ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 616/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei.

Obiectul

cererii

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte

de muncă și asigurări sociale, sub nr. 32746/3/2009, reclamantul A.N., în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Suprem de Apărare al Țării, Președintele

României și Statul Român, prin Președintele României, a solicitat obligarea

pârâților să ordone SRI să numească și să constituie un Consiliu de Judecată a

Apelului, în baza art. 35 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art.

299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care, conform art. 23 alin. (5) din

Regulamentul Consiliilor de Judecată (RG.8), să judece contestația nr. 1553218

din 10 iunie 2003, depusă împotriva hotărârii Consiliului de judecată.

În

motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat în esență că, din anul 1998

și până la data de 23 iunie 2003, când a fost trecut în mod abuziv în rezervă a

lucrat în calitate de șef birou "Logistică" la UM 0793 Bacău a SRI,

perioadă în care a obținut anual calificativul "foarte bun".

Prin

Ordinul nr. DP 0737 din 23 iunie 2003 emis de directorul SRI, a fost trecut în

rezervă, abuziv și ilegal, având în vedere propunerea Consiliului de judecată,

pentru abateri grave de ala prevederile regulamentelor militare.

Regulamentul

militar invocat nici nu exista la data trimiterii sale în fața Consiliului de

judecată, iar hotărârea consiliului nu prevedea calea de atac, termenul și

locul depunerii cererii.

Împotriva

Hotărârii Consiliului de judecată, încă din data de 10 iunie 2003 a formulat

contestație, înregistrată la SRI sub nr. 1553218, însă SRI a clasificat

propunerea abuzivă a Consiliului de judecată.

Prin

Sentința civilă nr. 4316 din 02 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 32746/3/2009

al Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a fost admisă excepția de necompetență materială și

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, sub nr. 32746/3/2009, iar la termenul din

data de 13 martie 2012, Curtea a invocat excepția de inadmisibilitate a

acțiunii.

Hotărârea

instanței de fond

Prin

Sentința nr. 1811 din data de 13 martie 2012, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de

inadmisibilitate și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt

potrivit căreia reclamantul a fost trecut în rezervă, prin Ordinul nr. DP 0737

din 23 iunie 2003 emis de directorul SRI, având în vedere propunerea

Consiliului de judecată din data de 09 iunie 2003 pentru abateri grave de la

prevederile regulamentelor militare, în temeiul art. 43 alin. (1) lit. b) și

art. 85 alin. (1) lit. j) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, ordin pe care-l

consideră abuziv și ilegal, întrucât a respectat obligațiile de loaialitate și

devotament, respectiv jurământul militar, potrivit art. 8 din Legea nr.

80/1995, privind Statutul cadrelor militare, înainte de data de 09 mai 2003 nu

avea cum să cunoască Ordinul S/912 din 12 mai 2003, întrucât a fost emis

ulterior, sancționarea sa fiind absurdă și abuzivă.

Ordinul

nr. DP 0737 din 23 iunie 2003 emis de directorul SRI a fost modificat în parte,

prin Ordinul nr. DP 0930 din 31 iulie 2003 emis de directorul SRI, în sensul că

trecerea în rezervă a reclamantului se face în conformitate cu prevederile art.

85 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, pentru motive

determinate de nevoi ale SRI, cu drept de pensie militară de serviciu potrivit

Legii nr. 164/2001.

Împotriva

Hotărârii Consiliului de judecată a formulat contestație, înregistrată la SRI

sub nr. 1553218 din 10 iunie 2003, împrejurare confirmată chiar de către SRI,

care a atașat contestația la dosarul cauzei.

Reclamantul

a susținut faptul că clasificarea Hotărârii Consiliului de Judecată de către

SRI după o anumită perioadă de la emitere s-a făcut cu scopul de a ascunde documentul

și de a nu constitui un Consiliu de Judecată a Apelului, așa cum prevede art.

35 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 299 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., care, conform art. 23 alin. (5) din Regulamentul Consiliilor de

Judecată (RG.8).

