ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1278/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj și ulterior pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă instanță, prin Sentința nr. 2976 din 19 martie 2012, reclamanta SC K.M. SRL, prin lichidator judiciar S.R.L. IPURL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – A.F.P.M.

Cluj Napoca, anularea Deciziilor nr. 76 din 25 mai 2010 și nr. 231 din 19 februarie 2010, obligarea pârâtei la rambursarea TVA, cu emiterea unei decizii în acest sens, precum și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 231 din 19 februarie 2010. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că decizia de impunere este netemeinică și nelegală, deoarece în cadrul acesteia nu i s-a acordat dreptul de deducere pentru suma de 1.968.960 lei, reprezentând TVA, împotriva acestei decizii a formulat contestație, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 76 din 25 mai 2010, emisă de pârâtă. Prin întâmpinare, pârâta A.F.P.M. Cluj Napoca a invocat lipsa calității procesuale pasive, deoarece deciziile de impunere și raportul de inspecție fiscală au fost întocmite de către D.G.F.P.J.

Cluj, instituție care nu a fost chemată în judecată, solicitând respingerea acțiunii. La data de 20 iunie 2011, reclamanta și-a extins acțiunea față de D.G.F.P.J. Cluj, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a acestei instituții, pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce urmează a se pronunța. Prin întâmpinare, D.G.F.P.J. Cluj a solicitat respingerea acțiunii față de A.F.P.M. Cluj-Napoca, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Totodată, a solicitat să fie respinsă și acțiunea extinsă, cu privire la care invocă excepțiile prescripției și tardivității acesteia, având în vedere că Decizia nr. 76/2010 prin care s-a soluționat contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 231/2010 a fost comunicată reclamantei la data de 27 mai 2010, în timp ce extinderea de acțiune împotriva instituției pârâte (care a emis atât decizia de impunere cat si decizia de soluționare a contestației) a fost înregistrată la Tribunalul Cluj la data de 20 iunie 2011. Prin urmare, termenele de prescripție și de decădere prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. a) și de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost depășite de către reclamantă cu peste 6 luni de zile,și, respectiv, cu 25 de zile, solicitând admiterea acestor excepții.

Totodată, a invocat lipsa dovezii calității de reprezentant al administratorului special al societății reclamante, care a formulat extinderea de acțiune împotriva instituției pârâte, întrucât la data de 20 iunie 2011 (când a fost înregistrată, la Tribunalul Cluj, extinderea de acțiune împotriva instituției pârâte), societatea putea fi reprezentată de lichidatorul judiciar și nicidecum de către administratorul special. În ceea ce privește suma de 1.881.547 lei, pârâta a solicitat să se respingă, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 76 din 25 mai 2010 și a Deciziei de impunere nr. 231 din 19 februarie 2010 și de obligare a instituției pârâte la rambursarea taxei pe valoarea adăugată.

Referitor la această sumă, prin Decizia nr. 76/2010 s-a dispus suspendarea soluționării contestației, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 până când organele în drept se vor pronunța asupra infracțiunilor de evaziune fiscală cu care au fost sesizate de către organele de inspecție fiscală, fiind incidente dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. Pe fondul cauzei, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 593 din 21 septembrie 2012, a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins contestația formulată de către reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: La data de 05 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu A.F.P.M.

Cluj Napoca, anularea Deciziei nr. 76 din 25 mai 2010 și a Deciziei nr. 231 din 19 februarie 2010, obligarea pârâtei să-i ramburseze TVA cu emiterea unei decizii în acest sens, precum și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 231 din 19 februarie 2010. Prin Decizia nr. 76/2010 a fost soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, în sensul respingerii acesteia cu privire la suma de 7.882 lei și suma de 83.508 lei TVA, precum și cu privire la solicitarea de a se lua în considerare facturile nr. 9804876 din 16 ianuarie 2007 și 9804877 din 07 februarie 2007, pentru rambursarea TVA, dispunându-se suspendarea soluționarea contestației cu privire la suma de 1.881.547 lei, TVA.

La data de 20 iunie 2011, reclamanta și-a extins acțiunea față de D.G.F.P.J. Cluj, solicitând introducerea acesteia în cauză, în calitate de pârâtă, a pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce urmează a se pronunța. În speță, Decizia nr. 76 din 25 mai 2010, prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 231 din 19 februarie 2010 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 135196 din 19 februarie 2010 a fost comunicata reclamantei la data de 27 mai 2010, sub semnătură de primire peste care a fost aplicată ștampila, în timp ce extinderea de acțiune față de D.G.F.P.J. Cluj a fost înregistrată la Tribunalul Cluj doar la data de 20 iunie 2011, adică peste termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, judecătorul fondului a apreciat că este întemeiată excepția tardivității acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.J. Cluj, soluție față de care nu a mai analizat celelalte apărări și excepții invocate. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC K.M. SRL Cluj Napoca arătând, în esență, următoarele: Termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 încep să curgă doar după încetarea suspendării și a reluării procedurilor. Suspendarea procedurii prealabile a fost decisă în baza art. 214 C. proc. fisc., oricum urmărirea penală nu a fost începută, invocarea unei eventuale prescripții sau tardivități apare ca absurdă, în condițiile în care termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 încă nu a început să curgă.

Conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul prevăzut în art. 11 alin. (1) din același act normativ este un termen de prescripție. Având în vedere că acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă în termenul legal de 6 luni, sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, iar cursul prescripției a fost întrerupt. Acțiunea a fost corect îndreptată împotriva actelor administrative considerate vătămătoare, calitatea de pârât putând fi atribuită doar autorității publice emitente a actului administrativ contestat. Astfel, indicarea greșită a pârâtului în cuprinsul acțiunii nu poate conduce la respingerea acesteia, atâta timp cât din indicarea corectă a actului contestat se observă cu certitudine identitatea pârâtei.

Conform art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată poate introduce în cauză alte subiecte de drept, dispoziții speciale ce permit introducerea în cauză a unei părți, situația reglementată de aceste prevederi legale nereprezentând o nouă cerere de chemare în judecată. Recursul este nefondat. Conform recurentei-reclamante, având în vedere că acțiunea a fost îndreptată împotriva actelor administrative considerate vătămătoare, calitatea de pârât poate fi atribuită doar autorității publice emitente a respectivelor acte. Afirmația este corectă, observă Înalta Curte, fiind de principiu că în materia contenciosului administrativ calitatea de pârât o are autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat sau autoritatea publică ce refuză în mod nejustificat soluționarea unei cereri ori nu o soluționează în termenul legal.

Cu toate acestea, nu este suficient ca în cererea de chemare în judecată să fie indicate actele administrative contestate, fiind obligatoriu să se arate expres care este cel chemat în judecată în calitate de pârât. Cu alte cuvinte, într-un litigiu de contencios administrativ, acțiunea este îndreptată de reclamant împotriva pârâtului, autoritatea publică despre care reclamantul afirmă că i-a încălcat sau nu i-a recunoscut dreptul/interesul legitim (protejat de lege) motiv pentru care solicită, pe cale judiciară, realizarea pretențiilor sale prin anularea actului infralegislativ contestat. Altfel, indicarea unei alte autorități publice decât emitentul actului administrativ ca pârât, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză, ilustrează lipsa îndeplinirii uneia din condițiile de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, aceea referitoare la calitatea procesuală.

Desigur, este admisibil un demers de tipul celui inițiat de reclamanta SC K.M. SRL Cluj Napoca de a elimina iregularitatea din cererea de chemare în judecată, referitoare la autoritatea publică atrasă în proces ca pârât, prin chemarea în judecată a D.G.F.P. Cluj, emitentul actelor infralegislative contestate. Cu toate acestea, este contrar logicii sistemului contenciosului administrativ român de a admite ca o astfel de corecție să se producă fără nici o limitare în timp, în condițiile în care Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie în termeni imperativi reguli privitoare la termenele în carte pot fi contestate actele administrative ale autorităților publice. Apare, așadar, în deplină consonanță cu prevederile art. 11 alin. (1) din actul normativ precitat că precizarea de acțiune formulată de SC K.M.

SRL Cluj Napoca trebuie formulată în cel mult 6 luni de la data la care îi fusese comunicată decizia de soluționare a contestației, nr. 76 din 25 mai 2010, termen care a început să curgă de la 27 mai 2010, însă cum extinderea de acțiune s-a produs abia la 20 iunie 2011, în mod corect prima instanță a respins, ca tardivă, cererea de chemare în judecată. Pe de altă parte, este de observat că odată cu reluarea procedurii soluționării plângerii prealabile, procedură ce a fost suspendată prin art. 2 din decizia nr. 75 din 25 mai 2010, și finalizarea acesteia prin emiterea unui noi decizii, conform art. 216 C. proc. fisc., se deschide calea pentru contestarea actelor administrativ fiscale la instanța de contencios administrativ.

Evident, din acest punct de vedere, termenul de 6 luni prevăzut în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru atacarea în justiție a actelor administrativ fiscale, în privința sumelor indicate la pct. 2 din decizia nr. 75 din 25 mai 2010, nu a început să curgă. Apoi, evident că prin introducerea unei acțiuni în justiție cursul prescripției se întrerupe, consecință a incidenței prevederilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958. Este de reținut însă că instanța de fond nu a respins acțiunea reclamantei pentru că ar fi intervenit prescripția extinctivă, ci pentru cu totul alt motiv, acela că precizarea de acțiune s-a produs tardiv, peste termenul legal, ceea ce face să apară ca inutilă referirea recurentei la prevederile Decretului nr. 167/1958.

În fine, art. 16 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu reprezintă baza legală pentru introducerea unor părți din oficiu de către instanța de judecată, în speță a pârâtului (organul emitent al actului atacat), deoarece acest text legal nu prevede în mod expres această posibilitate. Norma precitată se referă doar la introducerea în cauză, la cerere, a organismelor sociale interesate, și la punerea în discuție, din oficiu, a necesității introducerii în cauză fie a acestor organisme, fie a altor subiecte de drept. Față de cele ce preced, recursul promovat de reclamanta SC K.M. SRL Cluj Napoca este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate, Respinge recursul declarat de SC K.M. SRL prin lichidator judiciar S.R.L. IPURL împotriva Sentinței nr. 593 din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Cu opinia separată a doamnei judecător C.I., în sensul admiterii recursului și casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2014.