovadă prin probele administrate în instanță. Dreptul de proprietate al autorului D.B.Ș. asupra imobilului din Craiova a fost dovedit prin cererea din 12 februarie 1942 privind eliberarea unei autorizații pentru adăugarea unui etaj și schimbarea fațadei imobilului; autorizația din 28 martie 1942 eliberată de Primăria Municipiului Craiova, referatul din 13 martie 1942 întocmit pentru eliberarea acestei autorizații, buletinul clădirii privind imobilul din Craiova, declarații privind imobilul naționalizat, certificatul din 1996 eliberat de Arhivele Statului Dolj, care atestă preluarea imobilului din Craiova de la autorul D.B.Ș. în baza Decretului nr. 92/1950, schița fațadei imobilului din 1942 și alte înscrisuri care atestă preluarea imobilului de la același autor, în baza aceluiași decret de naționalizare.

Imobilul ce a aparținut autorului reclamanților a fost identificat și individualizat prin expertiza topometrică efectuată în cauză de expertul P.M., acesta situându-se în prezent în str. M.K. Drepturile reclamanților asupra imobilului în litigiu au fost recunoscute și în cadrul procedurii speciale reglementată de Legea nr. 112/1995, dat fiind că prin Hotărârea Comisiei Județene Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1996 s-a dispus acordarea de despăgubiri reclamanților pentru acest imobil. Hotărârea nu a fost pusă efectiv în aplicare, respectiv nu s-au plătit despăgubirile stabilite. Autorul a avut mai multe proprietăți imobiliare supuse naționalizării, situate în Craiova, București și Ocnele Mari, fără ca anexa la Decretul nr. 92/1950 să conțină o individualizare riguroasă a acestora și fără să se menționeze care reprezintă apartamente și care imobile complete.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că D.B.Ș. a fost proprietarul întregului imobil preluat abuziv, situat în Craiova. Dovada drepturilor succesorale față de autorul D.Ș. a fost făcută prin actele depuse la dosar. Referitor la cele două contracte de cesiune de drepturi succesorale, s-a arătat că au fost luate în considerare de deținătorul imobilului în faza administrativă de soluționare a notificării, iar valabilitatea lor nu se impune a fi analizată în cadrul contestației împotriva dispoziției primarului. În ceea ce privește modalitatea de preluare a imobilului, instanța a constatat că acesta a fost preluat de către stat fără titlu valabil și că se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, ale cărei norme sunt incidente în speță la data soluționării cauzei, conform regulii „tempus regit actum”.

Imobilul din Craiova, a fost naționalizat greșit în baza Decretului nr. 92/1950, față de faptul că a avut destinația de locuință, așa cum a rezultat din declarațiile tipizate întocmite cu ocazia naționalizării. În ceea ce privește forma măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților, s-au constatat următoarele: Imobilul situat actualmente în Craiova, a fost individualizat prin expertiza efectuată de expert P.M., fiind compus din teren în suprafață de 663,38 mp și o construcție în formă de „U”, compusă din subsol, parter cu două corpuri de clădire separată de un gang și două etaje. În aceeași expertiză, precum și în expertiza în specialitatea construcții efectuată de expert Ionescu Iulian, s-a stabilit că parterul clădirii este ocupat de SC C.C.

SRL (partea de vest), iar etajele sunt în prezent deținute de 11 familii, dintre care trei în baza unor contracte de închiriere cu RA A.D.P.F.L. SA Craiova și opt familii în baza unor contracte de vânzare-cumpărare. Instanța a constatat că spațiile ce fac obiectul contractelor de închiriere între persoanele fizice și RA A.D.P.F.L. SA Craiova, precum și spațiile ce fac obiectul contractelor de asociere între societățile comerciale interveniente în cauza de față și RA A.D.P.F.L. SA Craiova sunt susceptibile de restituire în natură, potrivit art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001. Atât intervenientele, cât și chiriașii persoane fizice, sunt detentori precari ai spațiilor respective, astfel încât, cu privire la aceste spații, operează principiul general al restituirii în natură, ca măsură reparatorie principală, reglementată de Legea nr. 10/2001.

Măsura reparatorie a restituirii în natură vizează, pe lângă aceste spații, și cota indiviză aferentă acestora din subsolul clădirii (care nu are o destinație și o utilitate de sine-stătătoare, fiind așadar un spațiu aflat în coproprietate forțată), precum și cota indiviză aferentă din terenul în suprafață de 663,38 mp. În privința terenului, instanța a avut în vedere atât configurația acestuia, evidențiată prin expertiza topometrică, ce îl face obiect al coproprietății forțate aferente spațiilor de la parter și etaje, precum și vocația legală virtuală a dobânditorilor apartamentelor în baza Legii nr. 112/1995 de a dobândi și cotele indivize aferente suprafețelor locative din terenul aferent întregii clădiri.

