ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1775/2015

Asupra conflictului

negativ de competență de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la

data de 17 aprilie 2014 sub nr. 2701/2/2014 reclamanta BIT SA în contradictoriu

cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Activitatea

de Trezorerie și Contabilitate Publică a formulat acțiunea în contencios administrativ

împotriva refuzului nejustificat al pârâtei, de plata direct către reclamantă a

sumelor solicitate prin cererea formulată, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța a se dispune:

Anularea actului

administrativ emis cu nr. 11167 din 31 ianuarie 2014 comunicat reclamantei la data

de 07 februarie 2014, ca fiind nelegal:

Obligarea instituției

la emiterea unei dispoziții de plată direct către reclamantă asupra sumei rămase

de achitat conform titlului executoriu deținut de societatea B. SA împotriva Direcției

Generale Regionale a Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și

Contabilitate Publică București.

Prin sentința

civilă nr. 2768 din 17 octombrie 2014 Curtea de Apel București a admis excepția

necompetenței materiale și a trimis dosarul spre competentă soluționare la Judecătoria

sectorului 2 București, reținând, în esență, că adresele de corespondență emise

de autorități nu reprezintă acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004 și a apreciat că litigiul este de executare silită, raportat

la art. 713 alin. (2) din Noul C. proc. civ.

Judecătoria sectorului

2 București prin sentința civilă nr. 4904 din 04 mai 2015, a admis excepția necompetenței

materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București și constatând ivit conflictul negativ de competență

a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului

negativ de competență.

În argumentarea

acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că adresa atacată nu este un act de executare

și a fost calificat de reclamantă ca fiind un act administrativ iar față de această

calificare, a solicitat aplicarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 și

pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată instituția la emiterea unei

dispoziții de plată direct către reclamantă.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul

dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de

competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios

administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele

considerente:

Delimitarea atribuțiilor

instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială

și teritorială.

Competența materială

este reglementată de norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga,

având caracter absolut.

Normele de competență

materială, sunt stabilite sub aspect procesual după obiectul, valoarea sau natura

cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret,

de o anumită categorie de instanțe judecătorești.

În cauză, prin

cererea de chemare în judecată, reclamanta a stabilit obiectul acțiunii ca fiind

anularea adresei din 31 ianuarie 2014 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică București.

Prin adresa contestată

pârâta a informat petenta că, în calitate de terț poprit, nu refuză executarea debitului

solicitat, dar că respectă prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice

nr. 2336/2011 sens în care efectuează plăți către executorii judecătorești în funcție

de sumele comunicate de debitor și că informațiile legate de dosarele de executare

se transmit birourilor de executori judecătorești implicate.

Astfel, se constată

că în fața Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și

fiscal, pricina a fost înregistrată ca fiind una având natura de contencios administrativ,

respectiv „anulare act administrativ'^ contestatoarea solicitând aplicarea criteriilor

prevăzute de Legea nr. 554/2004 și pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată

instituția la emiterea unei dispoziții de plată direct către reclamantă.

În respectarea

principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul este cel care stabilește

cadrul procesual, inclusiv temeiul cererii sale, instanța de judecată trebuie să

respecte limitele învestirii sale.

Astfel fiind,

cum reclamanta a calificat adresa din 31 ianuarie 2014 ca având natura unui act

administrativ și și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 11, art. 2 și art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența în soluționarea cauzei revine instanței

de contencios administrativ.

Față de considerentele

anterior expuse Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, căreia

i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ

și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 iunie 2015.