ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1278/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj și ulterior pe rolul

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă

instanță, prin Sentința nr. 2976 din 19 martie 2012, reclamanta SC K.M. SRL,

prin lichidator judiciar S.R.L. IPURL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj Napoca, anularea Deciziilor nr. 76 din 25 mai 2010 și

nr. 231 din 19 februarie 2010, obligarea pârâtei la rambursarea TVA, cu

emiterea unei decizii în acest sens, precum și suspendarea executării Deciziei

de impunere nr. 231 din 19 februarie 2010.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că decizia de impunere este

netemeinică și nelegală, deoarece în cadrul acesteia nu i s-a acordat dreptul

de deducere pentru suma de 1.968.960 lei, reprezentând TVA, împotriva acestei

decizii a formulat contestație, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 76 din 25

mai 2010, emisă de pârâtă.

Prin

întâmpinare, pârâta A.F.P.M. Cluj Napoca a invocat lipsa calității procesuale

pasive, deoarece deciziile de impunere și raportul de inspecție fiscală au fost

întocmite de către D.G.F.P.J. Cluj, instituție care nu a fost chemată în

judecată, solicitând respingerea acțiunii.

La

data de 20 iunie 2011, reclamanta și-a extins acțiunea față de D.G.F.P.J. Cluj,

solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a acestei instituții,

pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce urmează a se pronunța.

Prin

întâmpinare, D.G.F.P.J. Cluj a solicitat respingerea acțiunii față de A.F.P.M. Cluj-Napoca,

pentru lipsa calității procesuale pasive.

Totodată,

a solicitat să fie respinsă și acțiunea extinsă, cu privire la care invocă

excepțiile prescripției și tardivității acesteia, având în vedere că Decizia nr.

76/2010 prin care s-a soluționat contestația împotriva Deciziei de impunere nr.

231/2010 a fost comunicată reclamantei la data de 27 mai 2010, în timp ce

extinderea de acțiune împotriva instituției pârâte (care a emis atât decizia de

impunere cat si decizia de soluționare a contestației) a fost înregistrată la

Tribunalul Cluj la data de 20 iunie 2011.

Prin

urmare, termenele de prescripție și de decădere prevăzute de art. 11 alin. (1) lit.

a) și de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost depășite de către

reclamantă cu peste 6 luni de zile,și, respectiv, cu 25 de zile, solicitând

admiterea acestor excepții.

Totodată,

a invocat lipsa dovezii calității de reprezentant al administratorului special

al societății reclamante, care a formulat extinderea de acțiune împotriva

instituției pârâte, întrucât la data de 20 iunie 2011 (când a fost

înregistrată, la Tribunalul Cluj, extinderea de acțiune împotriva instituției

pârâte), societatea putea fi reprezentată de lichidatorul judiciar și nicidecum

de către administratorul special.

În

ceea ce privește suma de 1.881.547 lei, pârâta a solicitat să se respingă, ca

inadmisibil, capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 76 din 25 mai 2010

și a Deciziei de impunere nr. 231 din 19 februarie 2010 și de obligare a

instituției pârâte la rambursarea taxei pe valoarea adăugată.

Referitor

la această sumă, prin Decizia nr. 76/2010 s-a dispus suspendarea soluționării

contestației, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 până

când organele în drept se vor pronunța asupra infracțiunilor de evaziune

fiscală cu care au fost sesizate de către organele de inspecție fiscală, fiind

incidente dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Pe

fondul cauzei, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată.

Curtea

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 593 din 21 septembrie 2012, a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins contestația formulată de către reclamantă.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

La

data de 05 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu A.F.P.M.

Cluj Napoca, anularea Deciziei nr. 76 din 25 mai 2010 și a Deciziei nr. 231 din

19 februarie 2010, obligarea pârâtei să-i ramburseze TVA cu emiterea unei

decizii în acest sens, precum și suspendarea executării Deciziei de impunere nr.

231 din 19 februarie 2010.

Prin

Decizia nr. 76/2010 a fost soluționată contestația formulată de reclamantă

împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, în sensul

respingerii acesteia cu privire la suma de 7.882 lei și suma de 83.508 lei TVA,

precum și cu privire la solicitarea de a se lua în considerare facturile nr. 9804876

din 16 ianuarie 2007 și 9804877 din 07 februarie 2007, pentru rambursarea TVA,

dispunându-se suspendarea soluționarea contestației cu privire la suma de

1.881.547 lei, TVA.

La

data de 20 iunie 2011, reclamanta și-a extins acțiunea față de D.G.F.P.J. Cluj,

solicitând introducerea acesteia în cauză, în calitate de pârâtă, a pentru a-i

fi opozabilă hotărârea ce urmează a se pronunța.

În

speță, Decizia nr. 76 din 25 mai 2010, prin care a fost soluționată contestația

formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 231 din 19 februarie

2010 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 135196 din 19 februarie 2010

a fost comunicata reclamantei la data de 27 mai 2010, sub semnătură de primire

peste care a fost aplicată ștampila, în timp ce extinderea de acțiune față de D.G.F.P.J.

Cluj a fost înregistrată la Tribunalul Cluj doar la data de 20 iunie 2011,

adică peste termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 554/2004.

Așa

fiind, judecătorul fondului a apreciat că este întemeiată excepția tardivității

acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.J. Cluj, soluție față de

care nu a mai analizat celelalte apărări și excepții invocate.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC K.M. SRL

Cluj Napoca arătând, în esență, următoarele:

Termenele

prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 încep să curgă doar după încetarea suspendării

și a reluării procedurilor. Suspendarea procedurii prealabile a fost decisă în

baza art. 214 C. proc. fisc., oricum urmărirea penală nu a fost începută,

invocarea unei eventuale prescripții sau tardivități apare ca absurdă, în

condițiile în care termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 încă nu a început să curgă.

