ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2427/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2427/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul

cauzei și procedura derulată de prima instanță

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P.D. SRL a chemat în

judecată pe pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate valabilitatea contractului

de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004, în perioada 19 iunie 2011 - 18

iunie 2012 sau, în subsidiar, să dispună obligarea pârâtei la semnarea actului

adițional privind prelungirea valabilității contractului de prestări servicii

anterior arătat pentru perioada aflată în discuție, precum și obligarea

acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În

întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția de

necompetență materială a instanței și a solicitat declinarea

cauzei spre soluționare la judecătorie. Pe fond, pârâta a cerut

respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.

Pârâta

a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate

încetarea/desființarea contractului de prestări servicii nr. 77 din 15

iunie 2004 și să i se acorde cheltuieli de judecată.

La

termenul de judecată din data de 28 iunie 2012, curtea de apel a respins

excepția de necompetență materială, în raport de dispozițiile art.

10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

2.

Hotărârea

Curții de Apel

Curtea

de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 524 din 15 noiembrie 2012, a admis acțiunea reclamantei,

a constatat valabilitatea contractului de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie

2004 în perioada 19 iunie 2011 - 18 iunie 2012 și a obligat pârâta la

plata sumei de 4.340 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

contractul nr. 64 din 28 mai 2004, R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi,

în calitate de concedent, a oferit spre concesionare reclamantei SC P.D. SRL

terenul având suprafața totală de 65.700 mp, aferent parcelei B2, amplasată în

Incinta Z.L. Constanța Sud. Durata concesiunii a fost stabilită pentru perioada

de 50 ani, începând cu data intrării în vigoare a prezentului contract.

În

art. 4.1.5 din contract, părțile au stabilit că, pentru folosirea spațiilor de

utilitate comună, concedentul va încheia cu concesionarul un contract de

prestări servicii separat și va aplica tarifele aferente, cu respectarea

legislației specifice activităților ce urmează să fie desfășurate de către

concesionar.

În

temeiul dispozițiilor Legii nr. 342/2004, modificată prin Legea nr. 582/2004,

pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile

R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi, inclusiv în contractul de

concesiune nr. 64 din 28 mai 2004, fapt pentru care părțile au încheiat actul

adițional nr. 3 la contrat.

Prin

actul adițional nr. 5 din 02 aprilie 2009 la contractul de concesiune aflat în

discuție, concedentul a aprobat solicitarea concesionarului de prelungire

a termenului de finalizare a investiției până la data de 30 iunie 2014.

La

data de 15 iunie 2004, părțile din contractul de concesiune, în vederea

respectării dispoziției contractuale nr. 4.1.5, au procedat la încheierea

contractului de prestări servicii nr. 77, act în care reclamanta are calitatea

de beneficiar, iar pârâta pe cea de administrator. Obiectul contractului este

reprezentat de reglementarea utilizării spațiilor de folosință comună aflate în

patrimoniul administrației în vederea desfășurării de către beneficiar a

activităților. Spațiile de folosință comună au fost prevăzute în Anexa 1, parte

integrantă a contractului, iar utilizarea acestora este posibilă numai pe

perioada derulării contractului de concesiune nr. 64 din 28 mai 2004.

Contractul

a fost încheiat pe o perioadă inițială de 12 luni, dar părțile au stipulat

că valabilitatea acestuia poate fi prelungită pe perioade succesive de 12 luni

numai în condițiile în care contractul de concesiune nr. 64 din 28 mai 2004

este în vigoare și niciuna dintre părți nu notifică încetarea acestuia cu un

preaviz de 30 zile.

Prin

actele adiționale nr. 1 - 4 la contractul de prestări servicii nr. 77 din 15

iunie 2004, părțile au prelungit valabilitatea acestuia până la data de 18

iunie 2011.

La

expirarea acestui termen, reclamanta a solicitat pârâtei încă o prelungire de

12 luni, pe considerentul existenței contractului nr. 64 din 28 mai 2004,

aspect confirmat prin adresele înregistrate la pârâtă sub nr. 9897 din 20

aprilie 2011, nr. 16.302 din 11 iulie 2011, nr. 17.166 din 21 iulie 2011 și nr.

19.317 din 22 august 2011.

Prin

adresa nr. 1310 din 26 august 2011, pârâta a comunicat reclamantei faptul că nu

mai este necesar să mențină în vigoare contractul, în condițiile în

care partea a renunțat la proiectul privind construirea antrepozitului de

produse petroliere cu ieșire la dana 119 și a cerut realizarea unui

alt proiect, fiind vorba despre un parc logistic, obiectiv cu care pârâta a

fost de acord.