În acest sens, s-a reținut că intervenienții au dobândit un drept de folosință asupra unei cote indivize din terenul aferent, prin contractele de vânzare-cumpărare, drept ce face parte din conținutul juridic al unui drept de superficie, față de această împrejurare impunându-se ca suprafețele indivize aferente spațiilor ce nu se restituie în natură să rămână în patrimoniul unității administrativ-teritoriale. Faptul că nu este posibilă o disociere între soarta juridică a construcției și soarta juridică a terenului aferent în privința măsurii reparatorii acordate, s-a apreciat că rezultă chiar din reglementarea Legii nr. 10/2001, art. 19 statuând că „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (…), persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare”.

Așadar, persoana îndreptățită primește măsuri reparatorii prin echivalent pentru teren, chiar dacă acesta nu a fost vândut odată cu construcția, în baza Legii nr. 112/1995, ci doar transmis în folosință. Instanța a mai constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 cu Consiliul Județean Dolj - Sector Servicii Publice, fiind incidente cu privire la acestea dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia civilă nr. 228 din 1 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au fost admise apelurile declarate de reclamanții M.Ș., M.T.N., M.S., L.M.P.A., D.M., S.T., C.M., C.I.A.M., R.I.A.

împotriva sentinței menționate. A fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a dispus restituirea către apelanții reclamanți, în natură, în indiviziune, suprafața de 428,90 mp situată în Craiova. Pentru diferența de 225,62 mp teren, apelanții reclamanți au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent. S-a stabilit dreptul apelanților reclamanți la măsuri reparatorii în echivalent pentru 53,26 mp din subsolul imobilului. S-a dispus restituirea în natură a restului suprafeței subsolului. S-a constatat îndreptățirea apelanților reclamanți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 524 mp teren, aferentă construcțiilor proprietatea SC M.C. SRL, situată în Craiova. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței civile.

S-au respins apelurile formulate de pârâtul Consiliul Local Craiova și intervenienții SC U. SRL Craiova, SC C.C. SRL Craiova și D.E. Prin Decizia nr. 6179 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei menționate, dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei aceleiași curți de apel, pentru rejudecarea apelurilor. Au fost respinse ca inadmisibile recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova și primarul Municipiului Craiova, precum și de intervenientul accesoriu D.E. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Craiova s-a apreciat că nu este incident motivul întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., având în vedere că partea nu a indicat care anume ipoteză a textului de lege este incidentă în recurs, însă criticile relative la dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului litigios și la calitatea reclamanților de moștenitori după autorul D.B.Ș., respectiv de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul legii speciale se circumscriu, de principiu, motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâtul a criticat sentința sub aspectul nedepunerii actelor necesare și suficiente în procedura administrativă pentru a dovedi calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, precum și sub aspectul calificării naturii termenului reglementat de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea înscrisurilor doveditoare, respectiv dacă este un termen de recomandare sau unul de decădere.

S-a apreciat că instanța de apel a reținut, în mod corect, că termenul reglementat în Legea nr. 10/2001 pentru depunerea de acte în vederea soluționării notificării nu este un termen imperativ, reglementat sub sancțiunea decăderii. Persoanele îndreptățite la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pot face dovada susținerilor din notificare și prin depunerea de acte doveditoare ulterior termenului prevăzut în lege, inclusiv în faza judiciară a procedurii de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Reținând că singura critică formulată în calea de atac a apelului a fost cea legată de nedepunerea actelor necesare în etapa administrativă a procedurii speciale și calificarea termenului în care solicitantul avea obligația depunerii acestora, astfel încât, în limitele învestirii, instanța de apel a soluționat doar acest aspect, s-a apreciat că nu pot fi formulate pentru prima dată în recurs criticile referitoare la dovedirea calității de persoană îndreptățită în sensul legii speciale, iar recursul declarat de către pârât este omisso medio și a fost respins ca atare. Totodată, și recursul primarului municipiului Craiova este declarat omisso medio, atâta timp cât această parte nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal, la care a achiesat astfel, acest pârât nemaifiind în drept să o critice direct în recurs, alături de pârâtul Consiliul local al municipiului Craiova, fără ca în prealabil să o fi atacat cu apel.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul intervenient D.E., Înalta Curte a constatat că este neavenit, în conformitate cu art. 56 C. proc. civ., dat fiind că acesta a intervenit în proces în sprijinul pârâților, în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ., așadar, are o poziție procesuală subsidiară, iar recurenții pârâți nu au criticat hotărârea instanței de apel sub aspectele invocate în recursul intervenientului. Pe de altă parte, recursul declarat de pârâți, în sprijinul cărora au intervenit în proces, a fost respins ca inadmisibil, situație în care recursul intervenientului accesoriu devine inadmisibil. În ceea ce privește recursul declarat de recurenții reclamanți, Înalta Curte a constatat că este fondat.

