ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2427/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2427/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.
Circumstanțele cauzei
1.
Obiectul
cauzei și procedura derulată de prima instanță
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P.D. SRL a chemat în
judecată pe pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța solicitând instanței ca prin
hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate valabilitatea contractului
de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004, în perioada 19 iunie 2011 - 18
iunie 2012 sau, în subsidiar, să dispună obligarea pârâtei la semnarea actului
adițional privind prelungirea valabilității contractului de prestări servicii
anterior arătat pentru perioada aflată în discuție, precum și obligarea
acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În
întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția de
necompetență materială a instanței și a solicitat declinarea
cauzei spre soluționare la judecătorie. Pe fond, pârâta a cerut
respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
Pârâta
a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate
încetarea/desființarea contractului de prestări servicii nr. 77 din 15
iunie 2004 și să i se acorde cheltuieli de judecată.
La
termenul de judecată din data de 28 iunie 2012, curtea de apel a respins
excepția de necompetență materială, în raport de dispozițiile art.
10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
2.
Hotărârea
Curții de Apel
Curtea
de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
prin sentința nr. 524 din 15 noiembrie 2012, a admis acțiunea reclamantei,
a constatat valabilitatea contractului de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie
2004 în perioada 19 iunie 2011 - 18 iunie 2012 și a obligat pârâta la
plata sumei de 4.340 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru
a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin
contractul nr. 64 din 28 mai 2004, R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi,
în calitate de concedent, a oferit spre concesionare reclamantei SC P.D. SRL
terenul având suprafața totală de 65.700 mp, aferent parcelei B2, amplasată în
Incinta Z.L. Constanța Sud. Durata concesiunii a fost stabilită pentru perioada
de 50 ani, începând cu data intrării în vigoare a prezentului contract.
În
art. 4.1.5 din contract, părțile au stabilit că, pentru folosirea spațiilor de
utilitate comună, concedentul va încheia cu concesionarul un contract de
prestări servicii separat și va aplica tarifele aferente, cu respectarea
legislației specifice activităților ce urmează să fie desfășurate de către
concesionar.
În
temeiul dispozițiilor Legii nr. 342/2004, modificată prin Legea nr. 582/2004,
pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile
R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi, inclusiv în contractul de
concesiune nr. 64 din 28 mai 2004, fapt pentru care părțile au încheiat actul
adițional nr. 3 la contrat.
Prin
actul adițional nr. 5 din 02 aprilie 2009 la contractul de concesiune aflat în
discuție, concedentul a aprobat solicitarea concesionarului de prelungire
a termenului de finalizare a investiției până la data de 30 iunie 2014.
La
data de 15 iunie 2004, părțile din contractul de concesiune, în vederea
respectării dispoziției contractuale nr. 4.1.5, au procedat la încheierea
contractului de prestări servicii nr. 77, act în care reclamanta are calitatea
de beneficiar, iar pârâta pe cea de administrator. Obiectul contractului este
reprezentat de reglementarea utilizării spațiilor de folosință comună aflate în
patrimoniul administrației în vederea desfășurării de către beneficiar a
activităților. Spațiile de folosință comună au fost prevăzute în Anexa 1, parte
integrantă a contractului, iar utilizarea acestora este posibilă numai pe
perioada derulării contractului de concesiune nr. 64 din 28 mai 2004.
Contractul
a fost încheiat pe o perioadă inițială de 12 luni, dar părțile au stipulat
că valabilitatea acestuia poate fi prelungită pe perioade succesive de 12 luni
numai în condițiile în care contractul de concesiune nr. 64 din 28 mai 2004
este în vigoare și niciuna dintre părți nu notifică încetarea acestuia cu un
preaviz de 30 zile.
Prin
actele adiționale nr. 1 - 4 la contractul de prestări servicii nr. 77 din 15
iunie 2004, părțile au prelungit valabilitatea acestuia până la data de 18
iunie 2011.
