ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 925/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 522 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 76060/3/2011, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.V., în contradictoriu cu pârâtul B.M.B., cu cheltuieli de judecată și, în consecință, s-a constatat încălcarea de către pârât a drepturilor de autor ale reclamantului asupra operei științifice „Anatomie clinică și topografică a capului și gâtului”; s-a dispus comunicarea hotărârii către C.N.A.T.D.C.U. din cadrul M.E.C.T.S. în vederea retragerii titlului de doctor; s-a dispus scoaterea din circuitul public a tezei de doctorat a pârâtului; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 200.000 lei daune morale către reclamant; s-a respins cererea de publicare a hotărârii în mijloacele de comunicare în masă.

În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamantul N.V. este autorul principal al operei științifice „Anatomie clinică și topografică a capului și gâtului”, Editura universitară „Carol Davila”- București, 2004. În anul 2010, pârâtul B.M.B., în lucrarea sa de doctorat intitulată „Studiul unui sistem interactiv de coordonare a acțiunii chirurgicale în implantologia orală” a reprodus pagini întregi din opera reclamantului „Anatomie clinică și topografică a capului și gâtului”, în sensul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 8/1996, încălcând dreptul de autor al reclamantului, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar la filele 25-40 (vol. I), și respectiv, 66-92 (vol. I), coroborate cu recunoașterea pârâtului din cuprinsul întâmpinării (fila 352, vol. I dosar).

Instanța nu a reținut susținerea pârâtului în sensul că, din cauza eliminării unor paragrafe și realizării unui nou aranjament al textului la cererea conducătorului științific al tezei de doctorat, dintr-o eroare indicii bibliografici aferenți capitolului 2 au fost afectați în mod semnificativ, fără ca pârâtul să sesizeze acest aspect, deoarece este cunoscut faptul că înainte de publicare orice teză este corectată și în plus, toate textele copiate din opera reclamantului au fost indexate ca material bibliografic aparținând altor autori, ceea ce exclude ipoteza unei simple erori. Declarația pe proprie răspundere a domnului profesor universitar doctor M.T.A.

(coordonator al studiilor doctorale desfășurate de pârât) depusă la dosar la filele 3-4, vol. II, nu a fost reținută ca relevantă pentru motivul arătat anterior și anume că aspectele teoretice cuprinse în capitolul introductiv al tezei de doctorat, deși conțin 15 pagini, nu sunt indicate nicăieri în cuprinsul bibliografiei ca aparținând adevăratului autor-profesor universitar doctor V.N., rezultând astfel intenția pârâtului de însușire a unui material științific aparținând reclamantului. Față de cele reținute, instanța a constatat încălcarea de către pârât a drepturilor de autor ale reclamantului asupra operei științifice „Anatomie clinică și topografică a capului și gâtului” prin reproducerea unor pagini întregi din opera reclamantului, ceea ce atrage obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat, în temeiul dispozițiilor art. 139 pct. 1 din Legea nr. 8/1996.

Cu privire la cuantum, instanța a apreciat că suma de 200.000 lei reprezintă o sumă suficientă pentru acoperirea daunelor morale suferite de reclamant prin fapta pârâtului de reproducere fără drept a unor pagini întregi din opera științifică a acestuia. Nu a fost reținută împrejurarea invocată de pârât, în sensul că teza sa de doctorat nu a fost consultată de nicio persoană, căci, așa cum rezultă din înscrisul emis de Biblioteca Națională a României, depus la data de 14 februarie 2013, teza „Studiul unui sistem interactiv de coordonare a acțiunii chirurgicale în implantologia orală” a intrat abia la data de 10 ianuarie 2012 în evidențele bibliotecii, aflându-se în momentul de față pe fluxul de prelucrare, motiv pentru care nu a putut fi consultată de vreun cititor.

Susținerile pârâtului în sensul că nu a beneficiat, în calitate de angajat al U.M.F. „Carol Davila” de un spor de doctorat, nu a promovat în vreo funcție în baza obținerii titlului științific de doctor și nu a redactat vreo carte de specialitate care să aibă ca temă teza sa de doctorat, nu au relevanță sub aspectul obligației sale de reparare a prejudiciului moral cauzat reclamantului, cerința legii fiind îndeplinită prin simpla reproducere a unor pagini întregi din opera reclamantului fără indicarea adevăratului autor al operei. Așa fiind, instanța a apreciat că, prin fapta sa, pârâtul, care este cadru didactic, aduce atingere principiilor de etică și deontologie profesională, fapta sa fiind cu atât mai gravă cu cât acesta pregătește viitori specialiști în domeniul medical pentru care ar trebui să fie un exemplu prin promovarea valorilor profesionale.

