ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta

Asociația în Participațiune T.A.K.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj, anularea în întregime

a Deciziei nr. 302 din 07 decembrie 2010, și pe cale de consecință anularea în

parte a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata

TVA nr. 29.215 din 27 august 2010, emise în baza constatărilor cuprinse în

raportul de inspecție fiscală nr. 29.215 din 19 august 2010 în sensul:

- anulării în

întregime a debitului principal - 235.308 lei, reprezentând TVA stabilit

suplimentar prin decizia de impunere mai sus indicată;

- anulării în parte a

majorărilor de întârziere aferente TVA, în sensul diminuării acestora de la

suma de 484.659 lei la 8.063 lei;

- emiterii unei noi

decizii de impunere care să recunoască creanța reclamanților fiscali

reprezentând TVA de rambursat în suma de 3.291 lei, aferentă perioadei supuse

inspecției fiscale.

Prin aceeași cerere,

s-a solicitat și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 29.215 din 27

august 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în

anulare a actelor administrative atacate.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin decizia de impunere și raportul de inspecție

fiscală ce a stat la baza acesteia, emise de pârâtă, s-a reținut că a

desfășurat tranzacții imobiliare, cu depășirea plafonului de scutire de la

plata TVA și s-au stabilit obligații de plata de TVA rezultate din tranzacții

imobiliare în cuantum de 235.308 lei și majorări de întârziere în cuantum de

484.659 lei.

Împotriva acestei

decizii de impunere și a raportului de impunere reclamanta a formulat în

termenul legal contestație, ce a fost respinsă prin Decizia nr. 302 din 07

octombrie 2010 a autorității pârâte.

O cerere de

suspendare a executării aceleiași decizii de impunere, întemeiată inițial pe

prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și precizată ulterior, din

perspectiva temeiului de drept, ca fiind art. 15 din același act normativ, a

fost înregistrată de către reclamantă și pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr.

8472/117/2010, iar prin Sentința nr. 1041 din 25 februarie 2011, tribunalul și-a

declinat competența materială în favoarea Curții de Apel Cluj, iar pe rolul

acestei instanțe, acțiunea a fost înregistrată sub nr. 330/33/2011. La termenul

din data de 7 aprilie 2011, s-a dispus trimiterea cauzei în vederea discutării

excepției de litispendență, excepție ce a fost admisă, conform încheierii de

ședință din data de 13 aprilie 2011.

Soluția primei

instanțe

Prin încheierea din

12 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de către reclamantă și a

dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 29215 din 27 august 2010

emisă de pârâtă, în baza constatărilor din raportul de inspecție fiscală nr.

29215 din 19 august 2010, în ceea ce privește sumele de 235.308 lei

reprezentând TVA și 484.659 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente,

până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 167/33/2011 al Curții de Apel

Cluj.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin raportul de

inspecție fiscală s-a constatat că reclamanta a desfășurat tranzacții

imobiliare, cu depășirea plafonului de scutire de la plata TVA, data depășirii

acestuia fiind raportată la încasarea sumei de 132.500 lei, cu titlu de avans,

la data de 20 aprilie 2007.

Organul fiscal a

apreciat că reclamanta ar fi avut obligația să solicite înregistrarea ca

plătitor de TVA, până la data de 10 mai 2007, devenind astfel pe cale de

consecință plătitoare de TVA începând cu data de 01 iunie 2007 și nu cu data de

01 noiembrie 2009, așa cum s-a înregistrat petenta, prin opțiune. Totodată, au

fost considerate taxabile toate operațiunile ulterioare efectuate de către

reclamantă, constând în tranzacțiile imobiliare expres indicate în cuprinsul

raportului.

Prima instanță a

reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.

15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume

existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube

iminente.

În aprecierea

condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube,

prima instanță a apreciat că se justifică măsura suspendării actului

administrativ atacat.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, a reținut existența unor împrejurări de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității deciziei atacate, iar executarea

actului administrativ atacat este de natură să producă consecințe greu sau

imposibil de înlăturat în cazul anulării actului.

În speță, așa cum

rezultă din actele depuse la dosar, s-a făcut dovada instituirii unei popriri

asigurătorii asupra disponibilului din bănci al petentei și a sechestrului

asigurător asupra unor bunuri imobile, fiind astfel iminentă începerea efectivă

a vânzării la licitație publică a unor bunuri imobile.

În fine, prima

instanță a reținut că practica organelor fiscale a fost aceea conform căreia

obligația persoanelor aflate în situația reclamantei, de a se înregistra în

scopuri de TVA, subzistă numai începând cu 1 ianuarie 2008, dar, cu toate acestea,

prin actul de control se apreciază că reclamanta a devenit plătitoare de TVA

începând cu 1 iunie 2007.

Recursul

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj,

criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, în esență pentru

următoarele motive:

Suspendarea este o

măsură de excepție, un instrument juridic pus la dispoziția particularilor care

se pretind vătămați, precum și o garanție împotriva efectelor vătămătoare,

numai pentru motive bine întemeiate referitoare la o îndoială puternică cu

privire la legalitatea sa și numai dacă ar conține dispoziții a căror

îndeplinire ar produce efecte greu sau imposibil de înlăturat.

- Consideră recurenta

că în speță reclamanta nu a adus elemente prin care să probeze una din

condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ. Se arată că punerea în

executare a deciziei de impunere este generatoare de pagubă pentru patrimoniul

reclamantei dar această împrejurare nu este suficientă pentru a demonstra

existența acestei condiții, fiind necesar să fie dovedită efectiv nu doar

presupusă.

