ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2041/2016

Decizia nr. 2041/2016

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la 28 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Craiova, sub număr de dosar x/215/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., Municipiul Craiova, prin Primar și Consiliul Local Craiova, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat din 20 iunie 1997, încheiat între pârâți.

Prin încheierea nr. 4.372 din 6 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea dosarului nr. x/215/2012* la Judecătoria Arad, unde s-a înregistrat sub același număr.

Prin Sentința civilă nr. 1.298 din 18 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/215/2012, Judecătoria Arad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Tribunalul Arad, prin Sentința civilă nr. 1.416 din 10 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/215/2012, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Arad și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin Sentința civilă nr. 12 din 26 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/215/2912, Curtea de Apel Timișoara a stabilit în favoarea Tribunalului Arad competența soluționării acțiunii civile formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B., Municipiul Craiova, prin Primar, și Consiliul Local Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub număr de dosar x/215/2012*.

Prin Sentința civilă nr. 2.962 din 20 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/215/2012*, Tribunalul Arad a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei de interes, invocate de pârâtul B.

A admis acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B., Municipiul Craiova prin Primar și Consiliul Local Craiova și a constatat nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat din 20 iunie 1997, încheiat între pârâtul B. și Primăria Craiova.

A obligat pârâții, în solidar, să-i plătească reclamantului suma de 11888,15 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.

Pentru a hotărî astfel, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., prima instanță a analizat cu prioritate excepțiile invocate de pârâți, pe care le-a respins.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a reținut, în esență, că atât timp cât reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de schimb pentru frauda la lege, acțiunea este imprescriptibilă.

De asemenea, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, întrucât, așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.839 din 08 octombrie 2001, reclamantul a cumpărat de la numita C. terenul în litigiu, teren care ulterior a făcut obiectul contractului de schimb, astfel că reclamantul, în calitate de proprietar, justifică atât calitatea procesuală activă, cât și un interes în promovarea acțiunii.

Examinând cauza pe fond, tribunalul a reținut că la data de 20 iunie 1997 a fost încheiat contractul de schimb autentificat, între pârâtul B. și Primăria Municipiului Craiova, prin care s-a realizat un schimb de terenuri, între suprafața de 13.450 mp proprietatea pârâtului B. și terenul în suprafață de 7.325 mp, dobândit de către Primărie prin Ordinul nr. 36/1991 al Departamentului Agriculturii de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației.

La data de 28 martie 1997, anterior încheierii contractului de schimb, s-a întocmit referatul nr. 10.821 de către Direcția Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Lucrări Publice - Serviciul Gestiunea Localității și Teritoriului - Cadastrul Imobiliar Edilitar Craiova prin care se menționează că terenul deținut de către Primăria Craiova, pentru care urmează să se efectueze schimbul cu terenul proprietatea pârâtului B., este solicitat de către numita C., teren dobândit de către aceasta în instanță prin Sentința civilă nr. 17.572 din 16 noiembrie 1996, pronunțată de către Judecătoria Craiova.

În baza Referatului nr. 10.821 din 28 martie 1997, a fost emisă la data de 29 mai 1997 Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 68, prin care s-a hotărât schimbul de terenuri, însă prin Sentința civilă nr. 338 din 29 septembrie 1997, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a dispus anularea Hotărârii nr. 68 din 29 mai 1997 a Consiliului Local al Municipiului Craiova, în considerente reținându-se că există identitate între terenul proprietatea Primăriei Craiova, dobândit prin Ordinul nr. 36/1991 al Departamentului Agriculturii de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii, în suprafață de 0,7325 ha și cel câștigat de C. prin sentința din civilă nr. 17.572 din 16 noiembrie 1996, teren pe care aceasta l-a solicitat anterior emiterii hotărârii.

Întrucât contractul de schimb a fost încheiat între Primăria Municipiului Craiova și pârâtul B., deși potrivit prevederilor dispozițiilor 20 alin. (2) lit. g), h) raportat la art. 84 alin. (3) din Legea nr. 69/1991, atribuții privind schimbul de terenuri are Consiliul local al Municipiului Craiova, iar Hotărârea nr. 68 din 29 mai 1997 a Consiliului Local al Municipiului Craiova a fost anulată prin Sentința civilă nr. 338 din 29 septembrie 1997, pronunțată de Tribunalul Dolj, respectivul contract de schimb s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale. Primăria Municipiului Craiova nu putea să-și dea consimțământul la încheierea contractului, mai mult prin Ordinul nr. 36/1991, Municipiul Craiova a dobândit doar administrarea terenului și nu proprietatea acestuia, fapt cunoscut de către Primăria Craiova, fiind cunoscut și faptul că anterior terenul a fost solicitat de către numita C., așa cum reiese din referatul nr. 10.821 din 28 martie 1997 și din notificarea din 19 iunie 1997 adresată de către aceasta pârâtului B.