În temeiul dispozițiilor art. 139 pct. 14 lit. c) din Legea nr. 8/1996, s-a dispus scoaterea din circuitul public a tezei de doctorat a pârâtului precum și comunicarea prezentei hotărâri către C.N.A.T.D.C.U. din cadrul M.E.C.T.S. în vederea retragerii titlului de doctor. Instanța a apreciat că măsurile dispuse sunt suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantului, astfel încât nu se impune și publicarea hotărârii în mijloacele de comunicare în masă. Prin Decizia nr. 490 din 28 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelurile formulate de reclamantul N.V. și de pârâtul B.M.B. împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus comunicarea hotărârii către C.N.A.T.D.C.U.

din cadrul M.E.N., a dispus obligarea pârâtului la 10.000 lei daune morale către reclamant și la publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulație. A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate. În ceea ce privește apelul reclamantului, Curtea a reținut ca fiind fondată critica referitoare la respingerea petitului privitor la obligarea pârâtului să publice hotărârea pronunțată în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala sa.

Tipologia delictului de plagiere a unei opere sau a unei părți din aceasta și lezarea în acest mod a dreptului moral de autor (incluzând dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei) presupune, mai cu seamă, restaurarea în ochii publicului a adevăratei paternități și de demascare a celei false, obligarea pârâtului culpabil la aducerea la cunoștința publică a celor statuate într-un litigiu vizând calitatea de autor fiind o măsură imperios necesară, sens în care a fost admis apelul în baza art. 296 alin. (1) C. proc. civ. și schimbată parțial sentința, în sensul obligării pârâtului la publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulație.

În privința criticii care urmărește majorarea daunelor morale acordate de prima instanță de la 200.000 lei la 500.000 lei, astfel cum au fost solicitate, aceasta a fost înlăturată, întrucât pretențiile exced prejudiciului real, astfel cum s-a analizat, mai pe larg, în cuprinsul considerentelor referitoare la apelul pârâtului. În ceea ce privește apelul pârâtului, Curtea a reținut că este fondată critica referitoare la greșita dispoziție a primei instanțe de comunicare a hotărârii către C.N.A.T.D.C.U. din cadrul M.E.N. în vederea retragerii pârâtului a titlului de doctor, întrucât o atare dispoziție echivalează cu o depășire a limitelor puterii judecătorești în această fază, de vreme ce impune a priori C.N.A.T.D.C.U.

o conduită de urmat într-un domeniu în care aceasta este abilitată să ia propria decizie după analiza cazului în conformitate cu Legea nr. 1/2011 și a regulamentului propriu, aprobat prin Ordinul nr. 5644/2012 al M.E.C.T.S. Instanța putea (și trebuia) să dispună comunicarea hotărârii către C.N.A.T.D.C.U., însă nu și să impună acestei comisii soluția de dat în cauză (retragerea titlului de doctor). Singurul moment în care, eventual, instanțele ar fi abilitate să intervină și să dispună cu privire la o soluție (fie ea și de retragere a titlului de doctor) este acela al unei eventuale cenzurări în controlul judecătoresc ulterior a celor stabilite de C.N.A.T.D.C.U. (cale de atac, contencios-administrativ).

Fondată este și critica referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului cu titlul de daune morale. Într-adevăr, din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi probat că ar fi fost afectată reputația reclamantului ca urmare a copierii de către pârât a unor pagini din opera științifică a celui dintâi. În speță, prejudiciul moral decurge doar din afectarea dreptului moral al reclamantului de a-i fi recunoscută calitatea de autor a textelor copiate, drept recunoscut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996. Acest prejudiciu a fost, parțial, reparat prin constatarea și recunoașterea încălcării dreptului de autor al reclamantului și prin scoaterea din circuitul public a tezei de doctorat a pârâtului (măsură de natură să împiedice perpetuarea unei stări de fapt prejudiciabile și să înceteze delictul), precum și prin obligarea la publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulație.

În aceste condiții, deși un prejudiciu moral decurgând din atingerea dreptului la recunoașterea paternității părților din opera științifică preluate de pârât subzistă, cuantumul despăgubirilor acordate (200.000 lei) este vădit exagerat în circumstanțele pricinii. Aceste despăgubiri au funcția de a se constitui într-o satisfacție echitabilă acordată părții lezate, însă nu trebuie să devină un izvor nelegitim de îmbogățire. Or, nu trebuie omis probatoriul din care rezultă că teza de doctorat a pârâtului nu a fost solicitată spre lectură de niciun cititor, nici de la Biblioteca Națională a României (adresa din 10 decembrie 2012), nici de la Biblioteca Centrală din cadrul U.M.F. „Carol Davila” din București, singurul solicitant fiind reclamantul, ceea ce diminuează considerabil prejudiciul moral ce poate fi acceptat că a fost suferit de către reclamant.

Prin urmare, nivelul circumstanțial redus al acestui prejudiciu moral, faptul că nu se reține existența unui prejudiciu decât din perspectiva legăturii drepturilor prevăzute de art. 10. lit. b) (recunoașterea paternității operei), iar nu și din a celor prevăzute de art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, faptul că s-au luat și alte măsuri de reparare a prejudiciului (scoaterea tezei de doctorat din circuitul public înainte de a fi fost citită de altcineva decât reclamantul, publicarea prezentei hotărâri), au convins instanța de apel să aprecieze că o despăgubire de 10.000 lei este justă, rezonabilă și echitabilă, sens în care a fost schimbată sentința în baza art. 296 C. proc. civ.

Au fost înlăturate criticile pârâtului referitoare la inexistența intenției de însușire a materialului științific aparținând reclamantului, numărul consistent de pagini reproduse din opera reclamantului, inclusiv tabele, schițe și fotografii în secțiune, fără nicio referință sau indici bibliografici cu trimitere la opera sursă excluzând eroarea materială sau simpla neglijență. În ceea ce privește susținerile apelantului referitoare la împrejurarea că opera reclamantului însăși cuprinde preluări aproape identice la nivel de text din cadrul unor lucrări de specialitate ale unor autori străini, inclusiv figuri/desene, fără ca sursele să se regăsească în bibliografia lucrării reclamantului, acestea au fost înlăturate, întrucât obiectul cauzei nu privește analiza operei reclamantului și aspectele sesizate nu înlătură delictul pârâtului și răspunderea pentru acesta.

A fost înlăturată și critica referitoare la greșita acordare a cheltuielilor de judecată reclamantului, în condițiile în care era aplicabil art. 275 C. proc. civ. privind recunoașterea pretențiilor de către pârât la primul termen, în condițiile în care, deși pârâtul a recunoscut paternitatea reclamantului asupra operei „Anatomie Clinică și Topografică a Capului și Gâtului”, deoarece pârâtul nu a fost de acord cu repararea pagubei și admiterea pretențiilor reclamantului și nici nu a recunoscut faptul că este vinovat de copierea cu știință a unor părți din opera reclamantului. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamantul N.V., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și susținând, în esență, următoarele: În mod nelegal, instanța de apel a diminuat cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanță de la 200.000 lei la 10.000 lei, făcând o motivare contradictorie pe acest aspect. Astfel, deși a reținut intenția pârâtului B.M.B. de însușire a materialului științific aparținând subsemnatului, numărul consistent de pagini reproduse din opera subsemnatului, inclusiv tabele/schițe și fotografii în secțiune, fără nicio referință sau indici bibliografici cu trimitere la opera reclamantului, instanța a apreciat un nivel circumstanțial redus al prejudiciului moral, doar prin perspectiva legăturii drepturilor prevăzute de art. 10 lit. b) și a faptului că s-au luat și alte măsuri de reparare a prejudiciului.

De asemenea, instanța a apreciat în mod neîntemeiat că din probatoriul cauzei rezultă că teza de doctorat a pârâtului nu a fost solicitată spre lectură, nici la Biblioteca Națională, nici la Biblioteca Centrală din cadrul U.M.F. „Carol Davila”, ignorând că la Biblioteca Națională teza de doctorat nu a putut fi consultată din cauză că, așa cum rezultă din adresa Bibliotecii Naționale din 11 februarie 2018, se afla „pe fluxul de prelucrare”. Este cunoscut faptul că Biblioteca Națională a fost mutată în sediul nou și nu au fost prelucrate toate documentele ce se aflau în depozit, prin urmare nu avea cum să fie consultată teza pârâtului. În stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța era obligată să aprecieze în funcție de mai multe criterii, de exemplu, beneficiile realizate pe nedrept (obținerea titlului de „doctor în științe medicale”), prejudiciul moral cauzat.

