ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

judiciare

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea la data de 27 septembrie 2013 UAT - Municipiul Oradea a solicitat

anularea Deciziei nr. 20 din 23 mai 2013 cu consecința admiterii contestației

administrative formulată de Municipiul Oradea și a anulării Notei de Constatare

a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 14 februarie 2013,

în sensul exonerării sale de la plata corecțiilor financiare stabilite prin

aceasta, obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

- Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri europene -

Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - POR la restituirea sumei de 173

96,36 lei ce reprezintă valoarea corecției financiare stabilită prin aplicarea

procentului de 5% din valoarea contractului de execuție lucrări din 7 octombrie

2010 respectiv prin aplicarea procentului de 10% din valoarea contractului de

servicii S.F. din 30 iunie 2008, achitată de către Unitatea Administrativ

Teritorială - Municipiul Oradea.

instanțe aflate în conflict

Prin Sentința civilă

nr. 212/2013 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă

de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a

cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ

Teritorială - Municipiul Oradea reprezentantă prin Primarul Municipiului Oradea

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației

Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli POR, având ca

obiect anulare act administrativ, în favoarea Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că, în speță, între autoritatea pârâtă și

autoritatea reclamantă, în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de

finanțare din 4 mai 2010.

Potrivit art. 23 din

acest contract, în eventualitatea unui litigiu survenit între părțile semnatare

în executarea acestui contract, s-a convenit ca acesta să fie soluționat de

către instanțele judecătorești competente material din raza teritorială a

municipiului București.

Instanța a constatat

că reclamanta a fost sancționată pentru săvârșirea unor nereguli în

implementarea proiectului vizat de contractul de finanțare, care cuprinde și

clauza atributivă de competență, motiv pentru care sunt incidente prevederile

art. 23 din contract, coroborate cu art. 10 alin. (1

1

) și (3) din

Legea nr. 554/2004.

Înțelegerea părților

nu contravine textului de lege, reclamanta însăși exprimându-și voința - prin

persoanele abilitate, în sensul atribuirii competenței în favoarea uneia dintre

instanțele deopotrivă competente teritorial, respectiv în favoarea celei de la

sediul autorității pârâte.

de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin Sentința civilă

nr. 576 din 19 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale,

a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea și

a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a apreciat ca nefiind incidentă în prezenta cauză

clauza prevăzută de art. 23 din contractul de finanțare încheiat între părți.

Aceasta întrucât, prin clauza menționată s-a stabilit competența instanțelor

din raza municipiului București în eventualitatea unui litigiu survenit în

executarea contractului. Însă, litigiul dedus judecății are ca obiect, astfel

cum s-a arătat mai sus, acțiunea în anularea unei decizii prin care a fost

soluționată contestația administrativă formulată împotriva unei note de

constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, acțiune

formulată în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și nicidecum în

temeiul prevederilor contractuale.

Pe de altă parte, în

opinia Curții, în cazul prezentului litigiu nu era posibilă alegerea

competenței în temeiul art. 19 C. proc. civ. (text legal în vigoare la data

încheierii contractului de finanțare dintre părți), dat fiind că acest text

legal prevedea posibilitatea alegerii competenței numai în cazul proceselor

privitoare la bunuri și că interpretarea restrictivă impusă de caracterul de

excepție al normei juridice (exceptio est strictissimae interpretationis)

determină concluzia aplicabilității sale exclusiv în litigiile de drept privat.

În cazul unor litigii de contencios administrativ, ce implică instituții ale

dreptului public, alegerea de competență nu mai este posibilă.

Față de aceste

împrejurări și reținând că, potrivit art. 116 alin. (1) noul C. proc. civ. și

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, alegerea competenței aparține

reclamantului, în temeiul art. 132 alin. (3) noul C. proc. civ., Curtea a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei

în favoarea Curții de Apel Oradea.

competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență

și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul litigiului îl constituie

anularea Deciziei nr. 20 din 23 mai 2013, emisă de M.D.R.A.P., prin care a fost

soluționată contestația administrativă formulată împotriva notei de constatare

a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 14 februarie 2013,

emisă de aceeași autoritate.

Art. 23 din

contractul de finanțare din 04 mai 2010 prevede că, în eventualitatea unui

litigiu între părți, survenit în executarea acestui contract, litigiul va fi

soluționat de către instanțele judecătorești competente din raza teritorială a

Municipiului București.

Analizând problema

competenței teritoriale, Înalta Curte reține că, în materia contenciosului

administrativ, normele care stabilesc competența sunt de ordine publică, atât

în ceea ce privește stabilirea competenței materiale, cât și în ceea ce

privește stabilirea competenței teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului de a se

adresa fie instanței de la domiciliul său, fie instanței de la domiciliul

pârâtului, nu conțin o normă dispozitivă, care să le permită părților să

convină, anterior nașterii premiselor vreunui litigiu, la restrângerea

beneficiului alegerii de competență instituit în favoarea reclamantului, ci tot

o normă de ordine publică, edictată de legiuitor exclusiv în favoarea

reclamantului, care se pretinde vătămat de o autoritate publică.

Astfel, în materia

contenciosului administrativ, competența teritorială nu este o competență

alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competență deopotrivă

de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului,

prezumat într-o poziție de forță inferioară față de autoritatea publică, de a

opta între cele două instanțe la momentul formulării cererii.

Pentru soluționarea

prezentului conflict negativ de competență, prezintă relevanță numai

prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text care reglementează

competența teritorială în situația acțiunilor adresate instanței de contencios

administrativ.

Înalta Curte constată

faptul că reclamanta a făcut alegerea de domiciliu în sensul dispozițiilor art.

10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii la Curtea de

Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, iar art. 23 din

contractul părților, ce conține convenția acestora referitoare la stabilirea

competenței în privința tuturor litigiilor ce decurg din executarea

contractului în favoarea instanțelor de judecată din Municipiul București, nu

poate primi eficiență juridică în cauza dedusă judecății.

Astfel, în mod

justificat a reținut Curtea de Apel București faptul că, în ceea ce privește

art. 23 din cuprinsul contractului de finanțare, alegerea de competență a

intervenit exclusiv pentru eventualele litigii apărute strict în legătură cu

executarea contractului, ce ar determina răspunderea contractuală, iar nu în

legătură cu anumite acte administrative distincte de contract, emise în baza

O.U.G. nr. 66/2011, prin care s-a constatat încălcarea unor obligații distincte

și legale, iar nu contractuale, respectiv nerespectarea procedurii achizițiilor

publice, care a cauzat pretinsa neregulă și, în consecință, a antrenat

procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare

a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ

Teritorială Municipiul Oradea, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală

Constatare și Stabilire Nereguli POR, în favoarea Curții de Apel Oradea, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN