ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 925/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 925/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 522 din 14 martie 2013

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 76060/3/2011,

s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.V., în contradictoriu cu

pârâtul B.M.B., cu cheltuieli de judecată și, în consecință, s-a constatat

încălcarea de către pârât a drepturilor de autor ale reclamantului asupra

operei științifice „Anatomie clinică și topografică a capului și gâtului”; s-a

dispus comunicarea hotărârii către C.N.A.T.D.C.U. din cadrul M.E.C.T.S. în

vederea retragerii titlului de doctor; s-a dispus scoaterea din circuitul

public a tezei de doctorat a pârâtului; a fost obligat pârâtul la plata sumei

de 200.000 lei daune morale către reclamant; s-a respins cererea de publicare a

hotărârii în mijloacele de comunicare în masă.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că reclamantul N.V. este autorul principal al operei

științifice „Anatomie clinică și topografică a capului și gâtului”, Editura

universitară „Carol Davila”- București, 2004.

În anul 2010, pârâtul

B.M.B., în lucrarea sa de doctorat intitulată „Studiul unui sistem interactiv

de coordonare a acțiunii chirurgicale în implantologia orală” a reprodus pagini

întregi din opera reclamantului „Anatomie clinică și topografică a capului și

gâtului”, în sensul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 8/1996, încălcând dreptul

de autor al reclamantului, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar

la filele 25-40 (vol. I), și respectiv, 66-92 (vol. I), coroborate cu

recunoașterea pârâtului din cuprinsul întâmpinării (fila 352, vol. I dosar).

Instanța nu a reținut

susținerea pârâtului în sensul că, din cauza eliminării unor paragrafe și

realizării unui nou aranjament al textului la cererea conducătorului științific

al tezei de doctorat, dintr-o eroare indicii bibliografici aferenți capitolului

2 au fost afectați în mod semnificativ, fără ca pârâtul să sesizeze acest

aspect, deoarece este cunoscut faptul că înainte de publicare orice teză este

corectată și în plus, toate textele copiate din opera reclamantului au fost

indexate ca material bibliografic aparținând altor autori, ceea ce exclude

ipoteza unei simple erori.

Declarația pe proprie

răspundere a domnului profesor universitar doctor M.T.A. (coordonator al

studiilor doctorale desfășurate de pârât) depusă la dosar la filele 3-4, vol.

II, nu a fost reținută ca relevantă pentru motivul arătat anterior și anume că

aspectele teoretice cuprinse în capitolul introductiv al tezei de doctorat,

deși conțin 15 pagini, nu sunt indicate nicăieri în cuprinsul bibliografiei ca

aparținând adevăratului autor-profesor universitar doctor V.N., rezultând

astfel intenția pârâtului de însușire a unui material științific aparținând

reclamantului.

Față de cele

reținute, instanța a constatat încălcarea de către pârât a drepturilor de autor

ale reclamantului asupra operei științifice „Anatomie clinică și topografică a

capului și gâtului” prin reproducerea unor pagini întregi din opera

reclamantului, ceea ce atrage obligarea pârâtului la repararea prejudiciului

cauzat, în temeiul dispozițiilor art. 139 pct. 1 din Legea nr. 8/1996.

Cu privire la cuantum,

instanța a apreciat că suma de 200.000 lei reprezintă o sumă suficientă pentru

acoperirea daunelor morale suferite de reclamant prin fapta pârâtului de

reproducere fără drept a unor pagini întregi din opera științifică a acestuia.

Nu a fost reținută împrejurarea

invocată de pârât, în sensul că teza sa de doctorat nu a fost consultată de

nicio persoană, căci, așa cum rezultă din înscrisul emis de Biblioteca

Națională a României, depus la data de 14 februarie 2013, teza „Studiul unui

sistem interactiv de coordonare a acțiunii chirurgicale în implantologia orală”

a intrat abia la data de 10 ianuarie 2012 în evidențele bibliotecii, aflându-se

în momentul de față pe fluxul de prelucrare, motiv pentru care nu a putut fi consultată

de vreun cititor.