Recurenții reclamanți au criticat respingerea cererii de restituire în natură a suprafeței de 225,62 mp - aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, susținând că greșit se sprijină pe argumente privind existența dreptului de folosință al titularilor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 și pe faptul că terenul nu este „liber” în accepțiunea Legii nr. 10/2001. Înalta Curte a considerat că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale incidente, respectiv art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și pct. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Potrivit acestor norme, pentru terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, foștii proprietari beneficiază doar de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.

Potrivit acelorași norme de explicitare și aplicare corectă a legii speciale, prin noțiunea de „teren aferent imobilelor care au fost înstrăinate conform dispozițiilor Legii nr. 112/1995” se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință. Stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, în speță, de către instanța de judecată în etapa judiciară a procedurii Legii nr. 10/2001. Aceasta din urmă are obligația de a menționa în mod expres în conținutul hotărârii, pe lângă descrierea construcțiilor și imobilelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, și situația juridică a acestora și suprafața de teren ce nu se restituie în natură și pentru care se dispune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Același raționament este valabil și pentru critica din recursul reclamanților privind suprafața de 524 mp teren ocupată de SC M.C. SRL, din care reprezintă teren ocupat suprafața de 423 mp (pe care se află situate corpurile C1 și C2 ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 2001), iar diferența până la 524 mp - suprafața de 104 mp -, este teren liber ce ar fi trebuit restituit în natură, în opinia reclamanților. Înalta Curte a apreciat că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația terenului în litigiu, respectiv a terenului ce nu se restituie în natură, în condițiile în care a reținut expres, în considerente, că „suprafața de teren care se restituie în natură nu poate fi individualizată fizic, aceasta urmând a fi stăpânită în indiviziune”.

Reținând, prin urmare, că individualizarea fizică, respectiv identificarea suprafeței de teren care se restituie în natură, nu este posibilă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească nesusceptibilă de executare, nefăcând posibilă nici îndeplinirea ulterioară a formalităților de publicitate imobiliară.

Pentru a se putea lămuri pe deplin situația terenului în litigiu este utilă cauzei efectuarea unei expertize de specialitate, care să aibă ca obiective clarificarea următoarelor aspecte: identificarea, individualizarea exactă a imobilelor (spațiilor) înstrăinate în baza unor contracte de vânzare - cumpărare, a spațiilor deținute pe bază de contracte de închiriere și a spațiilor comune (inclusiv subsolul imobilului, pivnița); identificarea și individualizarea exactă a suprafeței terenului fiecărui contract de vânzare - cumpărare, deci a terenului imobilelor înstrăinate, a terenului aferent spațiilor închiriate, dar și a terenului aferent curții interioare și dacă este afectat de diverse utilități, dacă este necesar pentru buna utilizare a construcțiilor de către toți coproprietarii apartamentelor și pentru accesul la calea publică, stabilirea regimului juridic al terenului aparținând curții interioare, respectiv dacă este teren liber sau neliber în accepțiunea legii speciale, pentru a se circumstanția cu exactitate dreptul recurenților reclamanți la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001; identificarea și individualizarea exactă a suprafeței de teren rămase libere, ce se poate restitui în natură solicitanților,

astfel încât determinarea cât mai exactă a acestor aspecte să facă posibilă punerea în executare a hotărârii judecătorești și îndeplinirea ulterioară a formalităților de publicitate imobiliară. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 305 și 314 C. proc. civ. cu privire la recursul declarat de recurenții reclamanți în cauză. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, sub nr. 13232/54/2006*. Cu ocazia rejudecării în apel, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate evaluare proprietăți imobiliare, cu obiectivele indicate prin decizia de casare. Împotriva raportului de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță au formulat obiecțiuni intervenienții D.E., M.F.

și H.C., ce au fost respinse ca neîntemeiate prin încheierea din 5 martie 2014. În aceeași ședință, instanța, din oficiu, a pus în discuție necesitatea efectuării unei cercetări locale cu convocarea expertului la fața locului, probă ce s-a administrat la 25 martie 2014, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit și depus la dosar. Prin Decizia nr. 2095 din 22 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 294 din 31 martie 2006 a Tribunalului Dolj, pe care a schimbat-o parțial, în sensul că: S-a dispus restituirea în natură și în indiviziune apelanților reclamanți a următoarelor suprafețe de teren aferente imobilului situat în Craiova: - Suprafața de 153,6 mp cu destinația de gang de acces și curte interioară astfel cum este evidențiată în raportul de expertiză și schița la raport întocmită de expert D.M., situat în Craiova; - Suprafața de 524 mp ocupată de SC M.C.