Împotriva acestei sentințe, atât pârâtul B., cât și pârâții Municipiul Craiova prin Primar și Consiliul Local Craiova au declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 36/A din 26 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâții B., Consiliul Local Craiova și Municipiul Craiova, prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 2.962 din 30 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/215/2012*, în contradictoriu cu reclamantul A. Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a constatat că hotărârea apelată este amplu motivată, prima instanță analizând și pronunțându-se atât asupra excepțiilor invocate, cât și asupra fondului cauzei, motiv pentru care nu au putut fi reținute susținerile apelanților vizând nemotivarea sentinței.

S-a apreciat că prima instanță a respins în mod corect excepția prescripției acțiunii reclamantului A., invocată de pârâtul B.

Aceasta întrucât, reclamantul și-a întemeiat acțiunea în nulitatea contractului de schimb pe art. 948 pct. 4 C. civ., invocând deci cauza ilicită ca motiv de nulitate absolută, situație în care acțiunea sa este imprescriptibilă.

Nu a putut fi primită susținerea pârâtului B. în sensul că acțiunea reclamantului nu este o acțiune în nulitatea unui act juridic, ci o acțiune pentru constatarea efectelor unei nulități deja constatate prin hotărâre judecătorească a unui alt act juridic (nulitatea HCL Craiova nr. 68/1997), iar o asemenea acțiune, în cazul de față anularea actului subsecvent, este supusă termenului general de prescripție de 3 ani.

Punctul de vedere al pârâtului este greșit, întrucât se face confuzie între cauzele de nulitate absolută și efectele nulității.

Pe de altă parte, acțiunea în nulitatea unui act juridic subsecvent unui alt act juridic deja constatat nul este la rândul ei imprescriptibilă, întrucât se întemeiază pe motive de nulitate absolută.

S-a apreciat că și excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de toți pârâții, a fost în mod corect respinsă.

Interesul reclamantului rezultă din faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.839 din 8 octombrie 2001 a cumpărat de la numita C. terenul în litigiu, teren care a făcut și obiectul contractului de schimb a cărui nulitate a fost invocată.

Toți pârâții apelanți susțin că nu ar exista identitate între cele două terenuri și că numita C. nu ar fi avut niciodată teren pe amplasamentul terenului oferit la schimb de Primăria Craiova pârâtului B.

Se contestă atât titlul numitei C. asupra terenului, cât și al reclamantului A.

Chestiunea identității dintre terenul obținut în baza Legii nr. 18/1991 și a unei hotărâri judecătorești de către C. și terenul ce a făcut obiectul schimbului a fost tranșată irevocabil prin Sentința civilă nr. 338 din 29 septembrie 1997 a Tribunalului Dolj și nu mai poate fi supusă discuției. Prin această sentință a fost anulată HCL Craiova nr. 68 din 29 mai 1997, prin care s-a aprobat schimbul, reținându-se tocmai această identitate.

Problema valabilității contractului de vânzare-cumpărare dintre C. și reclamantul A., nu a putut fi analizată, întrucât nu face obiectul cauzei, instanța nefiind sesizată cu o cerere în acest sens.

Totodată, nu s-a putut reține buna-credință a părților din contractul de schimb, în condițiile în care chiar și anterior aprobării schimbului prin hotărâre a Consiliului Local Craiova, prin referatul nr. 10.821 din 28 martie 1997 al Direcției de Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Lucrări Publice - Serviciul Gestiunea Localității și Teritoriului - Cadastrul Imobiliar Edilitar Craiova, înaintat pârâților, s-a comunicat faptul că terenul solicitat la schimb de pârâtul B. în numele lui D. "este solicitat de către d-na C. câștigat în instanță prin Sentința civilă nr. 17572 din 16 noiembrie 1996".

În plus, în litigiul inițiat de C. pentru anularea HCL Craiova nr. 68/1997 a fost parte, în calitate de pârâtă și antecesoarea pârâtului B., numita D.

Prin urmare, s-a apreciat ca fiind evident faptul că încheierea contractului de schimb s-a făcut prin fraudă la lege, bazându-se pe o cauză ilicită ce atrage sancțiunea nulității absolute.

În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, atât pârâtul B., cât și pârâții Municipiul Craiova prin Primar și Consiliul Local Craiova au declarat recurs.

Recurentul-pârât B. critică decizia atacată, susținând, în esență, că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât s-a reținut că acțiunea în anularea unui act subsecvent este imprescriptibilă, la fel ca și acțiunea în constatarea nulității absolute, fără motivare.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât și respinsă de instanța de fond la termenul din 23 octombrie 2013, arată că excepția a fost invocată pe două teze, prima teza vizând calificarea motivelor de nulitate ca intrând în categoria nulităților relative - instanța luând în discuție și pronunțându-se pe aceasta apărare, iar a doua teză viza calificarea cererii ca fiind una prin care se solicita nu constatarea unei nulități absolute, ci aplicarea efectelor unei nulități deja constatate printr-o hotărâre judecătorească, acțiune care este supusă termenului general de prescripție.