Prima

instanță a apreciat că refuzul pârâtei de a soluționa favorabil

cererea reclamantei este nejustificat, în sensul pe care îl conferă art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

Pe

acest aspect, instanța a avut în vedere faptul că părțile au stabilit

că durata contractului de prestări servicii este aceeași cu durata

contractului de concesiune, adică data de 30 iunie 2014.

3.

Recursul declarat de pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța

În

recursul său, pârâta a solicitat:

-

casarea hotărârii

și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, urmare

admiterii motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., și a recursului declarat împotriva încheierii interlocutorii

din data de 28 iunie 2012;

-

modificarea

sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată,

și admiterii cererii reconvenționale, în raport de motivele de recurs

reglementate de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.;

-

modificarea

sentinței, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., urmare analizării

cauzei sub toate aspectele, în contextul caracterului devolutiv al recursului

declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu

apel, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, în

privința capătului principal de cerere prin care se solicită să se

constate valabilitatea contractului de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004,

neîntemeiată și nefondată pe toate capetele de cerere.

În

primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., recurenta arată că hotărârea judecătorească atacată a fost

pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a

instanței.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea a precizat următoarele aspecte:

Acțiunea

dedusă judecății nu intră în sfera litigiilor de drept administrativ fiind

un litigiu civil, între doi profesioniști, ceea ce reclamă admiterea

excepției de necompetență materială și declinarea cauzei la

Judecătoria Constanța, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată, apreciind contractul de prestări

servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 ca fiind un contract administrativ.

În

realitate, contractul aflat în discuție este un contract civil, în condițiile

în care prin acesta se stabilește utilizarea neexclusivă de către intimată

a mai multor bunuri din domeniul privat al C.N.A.P.M. SA Constanța și a

unui singur bun din domeniul privat al statului, fără a se reglementa prestarea

unor servicii publice. Așadar, nu sunt îndeplinite cerințele impuse

de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a fi în

prezența unui contract administrativ.

Mai

mult decât atât, contractul de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 este

un contract autonom, distinct de contractul de concesiune și nu poate

împrumuta din caracterul acestuia. Legătura creată între cele două contracte,

prin prevederile art. 3 al primului contract, a fost justificată de specificul

investiției inițiale, așa cum era prevăzută în chestionarul

Ofertă, parte integrantă din contractul de concesiune.

În

cel de-al doilea motiv de recurs, partea arată că prima instanță nu s-a

pronunțat asupra cererii reconvenționale și nici asupra

excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect

constatarea valabilității contractului de prestări servicii nr. 77 din 15

iunie 2004, ca efect al neformulării plângerii prealabile.

În

cel de-al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

partea susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece nu i s-a

încuviințat administrarea probei cu interogatoriul părții adverse

pentru a demonstra conduita acesteia cu privire la regimul juridic al

investiției.

În

cel de-al patrulea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct.

7 C. proc. civ., partea precizează că hotărârea judecătorească cuprinde motive

contradictorii.

Pe

de o parte, în considerente se arată că „refuzul pârâtei manifestat prin adresa

nr. 1310 din 26 august 2011 este unul justificat”, iar pe de altă parte, se

menționează că „instanța va dispune admiterea cererii astfel

formulate, cu consecința respingerii cererii reconvenționale

formulate de pârâtă.”

În

cel de-al cincilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., partea consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece contractul de concesiune nu a fost

prelungit până la data de 30 iunie 2014, iar în conținutul său nu apare

prevăzută o asemenea mențiune.

În

ultimul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurenta a susținut că judecătorul fondului a

interpretat în mod greșit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004, modificată, atunci când a reținut refuzul nejustificat de

soluționare a cererii intimatei de prelungire a contractului de prestări

servicii nr. 77 din 15 iunie 2004.

La

filele 8-13 din memoriul de recurs, partea a detaliat argumentele pentru care

consideră că nu există temei pentru continuarea derulării contractului

încheiat, în condițiile în care investiția inițială nu se mai

realizează.

4.

Apărările

formulate de intimata SC P.D. SRL

Intimata

a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Răspunzând

punctual la motivele de recurs, intimata a arătat următoarele:

a)

Prima

instanță a soluționat corect excepția de necompetență

materială, deoarece contractul de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004

este un act administrativ asimilat.

b)

Curtea

de apel s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale și a

prezentat în mod grupat argumentele pentru care a procedat la respingerea

acesteia și la admiterea acțiunii principale.

c)

Respingerea

probei cu interogatoriu nu poate conduce la concluzia încălcării dreptului la

apărare al recurentei: în raport de teza probatorie propusă și de obiectul

cererilor deduse judecății, proba nu era utilă, pertinentă și

concludentă.

d)

