ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 847/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 22307/325/2014, la data de 18 iulie 2014, reclamanta SC E.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtul G.G.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.426,21 RON, echivalentul în RON a sumei de 1.197,84 euro reprezentând contravaloarea comisionului și a TVA-ului datorat de către pârât, conform art. IV pct. 1 și pct. 2 din contract, cu cheltuieli de judecată. Pârâtul a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție necompetența teritorială a Judecătoriei Timișoara, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul a învederat faptul că domiciliul acestuia este în localitatea B., județul Mehedinți, astfel ca, potrivit art. 107 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Drobeta Tunu Severin. Raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei instanța a soluționat cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara invocată de pârât prin întâmpinare și, reținând că domiciliul pârâtului este în localitatea B., județul Mehedinți, raportat la dispozițiile art. 107 C. proc.

civ., a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, instanța în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul pârâtului. De asemenea, instanța a respins ca neîntemeiate susținerile reclamantei din răspunsul la întâmpinare potrivit cărora în cauză există un caz de competență teritorială alternativă prevăzut de art. 113 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia în afară de instanțele prevăzute la art. 107-art. 112, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Din analiza conținutului contractului depus la dosar, pe care pârâtul susține că nu l-a semnat, nu rezultă ca părțile să fi prevăzut expres locul pentru executarea contractului. În lipsa unei prevederi exprese în acest sens, instanța a reținut că nu există un acord de voință al părților pentru schimbarea regulii generale referitoare la instanța competentă să soluționeze eventualele litigii. Prin urmare, nu sunt incidente prevederile art. 113 alin. (3) C. proc. civ., atunci când părțile nu au fost de acord să menționeze în contract care este locul executării obligației.

Având în vedere aceste dispoziții legale precum și faptul că se contestă încheierea contractului de către pârât, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara și a declinat competenta de soluționare în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 noiembrie 2014. La termenul de judecată din data de 22 ianuarie 2015 instanța, din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale și a reținut următoarele: Între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii de consultanță și intermediere imobiliară din 24 octombrie 2013, între reclamant, în calitate de prestator și pârât, în calitate de beneficiar.

Obiectul contractului îl constituie informarea beneficiarului asupra imobilelor identificate în baza proprie de date a prestatorului și asigurarea de către prestator a vizionării imobilelor astfel identificate și specificate în anexa 2 la contract, imobile situate în localitatea Timișoara. Deși, ca regulă, în conformitate cu prevederile art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se face la instanța domiciliului sau sediului pârâtului, dispozițiile art. 113 din același cod reglementează competența teritorială alternativă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (3) C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-art. 112 C. proc. civ., mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiilor, în cazul în cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, iar potrivit art. 116 C. proc.

civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente. Așadar, potrivit acestui text, competența este alternativă, reclamantul având opțiunea între instanța domiciliului pârâtului și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligațiilor. Deși în contract nu s-a prevăzut în mod expres locul executării obligațiilor, din clauzele contractuale inserate în contact rezultă că locul executării obligațiilor nu poate fi altul decât localitatea Timișoara, acesta fiind locul situării imobilelor cu privire la care reclamantul avea obligația de a asigura vizionarea, dar și sediul prestatorului reclamant, unde urma a se efectua plata, de către beneficiarul pârât, a comisionului aferent serviciului prestat.

Din actele dosarului rezultă că locul unde s-a realizat o executare a contractului este Timișoara, astfel încât instanța competentă în soluționarea cauzei este Judecătoria Timișoara. Mai mult, potrivit art. 1494 C. civ., în lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor stabilite între părți sau al uzanțelor: a) obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății, astfel încât și din această perspectivă, instanța competentă este Judecătoria Timișoara. Pentru toate aceste considerente, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri definitive, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza, prin urmare există conflict negativ de competență. Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială. În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Art. 107 C. proc. civ. conține regula comună în materie de competență teritorială și are aplicabilitate ori de câte ori nu există un caz de competență teritorială alternativă menționat de dispozițiile art. 113. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (3) C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-art. 112 C. proc. civ., mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiilor, în cazul în cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract. Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente, prin urmare, potrivit acestui text, competenta este alternativă, reclamantul având opțiunea între instanța domiciliului pârâtului și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligațiilor.

Obiectul dosarului îl constituie pretenții întemeiate pe contractul de intermediere imobiliară încheiat între părți privind informarea beneficiarului și vizionarea de către acesta a imobilelor identificate în baza proprie de date a prestatorului situate în localitatea Timișoara urmată de obligația corelativă de plată a comisionului pentru aceste prestații. Prin contract nu s-a prevăzut expres locul executării obligațiilor însă din conținutul acestuia rezultă că locul executării obligațiilor este localitatea Timișoara, acesta fiind locul situării imobilelor cu privire la care reclamantul avea obligația de a asigura vizionarea, dar și sediul prestatorului reclamant, unde urma a se efectua plata, de către beneficiarul pârât.

Așadar, locul executării de către pârâtă a obligațiilor este identic cu locul situării imobilelor preconizate a fi vizionate, imobile situate în localitatea Timișoara, ceea ce atrage competența teritorială a Judecătoriei Timișoara. Față de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2015.