La
expirarea acestui termen, reclamanta a solicitat pârâtei încă o prelungire de
12 luni, pe considerentul existenței contractului nr. 64 din 28 mai 2004,
aspect confirmat prin adresele înregistrate la pârâtă sub nr. 9897 din 20
aprilie 2011, nr. 16.302 din 11 iulie 2011, nr. 17.166 din 21 iulie 2011 și nr.
19.317 din 22 august 2011.
Prin
adresa nr. 1310 din 26 august 2011, pârâta a comunicat reclamantei faptul că nu
mai este necesar să mențină în vigoare contractul, în condițiile în
care partea a renunțat la proiectul privind construirea antrepozitului de
produse petroliere cu ieșire la dana 119 și a cerut realizarea unui
alt proiect, fiind vorba despre un parc logistic, obiectiv cu care pârâta a
fost de acord.
Prima
instanță a apreciat că refuzul pârâtei de a soluționa favorabil
cererea reclamantei este nejustificat, în sensul pe care îl conferă art. 2 alin.
(1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Pe
acest aspect, instanța a avut în vedere faptul că părțile au stabilit
că durata contractului de prestări servicii este aceeași cu durata
contractului de concesiune, adică data de 30 iunie 2014.
3.
Recursul declarat de pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța
În
recursul său, pârâta a solicitat:
-
casarea hotărârii
și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, urmare
admiterii motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C.
proc. civ., și a recursului declarat împotriva încheierii interlocutorii
din data de 28 iunie 2012;
-
modificarea
sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată,
și admiterii cererii reconvenționale, în raport de motivele de recurs
reglementate de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.;
-
modificarea
sentinței, în temeiul art. 304
1
C. proc. civ., urmare analizării
cauzei sub toate aspectele, în contextul caracterului devolutiv al recursului
declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu
apel, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, în
privința capătului principal de cerere prin care se solicită să se
constate valabilitatea contractului de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004,
neîntemeiată și nefondată pe toate capetele de cerere.
În
primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.
civ., recurenta arată că hotărârea judecătorească atacată a fost
pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a
instanței.
În
dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea a precizat următoarele aspecte:
Acțiunea
dedusă judecății nu intră în sfera litigiilor de drept administrativ fiind
un litigiu civil, între doi profesioniști, ceea ce reclamă admiterea
excepției de necompetență materială și declinarea cauzei la
Judecătoria Constanța, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Reclamanta
și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, modificată, apreciind contractul de prestări
servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 ca fiind un contract administrativ.
În
realitate, contractul aflat în discuție este un contract civil, în condițiile
în care prin acesta se stabilește utilizarea neexclusivă de către intimată
a mai multor bunuri din domeniul privat al C.N.A.P.M. SA Constanța și a
unui singur bun din domeniul privat al statului, fără a se reglementa prestarea
unor servicii publice. Așadar, nu sunt îndeplinite cerințele impuse
de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a fi în
prezența unui contract administrativ.
Mai
mult decât atât, contractul de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 este
un contract autonom, distinct de contractul de concesiune și nu poate
împrumuta din caracterul acestuia. Legătura creată între cele două contracte,
prin prevederile art. 3 al primului contract, a fost justificată de specificul
investiției inițiale, așa cum era prevăzută în chestionarul
Ofertă, parte integrantă din contractul de concesiune.
În
cel de-al doilea motiv de recurs, partea arată că prima instanță nu s-a
pronunțat asupra cererii reconvenționale și nici asupra
excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect
constatarea valabilității contractului de prestări servicii nr. 77 din 15
iunie 2004, ca efect al neformulării plângerii prealabile.
În
cel de-al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,
partea susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece nu i s-a
încuviințat administrarea probei cu interogatoriul părții adverse
pentru a demonstra conduita acesteia cu privire la regimul juridic al
investiției.
În
cel de-al patrulea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct.
7 C. proc. civ., partea precizează că hotărârea judecătorească cuprinde motive
contradictorii.
Pe
de o parte, în considerente se arată că „refuzul pârâtei manifestat prin adresa
nr. 1310 din 26 august 2011 este unul justificat”, iar pe de altă parte, se
menționează că „instanța va dispune admiterea cererii astfel
formulate, cu consecința respingerii cererii reconvenționale
formulate de pârâtă.”
În
cel de-al cincilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., partea consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul
juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și
vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece contractul de concesiune nu a fost
prelungit până la data de 30 iunie 2014, iar în conținutul său nu apare
prevăzută o asemenea mențiune.
În
ultimul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ., recurenta a susținut că judecătorul fondului a
interpretat în mod greșit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.
554/2004, modificată, atunci când a reținut refuzul nejustificat de
soluționare a cererii intimatei de prelungire a contractului de prestări
servicii nr. 77 din 15 iunie 2004.
La
filele 8-13 din memoriul de recurs, partea a detaliat argumentele pentru care
consideră că nu există temei pentru continuarea derulării contractului
încheiat, în condițiile în care investiția inițială nu se mai
realizează.
4.
Apărările
formulate de intimata SC P.D. SRL
Intimata
a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
Răspunzând
punctual la motivele de recurs, intimata a arătat următoarele:
a)
Prima
instanță a soluționat corect excepția de necompetență
materială, deoarece contractul de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004
este un act administrativ asimilat.
b)
Curtea
de apel s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale și a
prezentat în mod grupat argumentele pentru care a procedat la respingerea
acesteia și la admiterea acțiunii principale.
c)
Respingerea
probei cu interogatoriu nu poate conduce la concluzia încălcării dreptului la
apărare al recurentei: în raport de teza probatorie propusă și de obiectul
cererilor deduse judecății, proba nu era utilă, pertinentă și
concludentă.
d)
Motivul
de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondat, în
condițiile în care partea a citat în mod trunchiat din considerentele
sentinței atacate, fără a avea în vedere înțelesul care rezultă din
întreaga argumentație a judecătorului fondului.
e)
Actul
juridic dedus judecății, la care face referire art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., este contractul de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004, iar nu
contractul de concesiune nr. 64/2004.
f)
Excepția inadmisibilității
primului capăt de cerere nu poate fi primită: anterior inițierii
demersului judiciar, în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (6) din
Legea contenciosului administrativ, a adresat intimatei plângerea prealabilă
înregistrată în evidența acesteia sub nr. 26411 din 16 noiembrie 2011.
g)
Schimbarea
destinației obiectivului investițional asumat prin contractul de
concesiune nr. 64/2004 nu a intervenit urmare adresei nr. 13 din 02 martie 2011,
ci în anul 2008 și a fost rezultatul acordului de voință al ambelor
părți litigante, materializat în semnarea Actului adițional nr. 4 din
02 aprilie 2008 la acest contract.
II.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Analizând
sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor
cuprinse în concluziile scrise, dar și din oficiu, în baza art. 304
1
C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este
fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1.
Argumentele
de fapt și de drept relevante
Intimata-reclamantă
SC P.D. SRL a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având
ca obiect, în principal, constatarea valabilității contractului de prestări
servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 în perioada 19 iunie 2011 - 18 iunie 2012
sau, în subsidiar, obligarea pârâtei la semnarea actului adițional privind
prelungirea valabilității contractului de prestări servicii anterior arătat
pentru perioada aflată în discuție.
Recurenta-pârâtă
a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate
încetarea/desființarea contractului de prestări servicii nr. 77 din 15
iunie 2004 și să i se acorde cheltuieli de judecată.
Prima
instanță a admis acțiunea pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.2
din decizia de față.
Această
soluție nu este împărtășită de către instanța de control judiciar pentru că
reflectă o abordare superficială a cauzei.
Reevaluând
ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la motivele de
recurs, Înalta Curte reține următoarele:
1.1.
