ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2924/2015

Decizia nr. 2924/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

La data de 02 septembrie 2014, sub nr. x/46/2014 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești plângerea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 1412 din 02 iulie 2014 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Ordinului nr. 1707 din 29 iulie 2014 având același emitent, prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată cu privire la primul ordin menționat.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, cu stabilirea unui salariu de încadrare brut în cuantum de 9.943 RON, începând cu data de 01 iulie 2014.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.

Prin sentința nr. 5 din 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel Pitești a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ, și a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ, competența de soluționare a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 prevăd o competență teritorială exclusivă a Curții de Apel București, în soluționarea cauzei, norme speciale care prevalează față de dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 920 din data de 01 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale; a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești. S-a dispus trimiterea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție in vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că in cauză sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (3) din noul C. proc. civ. raportate la alin. (1) al aceluiași articol, dispoziții speciale (specialia generalibus derogant) în raport cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010, în condițiile în care prevederile art. 127 alin. (1), (3) din noul C. proc. civ. nu disting în funcție de legea care stabilește competența instanței pe lângă care funcționează parchetul la care își desfășoară activitatea procurorul reclamant (C. proc. civ. sau o lege specială).

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Argumente de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul cererii de chemare in judecată îl constituie plângerea formulată de reclamantă, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva modului de stabilire a drepturilor sale salariale, plângere formulată conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010.

Problema dedusă judecății pe calea conflictului de competență o constituie stabilirea normei aplicabile, în ceea ce privește instanța competentă, respectiv art. 127 C. proc. civ., sau art. 7 din Capitolul VIII din Legea nr. 284/2010.

Astfel, in Capitolul VIII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată, la Reglementările specifice personalului din sistemul justiției, la art. 7 alin. (1) se prevede că personalul din sistemul justiției, nemulțumit de modul de stabilire al drepturilor salariale, poate să facă contestație în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea, contestațiile amintite soluționându-se în termen de cel mult 30 de zile.

Dispozițiile art. 7 alin. (2) din legea amintită prevăd că împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri.

Art. 127 C. proc. civ. prevede că:

„(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”,

iar la alin. (3) că:

„(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.”

Or, constată Înalta Curte de Casație și Justiție că dispozițiile din C. proc. civ. instituie, într-adevăr, un caz de necompetență de ordine publică in vederea respectării principiului asigurării prestigiului justiției.

Rațiunea normei rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții și asigurării „egalității de arme” între reclamant și pârât într-un litigiu în care reclamantul activează in cadrul instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Însă, apreciază Înalta Curte de Casație și Justiție că aceste norme conțin o reglementare cu caracter „general”, vizând doar o prorogare a competenței teritoriale, indiferent de obiectul cauzei, atrasă de calitatea unei părți.

În ipoteza prevăzută de art. 7 din Capitolul VIII din Legea nr. 284/2010, este reglementată o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În această materie nici nu se poate reține rațiunea adoptării art. 127 C. proc. civ., cu privire la înlăturarea suspiciunii de nepărtinire a instanței, legiuitorul urmărind aplicarea in mod unitar a dispozițiilor legii unice de salarizare, fiind introdusă o competență exclusivă a Curții de Apel București, secția specializată de contencios administrativ și fiscal, instanță căreia îi va fi înaintată cauza.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării conflictului de competență privind pe A. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2015.