Susținerile pârâtului

în sensul că nu a beneficiat, în calitate de angajat al U.M.F. „Carol Davila”

de un spor de doctorat, nu a promovat în vreo funcție în baza obținerii

titlului științific de doctor și nu a redactat vreo carte de specialitate care

să aibă ca temă teza sa de doctorat, nu au relevanță sub aspectul obligației

sale de reparare a prejudiciului moral cauzat reclamantului, cerința legii

fiind îndeplinită prin simpla reproducere a unor pagini întregi din opera

reclamantului fără indicarea adevăratului autor al operei.

Așa fiind, instanța a

apreciat că, prin fapta sa, pârâtul, care este cadru didactic, aduce atingere

principiilor de etică și deontologie profesională, fapta sa fiind cu atât mai

gravă cu cât acesta pregătește viitori specialiști în domeniul medical pentru

care ar trebui să fie un exemplu prin promovarea valorilor profesionale.

În temeiul

dispozițiilor art. 139 pct. 14 lit. c) din Legea nr. 8/1996, s-a dispus

scoaterea din circuitul public a tezei de doctorat a pârâtului precum și

comunicarea prezentei hotărâri către C.N.A.T.D.C.U. din cadrul M.E.C.T.S. în vederea

retragerii titlului de doctor.

Instanța a apreciat

că măsurile dispuse sunt suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat

reclamantului, astfel încât nu se impune și publicarea hotărârii în mijloacele

de comunicare în masă.

Prin Decizia nr. 490

din 28 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelurile formulate de reclamantul N.V. și de pârâtul B.M.B. împotriva

sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus

comunicarea hotărârii către C.N.A.T.D.C.U. din cadrul M.E.N., a dispus obligarea

pârâtului la 10.000 lei daune morale către reclamant și la publicarea hotărârii

într-un ziar de largă circulație. A menținut în rest dispozițiile sentinței

atacate.

În ceea ce privește

apelul reclamantului, Curtea a reținut ca fiind fondată critica referitoare la

respingerea petitului privitor la obligarea pârâtului să publice hotărârea

pronunțată în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala sa.

Tipologia delictului

de plagiere a unei opere sau a unei părți din aceasta și lezarea în acest mod a

dreptului moral de autor (incluzând dreptul de a pretinde recunoașterea

calității de autor al operei) presupune, mai cu seamă, restaurarea în ochii publicului

a adevăratei paternități și de demascare a celei false, obligarea pârâtului

culpabil la aducerea la cunoștința publică a celor statuate într-un litigiu

vizând calitatea de autor fiind o măsură imperios necesară, sens în care a fost

admis apelul în baza art. 296 alin. (1) C. proc. civ. și schimbată parțial

sentința, în sensul obligării pârâtului la publicarea hotărârii într-un ziar de

largă circulație.

În privința criticii

care urmărește majorarea daunelor morale acordate de prima instanță de la 200.000

lei la 500.000 lei, astfel cum au fost solicitate, aceasta a fost înlăturată,

întrucât pretențiile exced prejudiciului real, astfel cum s-a analizat, mai pe

larg, în cuprinsul considerentelor referitoare la apelul pârâtului.

În ceea ce privește

apelul pârâtului, Curtea a reținut că este fondată critica referitoare la

greșita dispoziție a primei instanțe de comunicare a hotărârii către C.N.A.T.D.C.U.

din cadrul M.E.N. în vederea retragerii pârâtului a titlului de doctor,

întrucât o atare dispoziție echivalează cu o depășire a limitelor puterii

judecătorești în această fază, de vreme ce impune a priori C.N.A.T.D.C.U. o

conduită de urmat într-un domeniu în care aceasta este abilitată să ia propria

decizie după analiza cazului în conformitate cu Legea nr. 1/2011 și a

regulamentului propriu, aprobat prin Ordinul nr. 5644/2012 al M.E.C.T.S.

Instanța putea (și

trebuia) să dispună comunicarea hotărârii către C.N.A.T.D.C.U., însă nu și să

impună acestei comisii soluția de dat în cauză (retragerea titlului de doctor).

Singurul moment în

care, eventual, instanțele ar fi abilitate să intervină și să dispună cu

privire la o soluție (fie ea și de retragere a titlului de doctor) este acela

al unei eventuale cenzurări în controlul judecătoresc ulterior a celor

stabilite de C.N.A.T.D.C.U. (cale de atac, contencios-administrativ).

Fondată este și

critica referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului cu

titlul de daune morale.

Într-adevăr, din

actele dosarului nu rezultă că s-ar fi probat că ar fi fost afectată reputația

reclamantului ca urmare a copierii de către pârât a unor pagini din opera

științifică a celui dintâi.

În speță, prejudiciul

moral decurge doar din afectarea dreptului moral al reclamantului de a-i fi

recunoscută calitatea de autor a textelor copiate, drept recunoscut de art. 10 lit.

b) din Legea nr. 8/1996.

Acest prejudiciu a

fost, parțial, reparat prin constatarea și recunoașterea încălcării dreptului

de autor al reclamantului și prin scoaterea din circuitul public a tezei de

doctorat a pârâtului (măsură de natură să împiedice perpetuarea unei stări de

fapt prejudiciabile și să înceteze delictul), precum și prin obligarea la

publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulație.

În aceste condiții,

deși un prejudiciu moral decurgând din atingerea dreptului la recunoașterea

paternității părților din opera științifică preluate de pârât subzistă,

cuantumul despăgubirilor acordate (200.000 lei) este vădit exagerat în

circumstanțele pricinii.

Aceste despăgubiri au

funcția de a se constitui într-o satisfacție echitabilă acordată părții lezate,

însă nu trebuie să devină un izvor nelegitim de îmbogățire.

Or, nu trebuie omis

probatoriul din care rezultă că teza de doctorat a pârâtului nu a fost solicitată

spre lectură de niciun cititor, nici de la Biblioteca  Națională a României

(adresa din 10 decembrie 2012), nici de la Biblioteca Centrală din cadrul U.M.F.

„Carol Davila” din București, singurul solicitant fiind reclamantul, ceea ce

diminuează considerabil prejudiciul moral ce poate fi acceptat că a fost

suferit de către reclamant.

Prin urmare, nivelul

circumstanțial redus al acestui prejudiciu moral, faptul că nu se reține

existența unui prejudiciu decât din perspectiva legăturii drepturilor prevăzute

de art. 10. lit. b) (recunoașterea paternității operei), iar nu și din a celor

prevăzute de art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, faptul că s-au luat și alte

măsuri de reparare a prejudiciului (scoaterea tezei de doctorat din circuitul

public înainte de a fi fost citită de altcineva decât reclamantul, publicarea

prezentei hotărâri), au convins instanța de apel să aprecieze că o despăgubire

de 10.000 lei este justă, rezonabilă și echitabilă, sens în care a fost

schimbată sentința în baza art. 296 C. proc. civ.

Au fost înlăturate

criticile pârâtului referitoare la inexistența intenției de însușire a

materialului științific aparținând reclamantului, numărul consistent de pagini

reproduse din opera reclamantului, inclusiv tabele, schițe și fotografii în

secțiune, fără nicio referință sau indici bibliografici cu trimitere la opera

sursă excluzând eroarea materială sau simpla neglijență.

În ceea ce privește

susținerile apelantului referitoare la împrejurarea că opera reclamantului

însăși cuprinde preluări aproape identice la nivel de text din cadrul unor

lucrări de specialitate ale unor autori străini, inclusiv figuri/desene, fără

ca sursele să se regăsească în bibliografia lucrării reclamantului, acestea au

fost înlăturate, întrucât obiectul cauzei nu privește analiza operei

reclamantului și aspectele sesizate nu înlătură delictul pârâtului și

răspunderea pentru acesta.

A fost înlăturată și

critica referitoare la greșita acordare a cheltuielilor de judecată

reclamantului, în condițiile în care era aplicabil art. 275 C. proc. civ.

privind recunoașterea pretențiilor de către pârât la primul termen, în

condițiile în care, deși pârâtul a recunoscut paternitatea reclamantului asupra

operei „Anatomie Clinică și Topografică a Capului și Gâtului”, deoarece pârâtul

nu a fost de acord cu repararea pagubei și admiterea pretențiilor reclamantului

și nici nu a recunoscut faptul că este vinovat de copierea cu știință a unor

părți din opera reclamantului.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs reclamantul N.V., criticând-o pentru nelegalitate

în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență,

următoarele:

În mod nelegal,

instanța de apel a diminuat cuantumul daunelor morale acordate de către prima

instanță de la 200.000 lei la 10.000 lei, făcând o motivare contradictorie pe

acest aspect.

Astfel, deși a reținut

intenția pârâtului B.M.B. de însușire a materialului științific aparținând

subsemnatului, numărul consistent de pagini reproduse din opera subsemnatului,

inclusiv tabele/schițe și fotografii în secțiune, fără nicio referință sau

indici bibliografici cu trimitere la opera reclamantului, instanța a apreciat

un nivel circumstanțial redus al prejudiciului moral, doar prin perspectiva

legăturii drepturilor prevăzute de art. 10 lit. b) și a faptului că s-au luat

și alte măsuri de reparare a prejudiciului.

De asemenea, instanța

a apreciat în mod neîntemeiat că din probatoriul cauzei rezultă că teza de

doctorat a pârâtului nu a fost solicitată spre lectură, nici la Biblioteca

Națională, nici la Biblioteca Centrală din cadrul U.M.F. „Carol Davila”,

ignorând că la Biblioteca Națională teza de doctorat nu a putut fi consultată din

cauză că, așa cum rezultă din adresa Bibliotecii Naționale din 11 februarie 2018,

se afla „pe fluxul de prelucrare”.

Este cunoscut faptul

că Biblioteca Națională a fost mutată în sediul nou și nu au fost prelucrate

toate documentele ce se aflau în depozit, prin urmare nu avea cum să fie

consultată teza pârâtului.

În stabilirea

cuantumului daunelor morale, instanța era obligată să aprecieze în funcție de

mai multe criterii, de exemplu, beneficiile realizate pe nedrept (obținerea

titlului de „doctor în științe medicale”), prejudiciul moral cauzat.

În acest sens, foarte

important este criteriul importanței prejudiciului moral sub aspectul valorii

morale lezate pentru persoana vătămată. Importanța prejudiciului moral depinde

de valoarea nepatrimonială lezată, de importanța pe care o are această valoare

pentru persoana vătămată. Fiecare persoană vătămată acordă o prețuire diferită

valorilor lezate. În cazul reclamantului, instanța trebuia să țină cont de

vârsta acestuia, de profesia, funcția, nivelul de pregătire și de cultură, deoarece

fiecare persoana acordă valorilor o prețuire diferită, în funcțiile de

aspirațiile sale.

De asemenea, instanța

de apel trebuia să aibă în vedere modul cum percepe pârâtul B.M.B. consecințele

faptei sale. Prin atitudinea avută de acesta în fața instanței, a dat dovada de

rea-credință, neasumându-si săvârșirea faptei plagiatului, susținând că este o

eroare de redactare și încercând să dea vina pe conducătorul de doctorat.

Instanța de apel a ignorat însă aceste aspecte în aprecierea daunelor morale.

Prin diminuarea

foarte mare a cuantumului acestor despăgubiri a creat un dezechilibru, fiind

încălcat principiul proporționalității, în speță fiind vorba de un plagiat săvârșit

în mod grosolan.

Totodată, în

aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de apel trebuia să aibă în

vedere faptul că pârâtul care este cadru didactic, aduce o gravă atingere

principiilor de etică și deontologie profesională, mai ales că acesta

pregătește viitori specialiști în domeniul medical și pentru care trebuie să

fie el însuși un exemplu prin promovarea valorilor morale și profesionale.

În susținerea cererii

inițiale și a apelului, reclamantul a arătat că este autorul principal al operei

științifice „Anatomie Clinică și Topografică a Capului și Gâtului”, Editura

Universitară „Carol Davila” - București, 2004, care este rezultatul unei munci

laborioase de cercetare, pentru realizarea operei fiind utilizate cercetări

personale, unele dintre acestea fiind unicat în domeniu.

De două decenii și

jumătate reclamantul lucrează în două domenii, anatomie clinică și

odontoterapie endodontică, iar lucrarea amintită este utilă atât viitorului,

cât și actualului medic de medicină dentară.

Pe lângă această

lucrare, reclamantul a desfășurat o bogată activitate științifică, de-a lungul

a două decenii și jumătate, publicând numeroase cursuri, articole și studii în

domeniul anatomiei, odontoterapiei endodontice și implantologiei orale.

În ce privește al

doilea motiv de apel al pârâtului, pe care instanța l-a admis și a dispus

comunicarea hotărârii către C.N.A.T.D.C.U., recurentul a arătat că instanța de

apel, în mod greșit, a reținut că prima instanță ar fi dispus obligarea C.N.A.T.D.C.U.

la retragerea titlului de doctor.

În realitate, s-a

dispus doar comunicarea hotărârii în vederea retragerii titlului de doctor,

astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Potrivit atribuțiilor

legale, C.N.A.T.D.C.U. nu poate să retragă acest titlu, neavând personalitate

juridică, prin comunicarea hotărârii către acesta, potrivit dispozițiilor

legale, urmând să se transmită M.E.C.T.S. în vederea retragerii titlului (art. 168,

170 din Legea nr. 1/2011).

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte

apreciază că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a

diminuat cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanță reclamantului,

pe temeiul art. 139 din Legea nr. 8/1996, pentru încălcarea dreptului de autor

de către pârât, prin reproducerea unor pagini întregi din opera științifică

„Anatomie clinică și topografică a capului și gâtului”, fără consimțământul reclamantului,

de la 200.000 lei la 10.000 lei.

Contrar susținerilor

recurentului - reclamant, dispoziția cu acest obiect nu conține considerente

contradictorii, întrucât instanța de apel a menținut acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului, pornind de la premisa existenței

faptei de încălcare a dreptului de autor și a vinovăției pârâtului, constatată

în primă instanță și neatacată pe calea apelului, ca atare, intrată în puterea

lucrului judecat.

Reducerea de către

instanță a cuantumului daunelor morale nu constituie o infirmare a acestei

premise ori a situației de fapt reținute de către tribunal în legătură cu cele

două condiții ale răspunderii civile delictuale, întrunite în persoana

pârâtului, ci relevă reaprecierea elementelor de fapt relevante în stabilirea întinderii

prejudiciului moral suferit de către reclamant, față de motivele de apel ale

pârâtului, avându-se în vedere caracterul devolutiv al căii ordinare de atac,

prevăzut de art. 295 C. proc. civ.

Susținerile recurentului

privind motivele pentru care teza de doctorat a pârâtului nu a putut fi

consultată la Biblioteca Națională tind la includerea acestui fapt printre

elementele ce ar trebui luate în considerare în stabilirea existenței

prejudiciului moral, implicit a întinderii acestuia, ținând cont că prejudiciul

trebuie reparat în totalitate.

Esențială în

aprecierea acestei condiții a răspunderii civile delictuale este împrejurarea

dacă prejudiciul astfel pretins subzistă, nefiind reparat. Or, în condițiile în

care, în mod necontestat, lucrarea nu a fost efectiv consultată de vreun

cititor, iar prima instanță a dispus - instanța de apel menținând atare

dispoziție - scoaterea tezei de doctorat a pârâtului din circuitul public,

prejudiciul iminent rezultat din punerea lucrării la dispoziția publicului,

prin intermediul instituției menționate, a fost înlăturat, nefiind justificată

acordarea de despăgubiri.

Pe de altă parte, potrivit

principiilor care guvernează răspunderea civilă delictuală, repararea

prejudiciului se poate face în natură ori în echivalent, dacă repararea în

natură nu este posibilă. Din moment ce s-a considerat că aceasta este posibilă

și s-a dispus în consecință, după cum s-a arătat anterior, acordarea de daune

morale ar echivala cu o dublă reparare a aceluiași element al prejudiciului și

cu o îmbogățire fără justă cauză, ceea ce nu poate fi acceptat.

În ceea ce privește

criteriile de cuantificare a daunelor morale, din perspectiva art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că recurentul invocă, în mod greșit, obținerea titlului

de „doctor în științe medicale” drept un asemenea criteriu relevant, în

condițiile în care instanța de judecată nu a fost învestită în cauză cu

cercetarea îndreptățirii pârâtului la acest titlu în contextul preluării unor

părți din lucrarea reclamantului. De altfel, după cum s-a arătat chiar prin

motivele de recurs, instanța nici nu are vreo abilitare în acest sens, ci M.E.C.T.S.,

prin procedura anume prevăzută de art. 168 și 170 din Legea nr. 1/2011, astfel

încât nu se poate reține că titlul obținut reprezintă un „beneficiu realizat pe

nedrept”, astfel cum a pretins recurentul.

Cât privește

gravitatea faptei săvârșite, din perspectiva calității pârâtului de cadru

didactic, acest aspect a fost avut în vedere de către instanța de apel, chiar

dacă nu l-a menționat în mod explicit. Reevaluarea daunelor morale s-a raportat

la toate elementele de fapt și criteriile reținute de către prima instanță,

fiind arătate în concret doar cele înlăturate din aprecierea de ansamblu, ca

urmare a criticilor din motivele de apel, deducându-se că celelalte au fost

menținute.

Din perspectiva

analizei presupuse în sarcina instanței de recurs, luarea în considerare, de

către instanța de apel, a criteriului invocat de recurent este suficientă

pentru a se respinge argumentul recurentului cu acest obiect, deoarece modul în

care instanța de apel a valorificat acel criteriu în aprecierea de ansamblu

asupra cuantumului daunelor morale acordate nu reprezintă o chestiune de

legalitate, ci de temeinicie a deciziei, a cărei cercetare excede atribuțiilor

acestei instanțe de control judiciar, circumscrise cazurilor prevăzute de art. 304

C. proc. civ.

Aceeași concluzie se

impune și în cazul criteriului gravității atingerii valorilor morale lezate, prin

prisma percepției proprii a persoanei vătămate.

Instanța de apel a

reținut producerea unui prejudiciu moral prin fapta de încălcare a dreptului

moral prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 (dreptul de a pretinde

recunoașterea calității de autor asupra operei) și, dat fiind că prejudiciul

trebuie dovedit, neputând fi doar prezumat din faptul reproducerii operei, respectiv

din faptul încălcării dreptului de autor, rezultă că a reținut atingerea adusă valorilor

morale invocate de către reclamant, anume experiența profesională și prestigiul

dobândit în cariera științifică îndelungată, dovedite prin înscrisurile de la

dosar.

Autoaprecierea

autorului este importantă, însă reprezintă doar unul dintre aspectele ce pot fi

luate în considerare de către instanța de judecată în evaluarea potențialului

prejudiciabil al atingerii, în raport de valorile morale pretins lezate,

neputând a se ignora că impactul faptei prejudiciabile asupra reputației și

prestigiului profesional este, în egală măsură, un element obiectiv, pe care

instanța îl poate aprecia pe baza probatoriului administrat.