Referitor
la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Înalta
Curte apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit că a fost
investită cu analizarea legalității unui contract administrativ pentru
argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Prin
contractul nr. 64 din 28 mai 2004, R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi
(autoarea recurentei), în calitate de concedent, a oferit spre concesionare
intimatei-reclamante SC P.D. SRL „terenul având suprafața totală de 65.700 mp,
aferent parcelei B2, amplasată în Incinta nr. 2 a Z.L. Constanța Sud”. Durata
concesiunii a fost stabilită de părți pentru perioada de 50 ani, începând
cu data intrării în vigoare a acestui contract.
În
art. 4.1.5 din contract, părțile au stabilit faptul că, pentru folosirea
spațiilor de utilitate comună, concedentul va încheia cu concesionarul un
contract de prestări servicii separat și va aplica tarifele aferente, cu
respectarea legislației specifice activităților ce urmează să fie desfășurate
de către concesionar.
În
executarea acestei obligații contractuale, a fost încheiat contractul de
prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 între R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a
Z.L. Basarabi, societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de
stat, și SC P.D. SRL
Potrivit
art. 2: „Prezentul contract reglementează utilizarea spațiilor de
folosință comună (prescurtate în continuare S.F.C.), aflate în patrimoniul
Administrației, în vederea desfășurării de către Beneficiar a
activităților. S.F.C. sunt prevăzute în Anexa nr. 1, parte integrantă a
prezentului contract. Utilizarea S.F.C. este posibilă numai în perioada
derulării Contractului de concesiune nr. 64 din 28 mai 2004.”
În
baza Anexei nr. 1 la contractul de prestări servicii, spațiile de
folosință comună ce formează obiectul său sunt: platforma de operare
adiacentă Danei 119, drum secundar nr. 1, drum secundar nr. 3, drum magistral
și drum perimetral vest.
În
„Precizările” la acțiunea introductivă de instanță,
intimata-recurentă a arătat că cele patru drumuri anterior nominalizate fac
parte din domeniul privat al statului, fiind preluate în temeiul art. 3 din
Legea nr. 342/2004, iar platforma de operare adiacentă Danei nr. 119
aparține domeniului public al statului, fiind preluată de parte, conform art.
2 alin. (2) din legea anterior menționată, și concesionată acesteia
în baza contractului încheiat cu Ministerul Transporturilor.
Autoarea
memoriului de recurs a susținut faptul că este vorba despre „un contract
autonom, distinct de contractul de concesiune ce nu poate împrumuta din
caracterul acestuia”.
Instanța
de control judiciar nu poate primi această argumentație.
Conform
art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, modificată: „sunt asimilate actelor administrative, în sensul
prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care
au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea
lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile
publice.”
În
mod indiscutabil, din cele anterior prezentate, rezultă faptul că suntem în
prezența unui contract administrativ având ca obiect punerea în valoare a
unui bun proprietate publică.
Astfel,
după cum s-a arătat anterior, prin semnarea acestui contract, părțile
și-au respectat obligația asumată la art. 4.1.5 din contractul de
concesiune nr. 64 din 28 mai 2004 care, la rândul său, este tot un contract
administrativ.
În
temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de
autoritățile publice centrale se soluționează de secțiile de
contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin
lege organică nu se prevede altfel.
Ca
atare, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu este
fondat, litigiul de contencios administrativ de față în legătură cu
executarea contractului de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 fiind de
competența Curții de Apel Constanța.
1.2.
Referitor
la cererea reconvențională și la excepția inadmisibilității
capătului de cerere având ca obiect constatarea valabilității contractului
de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004
Recurenta-pârâtă
C.N.A.P.M. SA Constanța a formulat cerere reconvențională prin care a
solicitat să se constate încetarea/desființarea contractului de prestări
servicii nr. 77 din 15 iunie 2004 și să i se acorde cheltuieli de judecată.