Conform

art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul prevăzut în art. 11 alin.

(1) din același act normativ este un termen de prescripție. Având în vedere că

acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă în termenul legal de 6

luni, sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, iar

cursul prescripției a fost întrerupt.

Acțiunea

a fost corect îndreptată împotriva actelor administrative considerate vătămătoare,

calitatea de pârât putând fi atribuită doar autorității publice emitente a actului

administrativ contestat.

Astfel,

indicarea greșită a pârâtului în cuprinsul acțiunii nu poate conduce la respingerea

acesteia, atâta timp cât din indicarea corectă a actului contestat se observă cu

certitudine identitatea pârâtei.

Conform

art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată poate

introduce în cauză alte subiecte de drept, dispoziții speciale ce permit

introducerea în cauză a unei părți, situația reglementată de aceste prevederi

legale nereprezentând o nouă cerere de chemare în judecată.

Recursul

este nefondat.

Conform

recurentei-reclamante, având în vedere că acțiunea a fost îndreptată împotriva actelor

administrative considerate vătămătoare, calitatea de pârât poate fi atribuită doar

autorității publice emitente a respectivelor acte.

Afirmația

este corectă, observă Înalta Curte, fiind de principiu că în materia

contenciosului administrativ calitatea de pârât o are autoritatea publică

emitentă a actului administrativ atacat sau autoritatea publică ce refuză în

mod nejustificat soluționarea unei cereri ori nu o soluționează în termenul

legal. Cu toate acestea, nu este suficient ca în cererea de chemare în judecată

să fie indicate actele administrative contestate, fiind obligatoriu să se arate

expres care este cel chemat în judecată în calitate de pârât. Cu alte cuvinte,

într-un litigiu de contencios administrativ, acțiunea este îndreptată de reclamant

împotriva pârâtului, autoritatea publică despre care  reclamantul afirmă că i-a

încălcat sau nu i-a recunoscut dreptul/interesul legitim (protejat de lege)

motiv pentru care solicită, pe cale judiciară, realizarea pretențiilor sale

prin anularea actului infralegislativ contestat. Altfel, indicarea unei alte

autorități publice decât emitentul actului administrativ ca pârât, așa cum s-a

întâmplat în prezenta cauză, ilustrează lipsa îndeplinirii uneia din condițiile

de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, aceea referitoare la calitatea

procesuală.

Desigur,

este admisibil un demers de tipul celui inițiat de reclamanta SC K.M. SRL Cluj

Napoca de a elimina iregularitatea din cererea de chemare în judecată,

referitoare la autoritatea publică atrasă în proces ca pârât, prin chemarea în

judecată a D.G.F.P. Cluj, emitentul actelor infralegislative contestate.

Cu

toate acestea, este contrar logicii sistemului contenciosului administrativ

român de a admite ca o astfel de corecție să se producă fără nici o limitare în

timp, în condițiile în care Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

instituie în termeni imperativi reguli privitoare la termenele în carte pot fi contestate

actele administrative ale autorităților publice. Apare, așadar, în deplină

consonanță cu prevederile art. 11 alin. (1) din actul normativ precitat că precizarea

de acțiune formulată de SC K.M. SRL Cluj Napoca trebuie formulată în cel mult 6

luni de la data la care îi fusese comunicată decizia de soluționare a

contestației, nr. 76 din 25 mai 2010, termen care a început să curgă de la 27

mai 2010, însă cum extinderea de acțiune s-a produs abia la 20 iunie 2011, în

mod corect prima instanță a respins, ca tardivă, cererea de chemare în

judecată.

Pe

de altă parte, este de observat că odată cu reluarea procedurii soluționării plângerii

prealabile, procedură ce a fost suspendată prin art. 2 din decizia nr. 75 din 25

mai 2010, și finalizarea acesteia prin emiterea unui noi decizii, conform art. 216

C. proc. fisc., se deschide calea pentru contestarea actelor administrativ

fiscale la instanța de contencios administrativ. Evident, din acest punct de

vedere, termenul de 6 luni prevăzut în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

pentru atacarea în justiție a actelor administrativ fiscale, în privința sumelor

indicate la pct. 2 din decizia nr. 75 din 25 mai 2010, nu a început să curgă.

Apoi,

evident că prin introducerea unei acțiuni în justiție cursul prescripției se întrerupe,

consecință a incidenței prevederilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Este de reținut însă că instanța de fond nu a respins acțiunea reclamantei

pentru că ar fi intervenit prescripția extinctivă, ci pentru cu totul alt

motiv, acela că precizarea de acțiune s-a produs tardiv, peste termenul legal,

ceea ce face să apară ca inutilă referirea recurentei la prevederile Decretului

nr. 167/1958.

În

fine, art. 16

1

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

nu reprezintă baza legală pentru introducerea unor părți din oficiu de către instanța

de judecată, în speță a pârâtului (organul emitent al actului atacat), deoarece

acest text legal nu prevede în mod expres această posibilitate. Norma precitată

se referă doar la introducerea în cauză, la cerere, a organismelor sociale

interesate, și la punerea în discuție, din oficiu, a necesității introducerii în

cauză fie a acestor organisme, fie a altor subiecte de drept.

Față

de cele ce preced, recursul promovat de reclamanta SC K.M. SRL Cluj Napoca este

nefondat, astfel că va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge recursul

declarat de SC K.M. SRL prin lichidator judiciar S.R.L. IPURL împotriva

Sentinței nr. 593 din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cu opinia separată a

doamnei judecător C.I., în sensul admiterii recursului și casarea sentinței

recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2014.