ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 847/2015

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Prin acțiunea înregistrata pe rolul

Judecătoriei Timișoara sub nr. 22307/325/2014, la data de 18 iulie 2014, reclamanta

SC E.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtul G.G.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea

ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.426,21 RON,

echivalentul în RON a sumei de 1.197,84 euro reprezentând contravaloarea comisionului

și a TVA-ului datorat de către pârât, conform art. IV pct. 1 și pct. 2 din contract,

cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul a formulat

întâmpinare invocând pe cale de excepție necompetența teritorială a Judecătoriei

Timișoara, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli

de judecată.

Pârâtul a învederat

faptul că domiciliul acestuia este în localitatea B., județul Mehedinți, astfel

ca, potrivit art. 107 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei

Drobeta Tunu Severin.

Raportat la dispozițiile

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că instanța se va pronunța mai întâi

asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă,

în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a

cauzei instanța a soluționat cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a

Judecătoriei Timișoara invocată de pârât prin întâmpinare și, reținând că domiciliul

pârâtului este în localitatea B., județul Mehedinți, raportat la dispozițiile

art. 107 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei

Timișoara și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea

Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, instanța în a cărei circumscripție teritorială

se află domiciliul pârâtului.

De asemenea, instanța

a respins ca neîntemeiate susținerile reclamantei din răspunsul la întâmpinare potrivit

cărora în cauză există un caz de competență teritorială alternativă prevăzut de

art. 113 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia în afară de instanțele prevăzute

la art. 107-art. 112, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract

pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind

executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Din analiza conținutului

contractului depus la dosar, pe care pârâtul susține că nu l-a semnat, nu rezultă

ca părțile să fi prevăzut expres locul pentru executarea contractului. În lipsa

unei prevederi exprese în acest sens, instanța a reținut că nu există un acord de

voință al părților pentru schimbarea regulii generale referitoare la instanța competentă

să soluționeze eventualele litigii.

Prin urmare, nu

sunt incidente prevederile art. 113 alin. (3) C. proc. civ., atunci când părțile

nu au fost de acord să menționeze în contract care este locul executării obligației.

Având în vedere

aceste dispoziții legale precum și faptul că se contestă încheierea contractului

de către pârât, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei

Timișoara și a declinat competenta de soluționare în favoarea Judecătoriei Drobeta

Turnu Severin, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17

noiembrie 2014.

La termenul de

judecată din data de 22 ianuarie 2015 instanța, din oficiu a invocat excepția necompetenței

teritoriale și a reținut următoarele:

Între părți a

fost încheiat contractul de prestări servicii de consultanță și intermediere imobiliară

din 24 octombrie 2013, între reclamant, în calitate de prestator și pârât, în calitate

de beneficiar. Obiectul contractului îl constituie informarea beneficiarului asupra

imobilelor identificate în baza proprie de date a prestatorului și asigurarea de

către prestator a vizionării imobilelor astfel identificate și specificate în anexa

2 la contract, imobile situate în localitatea Timișoara.

Deși, ca regulă,

în conformitate cu prevederile art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată

se face la instanța domiciliului sau sediului pârâtului, dispozițiile art. 113 din

același cod reglementează competența teritorială alternativă.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 113 alin. (3) C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute

la art. 107-art. 112 C. proc. civ., mai este competentă instanța locului prevăzut

în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiilor, în cazul în cererilor

privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, iar potrivit

art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă

competente.

Așadar, potrivit

acestui text, competența este alternativă, reclamantul având opțiunea între instanța

domiciliului pârâtului și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea

obligațiilor.

Deși în contract

nu s-a prevăzut în mod expres locul executării obligațiilor, din clauzele contractuale

inserate în contact rezultă că locul executării obligațiilor nu poate fi altul decât

localitatea Timișoara, acesta fiind locul situării imobilelor cu privire la care

reclamantul avea obligația de a asigura vizionarea, dar și sediul prestatorului

reclamant, unde urma a se efectua plata, de către beneficiarul pârât, a comisionului

aferent serviciului prestat.

Din actele dosarului

rezultă că locul unde s-a realizat o executare a contractului este Timișoara, astfel

încât instanța competentă în soluționarea cauzei este Judecătoria Timișoara.

Mai mult, potrivit

art. 1494 C. civ., în lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se

poate stabili potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor

stabilite între părți sau al uzanțelor: a) obligațiile bănești trebuie executate

la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății, astfel încât

și din această perspectivă, instanța competentă este Judecătoria Timișoara.

Pentru toate aceste

considerente, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În temeiul

art. 133 pct. 2 C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență

și, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus înaintarea cauzei la Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte,

sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art.

133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau

mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă

sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență,

Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat, deopotrivă, necompetente,

prin hotărâri definitive, că declinările de competență între instanțele sesizate

sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să

soluționeze cauza, prin urmare există conflict negativ de competență.

Delimitarea atribuțiilor

instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială

și teritorială.

În principiu,

normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția

situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă,

de ordine publică.

Art. 107 C.

proc. civ. conține regula comună în materie de competență teritorială și are aplicabilitate

ori de câte ori nu există un caz de competență teritorială alternativă menționat

de dispozițiile art. 113.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 113 alin. (3) C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute

la art. 107-art. 112 C. proc. civ., mai este competentă instanța locului prevăzut

în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiilor, în cazul în cererilor

privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Conform art. 116

C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente,

prin urmare, potrivit acestui text, competenta este alternativă, reclamantul având

opțiunea între instanța domiciliului pârâtului și instanța locului prevăzut în contract

pentru executarea obligațiilor.

Obiectul dosarului

îl constituie pretenții întemeiate pe contractul de intermediere imobiliară încheiat

între părți privind informarea beneficiarului și vizionarea de către acesta a imobilelor

identificate în baza proprie de date a prestatorului situate în localitatea Timișoara

urmată de obligația corelativă de plată a comisionului pentru aceste prestații.

Prin contract

nu s-a prevăzut expres locul executării obligațiilor însă din conținutul acestuia

rezultă că locul executării obligațiilor este localitatea Timișoara, acesta fiind

locul situării imobilelor cu privire la care reclamantul avea obligația de a asigura

vizionarea, dar și sediul prestatorului reclamant, unde urma a se efectua plata,

de către beneficiarul pârât.

Așadar, locul

executării de către pârâtă a obligațiilor este identic cu locul situării imobilelor

preconizate a fi vizionate, imobile situate în localitatea Timișoara, ceea ce atrage

competența teritorială a Judecătoriei Timișoara.

Față de dispozițiile

legale mai sus arătate, Înalta Curte, urmează a stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 17 martie 2015.