SRL din care 354 mp ocupați de construcția C.1, 1, 69 mp ocupați de construcția C.2, restul de 101 mp fiind teren liber, situată la aceeași adresă. S-a dispus restituirea în natură și în integralitate a pivniței amplasate sub spațiile cu destinație comercială ce au fost restituite apelanților reclamanți precum și a cotei de 46,74 mp din celelalte pivnițe. S-a constatat că apelanții reclamanți sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 225,62 mp. aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 și pentru cota de 53,26 mp aferentă subsolului înstrăinat acelorași proprietari. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a decide astfel, pe baza întregului probatoriu administrat, instanța de apel a înlăturat, în primul rând, critica reclamanților privind respingerea cererii de restituire în natură a suprafeței de 225,62 mp aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

În expertiza efectuată de ing. D.M., dispusă în rejudecare, au fost identificate și individualizate apartamentele înstrăinate în baza contractelor de vânzare-cumpărare, spațiile comune din subsolul imobilului și suprafețele de teren aferente suprafețelor apartamentelor ocupate, față de suprafața construită a corpurilor de clădire A și B, conform tabelului anexă, după cum urmează: - intimatul intervenient D.E. deține în corpul A, conform contractului de vânzare cumpărare din 16 august 2000, o suprafață utilă de 107,83 mp și 46,73 mp teren în folosință, aferent construcției; - intimata intervenientă F.L. deține în corpul B, conform contractului de vânzare cumpărare din 6 decembrie 1997, o suprafață utilă de 76,14 mp și 35,17 mp teren în folosință aferent construcției; - intimatul intervenient N.F.

deține în corpul B, conform contractului de vânzare din 26 februarie 1998, o suprafață utilă de 58,85 mp și 24,96 mp teren în folosință aferent construcției; - intimatul intervenient D.G. deține în corpul B, conform contractului de vânzare cumpărare din 2 martie 1998, o suprafață utilă de 59,33 mp și 26,33 mp teren în folosință, aferent construcției; - intimatul intervenient H.C. deține în corpul A, conform contractului de vânzare-cumpărare din 7 aprilie 1988, o suprafață utilă de 51,88 mp și 15,61 mp teren în folosință aferent construcției; - MP, conform contractului de vânzare-cumpărare din 30 martie 1998, o suprafață utilă de 83,54 mp și 23,21 mp teren aferent construcției; - intimatul intervenient M.F.

deține în corpul A conform contractului de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 1998, o suprafață utilă de 60,98 mp și 24,24 mp teren aferent construcției; - intimata intervenientă L.V. deține în corpul A, conform contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 1998, o suprafață utilă de 74,35 mp și 29,37 mp teren aferent construcției. Însumând suprafețele de teren avute în folosință apartamentelor înstrăinate, conform contractelor de vânzare-cumpărare menționate, acestea totalizează suprafața de 225,62 mp ce nu poate fi restituită, pentru această suprafață reclamanții urmând să beneficieze de măsuri reparatorii, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 1/2009, și art. 7 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007. S-a apreciat că este, însă, întemeiată critica reclamanților referitoare la restituirea subsolului cu destinație de pivniță. Coroborând concluziile expertizei efectuate în cauză în rejudecare, de către ing. D.M., cu planșele foto depuse la dosar, cu concluziile cercetării locale efectuate, Curtea a constatat că imobilul din litigiu, situat în Craiova, are 3 spații cu destinație de pivniță, respectiv: pivnița evidențiată cu culoarea roșie în schița anexă la raportul de expertiză, situată în partea din fața imobilului, aflată sub spațiile cu destinație comercială ce au fost restituite reclamanților. Această pivniță în care a funcționat discoteca A. urmează a fi restituită în integralitate reclamanților, fiindcă nu a deservit spațiile cu destinație de locuință.

Pivnițele evidențiate de expert cu culoarea verde și albastră sunt zone de subsol aferente spațiilor cu destinație de locuință reprezentând corpurile A și B. Aceste pivnițe se află în indiviziune cu pivnițele cumpărate de chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995, proprietari ai apartamentelor conform contractelor de vânzare-cumpărare, urmând a fi restituite sub acest regim. În tabelul anexă întocmit de expert se consemnează că din pivnița situată în corpul A intervenientului intimat D.E. îi revine cota de 17,47 mp, intervenientului intimat H.C. îi revine cota de 8,24 mp, iar intervenientului intimat M.F. - o cotă de 8,95 mp din pivnița situată în corpul A. Din pivnița situată în corpul B, intervenientei intimate M.P.

îi revine o cotă de 18,60 mp. Deci, intervenienții dețin o cotă de 53,26 mp, din pivnițele situate sub cele două corpuri, cotă pentru care reclamanții urmează să beneficieze de măsuri reparatorii, însă diferența de 46,74 mp va fi atribuită în natură reclamanților. S-a apreciat, totodată, că este întemeiată și critica privind cererea de restituire în natură a terenului ce reprezintă gangul de acces și curtea interioară, precum și a terenului ocupat de SC M.C. SRL. Prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră regula instituită de acest act normativ și care se regăsește și în cuprinsul art. 1 și 7 din Lege, constând în prevalența restituirii în natură. Potrivit art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, înainte de a aprecia asupra posibilității de restituire în natură, Curtea a administrat proba cu expertiză și cercetare locală pentru a identifica cu exactitate terenul supus restituirii, vecinătățile, destinația actuală, pentru ca acordarea acestei măsuri cu caracter reparatoriu să nu afecteze existența și utilizarea unor investiții sau amenajări de utilitate publică. Astfel, terenul aferent imobilului din str. M.K. are suprafața totală de 1.178,50 mp, din care suprafața construită ocupă 208,16 mp aripa de vest a clădirii, 293 mp suprafața construită a aripii de est, 153,36 mp are destinația de gang de acces și curte interioară, iar suprafața de 524 mp este ocupată de SC M. SRL.