Principiul invocat de reclamant reprezintă un efect al nulității, și nu o cauză de nulitate. Cu alte cuvinte, apreciază recurentul-pârât, instanța nu a fost învestită (raportat la capătul de cerere formulat în principal) cu cercetarea, în cadrul acestui proces, a unui motiv de nulitate (identic sau nu cu motivul de nulitate al HCL), ci se solicita aplicarea unuia dintre efectele nulității-anularea actului subsecvent.

În ceea ce privește nulitatea, acțiunea este prescriptibilă sau nu, după cum nulitatea este absolută sau relativă. Cu privire însă la efectele nulității, acțiunile în restituirea prestațiilor, repunerea părților în situația anterioară și/sau în anularea actului subsecvent, acestea sunt acțiuni prescriptibile în termenul general de 3 ani, termen ce începe să curgă de la data constatării nulității/anularii actului primar.

Or, acțiunea de față, susține recurentul, a fost promovată la 15 ani de la acel moment, de către o persoană care deținea un titlu cu privire la un teren pretins identic cu cel ce a făcut obiectul schimbului.

Această apărare, arată recurentul, a fost complet ignorată de judecătorul fondului, necercetată și nesoluționată.

Instanța de apel înlătură motivul de apel mai sus descris, arătând că "se face confuzie între cauzele de nulitate absolută și efectele nulității", fără a face o analiza a acestor două instituții de natură să lămurească problema de drept dedusă judecății.

Mai mult, apreciază recurentul, considerentele instanței de apel sunt contradictorii, atrăgând incidența dispozițiilor art. 304 pct 7 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte se reține că s-a invocat cauza ilicită ca motiv al nulității, acțiunea reclamantului fiind imprescriptibilă (pag. 7 paragraful 4 al deciziei), iar, pe de altă parte, se reține că o acțiune în nulitatea unui act juridic subsecvent unui alt act deja constatat nul este la rândul său imprescriptibilă.

Din ansamblul motivărilor reținute în decizie, nu se înțelege dacă a fost soluționată o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act juridic pentru fraudă la lege, cauza ilicită sau ca efect al nulității primare a unui act ce a stat la baza încheierii actului în discuție.

Este adevărat ca reclamantul a pus în discuție toate aceste noțiuni, determinând un cadru procesual confuz, însă instanța trebuia să lămurească limitele învestirii și mai ales, obiectul cercetării judecătorești finalizate cu soluția pronunțată în cauză.

Având în vedere că nici judecătorul fondului nu s-a preocupat de logica juridică a acestei cereri, în final, din ansamblul celor două hotărâri nu se înțelege temeiul de drept ce a stat la baza admiterii cererii, temei care determina calitatea părților, regulile de fond și de formă aplicabile în cauză și asigură posibilitatea de a formula critici împotriva hotărârilor atacate.

Cu privire la excepția lipsei de interes, în lipsa unei solicitări privind repunerea părților în situația anterioară, anularea actului subsecvent nu este de natură a aduce vreun folos patrimonial reclamantului.

În apel, s-a menținut aceeași motivare lacunară deși din ansamblul probatoriului administrat, inclusiv privind existența pe rol a altor cauze, rezultă că reclamantul intenționează ca, din aproape în aproape, să desființeze titlul ultimului dobânditor ce are un drept intabulat și opozabil terților și față de care a promovat o acțiune în revendicare.

Motivele de nulitate ale unui act juridic sunt anterioare sau concomitente încheierii acestuia și nu ulterioare. În speță, la data perfectării contractului de schimb, hotărârea Consiliului Local își producea efectele. Autoarea reclamantului nu a învestit instanța și cu o acțiunea în nulitatea contractului la momentul când a atacat actul administrativ, deși atât din conținutul HCL, cât și din celelalte acte depuse de partea adversă, rezultă că a avut cunoștință despre existența unui contract de schimb. Pe terenul său nu fusese însă emis un titlu de proprietate, iar hotărârea prin care i se reconstituise dreptul nu cuprindea elemente de individualizare de natură să conducă la concluzia identității între cele două terenuri. Mai mult, actele emise în favoarea acestei persoane, C., par să fi "așteptat" elementele de individualizare din actul recurentului. În concluzie, susține recurentul-pârât, în ceea ce privește teza nulității pentru cauza ilicită sau frauda la lege, nu se poate reține că la momentul încheierii contractului de schimb dreptul de proprietate ar fi aparținut altei persoane de așa natură încât scopul încheierii actului să fi fost scoaterea bunului din patrimoniul acelei persoane.

În opinia recurentului-pârât, au fost greșit interpretate dispozițiile legale privind efectele hotărârii judecătorești prin aceea că s-a reținut, în ciuda dovezii contrare, că antecesoarea recurentului a avut calitatea de parte în cauza finalizată prin anularea HCL. Menționează că a depus la dosar certificatul de deces al mamei sale, rezultând că aceasta decedase anterior.