În acest sens, foarte important este criteriul importanței prejudiciului moral sub aspectul valorii morale lezate pentru persoana vătămată. Importanța prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială lezată, de importanța pe care o are această valoare pentru persoana vătămată. Fiecare persoană vătămată acordă o prețuire diferită valorilor lezate. În cazul reclamantului, instanța trebuia să țină cont de vârsta acestuia, de profesia, funcția, nivelul de pregătire și de cultură, deoarece fiecare persoana acordă valorilor o prețuire diferită, în funcțiile de aspirațiile sale. De asemenea, instanța de apel trebuia să aibă în vedere modul cum percepe pârâtul B.M.B. consecințele faptei sale. Prin atitudinea avută de acesta în fața instanței, a dat dovada de rea-credință, neasumându-si săvârșirea faptei plagiatului, susținând că este o eroare de redactare și încercând să dea vina pe conducătorul de doctorat.

Instanța de apel a ignorat însă aceste aspecte în aprecierea daunelor morale. Prin diminuarea foarte mare a cuantumului acestor despăgubiri a creat un dezechilibru, fiind încălcat principiul proporționalității, în speță fiind vorba de un plagiat săvârșit în mod grosolan. Totodată, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că pârâtul care este cadru didactic, aduce o gravă atingere principiilor de etică și deontologie profesională, mai ales că acesta pregătește viitori specialiști în domeniul medical și pentru care trebuie să fie el însuși un exemplu prin promovarea valorilor morale și profesionale.

În susținerea cererii inițiale și a apelului, reclamantul a arătat că este autorul principal al operei științifice „Anatomie Clinică și Topografică a Capului și Gâtului”, Editura Universitară „Carol Davila” - București, 2004, care este rezultatul unei munci laborioase de cercetare, pentru realizarea operei fiind utilizate cercetări personale, unele dintre acestea fiind unicat în domeniu. De două decenii și jumătate reclamantul lucrează în două domenii, anatomie clinică și odontoterapie endodontică, iar lucrarea amintită este utilă atât viitorului, cât și actualului medic de medicină dentară. Pe lângă această lucrare, reclamantul a desfășurat o bogată activitate științifică, de-a lungul a două decenii și jumătate, publicând numeroase cursuri, articole și studii în domeniul anatomiei, odontoterapiei endodontice și implantologiei orale.

În ce privește al doilea motiv de apel al pârâtului, pe care instanța l-a admis și a dispus comunicarea hotărârii către C.N.A.T.D.C.U., recurentul a arătat că instanța de apel, în mod greșit, a reținut că prima instanță ar fi dispus obligarea C.N.A.T.D.C.U. la retragerea titlului de doctor. În realitate, s-a dispus doar comunicarea hotărârii în vederea retragerii titlului de doctor, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată. Potrivit atribuțiilor legale, C.N.A.T.D.C.U. nu poate să retragă acest titlu, neavând personalitate juridică, prin comunicarea hotărârii către acesta, potrivit dispozițiilor legale, urmând să se transmită M.E.C.T.S. în vederea retragerii titlului (art. 168, 170 din Legea nr. 1/2011).

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Instanța de apel a diminuat cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanță reclamantului, pe temeiul art. 139 din Legea nr. 8/1996, pentru încălcarea dreptului de autor de către pârât, prin reproducerea unor pagini întregi din opera științifică „Anatomie clinică și topografică a capului și gâtului”, fără consimțământul reclamantului, de la 200.000 lei la 10.000 lei. Contrar susținerilor recurentului - reclamant, dispoziția cu acest obiect nu conține considerente contradictorii, întrucât instanța de apel a menținut acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului, pornind de la premisa existenței faptei de încălcare a dreptului de autor și a vinovăției pârâtului, constatată în primă instanță și neatacată pe calea apelului, ca atare, intrată în puterea lucrului judecat.

Reducerea de către instanță a cuantumului daunelor morale nu constituie o infirmare a acestei premise ori a situației de fapt reținute de către tribunal în legătură cu cele două condiții ale răspunderii civile delictuale, întrunite în persoana pârâtului, ci relevă reaprecierea elementelor de fapt relevante în stabilirea întinderii prejudiciului moral suferit de către reclamant, față de motivele de apel ale pârâtului, avându-se în vedere caracterul devolutiv al căii ordinare de atac, prevăzut de art. 295 C. proc. civ. Susținerile recurentului privind motivele pentru care teza de doctorat a pârâtului nu a putut fi consultată la Biblioteca Națională tind la includerea acestui fapt printre elementele ce ar trebui luate în considerare în stabilirea existenței prejudiciului moral, implicit a întinderii acestuia, ținând cont că prejudiciul trebuie reparat în totalitate.

Esențială în aprecierea acestei condiții a răspunderii civile delictuale este împrejurarea dacă prejudiciul astfel pretins subzistă, nefiind reparat. Or, în condițiile în care, în mod necontestat, lucrarea nu a fost efectiv consultată de vreun cititor, iar prima instanță a dispus - instanța de apel menținând atare dispoziție - scoaterea tezei de doctorat a pârâtului din circuitul public, prejudiciul iminent rezultat din punerea lucrării la dispoziția publicului, prin intermediul instituției menționate, a fost înlăturat, nefiind justificată acordarea de despăgubiri. Pe de altă parte, potrivit principiilor care guvernează răspunderea civilă delictuală, repararea prejudiciului se poate face în natură ori în echivalent, dacă repararea în natură nu este posibilă.

Din moment ce s-a considerat că aceasta este posibilă și s-a dispus în consecință, după cum s-a arătat anterior, acordarea de daune morale ar echivala cu o dublă reparare a aceluiași element al prejudiciului și cu o îmbogățire fără justă cauză, ceea ce nu poate fi acceptat. În ceea ce privește criteriile de cuantificare a daunelor morale, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recurentul invocă, în mod greșit, obținerea titlului de „doctor în științe medicale” drept un asemenea criteriu relevant, în condițiile în care instanța de judecată nu a fost învestită în cauză cu cercetarea îndreptățirii pârâtului la acest titlu în contextul preluării unor părți din lucrarea reclamantului.

De altfel, după cum s-a arătat chiar prin motivele de recurs, instanța nici nu are vreo abilitare în acest sens, ci M.E.C.T.S., prin procedura anume prevăzută de art. 168 și 170 din Legea nr. 1/2011, astfel încât nu se poate reține că titlul obținut reprezintă un „beneficiu realizat pe nedrept”, astfel cum a pretins recurentul. Cât privește gravitatea faptei săvârșite, din perspectiva calității pârâtului de cadru didactic, acest aspect a fost avut în vedere de către instanța de apel, chiar dacă nu l-a menționat în mod explicit. Reevaluarea daunelor morale s-a raportat la toate elementele de fapt și criteriile reținute de către prima instanță, fiind arătate în concret doar cele înlăturate din aprecierea de ansamblu, ca urmare a criticilor din motivele de apel, deducându-se că celelalte au fost menținute.

Din perspectiva analizei presupuse în sarcina instanței de recurs, luarea în considerare, de către instanța de apel, a criteriului invocat de recurent este suficientă pentru a se respinge argumentul recurentului cu acest obiect, deoarece modul în care instanța de apel a valorificat acel criteriu în aprecierea de ansamblu asupra cuantumului daunelor morale acordate nu reprezintă o chestiune de legalitate, ci de temeinicie a deciziei, a cărei cercetare excede atribuțiilor acestei instanțe de control judiciar, circumscrise cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Aceeași concluzie se impune și în cazul criteriului gravității atingerii valorilor morale lezate, prin prisma percepției proprii a persoanei vătămate.

Instanța de apel a reținut producerea unui prejudiciu moral prin fapta de încălcare a dreptului moral prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 (dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor asupra operei) și, dat fiind că prejudiciul trebuie dovedit, neputând fi doar prezumat din faptul reproducerii operei, respectiv din faptul încălcării dreptului de autor, rezultă că a reținut atingerea adusă valorilor morale invocate de către reclamant, anume experiența profesională și prestigiul dobândit în cariera științifică îndelungată, dovedite prin înscrisurile de la dosar.

Autoaprecierea autorului este importantă, însă reprezintă doar unul dintre aspectele ce pot fi luate în considerare de către instanța de judecată în evaluarea potențialului prejudiciabil al atingerii, în raport de valorile morale pretins lezate, neputând a se ignora că impactul faptei prejudiciabile asupra reputației și prestigiului profesional este, în egală măsură, un element obiectiv, pe care instanța îl poate aprecia pe baza probatoriului administrat. În acest context, instanța de apel a avut în vedere că o parte dintre elementele de fapt și criteriile reținute de prima instanță nu se justifică, motiv pentru care le-a înlăturat din aprecierea asupra întinderii prejudiciului și, de asemenea, celelalte forme de reparație acordate: scoaterea tezei de doctorat din circuitul public, comunicarea hotărârii către C.N.A.T.D.C.U.

din cadrul M.E.C.T.S., comunicarea hotărârii într-un ziar de largă circulație. Instanței de judecată îi revine aprecierea modalității ori a modalităților celor mai adecvate de acoperire a pagubelor suferite de către titularul dreptului, iar în contextul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cercetarea modului de aplicare a legii de către instanța de apel poate avea în vedere doar criteriile pe baza cărora a ajuns la o anumită concluzie pe acest aspect, însă nu și concluzia în sine, care este rezultatul unei aprecieri a situației de fapt, pe baza probatoriului administrat. Această apreciere interesează temeinicia, și nu legalitatea soluției adoptate, din moment ce nicio dispoziție legală nu îngrădește posibilitatea de evaluare a instanței pe aspectul reparării prejudiciului, legiuitorul reglementând, din această perspectivă, doar modalități posibile de reparare.

Or, după cum s-a arătat deja, temeinicia hotărârii nu poate fi cenzurată de către instanță de control judiciar, deoarece nu se circumscrie cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În consecință, urmează a fi înlăturate susținerile recurentului pe acest aspect. În ceea ce privește dispoziția de comunicare a hotărârii către C.N.A.T.D.C.U. din cadrul M.E.C.T.S., critica recurentului se bazează pe premisa greșită că instanța de apel ar fi apreciat că prima instanță a dispus obligarea C.N.A.T.D.C.U. la însăși retragerea titlului de doctor. În realitate, înlăturând mențiunea „în vederea retragerii titlului de doctor” din dispoziția primei instanțe având ca obiect comunicarea hotărârii către instituția menționată, instanța de apel a avut în vedere tocmai faptul, arătat prin motivele de recurs, că C.N.A.T.D.C.U.

nu este abilitată prin lege să procedeze la retragerea titlului, ci doar să întocmească un raport de evaluare pe baza căruia M.E.C.T.S. poate lua o asemenea măsură (conform art. 170 din Legea educației naționale nr. 1/2011). Pe de altă parte, C.N.A.T.D.C.U. nu este obligat să demareze procedura de retragere a titlului ca urmare a unei simple solicitări a unui terț, fiind la latitudinea sa aprecierea oportunității unui asemenea demers. În acest context, păstrarea mențiunii în discuție ar fi echivalat cu stabilirea unei obligații în sarcina instituției de declanșare a procedurii și, implicit, cu depășirea atribuțiilor instanței de judecată în prezenta cauză, cât timp aceasta nu a fost învestită cu evaluarea oportunității deschiderii procedurii de retragere a titlului, o atare învestire fiind adecvată într-un cadru procesual ce presupunea cenzurarea de către instanța de contencios administrativ a unui refuz al C.N.A.T.D.C.U.

în acest sens, astfel cum, în mod corect, s-a reținut în considerentele deciziei recurate. În mod evident, dispoziția de comunicare a hotărârii are ca scop analizarea de către C.N.A.T.D.C.U. a dosarului, fără a fi necesară nici măcar inserarea în dispozitiv a acestei mențiuni, dat fiind că această instituție va acționa în limitele atribuțiilor legale ce-i revin. În niciun caz, însă, nu s-ar putea preciza că scopul comunicării ar fi acela al retragerii titlului de doctor, astfel cum preconizează recurentul, cât timp instanța de judecată în prezenta cauză nu poate impune o asemenea obligație în sarcina instituției, pentru argumentele anterior expuse. Drept urmare, criticile recurentului pe acest aspect nu au suport și, față de toate considerentele arătate, se constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care Înalta Curte îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva Deciziei nr. 490/A din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2015.