În ceea ce privește suprafața de 153,36 mp cu destinație de gang de acces și curte interioară, identificată cu culoarea verde pe schița anexă nr. 1 la raportul de expertiză, este subtraversată de conductele de canalizare, conducta de alimentare cu apă potabilă, iar conducta de gaze exterioară este fixată pe zidul de est al aripii construite, din care se ramifică branșamentele tuturor locatarilor, astfel că aceste utilități pot fi utilizate normal și nu împiedică restituirea în natură a acestei suprafețe. Prin această curte interioară au acces la str. M.K. toți locatarii proprietari ai apartamentelor cumpărate și închiriate, acces care nu va fi restricționat nici în situația restituirii acestui teren.

Este întemeiată și cererea de restituire a suprafeței de 524 mp ocupate de SC M.C. SRL, din care 354 mp sunt ocupați de construcția C1, 69 mp sunt ocupați de construcția C2, iar suprafața de 101 mp este teren liber. Această societate a cumpărat doar construcțiile, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 2002, în contract menționându-se că această societate dobândește un drept de folosință asupra terenului, deoarece la data vânzării terenul aparținea domeniului public conform adresei din 18 decembrie 2001, emisă de Primăria Craiova. Din modul cum este amplasat terenul în suprafață de 524 mp, respectiv în spatele construcțiilor aflate în str. M.K., precum și din înscrisurile ce au fost întocmite cu ocazia naționalizării, rezultă că acest teren a aparținut autorului D.Ș., iar reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură.

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs, în termen legal, pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin primar și primarul Municipiului Craiova, precum și intervenienții H.C., M.F. și D.E. 1. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova și primarul Municipiului Craiova au arătat următoarele: - Prin probatoriul administrat în cauză, nu s-a dovedit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în sensul prevederilor art. 2, art. 3 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu s-a probat dreptul de proprietate asupra imobilului al autorului reclamanților, D.B.Ș.

Potrivit acestor norme, nu este suficientă dovedirea calității de moștenitor, ci trebuie să se facă dovada, prin orice acte juridice, a deținerii proprietății la data preluării abuzive, respectiv prin extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect că bunul respectiv aparținea persoanei respective, dovadă impusă imperativ prin art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii speciale de retrocedare. - Instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația terenului în litigiu, respectiv a terenului ce se restituie în natură, apreciat ca fiind liber și pentru care a dispus restituirea în natură.

Expertiza tehnică efectuată în cauză concluzionează că suprafața de 153,36 mp cu destinația de gang de acces și curte interioară este subtraversată de conducte de canalizare, conductă de alimentare cu apă potabilă, astfel că restituirea în natură a acestui teren este de natură a împiedica utilizarea normală a acestor utilități de către toți locatarii proprietari. În acest sens, recurenții au susținut că trebuiau avute în vedere și dispozițiile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, privind conținutul sintagmei „amenajări de utilitate publică”, înainte de a se aprecia asupra posibilității de restituire în natură. 2. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, intervenienții H.C., M.F. și D.E. au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., susținând următoarele: Instanța de apel a hotărât în mod corect restituirea în natură a suprafeței de 524 mp, ocupată de SC M.C. SRL și a restului terenului din str. M.K., mai puțin suprafața de 225,62 mp, aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent. Restituirea în natură către apelanții reclamanți a terenului în suprafață de 428,90 mp reprezintă o cotă parte din terenul aferent construcției din str. M.K., în suprafață de 654,52 mp, constituit din amprenta clădirii de 501,16 mp (208,16 mp corp A + 293,00 mp corp B), la care se adaugă 153,36 mp curtea interioară. Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul D.M.

și depus la dosar, s-a stabilit în mod indiscutabil și de necontestat faptul că gangul de acces la locuințele locatarilor apartamentelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, precum și curtea interioară, în suprafață totală de 153,6 mp, sunt afectate de utilitățile reprezentate de conductele de alimentare cu apă, canal, gaze și rețeaua de curent electric. Prin urmare, terenul în suprafață de 153,6 mp nu este liber, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată și completată.

