ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 27 septembrie 2013 UAT - Municipiul Oradea a solicitat anularea Deciziei nr. 20 din 23 mai 2013 cu consecința admiterii contestației administrative formulată de Municipiul Oradea și a anulării Notei de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 14 februarie 2013, în sensul exonerării sale de la plata corecțiilor financiare stabilite prin aceasta, obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri europene - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - POR la restituirea sumei de 173 96,36 lei ce reprezintă valoarea corecției financiare stabilită prin aplicarea procentului de 5% din valoarea contractului de execuție lucrări din 7 octombrie 2010 respectiv prin aplicarea procentului de 10% din valoarea contractului de servicii S.F.

din 30 iunie 2008, achitată de către Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea. 2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 212/2013 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea reprezentantă prin Primarul Municipiului Oradea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli POR, având ca obiect anulare act administrativ, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că, în speță, între autoritatea pârâtă și autoritatea reclamantă, în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de finanțare din 4 mai 2010. Potrivit art. 23 din acest contract, în eventualitatea unui litigiu survenit între părțile semnatare în executarea acestui contract, s-a convenit ca acesta să fie soluționat de către instanțele judecătorești competente material din raza teritorială a municipiului București. Instanța a constatat că reclamanta a fost sancționată pentru săvârșirea unor nereguli în implementarea proiectului vizat de contractul de finanțare, care cuprinde și clauza atributivă de competență, motiv pentru care sunt incidente prevederile art. 23 din contract, coroborate cu art. 10 alin. (1 1 ) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Înțelegerea părților nu contravine textului de lege, reclamanta însăși exprimându-și voința - prin persoanele abilitate, în sensul atribuirii competenței în favoarea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial, respectiv în favoarea celei de la sediul autorității pârâte. 3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 576 din 19 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a apreciat ca nefiind incidentă în prezenta cauză clauza prevăzută de art. 23 din contractul de finanțare încheiat între părți. Aceasta întrucât, prin clauza menționată s-a stabilit competența instanțelor din raza municipiului București în eventualitatea unui litigiu survenit în executarea contractului. Însă, litigiul dedus judecății are ca obiect, astfel cum s-a arătat mai sus, acțiunea în anularea unei decizii prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, acțiune formulată în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și nicidecum în temeiul prevederilor contractuale.

Pe de altă parte, în opinia Curții, în cazul prezentului litigiu nu era posibilă alegerea competenței în temeiul art. 19 C. proc. civ. (text legal în vigoare la data încheierii contractului de finanțare dintre părți), dat fiind că acest text legal prevedea posibilitatea alegerii competenței numai în cazul proceselor privitoare la bunuri și că interpretarea restrictivă impusă de caracterul de excepție al normei juridice (exceptio est strictissimae interpretationis) determină concluzia aplicabilității sale exclusiv în litigiile de drept privat. În cazul unor litigii de contencios administrativ, ce implică instituții ale dreptului public, alegerea de competență nu mai este posibilă. Față de aceste împrejurări și reținând că, potrivit art. 116 alin. (1) noul C. proc.

civ. și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, alegerea competenței aparține reclamantului, în temeiul art. 132 alin. (3) noul C. proc. civ., Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul litigiului îl constituie anularea Deciziei nr. 20 din 23 mai 2013, emisă de M.D.R.A.P., prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 14 februarie 2013, emisă de aceeași autoritate. Art. 23 din contractul de finanțare din 04 mai 2010 prevede că, în eventualitatea unui litigiu între părți, survenit în executarea acestui contract, litigiul va fi soluționat de către instanțele judecătorești competente din raza teritorială a Municipiului București.

Analizând problema competenței teritoriale, Înalta Curte reține că, în materia contenciosului administrativ, normele care stabilesc competența sunt de ordine publică, atât în ceea ce privește stabilirea competenței materiale, cât și în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului de a se adresa fie instanței de la domiciliul său, fie instanței de la domiciliul pârâtului, nu conțin o normă dispozitivă, care să le permită părților să convină, anterior nașterii premiselor vreunui litigiu, la restrângerea beneficiului alegerii de competență instituit în favoarea reclamantului, ci tot o normă de ordine publică, edictată de legiuitor exclusiv în favoarea reclamantului, care se pretinde vătămat de o autoritate publică.

Astfel, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială nu este o competență alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competență deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziție de forță inferioară față de autoritatea publică, de a opta între cele două instanțe la momentul formulării cererii. Pentru soluționarea prezentului conflict negativ de competență, prezintă relevanță numai prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text care reglementează competența teritorială în situația acțiunilor adresate instanței de contencios administrativ.

Înalta Curte constată faptul că reclamanta a făcut alegerea de domiciliu în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii la Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, iar art. 23 din contractul părților, ce conține convenția acestora referitoare la stabilirea competenței în privința tuturor litigiilor ce decurg din executarea contractului în favoarea instanțelor de judecată din Municipiul București, nu poate primi eficiență juridică în cauza dedusă judecății. Astfel, în mod justificat a reținut Curtea de Apel București faptul că, în ceea ce privește art. 23 din cuprinsul contractului de finanțare, alegerea de competență a intervenit exclusiv pentru eventualele litigii apărute strict în legătură cu executarea contractului, ce ar determina răspunderea contractuală, iar nu în legătură cu anumite acte administrative distincte de contract, emise în baza O.U.G.

nr. 66/2011, prin care s-a constatat încălcarea unor obligații distincte și legale, iar nu contractuale, respectiv nerespectarea procedurii achizițiilor publice, care a cauzat pretinsa neregulă și, în consecință, a antrenat procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli POR, în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014. Procesat de GGC - NN