În acest context, instanța

de apel a avut în vedere că o parte dintre elementele de fapt și criteriile

reținute de prima instanță nu se justifică, motiv pentru care le-a înlăturat

din aprecierea asupra întinderii prejudiciului și, de asemenea, celelalte forme

de reparație acordate: scoaterea tezei de doctorat din circuitul public,

comunicarea hotărârii către C.N.A.T.D.C.U. din cadrul M.E.C.T.S., comunicarea

hotărârii într-un ziar de largă circulație.

Instanței de judecată

îi revine aprecierea modalității ori a modalităților celor mai adecvate de

acoperire a pagubelor suferite de către titularul dreptului, iar în contextul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., cercetarea modului de aplicare a legii de către

instanța de apel poate avea în vedere doar criteriile pe baza cărora a ajuns la

o anumită concluzie pe acest aspect, însă nu și concluzia în sine, care este

rezultatul unei aprecieri a situației de fapt, pe baza probatoriului

administrat.

Această apreciere

interesează temeinicia, și nu legalitatea soluției adoptate, din moment ce

nicio dispoziție legală nu îngrădește posibilitatea de evaluare a instanței pe

aspectul reparării prejudiciului, legiuitorul reglementând, din această

perspectivă, doar modalități posibile de reparare.

Or, după cum s-a

arătat deja, temeinicia hotărârii nu poate fi cenzurată de către instanță de

control judiciar, deoarece nu se circumscrie cazurilor expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În consecință,

urmează a fi înlăturate susținerile recurentului pe acest aspect.

În ceea ce privește dispoziția

de comunicare a hotărârii către C.N.A.T.D.C.U. din cadrul M.E.C.T.S., critica

recurentului se bazează pe premisa greșită că instanța de apel ar fi apreciat

că prima instanță a dispus obligarea C.N.A.T.D.C.U. la însăși retragerea

titlului de doctor.

În realitate, înlăturând

mențiunea „în vederea retragerii titlului de doctor” din dispoziția primei

instanțe având ca obiect comunicarea hotărârii către instituția menționată, instanța

de apel a avut în vedere tocmai faptul, arătat prin motivele de recurs, că C.N.A.T.D.C.U.

nu este abilitată prin lege să procedeze la retragerea titlului, ci doar să întocmească

un raport de evaluare pe baza căruia M.E.C.T.S. poate lua o asemenea măsură

(conform art. 170 din Legea educației naționale nr. 1/2011).

Pe de altă parte, C.N.A.T.D.C.U.

nu este obligat să demareze procedura de retragere a titlului ca urmare a unei

simple solicitări a unui terț, fiind la latitudinea sa aprecierea oportunității

unui asemenea demers.

În acest context, păstrarea

mențiunii în discuție ar fi echivalat cu stabilirea unei obligații în sarcina

instituției de declanșare a procedurii și, implicit, cu depășirea atribuțiilor

instanței de judecată în prezenta cauză, cât timp aceasta nu a fost învestită

cu evaluarea oportunității deschiderii procedurii de retragere a titlului, o

atare învestire fiind adecvată într-un cadru procesual ce presupunea cenzurarea

de către instanța de contencios administrativ a unui refuz al C.N.A.T.D.C.U. în

acest sens, astfel cum, în mod corect, s-a reținut în considerentele deciziei

recurate.

În mod evident,

dispoziția de comunicare a hotărârii are ca scop analizarea de către C.N.A.T.D.C.U.

a dosarului, fără a fi necesară nici măcar inserarea în dispozitiv a acestei

mențiuni, dat fiind că această instituție va acționa în limitele atribuțiilor

legale ce-i revin. În niciun caz, însă, nu s-ar putea preciza că scopul

comunicării ar fi acela al retragerii titlului de doctor, astfel cum

preconizează recurentul, cât timp instanța de judecată în prezenta cauză nu

poate impune o asemenea obligație în sarcina instituției, pentru argumentele

anterior expuse.

Drept urmare,

criticile recurentului pe acest aspect nu au suport și, față de toate

considerentele arătate, se constată că recursul nu este fondat, motiv pentru

care Înalta Curte îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva Deciziei nr. 490/A din

28 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 martie 2015.