De asemenea, nu se poate reține că problema identității de teren între cel obținut de C. în baza Legii nr. 18/1991 și terenul ce a făcut obiectul schimbului a fost tranșată irevocabil printr-o hotărâre pronunțată în contencios și care a avut ca obiect anularea unui act administrativ. Aceasta cu atât mai mult cu cât titlul nu fusese emis.

Consideră că a fost greșit soluționată și apărarea prin care pârâtul a invocat calitatea de dobânditor de bună-credință, instanța de apel reținând despre buna-credință a părților, și nu a dobânditorului și opunându-i puncte de vedere ale unor compartimente din cadrul autorității locale.

Nelegalitatea hotărârii recurate, mai arată recurentul, este determinată, în mod esențial, de ignorarea totală a apărării făcute de pârât.

Astfel, în teza respingerii excepțiilor, a solicitat să se constatate calitatea pârâtului de terț dobânditor de bună credință cu titlu oneros și menținerea contractului în acest temei.

Având în vedere faptul că nu a fost probată reaua credință, că, dimpotrivă, reclamantul a rămas în pasivitate 12 ani, timp în care s-au produs acte și fapte juridice ireversibile, s-a solicitat respingerea cererii cu obligarea la cheltuieli de judecată. Instanța a omis cercetarea acestei solicitări, cu consecința încălcării flagrante a dreptului la apărare.

Identică este situația și în privința celorlalte apărări de fond. În opinia recurentului era necesară cercetarea fondului în măsura în care logica acestei acțiuni este de constatare a unei nulități și nu de aplicare, pur și simplu, a efectelor unei alte nulități asupra căreia s-au pronunțat alte instanțe. Se încearcă acreditarea ideii că la data încheierii contractului de schimb dreptul de proprietate al autoarei reclamantului ar fi fost reconstituit pe amplasamentul ce a făcut obiectul schimbului. Aceasta teza este falsă. Dreptul nu fusese reconstituit pe amplasamentul respectiv, iar autoarea reclamantului nu a avut niciodată teren în locația ce a făcut obiectul schimbului. Nu fusese pusă în posesie, nu deținea niciun înscris din care să rezulte amplasamentul și formulase cereri de reconstituire fără date concrete, vecinătăți etc.

Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată promovată de reclamantul A.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenții-pârâți MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL CRAIOVA au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii.

În argumentarea recursului, după un scurt istoric al cauzei, pârâții arată, că un prim motiv de recurs vizează chestiuni de ordin procedural, dat fiind că analiza unei cereri se poate face numai în condițiile statuate de dispozițiile art. 82 raportat la art. 112 C. proc. civ., cuprinzând în concret elemente de fond și formă ale cererii de chemare în judecată.

Așa fiind, primul aspect de nelegalitate învederat constă în temeiul juridic al acțiunii și anume acela arătat de către reclamant în motivarea cererii, respectiv art. 948 alin. (4) C. civ.

Consideră că se impune precizarea faptului că, atât instanța de fond, cât și cea de control judiciar, confundă noțiunea de regim juridic al sintagmelor "fraudă la lege" și "cauză ilicită".

Deși instanța de apel este învestită cu cercetarea judecătorească a acestor elemente ce definesc temeiul juridic al acțiunii, aceasta, susțin recurenții, nesocotește reglementările legale și cu o evidentă confuzie atribuie cauzei acțiunii temeiul juridic al fraudei la lege.

Astfel, apreciază că sunt îndeplinite condițiile reglementate de prevederile art. 304 punctul 8 C. proc. civ.

O importanță deosebită, arată recurenții, o reprezintă dezlegarea excepțiilor invocate de către părți și anume calitatea procesuală activă, lipsa de interes și prescripția dreptului la acțiune, excepții care constituie al doilea motiv de recurs.

Sub aspectul calității procesuale active instanțele în hotărârile recurate rețin fără niciun suport juridic că justificarea calității procesuale active este dată de contractul de vânzare cumpărare, perfectat în anul 2001, al reclamantului ce-i conferă acestuia legitimitate procesuală.

Motivarea nu poate fi primită, întrucât la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare evocat, reclamantul nu a cumulat prerogativele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția, întrucât proprietar tabular este un terț ce nu are calitate de parte în prezentul litigiu.

Învederează instanței de recurs că hotărârea la care se face trimitere, deși este pronunțată într-o procedură contencioasă reglementată expres de dispozițiile Legii nr. 18/1991, aceasta are doar o singură parte litigantă fără a fi opozabilă autorității locale, inclusiv Comisiei locale de fond funciar, pe de-o parte, iar pe de altă parte terenul nu este individualizat prin dimensiuni și vecinătăți.

Titlul de proprietate eliberat pe numele C. datează din anul 2000, situație în care imobilul litigios nu se mai afla la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar, autoritatea locală permutând proprietatea prin contractul de schimb a cărui nulitate se solicită.

Astfel, atât judecătorul fondului, cât și instanța de control judiciar nu au dat eficiența cuvenită și invocată de pârâți cu privire la lipsa contractului de vânzare-cumpărare autentificat câtă vreme C. nu a avut în proprietate bunul respectiv.