Motivul

de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondat, în

condițiile în care partea a citat în mod trunchiat din considerentele

sentinței atacate, fără a avea în vedere înțelesul care rezultă din

întreaga argumentație a judecătorului fondului.

e)

Actul

juridic dedus judecății, la care face referire art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., este contractul de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004, iar nu

contractul de concesiune nr. 64/2004.

f)

Excepția inadmisibilității

primului capăt de cerere nu poate fi primită: anterior inițierii

demersului judiciar, în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (6) din

Legea contenciosului administrativ, a adresat intimatei plângerea prealabilă

înregistrată în evidența acesteia sub nr. 26411 din 16 noiembrie 2011.

g)

Schimbarea

destinației obiectivului investițional asumat prin contractul de

concesiune nr. 64/2004 nu a intervenit urmare adresei nr. 13 din 02 martie 2011,

ci în anul 2008 și a fost rezultatul acordului de voință al ambelor

părți litigante, materializat în semnarea Actului adițional nr. 4 din

02 aprilie  2008 la acest contract.

II.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor

cuprinse în concluziile scrise, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este

fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1.

Argumentele

de fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă

SC P.D. SRL a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având

ca obiect, în principal, constatarea valabilității contractului de prestări

servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 în perioada 19 iunie 2011 - 18 iunie 2012

sau, în subsidiar, obligarea pârâtei la semnarea actului adițional privind

prelungirea valabilității contractului de prestări servicii anterior arătat

pentru perioada aflată în discuție.

Recurenta-pârâtă

a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate

încetarea/desființarea contractului de prestări servicii nr. 77 din 15

iunie 2004 și să i se acorde cheltuieli de judecată.

Prima

instanță a admis acțiunea pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.2

din decizia de față.

Această

soluție nu este împărtășită de către instanța de control judiciar pentru că

reflectă o abordare superficială a cauzei.

Reevaluând

ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la motivele de

recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1.

Referitor

la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Înalta

Curte apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit că a fost

investită cu analizarea legalității unui contract administrativ pentru

argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin

contractul nr. 64 din 28 mai 2004, R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi

(autoarea recurentei), în calitate de concedent, a oferit spre concesionare

intimatei-reclamante SC P.D. SRL „terenul având suprafața totală de 65.700 mp,

aferent parcelei B2, amplasată în Incinta nr. 2 a Z.L. Constanța Sud”. Durata

concesiunii a fost stabilită de părți pentru perioada de 50 ani, începând

cu data intrării în vigoare a acestui contract.

În

art. 4.1.5 din contract, părțile au stabilit faptul că, pentru folosirea

spațiilor de utilitate comună, concedentul va încheia cu concesionarul un

contract de prestări servicii separat și va aplica tarifele aferente, cu

respectarea legislației specifice activităților ce urmează să fie desfășurate

de către concesionar.

În

executarea acestei obligații contractuale, a fost încheiat contractul de

prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 între R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a

Z.L. Basarabi, societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de

stat, și SC P.D. SRL

Potrivit

art. 2: „Prezentul contract reglementează utilizarea spațiilor de

folosință comună (prescurtate în continuare S.F.C.), aflate în patrimoniul

Administrației, în vederea desfășurării de către Beneficiar a

activităților. S.F.C. sunt prevăzute în Anexa nr. 1, parte integrantă a

prezentului contract. Utilizarea S.F.C. este posibilă numai în perioada

derulării Contractului de concesiune nr. 64 din 28 mai 2004.”

În

baza Anexei nr. 1 la contractul de prestări servicii, spațiile de

folosință comună ce formează obiectul său sunt: platforma de operare

adiacentă Danei 119, drum secundar nr. 1, drum secundar nr. 3, drum magistral

și drum perimetral vest.

În

„Precizările” la acțiunea introductivă de instanță,

intimata-recurentă a arătat că cele patru drumuri anterior nominalizate fac

parte din domeniul privat al statului, fiind preluate în temeiul art. 3 din

Legea nr. 342/2004, iar platforma de operare adiacentă Danei nr. 119

aparține domeniului public al statului, fiind preluată de parte, conform art.

2 alin. (2) din legea anterior menționată, și concesionată acesteia

în baza contractului încheiat cu Ministerul Transporturilor.

Autoarea

memoriului de recurs a susținut faptul că este vorba despre „un contract

autonom, distinct de contractul de concesiune ce nu poate împrumuta din

caracterul acestuia”.

Instanța

de control judiciar nu poate primi această argumentație.

Conform

art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, modificată: „sunt asimilate actelor administrative, în sensul

prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care

au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile

publice.”

În

mod indiscutabil, din cele anterior prezentate, rezultă faptul că suntem în

prezența unui contract administrativ având ca obiect punerea în valoare a

unui bun proprietate publică.