În

drept, curtea a reținut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, în vigoare

la acel moment nu prevedea constituirea unei Comisii de judecare a apelului,

iar propunerea Consiliului de judecată din data de 09 iunie 2003 a fost

adoptată în baza Ordinului directorului SRI nr. S/912 din 12 mai 2003, care de

asemenea nu prevedea o asemenea cale de atac, și nu a Ordinului nr. 153 din 12

septembrie 2005 de aprobare a Regulamentului Consiliilor de Judecată (RG.8),

care nici nu a fost adoptat la acea dată.

Prin

urmare, a apreciat că nu se poate reține un refuz nejustificat al SRI de a

constitui un Consiliu de judecată a apelului, așa cum a solicitat reclamantul,

întrucât la data pronunțării Hotărârii Consiliului de judecată nu exista o

asemenea cale de atac, aceasta fiind introdusă prin Ordinul nr. 153 din 12

septembrie 2005 de aprobare a Regulamentului Consiliilor de Judecată (RG.8),

care se aplica evident hotărârilor pronunțate după data emiterii și nu

anterior.

Pe

de altă parte, în ipoteza în care reclamantul se considera vătămat de trecerea

sa în rezervă, pentru faptul că nu era vinovat de nerespectarea regulamentelor

militare, se putea adresa instanțelor de contencios administrativ cu acțiune în

anulare împotriva Ordinului de trecere în rezervă.

Recursul

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A.N., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului, recurentul a susținut în esență că instanța de fond a

apreciat cauza ca fiind în stare de judecată, deși la dosarul cauzei nu exista

o solicitare scrisă de judecare a cauzei în lipsă, astfel încât consideră că nu

a beneficiat de un proces echitabil și nici de o instanță imparțială.

Considerentele

și soluția instanței de recurs

Analizând

cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum

și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În

ceea ce privește critica recurentului pârât referitoare la faptul că, la

termenul din 13 martie 2012, la care s-a judecat cererea sa și s-a pronunțat

hotărârea recurată, instanța de fond în mod eronat a reținut că există o

solicitare a părților de judecare a cauzei în lipsă, instanța de control

judiciar constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea

depusă de reclamant la fila 72 din dosarul Tribunalului București, acesta a

solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pe

fondul cererii, Înalta Curte reține că noțiunea de contencios administrativ

este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f)

ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios

administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o

autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din

nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Verificând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal

al cauzei deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâților Statul Român, prin

Președintele României și Consiliul Suprem de Apărare al Țării să ordone SRI să

numească și să constituie un Consiliu de Judecată a Apelului, în baza art. 35

alin. (1) din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 299 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., care, conform art. 23 alin. (5) din Regulamentul Consiliilor de

Judecată (RG.8), să judece contestația nr. 1553218 din 10 iunie 2003, depusă

împotriva hotărârii Consiliului de judecată, așa cum a solicitat expres

recurentul reclamant prin cererea introductivă.

În

conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea

explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare

la un drept sau la un interes legitim.

Definiția

excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând

în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin

încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În

cauza de față, nu îi poate fi imputat SRI împrejurarea că nu a procedat,

conform cererii reclamantului, dat fiind faptul că la data pronunțării

Hotărârii Consiliului de judecată nu exista o asemenea cale de atac, aceasta

fiind introdusă prin Ordinul nr. 153 din 12 septembrie 2005 de aprobare a

Regulamentului Consiliilor de Judecată (RG.8), care se aplica evident hotărârilor

pronunțate după data emiterii și nu anterior.

Totodată,

în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că nu există

nici o dispoziție legală care să prevadă că, Consiliul Suprem de Apărare al

Țării și Președintele României au această posibilitate, instanța de fond

reținând în mod corect faptul că potrivit art. 4 lit. f) pct. 23 din Legea nr.

415/2002, Consiliul Suprem de Apărare al Țării aprobă structura organizatorică,

efectivele și regulamentele de funcționare ale SRI, SIE, STS și SPP, neputând

fi extinsă la alte situații, în care competențele de aplicare a acestor

regulamente aparțin altor autorități publice.

De

asemenea, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că nici

instanța de contencios administrativ nu are posibilitatea legală de a obliga

pârâții să ordone SRI să numească și să constituie un Consiliu de Judecată a

Apelului, astfel cum a solicitat recurentul - reclamant prin cererea ce face

obiectul dosarului de față.

Având

în vedere considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau

art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.N. împotriva Sentinței nr. 1811 din 13 martie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2014.

Procesat

de GGC - GV