În această situație, fiind înstrăinat "bunul altuia" reclamantul nu-și justifică calitatea procesuală activă și acțiunea trebuia respinsă cu această motivare.

La momentul autentificării reclamantul nu avea calitatea de proprietar asupra acestui imobil, cel ce deținea în fapt și dreptul de proprietate îndeplinește formalitățile dreptului de proprietate imobiliară, dând astfel calitatea de opozabilitate erga omnes.

Rezultă ca o consecință lipsa interesului în pronunțarea acțiunii, iar în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune și aceasta a primit o dezlegare greșită a instanței de fond, iar instanța de control judiciar se limitează în a consemna într-o propoziție că pârâtul face confuzie între cauzele de nulitate absolută și efectele nulității.

Acțiunea este promovată pe principiul "resoluto jure dantis resolvilur jus accipientis", întrucât Hotărârea Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 68/1997 ce are ca obiect schimbul a fost anulată. Acest principiu privește efectele nulității actului juridic față de terț și prevede că desființarea actului principal atrage și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui.

Elementele definitorii ale acestui principiu se caracterizează prin faptul că cel ce are la îndemână o acțiune în desființarea actului principal poate solicita pe cale incidență și desființarea actelor subsecvente.

Dreptul la acțiune se naște la data când titularul a cunoscut existența actului subsecvent.

Așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată reclamantul învederează că a luat cunoștință de existența acestui înscris în anul 2001, promovând acțiunea în anul 2012, deci peste termenul general de prescripție.

În dezlegarea acestei excepții, solicită a fi analizate și aspectele învederate la instanța de fond prin care a fost invocat faptul că temeiul juridic al acțiunii are ca efect acest principiu, acțiunea fiind caracterizată procesual ca o constatare a nulității actului subsecvent pe principiul "resoluto jure dantis", nu o nulitate în sensul și înțelesul dispozițiilor art. 948 sau art. 986 C. civ., respectiv frauda la lege sau cauza ilicită.

În raport de cele învederate, fiind întrunite condițiile impuse de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., dat fiind faptul că excepția invocată nu implică o verificare a împrejurărilor de fapt, solicită instanței de recurs pronunțarea asupra acestei excepții ce a primit o dezlegare nelegală la instanțele inferioare.

Cu privire la fondul cauzei, apreciază că instanțele de fond și de apel au dat o calificare greșită cererii de chemare în judecată în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, se solicită și se motivează incidența cu privire la frauda la lege, cauza ilicită și constatarea nulității actului subsecvent, instituții juridice care vizează condiții cumulative deosebite și dezlegări diferite, neputând fi cumulate.

Consideră că au fost nesocotite aspecte ce ține de starea de fapt concretă, de toate înscrisurile subsecvente contractului de schimb și atâta vreme cât se analizează doar unul din înscrisurile translative ale dreptului real se urmărește paralizarea intervenției excepțiilor de la principiul anulării actului subsecvent.

În speța dedusă judecății sunt două contracte succesive, iar ultimul subdobânditor este SC E. Este dobânditor cu titlul oneros, iar termenul scurs de la prima înregistrare în Cartea Funciară a primului proprietar tabular care se identifică cu înstrăinătorul din actul primar depășește termenul prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Autoritatea locală a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond prin Sentința civilă nr. 2.962/2013 pe care a considerat-o netemeinică și nelegală în ceea ce privește admiterea acțiunii privind constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat încheiat între B. și Primăria Municipiului Craiova. Având în vedere faptul că pentru a se putea pronunța astfel, instanța de fond a reținut, prin considerentele hotărârii atacate, că dispozițiile Legii nr. 69/1991 privind administrația publică locală, au fost fraudate, în condițiile în care nu Primăria Municipiului Craiova avea competența să perfecteze contractul de schimb.

Însă, motivarea reținută este străină de natura pricinii și hotărârea judecătorească este nelegală sub prisma dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., întrucât este lipsită de motivare.

Din considerentele hotărârii judecătorești se reține că reclamantul A. justifică interesul în promovarea acțiunii având ca obiect nulitatea contractului de schimb, întrucât este titular al dreptului de proprietate potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din data de 08 octombrie 2001 de către BNP F. din Craiova.

Contractul de vânzare-cumpărare nu îndeplinește formalitățile prevăzute de lege și nu poate avea caracter de opozabilitate cu privire la suprafața de teren ce face obiectul schimbului, întrucât acesta a fost supus intabulării în Cartea Funciară. Acesta este încheiat ulterior contractului de schimb a cărui nulitate se solicită și câtă vreme nu se face dovada identității între imobilul reclamantului și imobilul intabulat în Cartea Funciară ce face obiectul litigiului, respectiv excepția lipsei de interes urmează a fi reanalizată de către instanța de recurs cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o persoană ce nu justifică interesul în promovarea unei astfel de acțiuni.

