ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația în Participațiune T.A.K.G.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj, anularea în întregime a Deciziei nr. 302 din 07 decembrie 2010, și pe cale de consecință anularea în parte a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata TVA nr. 29.215 din 27 august 2010, emise în baza constatărilor cuprinse în raportul de inspecție fiscală nr. 29.215 din 19 august 2010 în sensul: - anulării în întregime a debitului principal - 235.308 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar prin decizia de impunere mai sus indicată; - anulării în parte a majorărilor de întârziere aferente TVA, în sensul diminuării acestora de la suma de 484.659 lei la 8.063 lei; - emiterii unei noi decizii de impunere care să recunoască creanța reclamanților fiscali reprezentând TVA de rambursat în suma de 3.291 lei, aferentă perioadei supuse inspecției fiscale.

Prin aceeași cerere, s-a solicitat și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 29.215 din 27 august 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare a actelor administrative atacate. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală ce a stat la baza acesteia, emise de pârâtă, s-a reținut că a desfășurat tranzacții imobiliare, cu depășirea plafonului de scutire de la plata TVA și s-au stabilit obligații de plata de TVA rezultate din tranzacții imobiliare în cuantum de 235.308 lei și majorări de întârziere în cuantum de 484.659 lei. Împotriva acestei decizii de impunere și a raportului de impunere reclamanta a formulat în termenul legal contestație, ce a fost respinsă prin Decizia nr. 302 din 07 octombrie 2010 a autorității pârâte.

O cerere de suspendare a executării aceleiași decizii de impunere, întemeiată inițial pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și precizată ulterior, din perspectiva temeiului de drept, ca fiind art. 15 din același act normativ, a fost înregistrată de către reclamantă și pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. 8472/117/2010, iar prin Sentința nr. 1041 din 25 februarie 2011, tribunalul și-a declinat competența materială în favoarea Curții de Apel Cluj, iar pe rolul acestei instanțe, acțiunea a fost înregistrată sub nr. 330/33/2011.

La termenul din data de 7 aprilie 2011, s-a dispus trimiterea cauzei în vederea discutării excepției de litispendență, excepție ce a fost admisă, conform încheierii de ședință din data de 13 aprilie 2011. Soluția primei instanțe Prin încheierea din 12 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de către reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 29215 din 27 august 2010 emisă de pârâtă, în baza constatărilor din raportul de inspecție fiscală nr. 29215 din 19 august 2010, în ceea ce privește sumele de 235.308 lei reprezentând TVA și 484.659 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 167/33/2011 al Curții de Apel Cluj.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin raportul de inspecție fiscală s-a constatat că reclamanta a desfășurat tranzacții imobiliare, cu depășirea plafonului de scutire de la plata TVA, data depășirii acestuia fiind raportată la încasarea sumei de 132.500 lei, cu titlu de avans, la data de 20 aprilie 2007. Organul fiscal a apreciat că reclamanta ar fi avut obligația să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA, până la data de 10 mai 2007, devenind astfel pe cale de consecință plătitoare de TVA începând cu data de 01 iunie 2007 și nu cu data de 01 noiembrie 2009, așa cum s-a înregistrat petenta, prin opțiune. Totodată, au fost considerate taxabile toate operațiunile ulterioare efectuate de către reclamantă, constând în tranzacțiile imobiliare expres indicate în cuprinsul raportului.

Prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. În aprecierea condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, prima instanță a apreciat că se justifică măsura suspendării actului administrativ atacat. În ceea ce privește cazul bine justificat, a reținut existența unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei atacate, iar executarea actului administrativ atacat este de natură să producă consecințe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării actului.

În speță, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, s-a făcut dovada instituirii unei popriri asigurătorii asupra disponibilului din bănci al petentei și a sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile, fiind astfel iminentă începerea efectivă a vânzării la licitație publică a unor bunuri imobile.

În fine, prima instanță a reținut că practica organelor fiscale a fost aceea conform căreia obligația persoanelor aflate în situația reclamantei, de a se înregistra în scopuri de TVA, subzistă numai începând cu 1 ianuarie 2008, dar, cu toate acestea, prin actul de control se apreciază că reclamanta a devenit plătitoare de TVA începând cu 1 iunie 2007. Recursul Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, în esență pentru următoarele motive: Suspendarea este o măsură de excepție, un instrument juridic pus la dispoziția particularilor care se pretind vătămați, precum și o garanție împotriva efectelor vătămătoare, numai pentru motive bine întemeiate referitoare la o îndoială puternică cu privire la legalitatea sa și numai dacă ar conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce efecte greu sau imposibil de înlăturat.