Recurenții au mai susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre contradictorie, apreciind în mod corect că o parte din cota de teren aferentă apartamentelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 (respectiv 225,62 mp din 501,16 mp amprenta construcției) nu poate fi restituit reclamanților, dar incorect și nelegal instanța a stabilit că o parte din terenul aferent înstrăinat cumpărătorilor de apartamente în baza Legii nr. 112/1995, curte interioară și gangul de acces, poate fi restituită. Restituirea în integralitate a curții interioare în suprafață de 153,6 mp către reclamanți ar face imposibil accesul locatarilor la suprafețele ocupate de utilități, împiedicând accesul acestora și al furnizorilor de utilități la întreținerea, repararea și buna utilizare a acestora, precum și accesul la locuințele locatarilor.

Nerestituirea către reclamanți a unei cote părți din terenul ocupat de gangul de acces și curtea interioară nu ar avea drept consecință diminuarea suprafeței restituite în natură reclamanților, fără a fi afectată suprafața totală de teren de 225,62 mp care este acordată pentru despăgubiri reclamanților, reprezentând practic o „translatare parțială” a dreptului de proprietate a reclamanților de pe o parte din curtea interioară către amprenta clădirii. Recurenții au invocat și dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, precum și art. 7 pct. 3 din Normele metodologice ale Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. La data de 25 noiembrie 2014, în cursul judecării recursurilor, recurenții - intervenienți H.C., M.F.

și D.E. au depus o cerere intitulată „dezvoltarea motivelor de recurs”, prin care s-au arătat următoarele: Decizia recurată este în vădită contradicție cu decizia de casare din ciclul procesual anterior, prin care s-a dispus în sarcina instanței de rejudecare stabilirea regimului juridic, a cotelor - părți care trebuiau menținute în indiviziune, precum și respectarea dreptului de folosință și de acces la calea publică pentru cumpărătorii apartamentelor în baza Legii nr. 112/1995, pentru locatarii din proprietățile vecine înfundate, cât și pentru personalul SC M.C. SRL, proprietar al construcțiilor situate pe suprafața de teren de 524 mp ce a fost restituită către reclamanți. Atribuirea în întregime a acestor căi de acces este nelegală în contextul probelor administrate prin care s-a stabilit situația de fapt, mai ales a cercetării locale efectuate de completul de judecată.

S-a susținut, totodată, că este nelegală nemotivarea corespunzătoare a excepției invocate de către Primăria Municipiului Craiova și intervenienți privind lipsa calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitori ai proprietarului deposedat de stat. La termenul de judecată din 28 noiembrie 2014, intimatul reclamant C.M., prin avocat, a invocat excepția nulității cererii intitulate „dezvoltarea motivelor de recurs”, depuse la data de 25 noiembrie 2014, deoarece conține critici noi, neformulate prin motivele de recurs, excepție reținută spre soluționare odată cu recursurile.

Examinând cu prioritate excepția nulității invocată de către intimatul - reclamant, Înalta Curte constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, respectiv prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, astfel cum prevede art. 303 alin. (1), termenul de recurs fiind de 15 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 301 C. proc. civ. În cauză, intimatul reclamant C.M. nu a invocat excepția nulității cu referire la recursul intervenienților H.C., M.F. și D.E. astfel cum a fost inițial motivat - necontestându-se motivarea acestuia în termenul legal menționat anterior, care s-a împlinit la data de 31 iulie 2014 - ci a susținut nulitatea cererii depuse de către recurenții - intervenienți la data de 25 noiembrie 2014, deoarece conține critici noi, neformulate prin motivele de recurs.

Eventuala completare a motivelor inițiale de recurs, cu depășirea termenului legal de motivare a recursului, nu atrage nulitatea recursului, atât timp cât termenul a fost respectat prin depunerea motivelor inițiale, deoarece sancțiunea prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. vizează însuși recursul, iar actul de procedură în discuție nu reprezintă o cerere de recurs distinctă, pentru a fi posibilă aplicarea sancțiunii nulității. În condițiile în care dispozițiile legale menționate prevăd expres termenul de formulare a motivelor de recurs, eventuala depășire a acestuia în privința unor motive noi semnifică o completare tardivă a motivării, sancționată cu decăderea, în aplicarea art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., astfel încât motivele noi nu vor fi luate în considerare în analiza recursului. Cererea intitulată „dezvoltarea motivelor de recurs” conține, într-adevăr, un motiv nou față de cele invocate inițial, în ceea ce privește nemotivarea deciziei pe aspectul lipsei calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Astfel, motivele inițiale nu cuprind vreo referire la acest aspect, cu atât mai puțin critici de nelegalitate în legătură cu calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, drept pentru care motivul ce poate fi încadrat în cazul de recurs descris de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., față de conținutul susținerilor, este unul nou, așadar formulat tardiv.