- De asemenea se

arată de recurentă, nu există aparența de nelegalitate a actului administrativ

fiscal atacat.

Potrivit prevederilor

art. 126, alin. (1) din Legea nr. 571/2003, intimata-reclamantă, prin

activitatea desfășurată (construirea unor apartamente, vândute ulterior unor

terțe persoane) a depășit plafonul de scutire de taxă pe valoare adăugată în

cursul lunii aprilie 2007 și întrucât nu a solicitat înregistrarea ca plătitor

de TVA, organul fiscal este îndreptățit, de la data menționată, să stabilească

obligații fiscale prin aplicarea procedeului sutei mărite, respectiv a cotei

standard de 19% asupra valorii tranzacțiilor efectuate.

Apărările

intimatei-reclamante

Reclamanta-intimată a

formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia

ca nefondată.

S-a arătat că

datorită faptului, că în cauză în urma măsurilor asigurătorii dispuse precum și

celor de înființare a popririi, organele fiscale deja au procedat parțial la

executarea silită a reclamantei, aceasta reprezentând un caracter iminent al

pagubei.

De asemenea, a mai

arătat intimata că, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă din care a

rezultat că nu are datorii la bugetul de stat, nici majorări sau penalități,

din contră ambii experți desemnați în cauză, au ajuns la concluzia că

reclamanta are de recuperat TVA de la stat.

Procedura în fața

instanței de recurs

În conformitate cu

prevederile art. 305 C. proc. civ., s-a încuviințat proba cu înscrisuri pentru

intimată.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Argumente de fapt și

de drept relevante

În fapt, reclamanta a

solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 29.215 din 27 august

2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Prin decizia de

impunere s-a constatat că reclamanta a desfășurat tranzacții imobiliare, cu

depășirea plafonului de scutire de la plata TVA, motiv pentru care s-au

stabilit obligații de plată a TVA, rezultat din tranzacții imobiliare, în

cuantum de 235.308 lei și majorări de întârziere în cuantum de 484.659 lei.

În conformitate cu

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate".

Potrivit art. 2 lit.

ș), t) din Legea nr. 554/2004 "pagubă iminentă este prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", iar

cazuri bine justificate sunt "împrejurările legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ".

Analizând cererea de

recurs, motivele de recurs invocate, normele legale incidente în cauză, precum

și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Referitor la condiția

cazului bine justificat

Se reține că,

instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în

cauză prin raportare la situația de fapt.

Contrar celor

susținute de recurent, și Înalta Curte apreciază că în speță există elemente de

natură să pună la îndoială prezumția de legalitate a actului administrativ

fiscal contestat.

Astfel, așa cum a

reținut și instanța fondului, reprezintă caz bine justificat faptul că o bună

perioadă de timp, persoanele fizice/asocierile în participațiune, pentru

livrările de construcții nu au putut să se înregistreze ca plătitori de TVA,

Direcția Generală a Finanțelor Publice refuzând înregistrarea lor, de asemenea

comunicările oficiale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, între

care unele adresate Uniunii Naționale ale Notarilor Publici din care rezultă o

interpretare incoerentă a aplicabilității prevederilor legale. Toate acestea

duc la încălcarea principiului certitudinii impunerii, ori legea aplicabilă

trebuie să fie previzibilă, contribuabilul trebuie să aibă cunoștință înainte

de a acționa, care este consecința actelor pe care alege să le efectueze.

De asemenea, se

reține că un indiciu de nelegalitate, până la analizarea pe fond a contestației

împotriva actului administrativ fiscal îl reprezintă încălcarea principiului

nerectroactivității legii raportat la momentul depășirii plafonului de TVA

aprilie 2007 și respectiv data intrării în vigoare a H.G. nr. 1620/2009 (31

decembrie 2009).

Alte apărări ale

reclamantei-intimate în sensul deductibilității cheltuielilor aferente

edificării construcțiilor și cuantumul TVA - de rambursat de către stat - deși

chestiuni de fond, atrag atenția asupra întregului complex cauzal, ceea ce

atrage desigur o abordare nuanțată la fiecare caz în parte.

Prin urmare, se

consideră de Înalta Curte, că instanța a reținut corect incidența cazului bine

justificat.

Cu privire la

condiția prevenirii unei pagube iminente

Înalta Curte constată

că însuși recurenta recunoaște că a existat o pagubă, un prejudiciu în

patrimoniul reclamantei-intimate, susținând că totuși acesta nu se coroborează

cu un caz bine justificat - situație care nu poate fi reținută de instanța de

recurs, așa cum s-a precizat mai sus.

Având în vedere

îndeplinirea cazului bine justificat în speță, relevat anterior și faptul că

organele fiscale deja au instituit măsuri asigurătorii asupra unui număr

important de imobile și au solicitat înființarea popririi asupra conturilor

recurentei-reclamante, reușind să execute o sumă de 200.000 lei, este evident

prejudiciul iminent, imposibil de recuperat ulterior, de exemplu în cazul

înstrăinării unor imobile către terțe persoane.

Fiind îndeplinită și

condiția prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte constată că instanța de

fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, neexistând motive care să

atragă modificarea sau casarea hotărârii.

Temeiul legal al

soluției pronunțate

Față de cele arătate

mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și

temeinică și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj împotriva

încheierii din 12 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2012.

Procesat

de GGC - NN