Imobilul care a făcut obiectul contractului de schimb a fost înstrăinat în luna iunie 1997 de către B. către SC G. SRL, conform încheierii de autentificare nr. 582 din 26 iunie 1997 de BNP H., imobil care a fost intabulat și înscris în Cartea Funciară a localității Craiova în 1998, astfel că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în 2001 și ulterior anului 2001, unicul proprietar al acestui imobil a fost SC G.

Reclamantul învestește instanța de judecată sub aspectul temeiului juridic cu dispozițiile Legii nr. 69/1991 privind administrația publică locală, iar instanța de judecată face aplicabilitatea acestei legi, în situația în care actul normativ sus evocat a fost abrogat în mod expres prin apariția Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală.

A fundamenta considerentele unei hotărâri judecătorești pe un act normativ abrogat reprezintă o vădită nelegalitate ce are drept consecință o modificare în totalitate a hotărârii atacate.

În manifestarea rolului activ, instanța a avut o atitudine procesuală pur pasivă cu nesocotirea prevederilor art. 129 - 130 C. proc. civ., întrucât nu a administrat nicio probă din care să rezulte starea de fapt a celor două amplasamente ce au făcut obiectul schimbului, dacă acestea sunt afectate de investiții, dacă în continuare prezintă aceeași proprietari și în raport de limitele investirii să aprecieze asupra consecințelor economice și juridice ale hotărârii pronunțate.

Cu probele ce vor fi administrate în faza devolutivă a recursului, vom dovedi că de la momentul schimbului și până în prezent s-au schimbat titularii dreptului real, terenurile fiind afectate de construcții cu caracter definitiv, cu diferite destinații funcționale.

Concluzionând asupra tuturor acestor aspecte, putem spune că instanța de fond, precum și cea de apel nu au stabilit cadrul procesual prin identificarea părților, obiectului și cauzei, nu a administrat nici o probă pentru dezlegarea judicioasă a pricinii pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală și care este lipsită de elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., făcând prin acest fapt dovada nelegalității.

Pe cale de consecință, solicită în principal admiterea recursului împotriva hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului privind constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat din 20 iunie 1997 la BNP F., încheiat între B. și Primăria Municipiului Craiova, având ca obiect suprafața de teren de 7.325 mp., situată în tarlaua nr. 7, parcela nr. 3 având următoarele vecinătăți: Nord -DN 65, Sud - DE 15, Est - restul proprietății Primăriei, Vest - Direcția Generală a Vămilor, conform motivelor arătate, ca nefondată, iar în subsidiar solicităm admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a analiza și a se pronunța motivat pe toate capetele de cerere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin încheierea pronunțată la data de 27 mai 2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost suspendată judecata recursurilor declarate de pârâtul B. și de pârâții CONSILIUL LOCAL CRAIOVA și MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN PRIMAR, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului penal nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

I. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, motivat de împrejurarea că motivele pentru care prezenta cauză a fost suspendată au încetat și a solicitat introducerea sa în cauză în calitate de unic moștenitor al defunctului B., anexând în acest sens copie a certificatului de moștenitor.

Constatând că au încetat motivele care au stat la baza suspendării judecării prezentei cauze, întrucât prin încheierea nr. 41 din 4 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/54/2015 de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost soluționate definitiv plângerile formulate împotriva ordonanței nr. x/II/2/2015 din 9 noiembrie 2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dată în Dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin încheierea pronunțată la data de 12 octombrie 2016 Înalta Curte a admis cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de I. - moștenitor al defunctului B. și a dispus repunerea pe rol a cauzei.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursurilor invocată de invocată de intimatul-reclamant A., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 302

1

lit. c) și art. 306 C. proc. civ., va respinge excepția, întrucât anumite critici formulate fac posibilă încadrarea lor în temeiurile de drept invocate.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții I. moștenitor al defunctului B., MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL CRAIOVA împotriva Deciziei civile nr. 36/A din 26 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, sunt nefondate pentru considerentele care succed:

Contrar susținerilor recurentului-pârât I. moștenitor al defunctului B., în speță, instanța de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în limitele motivelor de apel formulate de părți, a avut în vedere apărările părților, respectând prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de probele cauzei, iar simpla nemulțumire a recurenților cu privire la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a susținerilor formulate de către părți, nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea decizie recurate.

Apelul are caracter devolutiv, ceea ce permite instanței de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, așa încât considerentele reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit motive de apel ori apărări pe fondul cauzei.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute, într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Criticile recurentului-pârât vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, dar argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, decizia instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Deși recurenții-pârâți MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL CRAIOVA au invocat, în drept, motivul de nelegalitate instituit de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că indicarea acestuia are un caracter pur formal, întrucât textul legal menționat vizează situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise, dar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâții își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată fără a argumenta în ce constată nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva textului legal invocat, criticând, în realitate, aplicarea greșită a legii.