Cât privește, însă, susținerile referitoare la dezlegările din decizia de casare a Înaltei Curți, pronunțată în ciclul procesual anterior, se apreciază că nu reprezintă un motiv nou de nelegalitate, ci doar un argument suplimentar în legătură cu motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând nelegalitatea dispoziției de restituire în natură a suprafeței de 153,36 mp din perspectiva dreptului de folosință și de acces la calea publică pentru cumpărătorii apartamentelor în baza Legii nr. 112/1995 și pentru locatarii din proprietățile vecine înfundate, context în care urmează a fi analizat, avându-se în vedere și dispozițiile art. 315 C. proc. civ. În consecință, excepția nulității va fi respinsă ca neîntemeiată, urmând ca analiza recursului intervenienților să fie efectuată în raport de considerentele expuse anterior.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele: 1. În ceea ce privește recursul pârâților Consiliul Local al Municipiului Craiova și primarul Municipiului Craiova, se reține că aceștia au susținut, în primul rând, că nu s-a dovedit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, în absența probării dreptului de proprietate al autorului acestora la data deposedării de către stat. Aceste critici nu pot fi primite, în condițiile în care aspectul privind întrunirea în persoana reclamanților a calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii a intrat în puterea lucrului judecat în ciclul procesual anterior parcurs în cauză, neputând fi repus în discuție și analizat în cadrul procesual de față.

Astfel, prima instanță a apreciat că, prin probele administrate, s-a făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu (situat în Craiova) în patrimoniul autorului reclamanților, D.Ș., la data deposedării de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, precum și a calității de moștenitor a reclamanților, astfel încât aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în temeiul art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia nr. 6179 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, recursul declarat de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin care se pretindea nedovedirea dreptului de proprietate al autorului deposedat, a fost respins ca inadmisibil, observându-se că această critică nu a fost formulată și prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe.

Ca atare, reevaluarea situației de fapt și de drept în legătură cu dovada calității de proprietar a autorului reclamanților asupra imobilului în litigiu este inadmisibilă, cât timp acest aspect a fost tranșat cu putere de lucru judecat în cauză, dezlegarea sa cu caracter irevocabil impunându-se ca atare. Critica referitoare la restituirea nelegală în natură către reclamanți a suprafeței de teren de 153,6 mp, cu destinația de curte interioară și gang de acces, vizează încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a normei corespondente din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Astfel, s-a susținut că restituirea în natură a acestei suprafețe de teren afectate de amenajări subterane - conducte de canalizare, conductă de alimentare cu apă potabilă - este de natură să împiedice utilizarea normală a acestor utilități de către toți locatarii proprietari.

Susținerile cu acest obiect nu sunt fondate. În conformitate cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „ pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.” Această normă este explicitată prin art. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul că, în cazul în care se constată, în cursul soluționării notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, existența și utilizarea unor amenajări de utilitate publică, fie supraterane (precum străzi, alei, trotuare amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale etc.), fie subterane (precum conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru), „restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.” Întrucât notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată chiar de către instanța de judecată în prezenta cauză, ca urmare a anulării Dispoziției nr. 7696 din 1 octombrie 2003 emise de Primăria Municipiului Craiova, verificarea întrunirii condițiilor normei menționate este în sarcina instanței și, de altfel, procedând în acest sens, instanța de apel s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare a Înaltei Curți din ciclul procesual anterior, prin care s-a impus instanței de rejudecare a apelului reclamanților obligația lămuririi situației juridice a întregului teren,

inclusiv din perspectiva existenței și a utilizării unor amenajări de utilitate publică. Rezultă, din cuprinsul normei menționate, că terenurile cu amenajări subterane pot fi restituite, ca regulă, în natură, fiind considerate „libere” (spre deosebire de cele ocupate de amenajări supraterane), însă cu condiția ca accesul și utilizarea normală a acestora să nu fie afectate în vreun fel. Această condiție presupune verificări de fapt, iar constatarea întrunirii ori a neîntrunirii sale este atributul exclusiv al instanței care soluționează în fond notificarea.

În cauză, instanța de apel s-a deplasat la fața locului, întocmind p rocesul - verbal de cercetare locală din 25 martie 2014 (fila 329 dosar apel), care menționează că situația de fapt este conformă cu cea relevată prin raportul de expertiză întocmit în cauză, în privința modului de amplasare a amenajărilor subterane, astfel încât, ținând cont și de concluziile expertului, a apreciat că restituirea în natură a suprafeței de teren în discuție nu împiedică accesul la utilități și utilizarea normală a acestora de către celelalte persoane care locuiesc în imobil. Reevaluarea situației de fapt, prin prisma probatoriului administrat, interesează temeinicia deciziei recurate, ca atare, excede atribuțiilor instanței de recurs, ce sunt circumscrise exclusiv verificării legalității deciziei, în raport de cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. pct. 11 al art. 304, care permitea reaprecierea probelor administrate, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. În aceste condiții, avându-se în vedere că simpla existență a unor amenajări subterane nu reprezintă în sine un motiv pentru ca terenul astfel afectat să nu fie restituit în natură, iar, pe de altă parte, că nu poate fi reanalizată aprecierea instanței de apel, în sensul că accesul și utilizarea normală a utilităților nu sunt împiedicate prin restituirea în natură către reclamanți, urmează a fi înlăturate susținerile recurenților pe acest aspect. În consecință, recursul pârâților va fi respins ca nefondat. 2. În ceea ce privește recursul intervenienților, acesta a vizat tot dispoziția instanței de apel de restituire în natură, către reclamanți, a suprafeței de 153,6 mp teren din imobilul în litigiu.