Prima
instanță nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale prin
dispozitivul sentinței atacate.
Intimata-reclamantă
a susținut faptul că instanța de fond a soluționat cererea
reconvențională și „a prezentat în mod grupat argumentele pentru care
a procedat la respingerea acesteia și la admiterea acțiunii
principale”.
Înalta
Curte nu poate primi această apărare, în condițiile în care dispozitivul
unei hotărâri judecătorești trebuie să cuprindă dezlegarea dată de
judecător tuturor cererilor cu care a fost investit de către părți. Or, în
speța de față, instanța de fond a omis să se pronunțe
asupra cererii reconvenționale.
Aceeași
situație este și în privința excepției
inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea
valabilității contractului de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004,
ca efect al neparcurgerii procedurii prealabile, excepție asupra căreia
părțile au pus concluzii, după cum rezultă din încheierea de dezbateri de
la termenul de judecată din data de 08 noiembrie 2012.
1.3.
Referitor
la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În
cadrul acestui motiv, partea susține că i-a fost încălcat dreptul la
apărare, deoarece nu i s-a încuviințat administrarea probei cu
interogatoriul părții adverse pentru a demonstra conduita acesteia cu
privire la regimul juridic al investiției.
Înalta
Curte constată faptul că, la termenul de judecată din data de 13 septembrie 2012,
partea, prin consilier juridic, a solicitat instanței încuviințarea
probei cu înscrisuri[1],
probă ce a fost administrată la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2012.
Ulterior,
respectiv la data de 08 noiembrie 2012, pârâta a solicitat încuviințarea
probei cu interogatoriul părții adverse, cu motivarea că „nu reiese
conduita reclamantei cu privire la încheierea contractului, investiția
inițială și implicarea investiției.”
Prima
instanță a respins această probă ca nefiind utilă cauzei.
Soluția
primei instanțe este corectă: în primul rând, teza probatorie propusă de
parte putea fi demonstrată prin actele prezentate la dosar; în al doilea rând,
pârâta nu a dovedit faptul că se încadrează în unul dintre cazurile
reglementate de art. 138 C. proc. civ.
Ca
atare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi
primit de către instanța de control judiciar, în condițiile în care
dreptul la apărare al părții a fost asigurat.
1.4.
Referitor
la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În
dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea precizează că hotărârea
judecătorească cuprinde motive contradictorii.
Pe
de o parte, în motivarea acesteia se arată că „refuzul pârâtei manifestat prin
adresa nr. 1310 din 26 august 2011 este unul justificat”, iar pe de altă parte,
se menționează că „instanța va dispune admiterea cererii astfel
formulate, cu consecința respingerii cererii reconvenționale
formulate de pârâtă.”
Într-adevăr,
din lecturarea conținutului sentinței atacate, rezultă faptul că
instanța a reținut la finalul acesteia faptul că „refuzul pârâtei,
manifestat prin adresa nr. 1310 din 26 august 2011, este unul justificat”.
Însă, în mod evident, este vorba spre o greșeală materială, în
condițiile în care instanța a detaliat argumentele pentru care a
reținut că pârâta a acționat cu exces de putere la momentul
respingerii cererii.
În
concluzie, în raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control
judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate
de recurentă în cadrul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și
9 C. proc. civ.
Cu
ocazia rejudecării, instanța de trimitere va analiza și cererea
reconvențională, precum și excepția inadmisibilității
capătului de cerere având ca obiect constatarea valabilității contractului
de prestări servicii nr. 77 din 15 iunie 2004.
2.
Temeiul
legal al soluției adoptate în recurs
Pentru
toate considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1),
(2) și (5) teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa
sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta C.N.A.P.M. SA împotriva sentinței civile nr. 524/ CA din 15
noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Respinge recursul
declarat de pârâta C.N.A.P.M. SA împotriva Încheierii din 28 iunie 2012 a
Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 23 mai 2014.