Este de necontestat că la data de 20 iunie 1997 a fost încheiat contractul de schimb autentificat sub nr. 3.358, între pârâtul B. și Primăria Municipiului Craiova, prin care s-a realizat un schimb de terenuri, între suprafața de 13.450 mp proprietatea pârâtului B. și terenul în suprafață de 7.325 mp., dobândit de către Primărie prin Ordinul nr. 36/1991 al Departamentului Agriculturii de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației.

La data de 28 martie 1997, anterior încheierii contractului de schimb, s-a întocmit referatul nr. 10.821 de către Direcția Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Lucrări Publice - Serviciul Gestiunea Localității și Teritoriului - Cadastrul Imobiliar Edilitar Craiova prin care se menționează că terenul deținut de către Primăria Craiova, pentru care urmează să se efectueze schimbul cu terenul proprietatea pârâtului B., este solicitat de către numita C., teren dobândit de către aceasta în instanță prin Sentința civilă nr. 17.572 din 16 noiembrie 1996, pronunțată de către Judecătoria Craiova.

În baza Referatului nr. 10.821 din 28 martie 1997, a fost emisă la data de 29 mai 1997 Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 68, prin care s-a hotărât schimbul de terenuri, însă prin Sentința civilă nr. 338 din 29 septembrie 1997, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a dispus anularea Hotărârii nr. 68 din 29 mai 1997 a Consiliului Local al Municipiului Craiova, în considerente reținându-se că există identitate între terenul proprietatea Primăriei Craiova, dobândit prin Ordinul nr. 36/1991 al Departamentului Agriculturii de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii, în suprafață de 0,7325 ha și cel câștigat de C. prin sentința din civilă nr. 17.572 din 16 noiembrie 1996, teren pe care aceasta l-a solicitat anterior emiterii hotărârii.

Contractul de schimb a fost încheiat între Primăria Municipiului Craiova și pârâtul B., deși potrivit prevederilor disp. art. 20 alin. (2) lit. g), h) raportat la art. 84 alin. (3) din Legea nr. 69/1991, atribuții privind schimbul de terenuri are Consiliul local al Municipiului Craiova, iar Hotărârea nr. 68 din 29 mai 1997 a Consiliului Local al Municipiului Craiova a fost anulată prin Sentința civilă nr. 338 din 29 septembrie 1997, pronunțată de Tribunalul Dolj, astfel că, respectivul contract de schimb s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale.

Cum în mod legal au constatat ambele instanțe devolutive, Primăria Municipiului Craiova nu putea să-și dea consimțământul la încheierea contractului, mai mult, prin Ordinul nr. 36/1991, Municipiul Craiova a dobândit doar administrarea terenului și nu proprietatea acestuia, fapt cunoscut de către Primăria Craiova, fiind cunoscut și faptul că anterior terenul a fost revendicat de către numita C., așa cum reiese din referatul nr. 10.821 din 28 martie 1997 și din notificarea din 19 iunie 1997 adresată de către aceasta pârâtului B.

În cauză, reclamantul și-a întemeiat acțiunea în nulitatea contractului de schimb autentificat din 20 iunie 1997, încheiat între pârâți, pe dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ., invocând cauza ilicită ca motiv de nulitate absolută, situație în care acțiunea sa este imprescriptibilă.

Prin urmare, argumentat și legal motivat, cu respectarea principiului disponibilității, instanța de control judiciar a arătat cu justețe că acțiunea reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ. (care vizează cauza ilicită) și pe frauda la lege, ambele temeiuri fiind de nulitate absolută a actului juridic dedus judecății, este imprescriptibilă, fiind nefondate criticile recurenților sub aspectul greșitei soluționări a excepției prescripției dreptului material la acțiune și sub aspectul unei calificări greșite, dată de instanțele de fond, acțiunii introductive.

Nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât cu privire la pretinsa contrarietate dintre considerentele hotărârii atacate cu trimitere la pagina 7 paragraful 4 din decizia recurată - în sensul că, pe de o parte se reține că s-a invocat cauza ilicită ca motiv al nulității, acțiunea reclamantului fiind imprescriptibilă, iar, pe de altă parte, se reține că o acțiune în nulitatea unui act juridic subsecvent unui alt act deja constatat nul este la rândul său imprescriptibilă, ceea ce creează un cadru confuz.

Reținerea acestor cauze de nulitate nu creează niciun fel de confuzie, întrucât, invocarea cauzei ilicite și frauda la lege, identificate la data încheierii contractului de schimb, se circumscriu acestor cauze de dublă nulitate absolută a căror reținere de către instanța de control judiciar s-a făcut în scopul de a aduce lămuriri în plus cu privire la imprescriptibilitatea acțiunii formulată în cauză.

Cu referire la caracterul relativ al nulității pretins de recurenți, în sensul că, dacă un act este declarat nul (în speță Hotărârea nr. 68 din 29 mai 1997 a Consiliului Local al Municipiului Craiova), actele subsecvente sunt supuse prescripției extinctive, instanța de apel a subliniat în mod corect confuzia în care se află recurentul-pârât care nu distinge între cauzele de nulitate și efectele nulității.