Întrucât o parte dintre criticile formulate coincide cu motivul de recurs al pârâților privind încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, considerentele pe acest aspect expuse în cadrul recursului pârâților sunt pe deplin valabile și în prezentul recurs. Astfel, pentru argumentele deja arătate, sunt nefondate criticile referitoare la nelegalitatea restituirii în natură a unui teren ocupat de dotări tehnico - edilitare subterane, cât timp atare destinație nu conduce, prin ea însăși, la respingerea acestei măsuri reparatorii.

Instanța de apel a cercetat situația de fapt pe acest aspect, iar pe baza probatoriului administrat - cercetarea efectuată la fața locului confirmând constatările expertului judiciar -, a conchis în sensul că restituirea în natură a suprafeței de teren în discuție nu împiedică accesul la utilități și utilizarea normală a acestora de către celelalte persoane care locuiesc în imobil. De asemenea, s-a apreciat că nici accesul la str. M.K., prin curtea interioară, nu va fi restricționat, iar situația de fapt astfel reținută nu poate fi reevaluată de către această instanță de control judiciar.

De altfel, dat fiind caracterul comun al utilităților și față de modul lor de amplasare, accesul la acestea și utilizarea lor, precum și accesul la stradă, sunt asigurate în mod egal și în același fel tuturor persoanelor care locuiesc în imobilul compus din mai multe apartamente, atât celor din apartamentele proprietatea autorității administrative locale și închiriate, cât și proprietarilor persoane fizice, fie că au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 (intervenienții din cauză), fie că li s-au restituit în natură părți din imobil în temeiul Legii nr. 10/2001 (reclamanții din cauză).

Nu sunt fondate nici susținerile referitoare la caracterul contradictoriu al deciziei în ceea ce privește suprafața de 225,62 mp, pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, iar această constatare nu este infirmată de dispozițiile deciziei de casare, dimpotrivă, se constată că instanța de rejudecare a făcut o aplicare corespunzătoare a prevederilor art. 315 C. proc. civ. Recurenții - intervenienți au susținut că decizia recurată este contradictorie, în ceea ce privește, pe de o parte, respingerea corectă a unei părți din suprafața de 225,62 mp raportată la suprafața de 501,16 mp amprenta construcției, iar, pe de altă parte, admiterea cererii de restituire în natură pentru cealaltă parte din suprafața de 225,62 mp raportată la suprafața de 153,6 mp curte interioară și gang de acces.

Aceste susțineri evocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și nu pe cel de la pct. 7 al art. 304, invocat explicit, întrucât nu se pretinde existența unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei în susținerea aceleiași dispoziții adoptate, ci se critică, în realitate, nelegalitatea uneia dintre dispoziții în raport de prevederile legale pe care s-a fundamentat adoptarea celeilalte dispoziții prin aceeași decizie. Întrucât dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură pentru suprafața de 225,62 mp s-a întemeiat pe dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și norma corespondentă din H.G. nr. 250/2007, se poate reține că susținerile recurenților vizează modul de aplicare a acestor prevederi legale de către instanța de apel.

Cu toate că recurenții nu au formulat critici explicite în legătură cu modul de aplicare, de către instanța de apel, a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, trimiterea făcută la această normă în cuprinsul motivelor de recurs denotă intenția recurenților de a susține contrarietatea între dispozițiile deciziei recurate prin prisma normei menționate, astfel încât, avându-se în vedere și finalitatea recursului, anume posibilitatea exercitării dreptului de folosință menționat în contractele de vânzare - cumpărare în ipoteza restituirii în natură a terenului ce reprezintă curte interioară, urmează a analiza susținerile recurenților în acest context, în raport de dezlegările și îndrumările din decizia de casare a Înaltei Curți pronunțată în ciclul procesual anterior, dar și de aspectele tranșate cu putere de lucru judecat.

Dispoziția instanței de apel de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 225,62 mp a fost fundamentată pe prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „ Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare ”, precum și pe norma corespondentă din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, respectiv art. 7 pct. 3, care definește terenul aferent, în sensul că este reprezentat de „ terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință”.

Este de observat că, în cauză, astfel cum s-a reținut în fapt în mod necontestat, construcția compusă din mai multe etaje și apartamente are o amprentă la sol de 501 mp, iar potrivit definiției menționate anterior, amprenta construcției face parte din „terenul aferent”, ce nu ar trebui restituită în natură, în aplic