ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 253/2016

Decizia nr. 253/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 septembrie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.:

- suspendarea executării Ordinului ministrului apărării naționale nr. M./P./526 din 04 septembrie 2014, prin care a fost eliberat din funcția de șef al C. din cadrul B. și numit în funcția de director general pe statul anexă M, la D. pentru E. - F., G., în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

- repunerea în situația anterioară, adică repunerea în funcția de șef al C. din cadrul B. și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 2873 din 27 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cumpăratul B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. solicitând casarea sentinței și în rejudecare, pe fond, admiterea cererii de suspendare, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Sentința curții de apel este combătută sub următoarele aspecte:

- au fost încălcate regulile procedurale cu privire la administrarea înscrisului cu caracter secret - Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 085/2010 - în baza căruia instanța și-a fundamentat soluția de respingere a cererii;

- a fost amânată

fără temei pronunțarea soluției, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în condițiile în care nu s-a formulat nicio cerere în acest sens, ceea ce contravine imperativului cerut de art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca soluționarea pricinii să se facă în procedură de urgență, cu precădere;

- hotărârea este nemotivată, instanța nu s-a pronunțat pe aspectele esențiale dezvoltate atât în cererea de chemare în judecată, cât și în răspunsul la întâmpinare și notele scrise, încălcând prevederile art. 6 din Convenție, din perspectiva dreptului la un proces echitabil.

- instanța de fond a reținut greșit neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, în argumentarea acestui motiv recurentul reiterând aspectele invocate în cererea de chemare în judecată, referitoare la existența unui caz bine justificat și a pagubei iminente, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Raportul întocmit în procedura de filtrare a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților conform măsurilor dispuse prin încheierea din data de 23 octombrie 2015, în baza alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din data de 17 decembrie 2015, completul de filtru a admis recursul în principiu și a stabilit termen pentru judecarea acestuia cu dezbateri contradictorii, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Curtea de apel a fost învestită, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, cu o cerere de suspendare a executării Ordinului nr. MP/526 din 4 septembrie 2014, prin care recurentul - reclamant a fost eliberat din funcția de șef al C. din cadrul B. și numit în funcția de director general pe statul anexă M la D. pentru E. - F., G.

Soluția de respingere a cererii ca neîntemeiată este împărtășită și de instanța de control judiciar, care, analizând punctual motivele de recurs, reține următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit prevederii legale menționate, se poate cere casarea hotărârii pronunțate cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurentul - reclamant a invocat acest motiv de casare sub un dublu aspect: încălcarea regulilor procedurale cu privire la administrarea unui înscris cu caracter secret pe care instanța și-a fundamentat hotărârea și amânarea fără temei a pronunțării sentinței, contrar caracterului urgent al procedurii reglementate în art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 085/2010, înscris cu caracter secret depus la compartimentul de specialitate al instanței, Înalta Curte constată că în adresa nr. 1/14242 din 01 octombrie 2014 a Curții de Apel București - Cabinetul vicepreședintelui, aflată la fila 132 dosar fond, s-a făcut referire la depunerea de către B. a unor înscrisuri cu caracter „secret” și „secret de serviciu” proba fiind administrată în condițiile prevăzute de legislația informațiilor clasificate, art. 51 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, precum și art. 2 din Hotărârea nr. 140/2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, care nu mai impun că judecătorul să fie titular al unui certificat al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.

Înscrisurile au fost depuse la dosar în faza scrisă a procedurii, iar la termenul din 21 octombrie 2014, când probele au fost discutate în contradictoriu, în ședință publică, reclamantul, prezent personal și asistat de avocat, a fost de acord cu încuviințarea probei solicitate de pârât, fără a exista o dezbatere cu privire la înscrisurile secrete, deși adresa anterior menționată, având anexată adresa nr. DLJ/4740 din 1 octombrie 2014 emisă de B. - H., în care sunt indicate expres documentele depuse la Compartimentul informației Clasificate al Curții de Apel București, fusese depusă la dosarul cauzei, conform rezoluției din data de 1 octombrie 2014, ora 15

40

.

În plus, Înalta Curte constată că, deși în motivarea sentinței s-a menționat că ordinul contestat a fost emis și în considerarea Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 085/2010, această împrejurare nu a constituit un considerent decisiv analiza aparenței de nelegalitate și a pagubei iminente, fiind făcută prin raportare la prevederile art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 1380/2009, privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile F., la motivarea măsurii, așa cum se regăsește în conținutul ordinului, la adresa nr. 16531/2014, privind solicitarea președintelui F. și la experiența și pregătirea profesională a reclamantului.

Cât privește amânarea pronunțării hotărârii, aceasta este permisă de prevederile art. 396 C. proc. civ., nu este condiționată de o cerere formulată de părți în acest sens, iar amânarea de 5 zile libere dispusă în concret în cauza de față (21 octombrie - 27 octombrie 2014) nu împietează, prin ea însăși, urgența măsurii reglementate în art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Motivul prevăzut în art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se sprijină, care cuprind motive contradictorii sau care conțin motive străine de natura cauzei.

În speță, nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele menționate, pentru că sentința atacată este motivată conform exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu indicarea situației de fapt reținute de instanță și a motivelor de drept pe care s-a întemeiat soluția, fiind expuse clar și logic argumentele care s-au înlăturat susținerile reclamantului, în limitele pe care le permite procedura sumară a suspendării executării actului administrativ, în care nu este îngăduită prejudecarea fondului.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima instanță a reținut corect neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, conform argumentelor prezentate în motivarea sentinței.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin referirea la împrejurări de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, împrejurări ce trebuie să fie evidente, să poată fi decelate cu ușurință, la nivelul aparenței dreptului, fără o cercetare aprofundată a cauzei, pentru că în caz contrar fondul ar fi prejudecat.

În egală măsură, prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, care definesc paguba iminentă ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil/sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Nu orice efect potențial vătămător (cum ar fi diminuarea drepturilor salariale) al unui act administrativ intră în câmpul acestei noțiuni, ci doar situația în care consecințele punerii în aplicare a măsurilor dispuse prin actul administrativ ar fi dificil sau chiar imposibil de înlăturat în ipoteza anulării ulterioare a acestuia, prin hotărâre judecătorească.

Situația nou - intervenită în timp ce dosarul se afla în stadiul de recurs - trecerea în rezervă a recurentului - reclamant, prin Decretul nr. 747 din 5 octombrie 2015 al președintelui României - nu atrage lipsa de obiect a cererii de suspendare a executării, așa cum a susținut intimatul - pârât, dar constituie un argument suplimentar de natură să înlăture caracterul iminent al pagubei invocate de recurentul - reclamant și caracterul temporar, provizoriu pe care l-ar putea avea o măsură de suspendare a executării.

Prin urmare, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2873 din 27 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2016.