- Consideră recurenta că în speță reclamanta nu a adus elemente prin care să probeze una din condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ. Se arată că punerea în executare a deciziei de impunere este generatoare de pagubă pentru patrimoniul reclamantei dar această împrejurare nu este suficientă pentru a demonstra existența acestei condiții, fiind necesar să fie dovedită efectiv nu doar presupusă. - De asemenea se arată de recurentă, nu există aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal atacat.

Potrivit prevederilor art. 126, alin. (1) din Legea nr. 571/2003, intimata-reclamantă, prin activitatea desfășurată (construirea unor apartamente, vândute ulterior unor terțe persoane) a depășit plafonul de scutire de taxă pe valoare adăugată în cursul lunii aprilie 2007 și întrucât nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA, organul fiscal este îndreptățit, de la data menționată, să stabilească obligații fiscale prin aplicarea procedeului sutei mărite, respectiv a cotei standard de 19% asupra valorii tranzacțiilor efectuate. Apărările intimatei-reclamante Reclamanta-intimată a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. S-a arătat că datorită faptului, că în cauză în urma măsurilor asigurătorii dispuse precum și celor de înființare a popririi, organele fiscale deja au procedat parțial la executarea silită a reclamantei, aceasta reprezentând un caracter iminent al pagubei.

De asemenea, a mai arătat intimata că, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă din care a rezultat că nu are datorii la bugetul de stat, nici majorări sau penalități, din contră ambii experți desemnați în cauză, au ajuns la concluzia că reclamanta are de recuperat TVA de la stat. Procedura în fața instanței de recurs În conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., s-a încuviințat proba cu înscrisuri pentru intimată. Considerentele și soluția instanței de recurs Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 29.215 din 27 august 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin decizia de impunere s-a constatat că reclamanta a desfășurat tranzacții imobiliare, cu depășirea plafonului de scutire de la plata TVA, motiv pentru care s-au stabilit obligații de plată a TVA, rezultat din tranzacții imobiliare, în cuantum de 235.308 lei și majorări de întârziere în cuantum de 484.659 lei. În conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate". Potrivit art. 2 lit. ș), t) din Legea nr. 554/2004 "pagubă iminentă este prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", iar cazuri bine justificate sunt "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Analizând cererea de recurs, motivele de recurs invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive: Referitor la condiția cazului bine justificat Se reține că, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză prin raportare la situația de fapt. Contrar celor susținute de recurent, și Înalta Curte apreciază că în speță există elemente de natură să pună la îndoială prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal contestat.

Astfel, așa cum a reținut și instanța fondului, reprezintă caz bine justificat faptul că o bună perioadă de timp, persoanele fizice/asocierile în participațiune, pentru livrările de construcții nu au putut să se înregistreze ca plătitori de TVA, Direcția Generală a Finanțelor Publice refuzând înregistrarea lor, de asemenea comunicările oficiale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, între care unele adresate Uniunii Naționale ale Notarilor Publici din care rezultă o interpretare incoerentă a aplicabilității prevederilor legale. Toate acestea duc la încălcarea principiului certitudinii impunerii, ori legea aplicabilă trebuie să fie previzibilă, contribuabilul trebuie să aibă cunoștință înainte de a acționa, care este consecința actelor pe care alege să le efectueze.

De asemenea, se reține că un indiciu de nelegalitate, până la analizarea pe fond a contestației împotriva actului administrativ fiscal îl reprezintă încălcarea principiului nerectroactivității legii raportat la momentul depășirii plafonului de TVA aprilie 2007 și respectiv data intrării în vigoare a H.G. nr. 1620/2009 (31 decembrie 2009). Alte apărări ale reclamantei-intimate în sensul deductibilității cheltuielilor aferente edificării construcțiilor și cuantumul TVA - de rambursat de către stat - deși chestiuni de fond, atrag atenția asupra întregului complex cauzal, ceea ce atrage desigur o abordare nuanțată la fiecare caz în parte. Prin urmare, se consideră de Înalta Curte, că instanța a reținut corect incidența cazului bine justificat.

Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente Înalta Curte constată că însuși recurenta recunoaște că a existat o pagubă, un prejudiciu în patrimoniul reclamantei-intimate, susținând că totuși acesta nu se coroborează cu un caz bine justificat - situație care nu poate fi reținută de instanța de recurs, așa cum s-a precizat mai sus. Având în vedere îndeplinirea cazului bine justificat în speță, relevat anterior și faptul că organele fiscale deja au instituit măsuri asigurătorii asupra unui număr important de imobile și au solicitat înființarea popririi asupra conturilor recurentei-reclamante, reușind să execute o sumă de 200.000 lei, este evident prejudiciul iminent, imposibil de recuperat ulterior, de exemplu în cazul înstrăinării unor imobile către terțe persoane.

Fiind îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, neexistând motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii. Temeiul legal al soluției pronunțate Față de cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj împotriva încheierii din 12 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012. Procesat de GGC - NN