Or, aplicând teoria recurenților în sensul amintit, prin reductio ad absurdum, s-ar ajunge în situația în care un act lovit de nulitatea absolută ar continua să producă efecte prin actele sale subsecvente.

Nu pot fi primite nici criticile vizând pretinsa soluționare greșită a excepțiilor calității procesuale active și a lipsei de interes.

În mod greșit, recurenții pretind că instanțele au reținut fără niciun suport juridic că justificarea calității procesuale active este dată de contractul de vânzare-cumpărare perfectat în 2001, că motivarea instanțelor nu poate fi primită dat fiind că la momentul încheierii contractului de vânzare și al promovării acțiunii, reclamantul nu avea posesia, folosința și dispoziția imobilului, proprietar tabular fiind SC E. SRL.

Aceasta întrucât, este pe deplin justificată acțiunea în constatarea nulității absolute prin care reclamantul, care deține un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, urmărește să-și protejeze dreptul său.

Cum în mod legal a reținut și instanța de control judiciar, interesul reclamantului rezultă din faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.839/8 octombrie 2001 a cumpărat de la numita C. terenul în litigiu, teren care a făcut și obiectul contractului de schimb a cărui nulitate a fost invocată.

Nu în ultimul rând, contrar susținerilor recurenților-pârâți MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL CRAIOVA se impune precizarea faptului că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al acestora cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului sau a argumentelor de fapt și de drept invocate în fața instanței a cărei hotărâre se cere a fi cenzurată.

Or, criticile referitoare la identitatea terenului, la viciile hotărârilor judecătorești, buna-credință de care se prevalează recurenții, vizează temeinicia deciziei recurate, ceea ce excedează analizei instanței de recurs.

Distinct de această precizare, cum în mod legal a constatat și instanța de control judiciar, chestiunea identității dintre terenul obținut în baza Legii nr. 18/1991 și a unei hotărâri judecătorești de către C. și terenul ce a făcut obiectul schimbului a fost tranșată irevocabil prin Sentința civilă nr. 338 din 29 septembrie 1997 a Tribunalului Dolj și nu mai poate fi supusă discuției în prezentul litigiu. Prin această sentință a fost anulată HCL Craiova nr. 68 din 29 mai 1997, prin care s-a aprobat schimbul, reținându-se tocmai această identitate.

Prin urmare, nu se mai poate repune în discuție pe calea prezentului litigiu maniera de soluționare a identității dintre terenul obținut în baza Legii nr. 18/1991 și a unei hotărâri judecătorești de către C. și terenul ce a făcut obiectul schimbului, întrucât nu poate fi ignorată consecința insecurității raporturilor juridice.

Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție irevocabilă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Astfel, schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tind să obțină recurenții atunci când aduc în discuție reaprecierea probelor reținută de instanța de apel.

Susținerea recurenților-pârâți potrivit căreia instanța de apel a încălcat obligațiile impuse de art. 129 C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al judecătorului, constituie numai opinia lor personală în înțelegerea acestei reglementări, care nu și-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părți.

Este știut că rolul activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind obligată să judece acțiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost formulată.

Procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părțile au obligația să-și probeze susținerile, în condițiile, în ordinea și la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării drepturilor procesuale ale părților și a principiilor care guvernează procesul civil.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5

1

) C. proc. civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Acest principiu al rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispozițiile procedurale menționate nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilității care presupune inclusiv obligația pentru parte de a-și proba susținerile.

Prin urmare, în căile de atac, o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanța de control judiciar pentru lipsa de rol activ, art. 129 alin. (5

1

) C. proc. civ. interzicând chiar și invocarea de către părți a omisiunii instanței de a ordona probe pe care ele nu le-au cerut.

Este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui drept sau apărarea sa.

Nu pot fi primite nici criticile vizând lipsa calității procesuale a Primăriei Craiova, în condițiile în care, din actele aflate la dosar, părți sunt MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL CRAIOVA.

De asemenea, întinderea controlului judiciar este condiționată de indicarea punctuală de către recurenți a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia, neputând fi analizate în această etapă procesuală critici vizând sentința apelată.

Fără a reitera considerentele expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) nu a fost demonstrată.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate instituite de pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurenți, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții I. moștenitor al defunctului B., MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL CRAIOVA împotriva Deciziei civile nr. 36/A din 26 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca nefondate, menținând hotărârea atacată, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a pârâților în promovarea recursului și în raport de solicitarea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestuia, în sensul obligării recurentului I. moștenitor al defunctului B. și recurenților-pârâți MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL CRAIOVA la plata sumei de 12 000 lei către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor invocată de intimatul-reclamant A.

Respinge recursul declarat de recurentul I. moștenitor al defunctului B. împotriva Deciziei civile nr. 36/A din 26 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâții MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL CRAIOVA împotriva Deciziei civile nr. 36/A din 26 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurentul I. moștenitor al defunctului B. și pe recurenții-pârâți MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL CRAIOVA la plata sumei de 12 000 lei către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2016.

Procesat de GGC - ED