Astfel,

după cum s-a arătat anterior, prin semnarea acestui contract, părțile

și-au respectat obligația asumată la art. 4.1.5 din contractul de

concesiune nr. 64 din 28 mai 2004 care, la rândul său, este tot un contract

administrativ.

În

temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice centrale se soluționează de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică nu se prevede altfel.

Ca

atare, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu este

fondat, litigiul de contencios administrativ de față în legătură cu

executarea contractului de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 fiind de

competența Curții de Apel Constanța.

1.2.

Referitor

la cererea reconvențională și la excepția inadmisibilității

capătului de cerere având ca obiect constatarea valabilității contractului

de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004

Recurenta-pârâtă

C.N.A.P.M. SA Constanța a formulat cerere reconvențională prin care a

solicitat să se constate încetarea/desființarea contractului de prestări

servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 și să i se acorde cheltuieli de judecată.

Prima

instanță nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale prin

dispozitivul sentinței atacate.

Intimata-reclamantă

a susținut faptul că instanța de fond a soluționat cererea

reconvențională și „a prezentat în mod grupat argumentele pentru care

a procedat la respingerea acesteia și la admiterea acțiunii

principale”.

Înalta

Curte nu poate primi această apărare, în condițiile în care dispozitivul

unei hotărâri judecătorești trebuie să cuprindă dezlegarea dată de

judecător tuturor cererilor cu care a fost investit de către părți. Or, în

speța de față, instanța de fond a omis să se pronunțe

asupra cererii reconvenționale.

Aceeași

situație este și în privința excepției

inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea

valabilității contractului de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004,

ca efect al neparcurgerii procedurii prealabile, excepție asupra căreia

părțile au pus concluzii, după cum rezultă din încheierea de dezbateri de

la termenul de judecată din data de 08 noiembrie 2012.

1.3.

Referitor

la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În

cadrul acestui motiv, partea susține că i-a fost încălcat dreptul la

apărare, deoarece nu i s-a încuviințat administrarea probei cu

interogatoriul părții adverse pentru a demonstra conduita acesteia cu

privire la regimul juridic al investiției.

Înalta

Curte constată faptul că, la termenul de judecată din data de 13 septembrie 2012,

partea, prin consilier juridic, a solicitat instanței încuviințarea

probei cu înscrisuri[1],

probă ce a fost administrată la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2012.

Ulterior,

respectiv la data de 08 noiembrie 2012, pârâta a solicitat încuviințarea

probei cu interogatoriul părții adverse, cu motivarea că „nu reiese

conduita reclamantei cu privire la încheierea contractului, investiția

inițială și implicarea investiției.”

Prima

instanță a respins această probă ca nefiind utilă cauzei.

Soluția

primei instanțe este corectă: în primul rând, teza probatorie propusă de

parte putea fi demonstrată prin actele prezentate la dosar; în al doilea rând,

pârâta nu a dovedit faptul că se încadrează în unul dintre cazurile

reglementate de art. 138 C. proc. civ.

Ca

atare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi

primit de către instanța de control judiciar, în condițiile în care

dreptul la apărare al părții a fost asigurat.

1.4.

Referitor

la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea precizează că hotărârea

judecătorească cuprinde motive contradictorii.

Pe

de o parte, în motivarea acesteia se arată că „refuzul pârâtei manifestat prin

adresa nr. 1310 din 26 august 2011 este unul justificat”, iar pe de altă parte,

se menționează că „instanța va dispune admiterea cererii astfel

formulate, cu consecința respingerii cererii reconvenționale

formulate de pârâtă.”

Într-adevăr,

din lecturarea conținutului sentinței atacate, rezultă faptul că

instanța a reținut la finalul acesteia faptul că „refuzul pârâtei,

manifestat prin adresa nr. 1310 din 26 august 2011, este unul justificat”.

Însă, în mod evident, este vorba spre o greșeală materială, în

condițiile în care instanța a detaliat argumentele pentru care a

reținut că pârâta a acționat cu exces de putere la momentul

respingerii cererii.

În

concluzie, în raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control

judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate

de recurentă în cadrul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ.

Cu

ocazia rejudecării, instanța de trimitere va analiza și cererea

reconvențională, precum și excepția inadmisibilității

capătului de cerere având ca obiect constatarea valabilității contractului

de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004.

2.

Temeiul

legal al soluției adoptate în recurs

Pentru

toate considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1),

(2) și (5) teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta C.N.A.P.M. SA împotriva sentinței civile nr. 524/ CA din 15

noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge recursul

declarat de pârâta C.N.A.P.M. SA împotriva Încheierii din 28 iunie 2012 a

Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 mai 2014.