Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1217/2017

HOTĂRÂRE
19.09.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1217/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de 18.01.2017 pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 841,46 RON și la plata dobânzii contractuale de 0,2%, precum și la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 2616/14.03.2017, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că reclamanta are calitatea de profesionist, iar pârâtul, de consumator, în sensul Legii nr. 193/2000 și, potrivit art. 121 C. proc.

civ., "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului". Întrucât, conform informațiilor furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazei de Date, domiciliul pârâtului se află în Drobeta-Turnu Severin, Jud. Mehedinți, fără mențiuni de reședință valabilă, a apreciat că Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin îi revine competența soluționării cauzei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la data de 28.03.2017. Prin sentința civilă nr. 789/18.05.2017, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispozițiile art. 131 alin. (1), art. 130 alin. (2), art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 121 și art. 126 alin. (2) C. proc. civ., precum și ale art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000 și a reținut atât calitatea de profesionist a reclamantei, întrucât obligațiile contractuale s-au născut ca urmare a scopului profesional pentru care aceasta a fost înființată, cât și calitatea de consumator a pârâtului, care a contractat furnizarea serviciului de comunicații electronice. În continuare, a reținut că din contractul depus la dosar rezultă că domiciliul pârâtului, indicat de acesta la momentul încheierii contractului, se află în circumscripția Judecătoriei Timișoara.

Astfel, potrivit declarației date de pârât la data de 23.01.2015, când a fost încheiat și contractul, acesta locuiește în mod legal, începând cu luna noiembrie 2014, în imobilul situat în localitatea Remetea Mare, nr. 443, jud. Timiș. Totodată, conform clauzei prevăzute la art. 4.2.7 din condițiile generale ale contractului încheiat între părți, beneficiarul s-a obligat ca la data vânzării imobilului unde este furnizat serviciul de comunicații sau în cazul mutării la o altă adresă să notifice în scris S.C. A. S.A. cu privire la acest aspect. Mai mult, chiar dacă din copia cărții de identitate a pârâtului, valabilă pentru perioada 25.02.2013 - 24.09.2020, rezultă că la momentul încheierii contractului de furnizare a serviciilor pârâtul avea domiciliul în Drobeta Turnu-Severin, în fapt, locuia în Remetea Mare, conform propriei sale declarații.

A mai reținut Judecătoria Drobeta Turnu-Severin că, prin rezoluția din data de 20.01.2017, Judecătoria Timișoara a dispus comunicarea formularului de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de către reclamantă, la adresa pârâtului din Remetea Mare, procedura de comunicare fiind îndeplinită. Cu toate acestea, fără a cita pârâtul la adresa din actul de identitate, Judecătoria Timișoara a invocat excepția necompetenței sale teritoriale, la termenul din data de 14.03.2017, pentru când nu a dispus citarea părților și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta- Turnu Severin, cu motivarea că potrivit informațiilor furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazei de Date, domiciliul pârâtului se află în Drobeta-Turnu Severin, Jud. Mehedinți.

Or, atât timp cât actele au fost comunicate la adresa din Remetea Mare, Judecătoria Timișoara era legal învestită cu soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât nu a dispus citarea părților pentru primul termen de judecată. În acest context, a apreciat că Judecătoria Timișoara își putea declina competența în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, doar dacă îndeplinea procedura de citare cu pârâtul la adresa indicată în cartea de identitate, deoarece, în caz contrar, rămânea învestită cu soluționarea cauzei, urmând, în conformitate cu dispozițiile art. 1027 C. proc. civ., să îl informeze pe reclamant că cererea nu poate fi soluționată potrivit dispozițiilor referitoare la cererile de valoare redusă, iar dacă acesta nu își retrăgea cererea, aceasta urma să fie judecată potrivit dreptului comun, cu respectarea dispozițiilor referitoare la citarea prin publicitate și la desemnarea unui curator care să reprezinte interesele pârâtului.

În final, reținând că nu rezultă că procedura de citare cu pârâtul se îndeplinește la adresa din Drobeta-Turnu Severin, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține următoarele: În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra unei cereri de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B.. Potrivit art. 1.028 C. proc. civ. competența soluționării cererii de valoare redusă aparține judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun. Se cuvine însă subliniat că, întrucât s-a dedus judecății un litigiu determinat de executarea unui contract încheiat cu un consumator, devine aplicabil art. 121 C. proc. civ., conform căruia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța de la domiciliului consumatorului.

Potrivit art. 87 C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală." Or, conform propriei sale declarații, pârâtul B. locuiește, începând cu luna noiembrie 2014, în imobilul situat în localitatea Remetea Mare, nr. 443, jud. Timiș, adresă pentru care au fost contractate și serviciile de comunicații. Așa fiind, față de dispozițiile art. 121 C. proc. civ., competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Timișoara, instanță în favoarea căreia, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2798/2018
Ședința publică din data de 13 iunie 2018 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin reclamantul A., în contradictoriul cu pârâtele B. S.A. București și B. - Sucursala Dr. Tr. Severin, a
ÎCCJ 2018-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2018
gestionare a creditului, inserată la pct. 8 din "Condițiile particulare", coroborat cu art. 4.1 lit. b) din "Condițiile generale" ale Contractului de credit nr. x/04.09.2008, încheiat între părți, și constată nulitatea absolută a acestei cl
ÎCCJ 2015-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 847/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 22307/325/2014, la data de 18 iulie 2014, reclamanta SC E.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtul G.G.A. a solicitat instanțe
ÎCCJ 2018-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1524/2018
sentințe au formulat apel pârâtele A. S.A. București și A. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin. Prin decizia nr. 133/2017 din data de 23 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2018-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1104/2018
Asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 897/25.05.2017, pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepția lipsei de interes, în ceea ce privește p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă